Florin Ianovici: Risipiți ca să adunăm

 

Faptele apostolilor 8:1 „Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei. ”

Li se spuseseră că vor fi martori în toată Iudeea, Samaria și până la marginile pământului. Altminteri la ce bun îmbrăcarea în puterea Duhului Sfânt? Când sfinții uită pentru ce au stăruit în rugăciune, ne ajută să ne amintim vântul încercării.

Nimeni nu a înțeles, pe moment, de ce pornise furtuna prigonirii care avea să îi risipească. Unii se îndoiesc și se clatină pentru că e greu să rămâi fără ceea ce ai avut o viață: zona de confort. Să pleci pe fugă, fără mai nimic, nu e pedeapsă dacă rămâi cu Dumnezeu. Necazul e când le ai pe toate , dar nu pe El. Poți ieși ,,cu mâna goală’’ câtă vreme ai inima plină.

Odată cu uciderea lui Ștefan totul a devenit clar. Prigonitorii nu se joacă și dacă Ștefan a murit, atunci oricine poate fi următorul. Uneori trebuie să moară un sfânt pentru ca ceilalți sfinți să înceapă să trăiască. E felul lui Dumnezeu de a da viață unor planuri prin moartea altora.

Dumnezeu știe că lacrimile vor însoți viața credinciosului. Contează însă de ce le vărsăm. Plângem pentru că suntem alungați, părăsiți, trădați și privim cu tristețe spre ruinele a ceea ce a fost Ierusalimul vieții noastre. Dumnezeu însă știe că Samaria suspină, că Iudeea tânjește și că marginele pământului devin din ce în ce mai îndepărtate de Vestea Bună. Dumnezeu nu vrea ca lacrimile credinciosului să curgă la sfărșitul vieții când aceasta, de dragul Ierusalimului, a uitat Samaria, Iudeea, pământul întreg și nu a împlnit planul lui Dumnezeu.

Poți rodi doar pentru tine sau poți rodi pentru împărăția lui Dumnezeu. Dacă vrei vrei să rodești pentru Dumnezeu atunci trebuie să știi că Dumnezeu te risipește pentru ca tu să aduni cât mai multe spice în hambar.

La Renovatio vrem să rodim.

De aceea te invităm cu drag dumincă, 21 mai, de la orele 10.00, să fii alături de noi la închinare și mesaj biblic. Când Dumnezeu aduce lumină și diavolul strecoară o sămânță de întuneric. Vom învăța cum să împlinim planului lui Dumnezeu biruind strategia celui rău.

După amiază de la orele 18.00 ne bucurăm alături de pastorul Cristian Barbosu și echipa de închinare Harvest.

Te așteptăm cu bucurie!

https://www.facebook.com/florinianovici/posts/1438657262866997

Florin Ianovici: Risipiți ca să adunăm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s