Samy Tuțac: Sunt mulțumitor lui Dumnezeu și încântat să vă anunț apariția cărții: „ESTE VREMEA PENTRU O NOUĂ REFORMĂ”

 

 

 

 

 

 

 

În ultima vreme, majoritatea bisericilor evanghelice tradiționale au intrat într-un soi de „politică statică” de împotrivire la schimbare și riscă, cu timpul, să devină niște cochilii goale. Foarte multe biserici se află într-o criză de eficiență și fac aproape totul în virtutea inerției. Deși aspectele exterioare pot părea potrivite, vitalitatea interioară s-a stins demult, iar singura șansă este o lucrare a Duhului care să readucă viața și vitalitatea.

La fel ca mulți pastori sau credincioși din bisericile evanghelice tradiționale, m-am întrebat și eu de multă vreme ce putem face pentru reformarea acestor biserici. Francis Schaeffer spunea că: „Biserica generației noastre are nevoie de reformă, trezire, restaurare și de revoluție constructivă”. Dar pentru ca acestea să se devină realitate, în primul rând ar trebui să facem mai multe eforturi pentru a înțelege ce se întâmplă.

William Beckham povestește că două companii producătoare de pantofi au dorit să deschidă o piață de desfacere într-o țară nouă. Fiecare dintre ele a trimis câte un agent de vânzări pentru a evalua posibilitățile. Amândoi au descoperit aceeași realitate. Nimeni în acea țară nu purta pantofi. Unul dintre agenți a trimis companiei lui următorul mesaj: „Anulați comanda. Aici nimeni nu poartă pantofi”. Al doilea agent a trimis și el companiei lui un mesaj: „Triplați comanda. Aici nimeni nu poartă pantofi”.

Sunt conștient de faptul că deși procesăm aceleași date ale realității, putem ajunge la concluzii diametral opuse cu privire la Biserica de astăzi. Zilele trecute, în timpul unei seri de tineret la Biserica Baptistă Betel din Timișoara, cu tema „De ce suntem protestanți?”, am primit un imbold lăuntric să pun într-o carte o parte din articolele mele în care încercasem în ultimul timp să abordez anumite probleme legate de viața bisericilor evanghelice.

Mărturisesc că strategia lui Martin Luther, despre care s-a vorbit mult în seara aceea, de a se folosi de forța tiparului, m-a determinat să pun rapid în practică acest proiect la care mă gândeam de mult, dar nu-i venise încă timpul.

Așa s-a născut „Este vremea pentru o nouă Reformă” și mă rog să fie de folos pentru mulți creștini. Chiar dacă unii vor zâmbi sau va naște anumite controverse, am convingerea că pentru cei mai mulți va fi o provocare la o reevaluare a vieții noastre spirituale și comunitare.
Samy Tuțac

P.S. Va fi disponibilă începând de duminica aceasta…

https://www.facebook.com/samytutac

Samy Tuțac: Sunt mulțumitor lui Dumnezeu și încântat să vă anunț apariția cărții: „ESTE VREMEA PENTRU O NOUĂ REFORMĂ”