BUDISMUL 2

RELIGIILE LUMII

dr Stephen Etches

Traducere: Cristina Ghioancă

fragment

În timpul secolului VI î.Hr., a existat un val de revoltă împotriva religiei preoțești și a speculației intelectuale în întreaga lume antică. Zoroaster (628-551 î.Hr.), Buddha (563-483 î.Hr.), Mahavira (599-527 î.Hr.), întemeietorul jainismului și Confucius (551-497 î.Hr.) au fost marii profeți ai acelei perioade. Reacția lor a fost de natură etică, bazată pe o preocupare pentru moralitate, lepădare de sine, fapte bune și respect pentru tot ce avea viață. În India această perioadă a fost marcată de apariția budismului și a jainismului. Acestea au apărut ca secte reformatoare, care păstrau ideile etice ale brahmanismului, însă respingeau autoritatea Vedelor, precum și religia preoțească și jertfele.

Budismul este astfel un vlăstar al hinduismului; altfel spus este un hinduism golit de trăsăturile sale naționale și transformat într-o tehnică de atingere a unui nivel înalt de conștiință (nirvana). În timp ce islamul a apărut după aproximativ 600 de ani după Hristos, budismul a luat ființă cu aproape 600 de ani înainte de Hristos. În timp, budismul s-a extins și a ajuns în multe alte țări, ajungând să fie religia majoritară a Orientului Îndepărtat. Astăzi, budismul acoperă un spectru foarte larg de credințe și practici.

Învățătura practică a lui Buddha din Cele patru adevăruri nobile și Cărarea cu opt brațe evită orice discuție despre chestiunile metafizice. Budismul și-a dezvoltat devreme propriile doctrine despre suflet, lume și nirvana, starea de perfecțiune în care flacăra dorinței este stinsă. Accentul budist pe viața monastică și pe religia fără închinare a separat budismul de hinduismul ortodox.

Diferențe între budism și hinduism:

1) Doctrina budistă a reincarnării este ușor diferită de cea hindusă: ceea ce supraviețuiește și se reincarnează nu este personalitatea, ci karma (sume de fapte bune și rele). Astfel, budismul nu recunoaște conceptul hindus de atman (sine).

2) Dharma înseamnă în hinduism „datorie, sarcină” corespunzătoare fiecărei caste, pe când în budism, care nu recunoaște sistemul castelor, termenul înseamnă „învățătură” sau „legea care guvernează nașterea și re-nașterea” sau ceea ce hindușii numesc samsara.

3) Nirvana este, esențialmente, o stare de conștiință modificată (lumea eternă), la care se poate ajunge în această lume prin meditație, iar în lumea viitoare prin eliberarea de reincarnare. În budismul Mahayana nirvana reprezintă „paradisul”. Ideea centrală nu este absorbirea în divinitate (Brahman), ci eliberarea de suferință, aceasta fiind o idee de natură subiectivă.

4) Scripturile hinduse (Vedele) și sistemul castelor nu sunt recunoscute în budism.

5) Budismul, chiar și în forma sa liberală (budismul sudic sau cel Mahayana) nu pretinde jertfe, ci doar ofrande onorifice aduse înaintea statuii lui Buddha.

6) Buddha este considerat a fi mai degrabă un erou decât un zeu.

7) În budism nu există preoți, ci numai călugări.

8.) Ideea de bodhisattvas este specifică budismului (însă este întâlnită numai în budismul liberal Mahayana). Conform acesteia, oamenii sfinți care au obținut salvarea amână intrarea în această stare pentru a-i ajuta și pe alții să ajungă acolo.

Această doctrină a permis budismului să preia și panteonul Chinei și al Japoniei și să-i transforme pe membrii acestora în sfinți budiști respectabili.

Budismul a respins sistemul castelor din India, însă, într-un sens, a produs un nou sistem de caste. Atât budismul, cât și jainismul au încercat să discrediteze viața agricultorilor, deoarece această ocupație implica distrugerea vieții organice într-o măsură considerabilă. Astfel, agricultura a coborât pe scara socială, ceea ce a dus la sărăcie.

Buddha a respins extremismul, găsind o „cale de mijloc”, al cărei scop nu este scăparea de răul moral, ci de durerea trupească.

Budismul cuprinde astăzi o mare varietate de credințe și practici, însă există două tipuri principale de budism:

Budismul Theravada (învățătura propriu-zisă a bătrânilor) este forma cea mai timpurie a budismului. Învățăturile sale provin dintr-o serie de doctrine aprobate la o conferință importantă care a avut loc la scurt timp după moartea fondatorului acestei religii. Această variantă a budismului este caracterizată de o învățătură conservatoare, legalistă, care implică o cale îngustă și austeră înspre iluminarea spirituală. Cartea sa sacră este Tripitaka (Coșul întreit sau Cele trei coșuri). Această formă  de budism se regăsește astăzi în special în Sri Lanka, Birmania (actualmente Myanmar), Thailanda, Cambodgia și Laos și se numește budismul sudic. Această ramură nu reprezintă însă majoritatea budiștilor, majoritatea aparținând Școlii Mahayana. Acest tip de budism se găsește în China, Japonia, Tibet, Mongolia, Coreea, Vietnam și Nepal și este cunoscut sub denumirea de budismul nordic.

Budismul Mahayana (calea largă). În cursul dezvoltării sale, budismul a fost foarte deschis față de asimilarea ideilor preluate din alte filosofii și superstiții populare. Mahayana ilustrează acest lucru, fiind compusă dintr-un amestec de budism și alte idei străine, care au produs ceva foarte diferit de idealul întemeietorului acestei religii. Multe din aceste practici provin din China, de unde au fost exportate în Japonia. Pe lângă faptul că au propriile lor scripturi, ei au introdus și anumite inovații, care aduc acest tip de budism mai aproape de hinduismul clasic:

a) Ideea unei realități absolute sau supreme.

b) Concepție panteistă despre lume și viață.

c) Recunoașterea unui suflet individual, care supraviețuiește morții și poate trece prin diferite stări în calea către fericirea supremă.

Salvarea este pentru toți oamenii și nu depinde de un efort individual, ci poate fi o binefacere nemeritată, primită sau obținută pe neașteptate, chiar și în timpul existenței lumești. Încrederea în puterea Altcuiva duce adesea la rugăciuni adresate Celui Divin.

Unii îl venerează pe Buddha, considerându-l o zeitate, existând chiar și temple sau altare de familie în care acesta este venerat.

Concluzii: Budismul clasic inițial nu a fost, de fapt, o religie, ci o tehnică de a scăpa de această viață, o filozofie morală. Este o disciplină non-teistă, etică, un sistem de autoinstruire, antropocentric, punând accentul pe etică și cultura minții și excluzând teologia. Budismul, așa cum a fost propovăduit de întemeietorul său, nu este sub nicio formă un sistem de credință și închinare. Buddha nu a oferit nici răscumpărare, nici iertare și nici cer. El nu a făcut avertizări cu privire la o judecată finală sau la iad. În ceea ce privește teologia, Buddha a rămas agnostic.

Ritualuri religioase: Hinduismul ca sistem funcțional

Există două variante diferite de hinduism, cel spiritual și cel popular, iar ele se află la mare distanță una de cealaltă. Indienii evidențiază însă trei tipuri de hinduism: : jnana yoga, bhakti yoga și karma yoga. Deși un anumit procent dintre hinduși sunt monoteiști sau chiar filosofi care practică o venerare interioară a impersonalului, un mare procent dintre aceștia cred încă într-o multitudine de zei și domni. Brahma este echivalentul lui Zeus, Krishna al lui Apollo, Kmadeva al lui Eros, acestea fiind diferite avataruri ale lui Vishnu (altele decât Krishna). Apoi mai există tot felul de zeități secundare, legate de corpurile cerești sau de obiecte locale importante, cum ar fi copacii, pietrele, eroii zeificați, anumite râuri sacre și cinci lacuri sfinte.

Dharma are un rol important în hinduism și reprezintă îndeplinirea îndatoririlor specifice propriei caste, care pot fi ceremoniale mai degrabă decât morale și pot consta în respectarea unor tabuuri, cum ar fi să nu mănânci, să nu bei sau să fumezi împreună cu persoane din alte caste, să nu mănânci mâncare interzisă și să nu ai o ocupație interzisă castei din care faci parte.

Vedele prevăd patru scopuri principale în viață:

a) respectarea dharmei;

b) câștigarea existenței;

c) gustarea plăcerilor vieții care sunt permise;

d) reabsorbirea vieții individuale în cea a Marelui Sine.

În hinduism nu există închinare congregațională, excepție făcând întâlnirile credincioșilor bhakti pentru kirtan sau bhajan (cântarea imnurilor). Închinarea hindusă este de două feluri: a) domestică și b) la templu. Închinarea domestică înseamnă închinare în particular, iar închinarea la templu este realizată de preoți, oamenii de rând doar asistând ca niște spectatori, sau de către persoane care trec printr-un act particular de puja sau devoțiune

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s