DEPARTE DE IZVOR

Departe de izvor

în mocirlă doctrinară sau

Cine sunt, ce învaţă şi cum trăiesc „mormonii”

de Şerban Constantinescu

Cuprins

Introducere

1. Cine sunt mormonii

2. Foarte scurte date istorice

3. Discuţii şi întâmplări tipice

Într-un avion de pasageri

O convertire la mormonism

Un Dumnezeu sau mai mulţi „dumnezei”?

Există mântuire după moarte?

4. Erezii nimicitoare

a) Politeismul

b) Un fals Cristos

c) Un sfat al dumnezeilor născociţi de mormonism.

d) Oamenii sunt socotiţi dumnezei

e) O înţelegere cu totul greşită a mântuirii

f) Cine sunt preoţii mormoni?

g) Poligamia

h) Rasismul

5. Concluzii

Încheiere

Întrebări însemnate, care au un singur răspuns.

Mai multe materiale pentru Theophilos găsiţi pe Internet la:

www.theophilos.3x.ro

Introducere

Aceste rânduri sunt scrise cu dorinţa de a avertiza pe cititori că o rătăcire periculoasă se străduieşte să treacă peste frontierele libere ale României, sub un nume care induce în eroare. Adepţii acestei rătăciri se autonumesc „Biserica lui Cristos a sfinţilor din zilele de pe urmă”; cum vom vedea în rândurile care urmează, titlul acestei denominaţii este cu totul mincinos:

– oamenii care împărtăşesc această religie falsă nu sunt creştini: ei nu cred în veşnica dumnezeire a Domnului Isus Cristos, nici în lucrarea Lui de mântuire împlinită la cruce;

– apoi, ei se pretind sfinţi, dar resping singura cale prin care omul, păcătos din naştere şi trăind în păcat, poate deveni sfânt. Sfinţirea este opera harului lui Dumnezeu, pentru cei care îl primesc pe Domnul Isus ca Stăpân şi Mântuitor, care potrivit celor arătate de Biblie au iertarea păcatelor, îndreptăţirea, sfinţirea şi slăvirea – acte divine, conferite prin har de Dumnezeu numai celor care cred în Domnul Isus Cristos;

– se pretind sfinţi, dar doctrina lor este cu totul străină de adevărata sfinţenie şi viaţa lor este o dovadă a necunoaşterii sfinţeniei lui Dumnezeu.

Biserica lui Cristos, cea reală, nu cea pretinsă, trăieşte adevărurile creştinismului la izvorul lui, când, aşa cum se spune la Faptele Apostolilor 2.42: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” La izvorul creştinismului, în viaţa personală a creştinului, în familia creştină, în adunările creştine strălucea Cristos. „N-am avut de gând să ştiu între voi nimic altceva decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2). Cristos nu are o biserică separată a sfinţilor din „zilele de pe urmă”. Biserica lui Cristos, trupul Lui, mireasa este formată din toţi câţi au crezut în Cristos sau vor crede în El în perioada de la coborârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii şi până la răpirea Bisericii (venirea Domnului Isus pentru ai Săi). Nu există nici o discontinuitate în istoria Bisericii, Biserica este aceeaşi de la începutul până la sfârşitul existenţei ei. Este aceeaşi Carte Sfântă, Biblia, acelaşi Nume în jurul căruia se strâng laolaltă creştinii. Acelaşi Duh Sfânt care lucrează în Biserică, aceeaşi mântuire, aceeaşi nădejde păstrează şi sfinţii din zilele din urmă. Este aceeaşi mântuire şi nădejde pe care au avut-o apostolii, sfinţii din biserica creştină primară, martirii primelor secole, credincioşii prigoniţi din timpul Inchiziţiei, miile şi miile de creştini care au dus şi duc şi în zilele noastre celor care nu-L cunosc, mărturisirea unui Mântuitor puternic, mare pe pământ şi-n cer. „Sfinţii din zilele din urmă” – cum se numesc în chip mincinos – n-au zel pentru Cristos, ci pentru „altceva”. Vom vedea pentru ce.

Trebuie să mărturisim că scriem aceste rânduri cu durere: durere, pentru că în lume mai bine de 7 milioane de adepţi au căzut în rătăcirea mormonismului; durere, pentru că ei se pretind „biserica lui Cristos” dar L-au lepădat pe Cristos; durere, pentru că se socotesc „biserică” şi sunt o sectă înşelătoare; durere, pentru că duc sufletele în rătăcire şi din rătăcire la pierzare.

Dar scriem aceste rânduri şi cu nădejde: nădejdea că, dezvăluind mocirla nimicitoare în care se afundă aceşti aşa-zişi credincioşi mormoni, vom putea preveni pe aceia de care s-ar putea apropia aşa zişii „misionari” ai sectei – şi, prevenindu-i, sufletele sincere vor putea înţelege limpede că trebuie să se ferească de astfel de oameni; nădejde, că aceste câteva gânduri vor dezvălui că singura soluţie reală pentru un suflet care doreşte să fie în legătură cu Dumnezeu este Cristos. De El avem nevoie, în El este lumina noastră. Depărtarea de El este depărtarea de izvor, este un drum sigur către mocirlă, o mocirlă aşa cum este cea a mormonismului!

1. Cine sunt mormonii

Mormonii sunt o mişcare religioasă care numără peste 7 milioane de adepţi, cei mai mulţi dintre ei în Statele Unite ale Americii: aproape 75% din populaţia statului Utah şi 50% din populaţia statului Nevada fac parte din această denominaţie. Organizaţia aceasta religioasă îşi are sediul general în oraşul Salt Lake. Este o organizaţie guvernată pe principiul structurii piramidale:

– cel mai mare, conducătorul spiritual este numit „Profetul” şi este socotit ca unul care poate emite „prorocii inspirate”, care în concepţia mormonilor sunt egale ca valoare cu textul cărţilor lor sfinte. Ultimul profet, Ezra Taft Benson a murit în septembrie 1990, la vârsta de 95 de ani;

– după „profet”, urmează în ierarhie „Doisprezece Apostoli” şi un „sfat al celor 70”;

– apoi, autorităţi la nivelul comunităţilor locale, numite „gărzi”.

În afara bisericilor (construcţii cu arhitectură specială) sunt peste 20 de temple ale mormonilor în întreaga lume. În aceste „temple” nu au acces cei care nu sunt mormoni, care sunt socotiţi ca „neamuri”, nevrednici să intre în templul sfânt.

Organizaţia religioasă a mormonilor este foarte bogată. În primul rând, conduce o reţea de proprietăţi care desfăşoară activităţi rentabile. De exemplu, Bill Mariott a întreprins o afacere care a condus la dezvoltarea lanţului de hoteluri de lux „Mariott”, renumite în întreaga lume; beneficiile provenite de la acest grup de hoteluri, a căror cifră de afaceri se ridică la câteva milioane de dolari, revin organizaţiei religioase. Apoi, toţi adepţii mormonismului plătesc zeciuială (a zecea parte din orice venit). De asemenea, mormonii au zile speciale de post, iar economiile rezultate din post merg în vistieria sectei, care poate desfăşura astfel largi activităţi de prozelitism, în mijlocul celor care au nevoie de ajutoare materiale.

Membrii tineri, bărbaţi de vârstă între 18 şi 25 de ani sunt aproape obligatoriu trimişi în activitate misionară; timp de doi ani, ei merg de la uşă la uşă, doi câte doi, să răspândească literatură mormonă şi să caute noi adepţi. Cei mai mulţi se deplasează cu bicicletele, poartă costume de culoare închisă şi se tund cu părul scurt. În timpul vieţii de misiune sunt întreţinuţi de familie sau de prieteni; organizaţia mormonă nu dă nici un ban pentru această activitate, căci ea este „jertfa” adusă de membrii tineri.

Se estimează că sunt mai mult de 30.000 grupe de câte doi care activează simultan pentru propagarea mormonismului. Mormonii au în oraşul Salt Lake o universitate cu 27.000 de studenţi, dintre care mai mult de 26.000 sunt mormoni.

Istoria mormonismului este pătată de la început; ei practicau deschis poligamia şi chiar considerau că Dumnezeu vrea ca bărbaţii să aibă mai multe soţii. Cu alte cuvinte, căutau să dea o justificare religioasă poligamiei, acestei practici păcătoase care este o urâciune înaintea lui Dumnezeu şi pe care orice minte sănătoasă, orice minte de om a cărui conştiinţă este activă, o dezaprobă. Mai recent, sub presiunea opiniei publice şi pentru a respecta cerinţele ordinii guvernamentale din Statele Unite ale Americii, mormonii au renunţat public la poligamie şi caută să dea impresia că sunt o religie orientată către o viaţă de familie normală, cu o comportare civică şi patriotică demnă. Totuşi sunt mulţi care tânjesc după viaţa de familie mormonistă aşa cum a fost gândită de iniţiatorul sectei.

În scopul de a-şi îmbunătăţi imaginea în faţa opiniei publice, mormonii încurajează practicarea sportului, a dansului, participarea la distracţii. Ei interzic cu desăvârşire consumarea cafelei şi tutunului, precum şi cea a băuturilor alcoolice.

În ultimul timp, consiliul celor 12 apostoli ai sectei insistă asupra colaborării, mai ales pe plan social, cu alte denominaţii: „Suntem pentru un sistem ecumenic, bineînţeles nu în materie de doctrină. Asupra acestei probleme nu poate exista nici o discuţie, nici un compromis.” De fapt, este aceeaşi încercare de a apărea ca o entitate religioasă respectată şi considerată pozitiv de alte grupări religioase. Izolarea pare să constituie totuşi o piedică în calea răspândirii ideilor sectei, de aceea s-a adoptat – probabil – tactica „cooperării”. Tot o cale de a-şi îmbunătăţi imaginea publică este faimosul „cor al cortului mormon” format din 350 de persoane şi care face turnee în întreaga lume.

Cine sunt, în concluzie, mormonii? Sunt o grupare de rătăcire, total îndepărtată de Biblie, o rătăcire care porneşte din faptul că şi-au creat un dumnezeu al imaginaţiei lor, nu-L au pe Dumnezeul Bibliei; ei neagă veşnica stare de Fiu şi caracterul de Dumnezeu binecuvântat în veci al Domnului Isus Cristos şi propagă idei politeiste, cu dumnezei de diferite grade, cu zeiţe dedate plăcerilor din sfera sexualităţii, cu ritualuri secrete… dar cu aspectele unei faţade frumoase, care să permită câştigarea de adepţi, plătitori ai „zeciuielii” şi misionari ai sectei. Dar, ignorând că „sângele Domnului Isus Cristos, Fiul Tatălui, curăţeşte de orice păcat”, ei de fapt induc în rătăcire şi îndepărtează de mântuire pe cei care acceptă falsa lor evanghelie.

2. Foarte scurte date istorice

Întemeietorul acestei rătăciri religioase este Joseph Smith, Jr. (1805-1844), un New-Yorkez dedat, din frageda lui tinereţe, ocultismului. Biografii lui relatează că era obsedat de căutarea de comori ascunse, îngropate.

La vârsta de 15 ani a pretins că ar fi avut o vedenie, într-o pădure, în cadrul căreia i S-au arătat Dumnezeu şi Isus. După aceea, l-ar fi vizitat Ilie, Ioan Botezătorul, Petru, Iacov şi Ioan. După trei ani (1823), i s-a arătat, într-un chip cu totul ieşit din comun, îngerul al cărui nume este Moroni, fiul înviat al lui Mormon, căpetenia iudeilor nefiţi. Îngerul Moroni i-a adus lui Joseph „Cartea Mormonilor”, pe care a redat-o în limba americană (engleză) chiar Joseph Smith. El pretindea că atât textul iniţial cât şi traducerea făcută de el erau „inspirate”.

Joseph Smith şi de la el toţi adepţii lui declară că această „Carte a Mormonilor” este completarea şi actualizarea Bibliei, aducând în Biblie cel de al treilea testament, cel care aduce viziunea cea mai completă, singura reală a tuturor lucrurilor.

Îngerul Moroni i-ar fi indicat lui Smith unde să sape şi acolo ar fi găsit nişte plăci de aur pe care erau scrise o serie de mesaje în limba „egipteană reformată” (lingviştii spun că nu există aşa ceva). Smith a primit din partea îngerului, „Urim şi Tumim”, nişte ochelari miraculoşi cu pietre magice, care l-au făcut în stare să descifreze şi să traducă textele primite. El a făcut aşa-zisa traducere în secret, dictând de după o cortină unui scrib (un fel de secretar) al său. Corespondenţa mormonă descoperită în 1987 atestă că de fapt Smith a scris el personal Cartea Mormonilor, împrumutând multe pasaje din manuscrisul nepublicat al unuia, pe nume Solomon Spaulding. Cartea Mormonilor cuprinde o amestecătură de relatări, din care nu lipsesc nici citări din Cartea Cărţilor, din Biblie.

În linii mari, Cartea Mormonilor este o „istorie imaginară”, croită astfel încât să lase loc unor concepţii oculto-teozofice potrivite cu sistemul conceput de Smith. Se redă aşa-zisa „istorie” a primelor aşezăminte din America de Nord: pe acest pământ au venit iarediţii, care s-au răspândit pe faţa pământului în urma actului divin de încurcare a limbilor la Turnul Babei. În anul 600 înainte de Cristos un grup de evrei a venit sub conducerea lui Nephi în America, pentru a scăpa de robia babiloniană. Urmaşii acestor evrei s-au împărţit în America de Sud şi cea de Nord, în nefiţi (cei buni) şi lamaniţi (cei răi).

În anul 480 după Cristos, lamaniţii au nimicit cu desăvârşire pe nefiţi, la New York. Ca urmare, Dumnezeu i-a pedepsit să aibă pielea de culoare închisă: aceştia au devenit „indienii americani”.

Smith a susţinut că, după învierea Sa, Cristos S-a arătat nefiţilor şi le-a dezvăluit tainele unor ritualuri secrete – între alte, ritualul botezului pentru cei morţi. Ultima căpetenie a nefiţilor ar fi fost Mormon, care a scris istoria poporului său pe plăci de aur şi pe care le-a îngropat în New York. Fiul lui Mormon, Moroni, ştia despre plăcile ascunse şi, când a devenit înger sau dumnezeu, i s-a arătat lui Smith!

Secta mormonilor s-a constituit într-o mişcare religioasă aparte în 1830.

Joseph Smith a practicat poligamia şi ritualurile masonice. În anul 1844 a fost asasinat. Succesorul lui Smith a fost Brigham Young (1801-1877). Om cu o puternică personalitate, el a condus 15.000 de mormoni să se stabilească în statul Utah, în oraşul Salt Lake. Young a avut 27 de soţii şi 56 de copii.

Mormonii au avut un rol însemnat în formarea şi ataşarea la Statele Unite a statului Utah. Ei au stabilit aici primele aşezări permanente în 1847 şi, fiind muncitori şi disciplinaţi, au creat o economie prosperă în acest stat, numit în 1849 Statul Deşert. Admiterea în componenţa Statelor Unite a acestui nou stat a avut loc în 1896, după ce în 1890 biserica mormonilor a încetat să mai susţină „doctrina” poligamiei.

În mai bine de un secol de existenţă s-au produs câteva schisme în biserica mormonă, una dintre diviziuni numindu-se „Biserica Reorganizată a lui Isus Cristos a sfinţilor din zilele de pe urmă”, care are circa 200.000 de membri – cei mai mulţi în statul Missouri. Ei au renunţat la unele excentricităţi ale mormonilor, dar păstrează majoritatea rătăcirilor acestora.

La „Cartea Mormonilor”, în decursul timpului s-au adăugat „Doctrinele Legămintelor” şi „Mărgăritarul de mare preţ”, scrise de Smith şi considerate infailibile şi inspirate. Aceste două cărţi împreună formează „Mărturisirea de credinţă” şi sunt mai ales cu caracter doctrinar.

Nu dorim să intrăm în alte detalii privind istoria denominaţiei mormone, dar cele câteva elemente prezentate până acum permit câteva remarci demne de reţinut:

(1) Secta a fost iniţiată de un om care ori şi-a luat închipuirile drept realitate, ori a fost un farsor; informaţii recente atestă cea de a doua idee. El a clădit un sistem religios, pornind cu minciuni, deci tot sistemul este mincinos.

(2) Se înserează evenimente istorice pe care ştiinţa istoriei le contrazice sau, în cel mai bun caz, nu ie atestă.

(3) Sistemul teologic şi istoric propus de Smith şi colaboratorii lui este antibiblic, deşi mormonii pun cărţile lor alături de Biblie.

Când Epistola către Evrei 1:2 spune că revelaţia finală a lui Dumnezeu ne-a fost oferită prin Fiul, adică prin Domnul Isus Cristos, cum îşi poate permite un om să adauge şi, mai mult, să infirme cele spuse de Cristos? Biblia se încheie cu avertismente ca acesta: „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta, că, dacă va adăuga cineva la ele, Dumnezeu îi va adăuga nenorocirile scrise în cartea aceasta” (Apocalipsa 22:18).

(4) Istorie imaginară, adevăruri biblice înlocuite cu gânduri fabricate ad-hoc – duc la păgânism ca gândire şi ca viaţă. Prosperitatea materială, disciplina de grup organizată nu înseamnă lipsa păgânismului. Numai Dumnezeul adevărat, prin Fiul Preaiubit al Tatălui şi prin Duhul Adevărului dă vieţii un conţinut sfânt, divin.

Este infinit mai important să ştii că eşti păcătos mântuit prin jertfa de la cruce a Domnului Isus, decât să fii amăgit prin închipuirea că, dacă intri între adepţii mormonismului, la un moment dat mori în trup, dar vei învia ca un dumnezeu. Atunci, în loc să crezi într-o treime divină atotputernică şi înţeleaptă, crezi în miliarde de dumnezei, care nu se pot ajuta unii pe alţii şi nu se pot mântui unii pe alţii. Ce rătăcire!

3. Discuţii şi întâmplări tipice

Într-un avion de pasageri

Un credincios călătorea cu avionul de pe o coastă pe cealaltă a continentului Nord-american. Pe aceeaşi banchetă în avion se afla o pereche tânără: drăguţi, serioşi. În timpul zborului, tinerii citeau concentraţi, fiecare câte o carte, iar credinciosul citea din Cartea Cărţilor, din Biblie. După un timp, între credincios şi tânărul care stătea lângă el s-a înfiripat o discuţie, pe care o redăm mai jos:

— Citiţi Biblia?

— Da! Socotesc că faptul că Dumnezeu ne-a lăsat Cuvântul Său scris care ni-L descoperă pe Domnul Isus este o mare favoare; dacă avem Biblia şi n-o citim suntem răspunzători înaintea lui Dumnezeu.

— Înţeleg ce spuneţi, dar la asta am de adăugat ceva: Biblia pe care o citiţi dumneavoastră nu este completă, în secolul trecut, printr-un înger, Dumnezeu ne-a lăsat alte descoperiri, despre care vorbesc cărţile pe care le citim noi.

— Cum adică? Ceea ce citiţi dumneavoastră are aceeaşi valoare cu Biblia?

— Da. Sunt scrieri inspirate, descoperite unor profeţi moderni.

— Şi care sunt acei profeţi?

— Unul dintre ei este Joseph Smith, Jr.

— Cu alte cuvinte, sunteţi mormon.

— Da. De fapt ne numim „Biserica lui Cristos a sfinţilor din zilele de pe urmă”. Ce ştiţi despre noi?

— Nu ştiu prea multe, pentru că, mărturisesc, deşi am citit ceva despre doctrina dumneavoastră, nu întâlnisem până acum nici un mormon în carne şi oase.

— Aţi vrea să ştiţi mai mult despre noi?

— Aş vrea să stăm de vorbă despre adevăr.

— Şi cum aţi putea exprima, în mod concentrat definiţia adevărului?

— Domnul Isus a spus: „Eu sunt Calea şi Adevărul şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

— Ce vreţi să spuneţi? Că adevărul se confundă cu persoana lui Isus Cristos?

— Chiar aşa! În Cristos aflăm adevărul despre Dumnezeu. El este dragoste. Aflăm apoi, adevărul despre om: el este păcătos pierdut, are nevoie de mântuire; şi aflăm adevărul despre mântuire: Cristos este Mântuitorul şi cine crede în El are o mântuire deplină şi veşnică.

— Cum văd eu, în gândirea dumneavoastră nu lăsaţi nici un loc specific sfinţilor din zilele de pe urmă.

— Nu. Nu las nici un loc pentru Joseph Smith, nici pentru vreun alt pretins profet. Pentru mine, Domnul Isus Cristos este pe deplin de ajuns. Pentru mine, Biblia este în totul de ajuns.

— Bine, dar nu citiţi şi alte cărţi în afara Bibliei?

— O! da, citesc. Dar Biblia este „Cartea Cărţilor”. Unde vorbeşte Biblia, omul trebuie să tacă. Era pe vremuri un proverb latin: „Roma locuta, causa finita” (Când a vorbit Roma, cauza s-a încheiat). Pentru orice creştin adevărat s-ar putea pe drept spune: „Biblia locuta, causa finita”.

— Şi totuşi, cum rămâne cu mărturiile şi descoperirile strălucite făcute lui Joseph Smith?

— V-am spus care este gândirea mea: aceste descoperiri sunt în afara Bibliei şi pentru mine n-au nici o valoare. Dimpotrivă, tot ce vine să corecteze sau să completeze Biblia nu vine de la Dumnezeu şi tot ce nu vine de la Dumnezeu duce pe oameni în rătăcire. Vă repet: Isus Cristos este de ajuns. Biblia este de ajuns. Aş dori mult să reţineţi şi să meditaţi asupra acestei afirmaţii. Cu aceasta, discuţia s-a încheiat.

O convertire la mormonism

Cineva istoriseşte: „Am avut prilejul să întâlnesc un mormon. Era un tânăr prezentabil, plăcut, cu maniere elegante. S-a recomandat şi mi-a propus să avem o discuţie „despre Biblie”. Văzându-l că avea în mână „Cartea Mormonilor”, i-am spus:

— Înainte de a discuta „despre Biblie”, aş vrea să vă pun o întrebare: Cum aţi devenit mormon?

— De fapt, în felul acesta suntem mai aproape de centrul subiectului pe care aş vrea să-l discutăm, mi-a răspuns.

— Atunci, fiţi amabil şi istorisiţi-mi convertirea dumneavoastră la mormonism!

Iată, pe scurt ce mi-a spus.

„Aveam 19 ani şi sufletul meu căuta un ideal care să-l umple şi să dea sens vieţii mele. Am început să studiez filozofia, dar pe măsură ce aflam mai multe despre gândirea marilor filozofi, eram mai încurcat. Cineva spunea: ‚Căutând prea multe adevăruri, nu mai găseşti cărarea lui!’ Aşa era şi cu mine. Ce mă încurca cel mai mult era că nu puteam face loc în mintea mea filozofiei pe care o studiam prin gândirea tradiţională a bisericii în care am fost crescut de mic copil, biserică răspândită aproape în toată lumea occidentală şi în alte câteva ţări ale Europei. Am realizat, cu spiritul critic pe care îl are un tânăr, că biserica mea (fostă) este de fapt într-o profundă criză. Se ţin slujbe, ceremonii religioase, există fast, dar nu există viaţă. Formalismul mort mă copleşea. Ştiam că cei care se închină cu pietate în timpul slujbelor, ies din biserică şi practică păcate oribile. Îmi ziceam: ‚Ce credinţă mai este şi asta!’

În studiile mele filozofice am venit în contact cu ideile lui Marx. Ateismul lui nu mă atrăgea, dar m-au fascinat ideile filozofice – economice ale lui, m-a cucerit gândul unei evoluţii progresive a societăţii umane spre niveluri superioare de organizare, datorită progresului tehnic.

În această condiţie a gândirii mele, mi s-a oferit prilejul să aflu despre credinţa „sfinţilor din vremurile de pe urmă”. Am înţeles că religiile, bisericile din jurul nostru nu numai că sunt moarte, dar sunt o urâciune! Este un grav păcat să te ataşezi de aşa-zisele biserici, cu o singură excepţie: singura afiliere pe care o poţi accepta fără nici o rezervă este să intri în gruparea mormonilor. Şi, la această afiliere m-a încurajat şi faptul că am înţeles din „cărţile sfinte care au fost adăugate prin revelaţii ulterioare Bibliei”, că evoluţia nu este un proces care se încheie cu omul, ci că omul prin evoluţie ajunge dumnezeu. În acest fel, în mintea mea s-a rezolvat una dintre dilemele marxismului: cum va evolua omul? Ce va deveni specia „om” în linia ascendentă a dezvoltării ei?”

N-am cerut nici un fel de amănunte sau detalii la această explicaţie, ci am găsit cu cale să-i pun o întrebare simplă:

— Ca membru în secta mormonilor, ce ştiţi despre păcătoşenia omului?

— Religiile false acuză pe Adam de aducerea păcatului în lume, dar nu arată că istorisirea privitoare la Adam şi Eva când au fost izgoniţi din Eden este un fapt de progres, un pas însemnat în viaţa omului, căci a adus cunoştinţa binelui şi răului, a adus discernământul. Noţiunea de „păcat” şi „păcătos” este ceva relativ: depinde de grupul de oameni care ţi-a preformat gândirea.

— Dar ce ştiţi despre păcatele dumneavoastră, indiferent de vreo gândire preformată: are Biblia dreptate când spune că „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”? Ca să fiu mai explicit: sunteţi oare şi dumneavoastră un păcătos? Înainte de a răspunde, ca să nu luaţi această întrebare drept jignire, să vă spun despre mine: Eu sunt un păcătos, care a căpătat îndurare din partea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel spunea despre el însuşi: „Isus Cristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu, dar am căpătat îndurare”… (1 Timotei 1:15). Deci, repet întrebarea: Sunteţi un păcătos?

— Dacă aţi fi citit cărţile noastre sfinte, aţi fi înţeles că oamenii se nasc fie buni, fie răi, în funcţie de cine le sunt ascendenţii.

— Deci s-ar putea să nu fiţi păcătos.

— Mi se pare că nu este util să discutăm acest subiect.

— Se poate. Vreau însă să spun doar două gânduri: Isus Cristos este Mântuitorul păcătoşilor – primul gând; şi „oricine” crede în El capătă prin numele Lui iertarea păcatelor – iată al doilea gând (Faptele Apostolilor 4:12). Vă rog să reţineţi aceste două gânduri.

Discuţia noastră a continuat, dar nu pe aceste subiecte arzătoare. Ne-am despărţit. Am fost copleşit de o tristeţe adâncă. A fost convertit, dar nu la Cristos. A fost convertit la o religie care L-a lepădat pe Cel care Şi-a dat viaţa pe cruce pentru noi! Ce trist!… Ce umilitor pentru noi, creştinii, că nu-L propovăduim cu înfocare pe Domnul Isus, ca să împiedicăm răspândirea doctrinelor false, aşa cum este şi cea a mormonilor!

Un Dumnezeu sau mai mulţi „dumnezei”?

Într-o şcoală particulară, doi elevi, inteligenţi şi cultivaţi, au avut o discuţie. Unul dintre ei fusese impresionat de mărginirea religiilor antice, politeiste. Cum să crezi în mai mulţi dumnezei? Cum să umanizezi sau să animalizezi cu gândirea ta divinitatea! Asta este o mare rătăcire…

Celălalt socotea că o asemenea gândire nu vine de la om, ci că este o reflectare a unei realităţi care este în afara omului. El a spus: „Este o realitate pe care până şi Biblia o arată: sunt mai mulţi dumnezei. Să spui că este doar un singur Dumnezeu înseamnă să încurajezi sectarismul. De fapt este o infinită succesiune de dumnezei care sunt aduşi la existenţă prin procreare sexuală”.

Primul aparţinea unei familii de creştini, credincioşi care au crezut în Dumnezeul Bibliei, în Cristosul Bibliei. Al doilea era sub influenţa puternică a doctrinei „mormone”.

Să ne gândim puţin la esenţa deosebirii dintre cei doi tineri în felul cum au înţeles ei pe Dumnezeu.

Creştinul ştie că fără revelaţia Bibliei, fără descoperirea pe care a adus-o Domnul Isus Cristos despre Dumnezeu, nu poate fi cunoaştere de Dumnezeu.

Învăţăcelul mormon considera că, dacă te cunoşti pe tine însuţi, deduci cum este Dumnezeu, căci în esenţă, tu eşti un dumnezeu în devenire.

Mormonii cred, dar nu în Dumnezeul Bibliei. Ei cred în dumnezei închipuiţi şi iată, discuţia despre care am relatat pe scurt arată cum reuşesc ei să sucească minţile tinerilor.

O! avem nevoie de Dumnezeul Bibliei. El este Lumină şi Dragoste. El este Unul, manifestat în Trei Persoane divine (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt), infinit, atotputernic, atotprezent, atotştiutor, fără început şi fără sfârşit, un Dumnezeu veşnic!

Omul nu devine Dumnezeu, dar prin credinţa în Domnul Isus el este iertat de păcate, ajunge împreună moştenitor cu Cristos, copil al lui Dumnezeu, cetăţean al cerului.

Aşa spune Biblia, aşa cred creştinii. Orice credincios, orice păcătos mântuit prin jertfa Domnului Isus este unit cu Cristos, părtaş al slavei Lui – dar nu este Dumnezeu. El va rămâne şi în cer „un păcătos mântuit prin harul lui Dumnezeu.”

Există mântuire după moarte?

Un credincios a intrat în discuţie cu un mormon pe această temă.

Credinciosul a citat câteva texte: „Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele” (Marcu 2:10); „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27). El s-a referit la pilda spusă de Domnul Isus cu privire la bogat şi la săracul Lazăr. În pildă se arată clar că odată cu moartea nu mai este posibilitate de mântuire.

Ce a spus mormonul?

— O! dar este nădejde de salvare şi după moarte, prin botezul pentru cei morţi. Nu spune 1 Corinteni 15:29: „Altfel, ce vor face cei care se botează pentru cei morţi? Dacă morţii nu înviază nicidecum, de ce se mai botează pentru ei?”

Credinciosul a răspuns:

— Accentul este aici pe învierea morţilor, nu pe botezul pentru cei morţi. Este ca şi cum Pavel ar spune: Ce lipsă de consecvenţă în gândire, să nu crezi că învie morţii, dar să practici botezul pentru cei morţi! În limbajul obiceiurilor de acum, nu-i aşa că este cu totul lipsit de logică să nu crezi în învierea morţilor, dar să faci pomeni şi parastase pentru cei morţi? O asemenea întrebare nu susţine nevoia de pomeni şi de parastase, ci le prezintă ca o consecinţă a faptului că oamenii cred în viaţă după moarte.

— Nu, spuse mormonul. Botezul este poarta către Împărăţia cerurilor. Sunt perioade în istorie când lumina evangheliei nu mai străluceşte, sunt zone geografice unde mulţimi de oameni trăiesc şi mor fără să fi trecut prin poarta botezului ca să intre în viaţa veşnică. Botezul pentru cei morţi le oferă această şansă.

— Acum înţeleg de ce sunt adepţii sectei dumneavoastră aşa de interesaţi în aşa numitele „genealogii”.

— Da! Avem datoria să deschidem poarta cerului prin botezul pentru cei morţi, în primul rând strămoşilor noştri, care n-au avut privilegiul de a fi botezaţi.

— Atunci cum stăm cu pocăinţa, cu credinţa, cu întoarcerea la Dumnezeu, cu credinţa în inimă că Cristos a înviat din morţi şi cu mărturia cu gura că El este Domn?

— N-am fost înţeles bine. Aceste lucruri s-au înfăptuit. Eu sau altcineva ne botezăm pentru cei care nu mai pot face acest lucru şi completăm prin aceasta toate treptele care duc la mântuire. Facem asta noi, pentru cei care, datorită faptului că au murit, nu mai pot s-o facă!

— Desigur, răspunde creştinul, botezul îşi are locul şi rostul lui, el este cerinţa către un cuget curat înaintea lui Dumnezeu, simbol al identificării credinciosului în moartea Domnului Cristos sau hotarul trecerii de la păgânism la creştinism. Dar cine ne dă nouă dreptul să ne socotim înlocuitori ai păcătoşilor (fie ei chiar şi strămoşi sau rude apropiate de noi)? Dumnezeu recunoaşte un singur înlocuitor, pe Domnul Isus Cristos!

Botezul pentru cei morţi, practicat de mormoni, este desigur o amăgire: el creează amăgirea că poate fi mântuire după moarte. Biblia spune însă clar: „după moarte, vine judecata”; „acum este ziua mântuirii „”.astăzi dacă auziţi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile”.

Încheiem aici cele câteva „convorbiri tipice” în care sunt implicaţi adepţii mormonismului. Ele arată cât de mult s-au depărtat mormonii de adevăr, cât de periculoasă este învăţătura acestor pretinşi „creştini” care au adoptat cel mai clar păgânism.

4. Erezii nimicitoare

a) Politeismul

Mormonii nu cred ce spune Biblia, că este un singur Dumnezeu, manifestat în Sfânta Treime (Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Dumnezeu-Duhul Sfânt). Ei definesc aceste Persoane ca fiind trei dumnezei. Ei numesc pe Dumnezeu Tatăl „Elohim”, pe Domnul Isus Cristos „Iehova”, iar pe Duhul Sfânt îl descriu ca fiind de gen feminin.

Biblia spune că este un singur Dumnezeu. „Voi sunteţi martorii Mei”, zice Domnul, „şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că EU SUNT: înainte de Mine n-a fost făcut nici un Dumnezeu şi după Mine nu va fi. Eu, Eu sunt domnul şi afară de Mine nu este nici un Mântuitor.” (Isaia 43:10-11). Prima poruncă din Decalog spune: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine”, iar la Deuteronom 6:4 se spune: „Ascultă, Israele: DOMNUL Dumnezeul nostru este singurul Domn.” La 1 Corinteni 8:6: „pentru noi este un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate şi pentru care trăim şi noi; şi un singur Domn, Isus Cristos, prin care sunt toate şi prin El şi noi”.

La teoria politeismului, mormonii adaugă erezia susţinerii că Dumnezeu-Tatăl are trup material, cu carne şi oase! Ceea ce este veşnic în Dumnezeu, spun ei, este materia (elementele ei constitutive sunt veşnice); „dumnezeii nu sunt creaţi din nimic, ci rezultă din rearanjarea sau reorganizarea materiei veşnice.” Nu seamănă această „teorie” cu aberaţiile filozofice ale materialiştilor?

Dar ce spune Biblia? „Dumnezeu este Duh” (Ioan 4:24) iar „un duh n-are carne şi oase” (Luca 24:39). Numai Domnul Isus este „Cuvântul care a devenit trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:14). Dumnezeu, în esenţa Lui este invizibil, infinit, atotputernic, atotînţelept, omniprezent.

b) Un fals Cristos

Cristosul pe care îl proclamă mormonii este un om îndumnezeit, născut din Dumnezeu-Tatăl (Adam), nu în chip miraculos, prin fecioara Maria, ci prin procreaţie sexuală. Singura lui deosebire de oamenii comuni, fie mormoni, este că a existat înaintea lor şi că a atins o treaptă mai înaltă de dumnezeire înaintea lor. Mormonii cred într-un Cristos nu al Bibliei, ci într-un Cristos al plăsmuirii lui Smith, Young şi alţii. De ce? Pentru că în doctrina lor ei condiţionează „intrarea în cel de al treilea cer”, de recunoaşterea lui Joseph Smith ca cel mai mare profet al lui Dumnezeu. Într-un mod care se vrea subtil, dar care este de fapt destul de transparent, Joseph Smith vrea să fie considerat de adepţii acestei rătăcirii mai mare decât Domnul Isus Cristos. Ce îndrăzneală diabolică, ce neruşinare să dorească un om, un muritor, să umbrească slava Domnului Isus Cristos, ca să se slăvească pe sine însuşi!

Ce spune Biblia? „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10:30). „Cristosul este Dumnezeu binecuvântat în veci”, „În El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii”. „Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine”. „El este oglindirea slavei Lui (Dumnezeu) şi întipărirea fiinţei Lui”.

Joseph Smith, într-una din scrierile lui sugerează că a preexistat şi că a participat împreună cu Domnul Isus Cristos la creaţia Universului! Desigur, o pretenţie nebună a lui, dar şi o nebunie crezută de atâţia dintre adepţii lui.

Concepţia mormonă despre Cristos este la fel de blestemată cum este şi concepţia lor despre Dumnezeu. Mormonii sunt „fără Cristos, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume”.

c) Un sfat al dumnezeilor născociţi de mormonism

După doctrina mormonă, o mulţime de dumnezei au avut un sfat pe o stea numită Kolob, ca să alcătuiască planul desfăşurării istoriei în decursul veacurilor. Isus ar fi acceptat să vină pe pământ pentru ca, împreună cu alţi dumnezei, să obţină un grad mai avansat de dumnezeire.

Probabil că toată povestea de mai sus este prelucrarea unui mit păgân, pe care Biblia nu-l acceptă. În acelaşi timp, astronomia nu recunoaşte nici o planetă sau stea Kolob. Joseph Smith a prezentat poveştile sale teologice – fantastice drept „adevăr”.

d) Oamenii sunt socotiţi dumnezei

Atât concepţia mormonă despre Dumnezeu cât şi cea despre om sunt pline de confuzii. „Dumnezeu a fost odată ceea ce este omul în prezent, omul de acum poate fi în viitor ceea ce este Dumnezeu acum. Pe scurt, omul este un dumnezeu în devenire” se spune într-una din scrierile mormone. Orice om a preexistat ca semizeu şi a venit pe pământ ca să-şi demonstreze sau să-şi testeze dreptul de a fi îndumnezeit.

Ce confuzie, ce satanică negare a lui Dumnezeu! Dacă Dumnezeu este un fost om şi dacă omul este un dumnezeu în devenire, atunci totul în univers este controlabil de om, iar dumnezeii devin sau sunt nişte anexe ale omului. Blasfemia concepţiei mormone despre om însemnează „auto-idolatrie”. Omul ajunge să se adore pe sine însuşi şi să-şi revendice poziţia de a fi vrednic să primească adorarea.

Dar omul păcătos are nevoie de Dumnezeul adevărat, nu de amăgirea că el însuşi este Dumnezeu. La cruce, la Golgota, acolo S-a revelat Dumnezeu ca fiind dragoste: dragoste care se dăruie, o dragoste care îl slăveşte pe Dumnezeu.

Doctrina mormonă slăveşte pe omul religios umflat de mândrie, ca să facă loc slăvirii lui Smith, a urmaşilor lui, a organizaţiei lui.

e) O înţelegere cu totul greşită a mântuirii

După mormoni, mântuirea nu constă în iertarea păcatelor, biruinţa asupra păcatelor şi în viitor eliberarea de prezenţa păcatului sau trăirea veşnică, aevea în prezenţa lui Dumnezeu.

Ei susţin că mântuirea înseamnă învierea fizică şi posibilitatea de a evolua către diverse trepte de îndumnezeire, prin botez, fapte bune, credinţa în cel mai mare profet, Joseph Smith. Cea mai înaltă treaptă de îndumnezeire accesibilă omului este condiţionată de „căsătoria cerească”, „pecetluită” într-un templu mormon. Urmare acestei căsătorii, femeile devin „îngeri” (numai bărbaţii ar deveni „dumnezei”). Treapta cea mai înaltă a dumnezeirii este numai pentru mormoni. Iată, deci: o mântuire prin fapte, prin căsătorie, prin apartenenţa la o denominaţie religioasă dar fără Cristos, fără jertfa lui. Şi în final, mormonii cred într-o mântuire universală, prin fapte.

Ce înseamnă toate acestea potrivit cu Biblia? Biblia spune: „În nimeni altul (afară de Isus) nu este mântuire, căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele Apostolilor 4:12). „Dacă vă vesteşte cineva ca evanghelie, alta decât aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema (blestemat)” (Galateni 1:9). Mormonii vestesc o falsă evanghelie şi sunt sub blestem din această cauză.

f) Cine sunt preoţii mormoni?

Toţi mormonii care au depăşit adolescenţa pot primi – după doctrina mormonă – preoţia aaronică (treapta inferioară de preoţie). Prin exerciţii stăruitoare în mormonism se obţine, de către unii numai, treapta melchisedehică de preoţie, care permite accesul la ritualuri oculte, cum sunt: cuvinte „parolă” secrete, semne, îmbrăcămintea de corp specială pentru bărbaţi care trebuie purtată tot timpul. Există un semn special, acela al punerii degetelor pe gât: acest semn are semnificaţia că practicantul permite bisericii mormone să-i taie gâtul dacă divulgă vreodată ritualurile secrete mormone sau dacă se leapădă de credinţa mormonă.

Ce spune Biblia? Biblia spune că Domnul Isus Cristos este jertfa pentru păcat înaintea lui Dumnezeu şi Marele Preot al credincioşilor înaintea Tatălui. Toţi cei mântuiţi prin jertfa Domnului Isus Cristos sunt preoţi, în sensul că sunt chemaţi să laude pe Dumnezeu, să mijlocească unii pentru alţii înaintea lui Dumnezeu.

„A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeul Său şi Tatăl, a Lui să fie slava şi puterea, în vecii vecilor!” (Apocalipsa 1:5-6). „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui” (1 Petru 2:9).

g) Poligamia

Întemeietorii mormonismului au susţinut că Dumnezeu ar fi rânduit ca bărbatul să aibă mai multe soţii; au mers până acolo că un bărbat se căsătorea cu două sau mai multe surori sau cu mamă şi cu fiică în acelaşi timp, practici care sunt o urâciune nu numai înaintea lui Dumnezeu ci şi înaintea oamenilor.

În urma puternicilor presiuni sociale, mormonii au renunţat la această doctrină, susţinând că aplicarea ei a fost întreruptă. Până când?

În întreaga lor învăţătură se poate remarca zeificarea relaţiilor sexuale, ca o trăsătură caracteristică a acestei rătăciri.

h) Rasismul

După mormoni, pielea de culoare neagră pe care o au anumite rase marchează descendenţa din Cain, care ar fi fost blestemat să poarte piele neagră. Deci „negrii” sunt nişte blestemaţi, ca şi indienii americani, declaraţi de mormoni ca descendenţi ai lamaniţilor.

5. Concluzii

Mormonismul este o gigantică minciună a Satanei. Declarând că Dumnezeu are trup fizic şi că Dumnezeu este veşnic prin elementele care constituie acest trup, mormonismul este materialism îmbrăcat în straie religioase; este păgânism îmbrăcat în straie creştine.

Socotindu-L pe Cristos un om care a evoluat spre dumnezeire, mormonii neagă veşnica dumnezeire a Mântuitorului şi împing pe oameni să respingă jertfa de la cruce, mântuirea oferită de Domnul Isus Cristos.

Istoria mai veche şi cea mai recentă a mormonismului demonstrează că el este bazat pe fals, pe imaginaţie şi, în felul cum se abordează problema relaţiilor cu morţii, sunt serioase temeiuri să se înţeleagă că mormonismul are rădăcini oculte. Despre aceasta spun şi ritualurile lor secrete.

Un credincios scria: „Mormonii tăgăduiesc toate învăţăturile esenţiale creştine… Ambiţia fiecărui mormon (bărbat) este să devină un dumnezeu care să-şi conducă lumea lui proprie şi, prin relaţii sexuale veşnice cu multe zeiţe, să-şi formeze această altă lume, cu alt Adam şi Eva, cu un alt Lucifer care să-i înşele şi cu un alt Isus (frate al lui Lucifer!) care să-i răscumpere şi aşa mai departe, permanent”.

Iată cum depărtarea de Biblie, adăugările Ta Biblie, basmele duc la mocirlă doctrinară şi la promiscuitate morală.

Biblia spune că este un singur Dumnezeu şi o singură Cale. Este o singură Carte care cuprinde adevărul lui Dumnezeu: Biblia. El să vă fie călăuza, stimaţi cititori!

Încheiere

Întrebări însemnate, care au un singur răspuns

Omul, ca fiinţă înzestrată cu gândire, cu judecată, îşi pune mii şi mii de întrebări. Dintre acestea, esenţiale sunt întrebările pe care omul şi le pune cu privire la Dumnezeu şi la relaţia (legătura) lui personală cu Dumnezeu.

Singurul răspuns acceptabil la întrebarea cine a creat Universul îl găsim în Geneza 1:1: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul”. Nu sunt departe vremurile când oamenii erau forţaţi să afirme că nu există Dumnezeu şi că imensul univers, natura atât de variată şi de vastă s-a făcut singură, că este rezultatul unor întâmplări.

Cei care cercetează pământul, vieţuitoarele de pe el, materia neînsufleţită, constată cu uimire un plan atât în materia neînsufleţită cât şi în lumea vieţuitoarelor. Este un plan şi un scop care spun despre El, despre Dumnezeul Creator. Microorganismele şi arborii gigantici, galaxiile şi atomii au un Creator. „Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului” (Faptele Apostolilor 17:24). „Însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la crearea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El, aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20).

Trupul omenesc este alcătuit din mii şi mii de minuni ale Creatorului: fiecare celulă este p minune, ochiul este o minune, mecanismul de reglare a temperaturii corpului este o minune, progresul vieţii de la copilărie la bătrâneţe este o minune, gândirea, mintea, creierul şi funcţionarea lui sunt minuni.

Dumnezeu este Creatorul, un Creator minunat. Nu este loc în lucrarea creaţiei pentru nici un om, oricât de înzestrat ar fi el. Pretenţia lui Joseph Smith că a participat la creaţia universului este o absurditate, o nebunie şi, fără să doresc să jignesc pe nimeni, spun cu toată gravitatea că este dincolo de orice raţiune să accepte cineva asemenea pretenţii diabolice.

Este o altă întrebare vitală: Cum vorbeşte Dumnezeu oamenilor? Trebuie să recunoaştem de la început, că dacă nu ne vorbeşte Dumnezeu, noi suntem cu totul străini de El. Ce ecou ar trebui să aibă în inimile noastre întrebarea pe care Ţofar din Naama i-o punea lui Iov: „Poţi tu pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, poţi tu ajunge la cunoştinţa desăvârşita a Celui Atotputernic?” (Iov 11:7).

Dar slăvit să fie Domnul! El însuşi ni se revelează. Natura, în imensitatea, frumuseţea şi diversitatea ei ne spune despre Domnul Dumnezeu. Psalmul 19 începe cu aceste cuvinte: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui”. Cineva spunea: „Câtă vreme există soare şi stele pe cer, nu poţi să spui că Dumnezeu nu ţi-a vorbit!” În acelaşi psalm, la versetul 7 se spune: „Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul. Mărturia Domnului este trainică şi dă înţelepciune celui neştiutor”.

Este o a doua carte, în afara cărţii naturii, care spune despre Dumnezeu, este „Legea sau mărturia” Domnului, Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Numai în Vechiul Testament se spune de aproape 4000 de ori: „Dumnezeu a zis”, „Dumnezeu a poruncit”, „aşa vorbeşte Domnul”. Da! Dumnezeu vorbeşte prin Biblie. Este singura carte literal inspirată de Dumnezeu, care cuprinde, fără vreo greşeală, adevărul lui Dumnezeu, transmis nouă oamenilor. Nu mai este nevoie de adăugat absolut nimic la Biblie. Orice pretins profet care vrea să modifice Biblia sau să adauge ceva la ea este un profet mincinos, un profet al Satanei. Joseph Smith – nu avem nici o îndoială – a fost un instrument al Diavolului ca să înşele pe mulţi.

Biblia este cartea care cuprinde ansamblul tuturor gândurilor lui Dumnezeu şi a căilor Lui cu privire la om, în lumina planului Său, alcătuit înainte de întemeierea lumii, pentru Cristos şi pentru omul în Cristos.

Dar tot în Psalmul 19, în versetul 2 spune: „O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte îl face cunoscut altei nopţi, fără grai, fără cuvinte, totuşi glasul lor este auzit.”

Istoria – nu cea scrisă sau presupusă de oameni, ci cea reală – confirmă suveranitatea absolută a lui Dumnezeu. El ridică pe cine vrea şi coboară pe cine vrea. Fiecare zi este o dovadă a adevărului despre Dumnezeu cuprins în Biblie. Au trecut aproape două milenii de când a fost scrisă ultima carte care încheie Biblia şi nimic n-a infirmat nici măcar un rând sau o iotă din veşnicul cuvânt al lui Dumnezeu.

Au trecut mii de ani de când bărbaţi inspiraţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu au scris cărţile care alcătuiesc Biblia: zile după zile, nopţi după nopţi. Dintre ele, nici o zi n-a fost mai plină de semnificaţie decât aceea când, pe un deal depărtat din Ţara Făgăduinţei, era adus jertfă pe cruce Fiul lui Dumnezeu. Jertfa de la cruce a Domnului Isus este piatra de temelie a istoriei, care îl revelează pe Dumnezeul Bibliei. La Golgota, Dumnezeu arată că El este dragoste (1 Ioan 4:9). „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El”. Istoria personală a fiecărui individ se măsoară după Dumnezeu, începând cu clipa întâlnirii cu El, la cruce, la Golgota. Acolo este mântuirea. Acolo poţi afla un Dumnezeu personal, căruia să-I poţi spune, prin Domnul Isus: „Dumnezeul meu, Tatăl meu!”

Biblia, numai ea ne spune Cine este Dumnezeu. El nu este Adam, care a evoluat de la om la Dumnezeu, cum zic mormonii, ci „Iehova (Domnul) Dumnezeu este adevăr; El este Dumnezeul cel Viu şi împăratul veşniciei” (Ieremia 10:10).” Ca împărat al veşniciei, El este necreat, El nu are început (cum a avut Adam), nici sfârşit, El este începătorul tuturor celor ce există în Univers, „căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Faptele Apostolilor 17:28).

Dumnezeu nu este o putere. El este într-adevăr atotputernic, dar El este nu o putere, ci izvorul oricărei puteri. Dumnezeu nu este un principiu care se contopeşte cu obiectele. El este o Persoană, deosebită însă de ceea ce este omeneşte o persoană; este o persoană în sensul că are atribute ale personalităţii.

El are cea mai desăvârşita, cea mai adâncă şi cea mai cuprinzătoare gândire: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele”, zice DOMNUL. „Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” (Isaia 55:8-9). Dumnezeu îşi manifestă iubirea, căci la Ioan 3:16 se spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. El are voinţă: „Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi” (1 Timotei 2:4). „Voia lui Dumnezeu este bună, plăcută şi desăvârşita” (Romani 12:2).

Aşa cum s-a spus mai înainte, Dumnezeu este Unul; poate exista numai o Fiinţă Supremă care este mai mare decât toţi. Dar, în Dumnezeu sunt trei persoane divine distincte, numite Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Nu sunt trei dumnezei, pentru că natura divină nu poate fi împărţită. Ca să descriem trei persoane dar un singur Dumnezeu, folosim termenul „Sfânta Treime”. Desigur, acest Dumnezeu Unic, manifestat în Trei Persoane divine este totuşi o taină pe care n-o putem înţelege cu mintea, dar pe care o credem, pentru că aşa ne învaţă Biblia. La 2 Corinteni 13:14 se spune: „Harul Domnului Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi părtăşia Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi”. Iar la Matei 28:19, Domnul Isus, după învierea Sa, înainte de înălţarea la cer, le dă ucenicilor misiunea: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate popoarele, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!”

Dumnezeu este suveran: El are primul şi ultimul cuvânt. „El porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă!” „El face tot ce vrea în ceruri şi pe pământ” (Psalmul 135:6), „face toate după sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11). El este un Dumnezeu în faţa căruia „nu este nimic prea greu” – El este omnipotent.

Dar cine este omul? Vom răspunde pe scurt, potrivit Bibliei: Omul este o făptură minunată (Psalmul 139:14: „Te voi lăuda că m-ai întocmit într-un chip uimitor şi admirabil, minunate sunt lucrările Tale”); apoi, această fiinţă minunată este o fiinţă decăzută. Este o realitate tristă în viaţa fiecărui om, realitate care se numeşte păcat! Păcatul este universal. În afara Domnului Isus Cristos, toţi oameni au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu, iar păcatul atrage după sine judecata şi pedeapsa veşnică a lui Dumnezeu. O fiinţă minunată dar căzută, pierdută: acesta este omul. Dar Evanghelia nu se opreşte aici. Ea spune că omul este obiect al harului nemărginit, care iartă, care sfinţeşte, care duce în cer: „Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi”. „Cine crede în Fiul are viaţa”. Păcatul nu poate fi şters de pe conştiinţa oamenilor decât cu sângele Domnului Isus Cristos care „curăţeşte orice păcat” (1 Ioan 1:7). Prin credinţa în Domnul Isus – credinţă care înseamnă primirea lui Isus Cristos ca Mântuitor (Ioan 1:12) – veţi fi deplin iertat de toate păcatele. Domnul Isus este Mântuitorul, pentru că El Şi-a dat viaţa pe cruce pentru păcătoşi. Cine-L are pe Domnul Isus ca Mântuitor, merge în cer. Cine respinge mântuirea venită prin Domnul Isus, merge în iad. Aşa învaţă Biblia.

Religia nu-L poate satisface pe Dumnezeu. Religia nu poate şterge nici măcar un păcat de pe cugetul omului. Religia nu poate schimba firea păcătoasă a omului. Cel care rezolvă problema păcatului în viaţa unui om este numai şi numai Cristos. „El, Cristos, a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn” sau El a fost înlocuitorul păcătoşilor pe cruce. Cine crede în Isus este iertat de toate păcatele şi este declarat drept înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu îl vede împreună cu Cristos!

O întrebare esenţială a pus temnicerul din Filipi lui Pavel şi lui Sila: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Un răspuns esenţial s-a dat: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta!” (Faptele Apostolilor 16:30-31). Ce bine că acest răspuns este păstrat în Cuvântul lui Dumnezeu! El demonstrează că la întrebările vitale ale omului, răspunsul adevărat îl dă numai Biblia. Răspunsul lui Dumnezeu la problemele vitale ale omului este unul singur: Cristos.

Cine primeşte pe Cristosul Bibliei, merge în cer. Cine acceptă rătăcirile înfricoşătoare ale mormonismului, merge în iad. Şi o cântare pune această întrebare:

„De ce vrei tu să mergi acolo,

Când în cer pentru tine-i loc?”

Mai multe materiale pentru Theophilos găsiţi pe Internet la:

www.theophilos.3x.ro

Anunțuri

Un gând despre &8222;DEPARTE DE IZVOR&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s