Despre teologia lui Wm Paul Young – autorul cărții BARACA

de Doru Pope

Lies we believe about God.

Wm Paul Young, autorul cărții „The Shack” (Baraca – va apare curând și-n limba română) are păreri eretice despre Dumnezeu. Acestea sunt expuse în cartea sa, „minciuni pe care le credem despre Dumnezeu” apărută recent în SUA.

Am văzut că „Baraca” a fost deja recomandată și de către creștini pe Facebook. Merită ea citită? Nu, dacă luăm în considerare ceea ce crede despre Dumnezeu și despre noi Wm Paul Young.

Iată câteva dintre titlurile capitolelor,

1. Dumnezeu ne iubește dar El nu ne place.

Young pornește de la povestiri și experiențe avute ca apoi să facă enunțuri teologice. Teologia aleasă pe baza sentimentelor și a dorinței de a fi corect din punct de vedere politic și de a nu supăra pe nimeni și de a ne simți noi bine nu este o bună teologie. Dacă „teologie” înseamnă știință sau vorbire despre Dumnezeu, atunci e corect ca să ne ancorăm crezurile în Biblie, cartea care e o revelație de sine a lui Dumnezeu.

Young face o vizită la o închisoare pentru femei unde prezintă cartea sa „Baraca”. În cele din urmă dă autografe și îmbrățișează deținutele în semn de salut. Una dintre acestea plânge cu hohote în brațele lui Young și-l întreabă daca „Papa” (numele lui Dumnezeu din carte, întruchipat printr-o femeie de culoare) o iubește și dacă lui Papa îi place de ea (does she like me). Young o încredințează ca da, Papa o iubește și-i place de ea. Femeia mulțumește și consolată se duce-n treaba ei.

Dumnezeu ne iubește. Din această cauză a jertfit pe Fiul Său, ca să ne mântuiască. Dar își găsește plăcerea Dumnezeu în oricine, indiferent de ce fel de viață duc oamenii? Biblia nu ne spune aceasta. Iată ce spune Biblia:

Psalmi 149:4 Căci Domnul are plăcere de poporul Său, şi slăveşte pe cei nenorociţi, mântuindu-i.
Isaia 42:1 „Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.
Ieremia 14:10 Iată ce spune Domnul despre poporul acesta: „Le place să alerge încoace şi încolo. Nu-şi cruţă picioarele; de aceea Domnul n-are plăcere de ei; acum îşi aduce aminte de nelegiuirile lor, şi le pedepseşte păcatele!”
Maleahi 2:17 Voi obosiţi pe Domnul prin cuvintele voastre, şi mai întrebaţi: „Cu ce L-am obosit?” -„Prin faptul că ziceţi: „Oricine face rău este bun înaintea Domnului, şi de el are plăcere!”

2. Dumnezeu este bun, noi nu suntem buni.

Young începe prin a menționa că o astfel de credință despre Dumnezeu are consecințe devastatoare pentru viața noastră. El spune printre altele că suntem doar orbi dar nu depravați. Dovada? Dumnezeu a devenit om și deoarece Dumnezeu este sfânt, El nu putea să se întrupeze într-o ființă care este rea în esență. Noi purtăm imaginea lui Dumnezeu, deci nu putem fi răi și stricați.

Sunt prea multe citatele care spun despre cum este omul fără de Dumnezeu ca să le amintesc aici. Dacă noi suntem buni, de ce a venit Isus? De ce a murit? Ce a dorit să schimbe? Ce nevoie este de religie, în ultima instanță?

3. Dumnezeu este în control (suveran).

Young nu crede că aducem nici o onoare Domnului dacă noi credem că El este suveran și omnipotent. Una dintre probleme atacate aici este problema crucii. Young vede crucea ca un obiect de tortură și afirmă că nici măcar mântuirea întregului univers nu ar fi justificat ca Tatăl să supună pe Fiul unei asemenea torturi ca cea de pe cruce. Young continuă prin a spune că „controlul” nici măcar nu face parte din vocabularul lui Dumnezeu deoarece în relație și iubire nu există loc de control, ori Dumnezeu ne iubește și dorește să aibă o relație cu noi.

4. Dumnezeu nu se supune.

Young pornește atacul asupra părerii că Dumnezeu nu se supune la nimic și la nimeni (din nou atacă suveranitatea lui Dumnezeu) de la regula de aur pe care o citează din Marei 7:12 „tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel”. Întrebarea sa este dacă Dumnezeu care ne-a cerut nouă aceasta se supune la ceea ce ne-a cerut nouă sau nu. Adică, tratează Dumnezeu pe alții așa cum i-ar place să fie tratat el însuși? Și concluzia trasă de Young este că dacă Dumnezeu ne cere ceva, atunci El cel dintâi trebuie să se supună la ceea ce ne cere.

Astfel, Dumnezeu mă tratează pe mine exact așa cum ar dori ca eu să-l tratez pe el. Din cauză că Dumnezeu e o ființă relațională El se supune nou așa cum așteaptă ca noi să ne supunem Lui.

Mai târziu, Young afirmă că deoarece ne lasă libertatea de a alege, Dumnezeu intră în alegerile noastre greșite și încearcă să răscumepere și să repare ceea ce se poate repara. Întrebarea este, dacă Dumnezeu se supune nouă, de ce nu ne lasă în pace cu alegerile noastre greșite? Încercarea de a salva ceva din greșelile noastre, un este oare o exercitare a suveranității sale? De ce nu ne poate lăsa în pace?

La urmă Young vorbește despre supunerea reciprocă dintre Dumnezeu și noi aducând exemplul supunerii reciproce a doi soți în cadrul căsătoriei lor. Aceasta ar fi frumos numai dacă Dumnezue ar fi din aceeași categorie cu noi și dacă nu ar fi aparte și singur într-o categorie în care nu mai există nici o altă ființă în univers. El este creator, eu nu sunt.

6. Dumnezeu vrea să mă folosească.

Dumnezeu nu folosește pe nimeni, niciodată, deoarece aceasta ar însemna că noi am devenit obiecte – numai obiectele sunt folosite ori noi nu putem avea o relație cu obiectele. Dumnezeu are o relație cu noi și astfel el ne invită la un dans cu el, la un parteneriat, la o participare comună.

8. Dumnezeu vrea să fie prioritar.

Nu am cum să-l pun pe Dumnezeu pe primul loc. Viața întrerupe adesea „prioritățile” noastre – se bolnăvește un copil, trebuie să dorm, etc. Idea că Dumnezeu dorește să fie primul, zice Young nu se găsește în Biblie.

13. Tu ai nevoie de mântuire.

Young susține că Evanghelia (vestea bună) nu constă în faptul că Isus a deschis o cale pentru ca mântuirea să fie posibilă ci în faptul că Isus deja ne-a inclus pe toți în viața sa, că deja noi suntem într-o relație cu el. El a făcut aceasta fără să ne ceară părerea (în timp ce idea e aberantă, cum stăm aici cu suveranitatea lui Dumnezeu? Adică, cum a putut Dumnezeu să-mi facă una ca asta, să mă includă fără să mă întrebe, ca într-o relație, ce părere am?).

Actul mântuirii a fost unilateral împlinit de către Dumnezeu și a fost aplicat întregii omeniri. La întrebarea presupusă „sugerezi că toți oamenii sunt mântuiți? Crezi în mântuirea universală?” Young răspunde cu fermitate „da, exact asta spun!” Aici perdeaua universalismului (idea că toți oamenii sunt mântuiți) este dată la o parte. Young e universalist.

Urmează un atac asupra iadului (15 – Iadul nu este o separare de Dumnezeu – în care Young face o gimnastică logică arătând că întrucât Dumnezeu e un foc mistuitor și iadul fiind ceva creat, care nu ne poate separa de Dumnezue, iadul este de fapt… Dumnezeu, care ne consumă în El însuși), apoi un capitol despre faptul că nu Dumnezeu a avut idea crucii (17 – Crucea nu a fost idea lui Dumnezeu).

Mai amintesc aici capitolul 24 (în care încearcă să dovedească că toți oamenii fără deosebire sunt copiii lui Dumnezeu, nu în sensul că au fost cu toții creați de către Dumnezeu ci în sensul că nimeni nu trebuie să facă nimic special, cum ar fi să creadă în Dumnezeu pentru a fi un copil al lui Dumnezeu). Apoi amintesc capitolul 27 (în care atacă concepția că păcatul ne desparte de Dumnezeu).

Din cauza celor expuse sumar mai sus, NU RECOMAND NICI UNUI CREȘTIN SĂ CITEASCĂ BARACA LUI WILLIAM PAUL YOUNG.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s