DRAGĂ FRATE MUSULMAN………….

Dragă frate musulman…   …vreau să-ţi spun de ce am crezut

Cuprins:

1. Introducere

2. Acceptă provocarea Bibliei

3. Ce este credinţa?

4. Un sumar al religiilor lumii

5. Unde este adevărul?

6. Este transmisia protejată o dovadă suficientă?

7. Te duce în cer credinţa în existenţa lui Dumnezeu?

8. Provocarea Coranului pentru cei ce nu sunt musulmani

9. Evidenţa din profeţia biblică

10. Iată adevărul!

11. Despre venirea şi moartea lui Cristos

12. Legea probabilităţii

13. Despre restaurarea Israelului

14. Evreii şi arabii

15. Israel: o profeţie în Coran

16. A terminat-o Dumnezeu cu evreii?

17. Profeţia Bibliei despre înfrângerea alianţelor arabe împotriva Israelului

18.  Despre poarta de răsărit

 19. Despre rezidirea celui de al treilea templu

20. Gog şi Magog (Judecata la viitoarea invazie a musulmanilor din Rusia în Israel)

21.  Despre distrugerea viitoare a Iraqului

22. Profeţia islamică despre Ierusalim

23. Islamul şi războiul

24. Problema dietei

25. Versetul sabiei

26. Nazism sau greaţă?

27. Creştinismul şi războiul

28. Islamul şi răzbunarea

29. Asculţi tu pe o frecvenţă greşită?

30. Adevăratul război

31. Islamul şi mormonismul (ca sursă de inspiraţie)

32. O altă Evanghelie?

33. Ce este “Evanghelia”?

34. Moartea lui Mohamed

35. Mielul lui Dumnezeu

36. Problema păcatului

37. Scriptura este demnă de încredere

38. Denaturarea Bibliei vs. Denaturarea Coranului

39. Cine denaturează?

40. Cristos şi istoria

41. Este Apusul în favoarea creştinismului?

42. Evidenţe istorice

 43. Istorie creştină

44. A pretins Isus că este Dumnezeu?

45. Ce este cu trinitatea?

46. Evidenţe ştiinţifice din Biblie care nu se găsesc în Coran

    Despre stele

    Orionul

    Despre circuitul apei în natură şi despre vreme

    Despre ştiinţa medicală

47. Evidenţe ştiinţifice în Coran

    Despre crearea omului

    Despre amprentele digitale

    Despre biologie

    Despre pământ şi geologie

    Undele electromagnetice

49. Concluzie (Ce crezi tu?)

50. Poarta cel strâmtă

Notă: Având în vedere cititorii vizaţi, această carte foloseşte un limbaj simplu.   Pentru cititorii musulmani, multe nume au fost traduse în limba arabă.

Mai multe materiale pentru Theophilos  şi cărţi electronice găsiţi pe Internet la:     www.theophilos.3x.ro

1. Introducere

Astăzi peste jumătate din populaţia lumii este sau musulmană sau creştină, având două cărţi de învăţătură  religioasă şi două credinţe separate, dar care învaţă că într-o zi toţi oamenii vor sta înaintea lui Dumnezeu  pentru a fi judecaţi. Fiecare din acestea pretind că ei şi doar ei au adevăratul mesaj de la Dumnezeu. Musulmanii  pretind că Biblia pe care o avem acum este o versiune modificată faţă de original, în timp ce creştinii spun că  Dumnezeu nu va permite niciodată ca “Biblia,” Cuvântul Său, să fie alterată. Cu toate acestea, judecata lui  Dumnezeu care va decide destinul nostru etern – raiul sau iadul – depinde de acceptarea adevărului Său. Islamul  pretinde că drumul spre cer este a-l declara pe Allah ca unicul şi singurul Dumnezeu şi pe Mohamed ca ultimul  mesajer al său către omenire, mesagerul final. Creştinismul pretinde că doar credinţa în răscumpărarea lui Cristos  prin moartea pe cruce, ca ultim act venit de la Dumnezeu, este calea spre cer. Concluzia este că una din aceste  variante este corectă iar cealaltă trebuie să fie greşită. Alegerea corectă ne conduce la eternitatea în cer, iar  cealaltă la eternitatea în iad. Voi împărtăşi cu voi de ce am ajuns eu să cred că alegerea creştină este singura  cale spre cer.

Pentru a înţelege diferenţele ar trebui să petrecem mult timp cercetând argumentele fiecărei părţi. După cum  declară Coranul: “Arătaţi dovada că sunteţi cu adevărat credincioşi.” (Al-Baqarah[2]:112). Biblia pe de altă  parte spune: “Apăraţi-vă pricina, zice Domnul, arătaţi-vă dovezile cele mai tari”, zice Împăratul lui Iacov” (Isaia  41:21). Şi respectând ambele cereri şi în conformitate cu ele, voi reflecta la aceste lucruri şi voi cântări fiecare  pretenţie într-o balanţă ştiinţifică.  Mi-am dedicat câţiva ani studiind fiecare subiect în parte, comparând Biblia cu Coranul, şi acum împărtăşesc  experienţa mea după ce m-am aplecat asupra Bibliei căutând să aflu presupusele modificări de care este  acuzată. Rezultatele acestei comparaţii sunt uimitoare. Cititorii îşi vor îmbogăţi cunoştinţele prin evidenţele  adunate de mine în materie de profeţie, istorie şi ştiinţă.

Materialele vor include o comparaţie între Biblie şi Coran în ce priveşte subiecte, evenimente şi persoane, de  exemplu: Pacea şi Războiul în Islam, Ştiinţa în Biblie şi Coran, Israel şi Naţiunile musulmane în profeţii, Profeţiile în  Coran, Dovezile istorice, manuscriptice, profetice şi arheologice ale Bibliei.  Scopul meu este să scot în evidenţă problemele referitoare la modul în care văd musulmanii credinţa creştină şi  să pun la dispoziţie sute de adevăruri şi de evidenţe care să dovedească musulmanilor că creştinismul este  singura cale.

Trăind 18 ani în Ţara Sfântă, fiind crescut ca musulman, am trăit, am respirat şi am umblat pe cărările islamului,  studiind Coranul şi practicând credinţa. Nădăjduiesc că cititorul va avea o minte şi o inimă deschisă în timp de  citeşte aceste rânduri. Mă rog ca Dumnezeu să deschidă inimile şi minţile să înţelegem mai bine adevărul Său. Fie  ca Dumnezeu să fie cu fiecare din voi în timp ce cugetaţi la aceste lucruri. Lui îi dăm slava, şi Lui ne supunem.

2. Acceptă provocarea Bibliei

În urmă cu câţiva ani am trecut pe lângă un stand care avea o reclamă: “Acceptă Provocarea Pepsi.” M-am  gândit în mine însumi, “De ce nu, am băut Coke toată viaţa, să văd dacă îmi place mai mult decât asta.” Erau  două pahare cu suc pe masă, fără etichete, nu puteam şti care e care una şi care alta, am gustat din fiecare şi  am ales. A fost o simplă alegere, evident, şi probabil că nu era mare lucru pentru viaţa mea dacă alegeam Pepsi  sau Coke. Pe de altă parte, n-aş fi ştiut niciodată pe care o prefer fără a gusta din amândouă.

Îmi dau seama că această comparaţie nu este nici pe departe cea mai bună, dar nu există un mod mai bun de a  şti dacă Biblia sau Coranul sunt mai bune, decât să gustăm cuvintele fiecăreia. Nu trebuie să le înghiţim, trebuie  doar să le gustăm şi să decidem dacă vrem să le înghiţim sau să le respingem. Într-o zi, o mare dorinţă m-a  făcut să deschid Biblia şi s-o compar cu Coranul, le-am pus una lângă alta şi am început să le studiez. Studiul a  durat multe luni şi Dumnezeu m-a copleşit cu adevărul Său.  Am jurat să nu mă opresc până nu voi afla dacă ele sunt egale, cântărite în balanţa ştiinţifică. A fost singura  cale… am acceptat Provocarea Bibliei. Toată documentarea mea v-o pun la dispoziţie. Vă provoc să acceptaţi  Provocarea Bibliei.

3. Ce este credinţa?

Indiferent în ce credem, fiecare din noi avem credinţă în cineva sau în ceva care dictează felul în care trăim. În  cazul de faţă, din moment ce atât musulmanii cât şi creştinii cred într-un destin etern (rai sau iad), alegerea pe  care o facem devine cea mai importantă luptă pentru adevăr şi viaţă. Dacă-ţi este frică să citeşti aceste  rânduri, aceasta este poate un indiciu că nu ai o cunoştinţă puternică despre ceea ce crezi. N-ar trebui să te  temi dacă ştii că ceea ce crezi este adevărat.  Pe de altă parte, din acelaşi motiv cineva ar putea să ignore complet acest subiect, gândindu-se că nu  contează ce crede cineva, fiindcă oricum va afla la final ce a fost adevărat. Este alegerea ta, şi nimeni – chiar  Dumnezeu – nu te va forţa, dar dacă greşeşti şi ajungi în chinul veşnic să nu mă acuzi pe mine. Eu mi-am făcut  partea, ţi-am pus în faţă provocarea.

Provocarea Coranului către credinţa iudeo-creştină: În Islam, Coranul spune clar: “Ei spun: ‘Nimeni nu va  intra în paradis dacă nu este evreu sau creştin.’ Acestea sunt poftele lor. Spuneţi: “Arătaţi dovada că sunteţi cu  adevărat credincioşi.” (Al-Baqarah[2]:112).

Provocarea Bibliei: „Apăraţi-vă pricina, zice Domnul, arătaţi-vă dovezile cele mai tari”, zice Împăratul lui Iacov.  „Să le arate, şi să ne spună ce are să se întâmple, care sunt proorociile pe care le-aţi făcut vreodată? Spuneţi,  ca să luăm seama la ele şi să le vedem împlinirea; sau, vestiţi-ne viitorul. Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai  târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii. Iată că  nu sunteţi nimic şi lucrarea voastră este nimic, o scârbă este cine vă alege pe voi.” (Isaia 41:21-24).

Deci, pentru provocarea din ambele cărţi, şi din moment ce amândouă ne încurajează să aducem “dovezi” sau  evidenţe la fiecare pretenţie, voi răspunde la fiecare provocare în parte. Trebuind să fie ascultători de  Dumnezeu, creştinii trebuie să răspundă, să împlinească însărcinarea, să apere credinţa, să lupte lupta credinţei,  adevărata luptă pentru suflete, nu prin sabie, ci prin Cuvânt.

Ni se porunceşte de Dumnezeu să aducem dovezi şi să mărturisim celor pierduţi în întuneric, lumii pe care căutăm  s-o aducem la Cristos. După cum spune Biblia: “Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Cristos ca Domn. Fiţi totdeauna  gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi” (1 Petru 3:15).  În Vechiul Testament, Dumnezeu încurajează dezbaterea şi face provocarea: “Veniţi, totuşi, să ne judecăm [să  discutăm unul cu altul], zice Domnul” (Isaia 1:18a).

Amândouă aceste provocări ne arată că nu este nevoie să luăm pietre şi să ne batem, nu este nevoie să ne  aprindem de mânie sau să ne înfuriem. Doar să judecăm împreună, să aducem dovezi fiecare în favoarea părerii  sale.

Biblia afirmă că adevărata credinţă creştină este singura cale spre Dumnezeu, în timp ce Coranul islamului spune  cu totul altceva. Am văzut multe dezbateri pe această temă şi problema cu aceste dezbateri era că nici una din  părţi nu-şi putea exprima în întregime opinia. Timpul era întotdeauna un factor cheie şi discuţiile aprinse îi  întărâtau tot timpul pe musulmanii prea grăbiţi să arunce cu sloganul “Allahu Akbar” (Dumnezeu este cel mai  mare). Dar trebuie să vedem cum este Dumnezeu mare şi nu doar să strigăm asta. Avem nevoie de răbdare,  lăsând la o parte judecăţile pripite.

Concluzia este că una din cele louă părţi (musulmanii sau creştinii) se înşeală, şi că pentru a înţelege  înşelăciunea trebuie să înţelegem natura lui Satan. Biblia ne dă cea mai bună explicaţie despre el, arătând că el a  fost cea mai inteligentă, capabilă şi frumoasă creatură a lui Dumnezeu. El a înşelat 1/3 din îngeri. El i-a înşelat pe  Adam şi Eva. El îi poate înşela şi pe cei aleşi. Nu poţi avea nici o şansă în faţa şiretlicurilor lui dacă nu-L ai pe  Dumnezeu şi Duhul Său în tine. Satan este cel mai bun scamator. El apare ca un „înger de lumină.” El a creat  toată teologia falsă, pretinzând că e Dumnezeu. Biblia îl descrie ca fiind falsul dumnezeu al acestei lumi, cel ce  vrea să stăpânească lumea.

Pe de altă parte Coranul ne dă nişte descrieri diferite ale lui Satan. Coranul îl numeşte “Iblees” care este  creatura de foc “jin,” cuvânt din care trage cuvântul englezesc “genie” sau spiriduş. Musulmanii neagă afirmaţia  Bibliei că diavolul ar fi un înger, dar nu se poate ignora versetul din Coran: “Şi spunând îngerilor să se plece în  faţa lui Adam, toţi s-au plecat cu excepţia lui Iblees (Satan) care a refuzat. El era unul dintre jini” (Al-Kahf  [18][18]:50). Am putea întreba: De ce Dumnezeu, după ce a poruncit doar îngerilor să se plece, să aştepte să  facă acelaşi lucru şi Satan, care – după cum declară Coranul – era un “jin”? Este o referinţă logică la “jini” ca  îngeri căzuţi, nu un alt fel de creaturi de foc, cum spune Coranul în alte versete.

În Coran găsim că diavolii fac muncile lui Solomon la porunca lui Allah. De asemenea găsim că Allah îi protejează,  aşa după cum scrie în Coran: “Şi diverşi diavoli se scufundau pentru el şi făceau alte munci pe lângă asta: şi Noi  îi păzeam” (Alanbya [21]:82). Aceşti diavoli găsim în Coran că erau mesagerii lui Solomon: “El a spus (Solomon):  ‘Voi căpeteniilor! care din voi îmi poate aduce tronul ei [al împărătesei din Seba] înainte ca ei să ajungă aici cu  supunere? Un ifrit al jinilor [diavolilor] a răspuns: “Eu îl voi aduce înaintea ta înainte ca să se sfârşească sfatul:  cu adevărat eu am putere deplină pentru această slujbă şi sunt vrednic de încredere” (Al-Naml [27]:38-39).  Astfel de pretenţii sunt respinse de creştinătate, în nici un loc din Biblie diavolii nu sunt folosiţi să presteze vreo  muncă fizică, mai ales să construiască templul lui Dumnezeu, la care Dumnezeu i-a folosit pe Solomon şi pe  poporul său (poporul ales al lui Dumnezeu). Cea mai interesantă parte a descrierii pe care Coranul o face  diavolilor este în Surah Saba [34]:14, unde Allah declară: “Apoi am decretat moartea lui Solomon, nimic nu le-a  arătat (diavolilor) că este mort până când termitele au ros toiagul pe care se sprijinea corpul său. Şi când a  căzut, diavolii şi-au dat seama că dacă ar fi ştiut…” Interpreţii musulmani spun că Solomon a murit brusc în timp  ce se sprijinea pe toiag. A trecut un an întreg, timp în care trupul lui încă se sprijinea pe toiag. În final, termitele  au ros o parte din toiag, acesta s-a rupt şi Solomon a căzut la pământ. Doar atunci au realizat diavolii că  Solomon era mort. Şi noi întrebăm: Ce au făcut slujitorii lui Solomon, soţiile lui şi armata în timp ce el era mort  sprijinit pe toiagul său timp de un an? Învăţaţii musulmani au concluzionat că demonii sunt fiinţe nătângi a căror  principală lucrare este de a şopti la urechile oamenilor îndemnuri de a păcătui, o descriere diferită de a Bibliei,  care ne avertizează că demonii sunt îngeri căzuţi, în stare să amestece un ciorchine de adevăruri cu o mână de  minciuni, destul cât să provoace moarte.

Jamal Badawi, un binecunoscut apologet musulman în dezbaterile cu creştinii acuză întotdeauna că conceptul  Trinităţii din creştinism se trage din credinţele păgâne antice, de exemplu mithraismul [1]. Ceea ce dl.Badawi  ignoră să spună este că ideea trinităţilor păgâne nu se trage de la Persani, Romani sau alt imperiu antic, ci  tocmai de la relatarea căderii omului în grădina Edenului. Satan l-a sfidat pe Dumnezeu şi i-a înşelat pe Adam şi  Eva. El a luat forma unei false trinităţi – Satan, viitorul Antihrist (Al-Maseeh Al-Dajal), şi Proorocul mincinos. Cea  dintâi profeţie din Biblie s-a referit chiar la acest subiect. În Geneza 3:15 a fost arătată judecata lui Dumnezeu:  “Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei  zdrobi călcâiul.” În această profeţie găsim promisiunea naşterii din fecioară a lui Cristos (sămânţa ei). Femeia era  Eva şi sămânţa ei era Cristos din moment ce Cristos nu este sămânţa lui Adam, El neavând un tată uman.  Aceasta este prima profeţie din Biblie referitoare la venirea lui Cristos. Ea prevedea răstignirea lui Cristos când  Satan avea “să-I zdrobească călcâiul” prin străpungerea mâinilor şi picioarelor (călcâielor) Sale. Profeţia îl  prezintă de asemenea pe Antihrist ca sămânţa lui Satan. După cum Cristos, fiul Mariei, era în mod unic “sămânţa  femeii,” într-un fel tainic Antihrist va fi “sămânţa” lui Satan. Cristos va zdrobi până la urmă capul lui Satan  manifestat în chip trupesc în Antihrist. Antihristul va fi sămânţa lui Satan.

Trinităţile false şi dumnezeii falşi au fost introduşi prin veacuri de către Satan într-un efort de a ascunde  adevărul. El este înşelătorul viclean care îl va prezenta la urmă pe fiul său, pe Antihrist, acela care se va angaja  în cea mai mare misiune de înşelare – de a-l face pe om să se închine lui Satan şi de a se declara pe sine  Dumnezeu al omului.

În timp ce toate religiile false cred că diavolii sunt simple fiinţe care încurajează păcatul şi discordia, Biblia le  dezvăluie ca fiinţe inteligente care nu încetează să promoveze scopurile lui Satan în bătălia reală dintre Satan şi  Dumnezeu, o bătălie despre care nici nu se aminteşte în multe religii false. Deşi noi nu conştientizăm această  bătălie, Dumnezeu în Biblie ne avertizează: “Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva  căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii  care sunt în locurile cereşti” (Efes.6:12). Biblia îl descrie pe Satan ca “stăpânitorul întunericului,” “tatăl  minciunii,” şi “stăpânitorul lumii acesteia.” El îl imită pe adevăratul Dumnezeu. La urmă el se va manifesta în  trupul lui Antihrist pentru a conduce pământul pentru un timp. El va fi reprezentat de proorocul mincinos.  Trinitatea falsă (Satan, Antihrist, Proorocul mincinos) este o înscenare amăgitoare pusă la cale de Satan pentru  a imita pe adevăratul Dumnezeu şi a-l atrage pe om să se închine Satanei, gândind că-L urmează pe Dumnezeu.

Această imitare este de la începuturi, când Satan s-a înălţat să fie mai mare decât Dumnezeu: “Mă voi sui pe  vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt” (Isaia 14:14). Biblia arată în mod clar că Satan este o imitaţie, un impostor,  el pretinde că este Dumnezeul cel Preaânalt. Dacă el face acest lucru azi, prin ce sistem religios lucrează oare,  şi pe cine credeţi că minte?

Biblia arată nişte nume opuse Dumnezeului adevărat, şi le atribuie lui Antihrist. Cristos este numit “Adevărul,” în  timp ce Antihristul este numit “Minciuna.” Cristos este numit “Cel sfânt,” în timp ce Antihristul este numit “Cel  nelegiuit.” Cristos este numit “Fiul lui Dumnezeu,” în timp ce Antihristul este numit “fiul pierzării.” Cristos este  numit “taina evlaviei,” în timp ce Antihristul este numit “taina nelegiuirii.” Dumnezeu îi permite celui rău să  continue, deşi ar putea să-l distrugă. Biblia ne învaţă că în final Isus Cristos îl va nimici pe fiul pierzării, fiul lui  Satan – Antihristul, “şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.” Tactica principală a lui Satan în nimicirea planului lui  Dumnezeu este aceea de a falsifica profeţiile biblice referitoare la venirea lui Cristos. În decursul veacurilor,  Satan a încercat să distrugă planul lui Dumnezeu prin arderea, interzicerea şi discreditarea Bibliei, cât şi prin  prigonirea creştinilor şi a evreilor. El a introdus doctrine false, cărţi false şi profeţi falşi. Ascunderea Adevărului lui  Dumnezeu sub minciuni a fost una din sarcinile principale ale lui şi ale demonilor săi. Până la urmă, Satan a fost  întotdeauna înfrânt în misiunea sa de a distruge şi a cuceri, fiindcă planul lui Dumnezeu este indestructibil.

Dumnezeu ne avertizează de multe ori în Biblie în legătură cu Satan şi lucrările lui:  “Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii, şi va spune lucrurinemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va  împlini” (Daniel 11:36). Voia lui Antihrist este voia tatălui său (tatăl minciunii sau diavolul), în timp ce voia lui  Cristos este voia Tatălui Său (Dumnezeul adevărului). Misterul naturii lui Dumnezeu este prezentat în Biblie. El  este Un Dumnezeu în Sfânta Trinitate: “Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.”  Caracteristica de unitate a lui Dumnezeu este sprijinită atât de Vechiul cât şi de Noul Testament.

Când Ilie a fost faţă în faţă cu preoţii lui Baal, s-a ridicat în faţa poporului şi a strigat, “Până când vreţi să  şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi  după Baal!” (1 Împăraţi 18:21). Ilie a câştigat bătălia pentru că era de partea lui Dumnezeu. Profeţii falşi care  sunt de partea lui Satan îşi pierd viaţa şi sufletul pentru veci. Atunci Dumnezeu a trimis foc din cer care a mistuit  jertfa de pe altar. Rugăciunea lui Ilie am rostit-o şi eu: “O, Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov.”  Dumnezeu ne descoperă adevărul, doar să-L întrebăm şi să spunem, “O, Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi  Iacov, descoperă-mi te rog adevărul!” El este Dumnezeul cel drept şi credincios.

4. Un sumar al religiilor lumii

Unde este adevărul?

În ciuda a ceea ce cred cei mai mulţi oameni din toate religiile lumii, chiar dacă cineva crede cu întreaga lui inimă  şi minte o minciună, aceasta nu face acea minciună să fie adevărul lui Dumnezeu, ci în fapt Biblia declară aceste  minciuni ca fiind satanice, planul celui rău pentru a conduce lumea prin confuzie, folosind concepţii teologice  false.

Pentru a sumariza presupusele minuni ale religiilor lumii de azi, vom da câteva exemple. Un mormon are în inima  sa un puternic sentiment că Joseph Smith este profetul lui Dumnezeu, acest sentiment este primul răspuns pe  care l-am primit de la toţi mormonii pe care i-am cunoscut. Un hindus foloseşte meditaţia, concentrarea şi  contemplarea, la fel cum un instructor New Age (o versiune modernă a hinduismului) foloseşte meditaţia şi îşi  focalizează atenţia asupra sinelui. Ceea ce învaţă religia New Age nu este ceva nou ci are origini străvechi (în  hinduism), ei îşi atrag adepţii prin oferindu-le abilitatea de a comunica cu forţele cosmice, un fel de călătorie  dincolo de ceea ce poate omul vedea. Folosind o tehnică numită Yoga omul poate accesa puteri incredibile de  a-şi controla trupul, de a avea experienţe mistice şi iluminare spirituală.

Similară lui Yoga este o sectă musulmană numită Darweesh sau Dervish. Un membru al acestei secte are  abilitatea de a-şi controla trupul până la nivelul la care, dacă-şi străpunge pielea nu are dureri nici nu  sângerează.  În Vest, milioane de catolici cred în apariţia Mariei. Mii din ei se urcă pe un munte ca s-o vadă pe fecioara Maria  apărând pe cer, se roagă ei, aşteaptă instrucţiunile ei.

Un mulsulman poate demonstra că Coranul are un limbaj arab clasic fantastic şi poate susţine că el conţine  evidenţe ştiinţifice pe care profetul islamului nu avea de unde să le cunoască, el meditează, se concentrează,  contemplă în timp ce recită Coranul şi se roagă, e plin de bucuria inexplicabilă “Khoshu`a” şi crede că Coranul  este o minune de la Dumnezeu pentru om şi a fost dat să schimbe lumea.  În ziua de azi mulţi oameni cred în profeţi ca Nostradamus, Jean Dickson, Edgar Cayce şi alţii care au prezis  lucruri ca moartea lui J.F. Kennedy, ridicarea şi căderea lui Adolf Hitler, etc… Mulţi din vremea noastră cred că  aceste previziuni au fost adevărate miracole. Vom da mai târziu câteva răspunsuri acestor aşa-zişi profeţi  moderni.

Pe de altă parte Biblia ne atenţionează să nu credem în aceste religii de origine omenească, ci să urmăm cu grijă  planul făcut de Dumnezeu de la început. Biblia ne atenţionează că chiar dacă cineva ar face să se coboare foc  din cer şi ar spune că este Cristosul, să nu-l credem. Noi trebuie să urmăm Cuvântul neschimbat al lui Dumnezeu  care ne-a fost dat deja. Biblia ne spune cum să cunoaştem pe adevăratul Cristos când va reveni, cum să  deosebim adevăraţii profeţi de cei falşi, cum să deosebim lupii de miei.  Biblia este busola pentru o lume pierdută, o adevărată hartă, candelă şi îndrumare dată omului pentru a şti ce  cărare să urmeze în această lume de întuneric.

Biblia clarifică lucrurile. Omul are în materie de destin etern doar două alternative. Poate să meargă în doar două  locuri: în focul veşnic cu Satan sau în paradisul veşnic cu Dumnezeu. Două locuri sunt în faţa lui: cu Dumnezeu  sau cu cel rău.

Unii consideră în mod fals că vor ajunge în paradis, pentru că s-au convins pe ei înşişi de asta. Unii consideră  că-L urmează pe Dumnezeul adevărat fiindcă profetul lor sau cartea lor le-a spus aşa, neştiind că Satan se  preface în înger de lumină. Cineva care este pe o clădire poate să se apropie de margine şi să creadă 100% că  dacă face un salt al credinţei şi sare va putea să zboare, totuşi această credinţă nu-l va păzi pe sinucigaş şi  nu-i va asigura “zborul.” Îţi este eternitatea în joc dacă consideri că vei merge în cer doar pentru că aşa crezi  sau aşa simţi. Mulţumesc lui Dumnezeu că destinul meu etern nu depinde de ce simt, fiindcă în unele zile simt că  mă cufund spre iad iar în altele că mă ridic spre cer. Destinul meu etern depinde de “dovada” reală pe care mi-o  pune la dispoziţie teologia mea.

5. Este transmisia protejată o dovadă suficientă?

Atât musulmanii cât şi creştinii cred că transmisia protejată este o dovadă suficientă a revelaţiei divine. Luată în  mod exclusiv aceasta constituie o problemă, din moment ce noi în toate ţările arabe învăţăm şi memorizăm multă  poezie păgână, şi cu toate acestea nici una din aceste scrieri nu sunt considerate, atât de musulmani cât şi de  creştini, ca fiind divine. În Răsărit există încă multă poezie păgână pre-islamică, iar în Apus filozofia păgână  pre-creştină este încă intactă. Cu toate acestea trebuie să ne amintim că revelaţia divină trebuie să fie  „întotdeauna” protejată de Dumnezeu, indiferent de timpul când a fost ea dată. A susţine că oamenii pot strica  sau modifica cuvântul lui Dumnezeu este împotriva a ceea ce a spus Dumnezeu de la început: “Căci adevărat vă  spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca  să se fi întâmplat toate lucrurile” (Matei 5:18). Într-un alt verset se spune, “Cerul şi pământul vor trece, dar  cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35). “Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6). Chiar în  Coran în Surah 6:115 scrie: “Cuvintele Domnului sunt perfecte în adevăr şi dreptate; nimeni nu poate schimba  cuvintele Sale.” Amândouă religiile sunt de acord că Dumnezeu nu s-a schimbat şi nu se va schimba, tot aşa şi  Cuvântul Său nu s-a pierdut şi nu se va pierde, este imposibil. Dacă o religie sau un profet vrea să schimbe un  singur cuvânt al lui Dumnezeu, aceasta ar fi o contradicţie cu natura lui Dumnezeu şi acea religie sau acel profet  trebuie tratat ca fals. Pur şi simplu, fără scuze sau frică. Dumnezeu a ştiut că omul nu poate proteja scrierile  istorice, de aceea a ales o metodă diferită, anume a profeţiei biblice care rămâne, întrucât toate profeţiile  împlinite dovedesc că Dumnezeu îşi poate ţine promisiunile în cele mai mici detalii, după cum vom vedea.

Cele mai multe religii ale lumii pretind că au minunile divine de care este nevoie, şi totuşi când studiem aceste  minuni cu atenţie ele nu pot rămâne în picioare, după cum vom vedea foarte clar în cazul Islamului. Când  magicienii lui Faraon şi-au aruncat toiegele şi le-au transformat în şerpi, Moise l-a aruncat pe al său şi acesta i-a  distrus pe toţi. Ei au folosit şiretlicuri rele, Dumnezeu a răspuns cu dovada Lui care era mult mai puternică.  Faptul de a avea unele informaţii ştiinţifice într-o carte sfântă sau un limbaj excelent, nu este o dovadă  suficientă. Cel rău cunoaşte mai multă ştiinţă decât orice om şi poate să facă semne şi minuni şi să înşele chiar  şi pe cei aleşi. Chiar o carte religioasă cuprinde chestiuni ştiinţifice, acestea trebuie să fie evaluate pe o scală  ştiinţifică, lucrupe care-l vom examina în capitolul final.

Dumnezeu ne avertizează în Biblie în legătură cu profeţii mincinoşi: “Păziţi-vă de proorocii mincinoşi. Ei vin la voi  îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii  struguri din spini, sau smochine din mărăcini?” (Matei 7:15-16).

6. Te duce în cer credinţa în existenţa lui Dumnezeu?

Cineva poate consideră că slujeşte adevăratului Dumnezeu, dar el trebuie să ştie cine este adevăratul  Dumnezeu. A pretinde că simpla credinţă că există un Dumnezeu Adevărat te va duce în cer, este o eroare  periculoasă. Din moment ce însuşi Satan, „îngerul de lumină,” demonii săi şi toate religiile lumii cred că Dumnezeu  a creat totul, singura diferenţă constă în mijlocul de a ajunge la Dumnezeu. Unele religii folosesc focul ca mediu  între om şi Dumnezeu, altele ca islamul cred că faptele – de exemplu rugăciunea de cinci ori pe zi, postul şi  dăruirea de pomeni – te poate duce în cer. De fapt, în toate religiile importante, ceea ce contează este în ce  sau în cine crezi ca mijloc de a ajunge la Dumnezeu pentru a fi iertat şi împăcat cu El.

În Biblie se cere ca omul să cunoască, să creadă şi să se bazeze pe Dumnezeu şi lucrarea Sa. să crezi în  atributele Sale, în natura Sa, în planul Său de mântuire, să accepţi şi să te încrezi doar în El şi în planul Său.  Când Noe a început să construiască o corabie şi când a prezentat planul lui Dumnezeu oamenilor cu scopul de  a-i salva de potopul care avea să distrugă totul, oamenii au râs de el. Au râs de mântuirea lui Dumnezeu (de  misiunea de salvare), dar la sfârşit, când a început să plouă, nimeni nu mai râdea.

Pentru oameni idea de ploaie era o tâmpenie, căci nu mai plouase înainte de potop. Cristos, în mod asemănător,  a fost planul pentru mântuirea oamenilor; crucea Sa este podul dintre omul păcătos şi Dumnezeul sfânt. Mulţi  încă resping acest plan ca fiind absurd, îl consideră ridicol, fiindcă consideră că fiecare trebuie să-şi poarte  sarcinile şi păcatele proprii. Ce nu înţeleg musulmanii este că păcatele noastre, indiferent cât de mici ni se par a  fi, sunt mari în ochii lui Dumnezeu; suntem atât de mult cufundaţi în păcate încât potopul păcatelor acoperă pe  toţi oamenii. Singura cale de a scăpa de potop este mai întâi să ne încredem în planul lui Dumnezeu şi să sărim  pe podul d lemn care este crucea, şi să acceptăm ce a făcut Dumnezeu pentru oameni în loc să ne bizuim pe  ceea ce poate face omul pentru sine însuşi. Nimeni nu poate scăpa de potop dacă nu sare pe corabia de lemn.  Nici sabia, nici puterea, nici ştiinţa nu sunt în stare să-i salveze pe cei ce pier, ci numai corabia de lemn care  este mijlocul lui Dumnezeu; aşa este şi cu crucea lui Cristos.

Biblia ne prezintă sute de astfel de paralele. Planul Său de mântuire a oamenilor, exodul, Israelul, jertfele de la  Templu, obiceiurile biblice, toate arată în aceeaşi direcţie – mântuirea dată oamenilor prin Cristos.

7. Provocarea Coranului pentru cei ce nu sunt musulmani

Marea provocare a Coranului a fost şi încă este să poţi scrie ceva asemănător lui. Musulmanii până astăzi n-au  putut produce ceva asemănător Bibliei, deşi o acuză că ar fi denaturată şi modificată. Cu toate acestea cineva  ar putea să combată acest punct provocând lumea să scrie poezii asemănătoare celor scrise de Shakespeare,  Ahmad Shawqi, Gubran Khalil Gubran, Al-Mutanabi şi alţii. Capacitatea de a produce lucrări clasice sau poezie  arabă nu presupune ca poeţii să aibă darul profeţiei. Chiar unii din cei mai mari învăţaţi în materie de limbă arabă  nu au văzut nimic miraculos în elocvenţa limbajului arab al Coranului: Abul-Ala Al- Ma’arri, Ibrahim Al-Nazzam,  Ibin Hazm, Al-Khayat şi mulţi învăţaţi moderni ca Taha Hussein, care a fost şi cel mai atacat iar materialul său  referitor la acest subiect, interzis.

8. Evidenţa din profeţia biblică

Cândva, prin 1992, am fost fascinat să citesc cartea „Armaghedon, întâlnire cu destinul,” de Grant Jeffrey.  Această carte relata despre profeţii detaliate referitoare la Isus: naşterea, viaţa, moartea şi învierea Lui; şi la  reînfiinţarea statului Israel. Multe din aceste profeţii se împliniseră exact cum le a lăsat Dumnezeu în Biblie. Ce m  a mai mirat este că şansele ca cineva să prezică cu acurateţe sute de evenimente istorice cu sute şi mii de ani  înainte de împlinirea lor sunt de unu la mii de miliarde… ce a fost mai fascinant este că marja de eroare era  zero… şi mai ales că multe din aceste profeţii se împlineau în generaţia mea. Acest tip de evidenţă venea sigur  dintr o sursă divină, originea ei era Dumnezeu cel Atotputernic.

9. Iată adevărul!

Eu am înţeles islamul şi am crezut în învăţăturile Coranului, totuşi după examinarea acestor evidenţe am  descoperit că pus în balanţă Coranul este găsit uşor. Nu împlineşte cerinţele Bibliei pentru dovada divinităţii.  Coranul nu se compară cu Biblia în materie de evidenţe. Din moment ce Dumnezeu este adevăr 100%, El susţine  Biblia prin patru elemente pe care nu le are nici o carte din lume. Aceste elemente de susţinere sunt: Evidenţa  Manuscriselor, Evidenţa Arheologiei, Evidenţa Profetică şi Evidenţa Ştiinţei în Biblie (prescurtat MAPS).  Musulmanii pretind că Coranul are şi el ultima din acestea (ştiinţa) lucru pe care îl voi discuta mai târziu.  Aş vrea acum să mă refer la evidenţa profetică, şi să cer cititorului să o examineze, după cum îl încurajează şi  islamul.

Biblia este singura carte religioasă care a îndrăznit să detalieze mii de profeţii. Aceste profeţii sunt variate, din  care unele se referă la ridicarea şi căderea unor imperii. Multe profeţii biblice s-au împlinit deja.  În nici o altă piesă de literatură religioasă nu veţi găsi sute de preziceri care s-au împlinit cu precizie şi  exactitate. Nici un om n-a fost în stare să facă astfel de preziceri detaliate despre evenimente viitoare. Acei ce  arată spre Nostradamus, Jean Dickson sau alţi profeţi falşi care ocazional au avut norocul să nimerească câte  ceva, ignoră sutele de preziceri incorecte pe care aceştia le-au făcut.  Henry C. Roberts, editorul lucrării Profeţiile Complete ale lui Nostradamus, (Jericho NY: Nostradamus, Inc. 1976)  şi unul din cei mai înfocaţi suporteri ai lui Nostradamus, a admis în introducere că aceste scrieri profetice sunt  “neinteligibile şi confuze pentru cei neiniţiaţi. Natura ciudată, dezlânată şi deseori incoerentă a catrenelor, atât  în limba franceză cât şi în limba engleză, este o marcă a mediilor profetice.” Edgar Cayce, aşa-zisul profet somnoros american, a făcut multe afirmaţii false privitoare la localizarea resurselor de petrol şi a depozitelor de  minerale.  Chiar şi azi prognozarea pieţelor pe termen apropiat este un joc imprevizibil. Toate prezicerile umane şi  încercările de a prezice viitorul au fost fără rezultat: se poate să obţii o prezicere mai exactă cumpărând  plăcinte cu “bileţelele destinului” în ele la restaurantul chinezesc.

Dumnezeu afirmă că abilitatea de a prezice şi de împlini profeţiile este un atribut unic al naturii Sale, atunci când  a zis: “Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este nici unul ca Mine. Eu am vestit de la  început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: Hotărârile Mele vor rămâne în  picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea” (Isaia 46:9-10).

În acest pasaj profetul Isaia declară că numai Dumnezeu ştie dinainte evenimentele viitoare, El le hotărăşte şi  apoi le aduce la îndeplinire. Dumnezeu a mai spus: “Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi  pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile”  (Matei 5:18).

Ideea profeţiei biblice este că Dumnezeu îşi face un plan înainte de executarea lui (de la început), pentru a arăta  atunci când acesta se îndeplineşte că El, Dumnezeu, este în control – într-adevăr o dovadă reală.

Într-un alt loc din Biblie Dumnezeu ne provoacă: “”Apăraţi-vă pricina, zice Domnul, arătaţi-vă dovezile cele mai  tari”, zice Împăratul lui Iacov. „Să le arate, şi să ne spună ce are să se întâmple, care sunt proorociile pe care  le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele şi să le vedem împlinirea; sau, vestiţi-ne viitorul.  Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să  vedem şi să privim cu toţii. Iată că nu sunteţi nimic şi lucrarea voastră este nimic, o scârbă este cine vă alege  pe voi” (Isaia 41:21-24).

Astfel, Dumnezeul Bibliei te provoacă; vei accepta provocarea? Şi El continuă în capitolul 42 versetul 9: “Iată că  cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.” Dumnezeu  vede toată istoria, trecut, prezent şi viitor. El nu ghiceşte ce va fi în viitor, El ştie!

Dumnezeu a spus că singura cale de a cunoaşte adevăratul Său mesaj este profeţia predictivă, şi dacă acest  element lipseşte, atunci să NU îl credem pe acel profet. Aceste profeţii trebuiau să fie unice, nu doar afirmaţii  generale, cum vedeţi că fac toţi profeţii falşi. Pentru ca Dumnezeu să-şi manifeste dragostea şi voia Sa faţă de  oameni, El trebuia să se facă cunoscut în mod personal într-un aşa fel încât omul limitat să realizeze fără nici o  umbră de îndoială că Dumnezeul infinit se revelează pe Sine Însuşi. Această verificare de netăgăduit este  specifică doar Scripturii iudeo-creştine. Nici un om onest nu poate rămâne necredincios după un studiu chiar  sumar al profeţiei, şi profeţia este elementul lipsă în TOATE celelate cărţi sfinte ale religiilor lumii. Deşi se  pretinde că există profeţie în Coran, o cercetare cinstită şi o comparaţie cu Biblia va dovedi afirmaţia  precedentă.

Nici Vedele hinduse, Bhagavad-Gita, cartea lui Mormon, proverbele lui Buddha sau scrierile lui Mary Baker Eddy nu  se pot pune alături Bibliei. Prin contrast, profeţia constituie 25% din Biblie (8352 versete). Nici o altă carte  religioasă nu are aşa ceva, sau, simplu spus, cine-i cel mai tare?  Citiţi următoarele exemple în Biblia dumneavoastră pentru a înţelege câteva profeţii:

10. Despre venirea şi moartea lui Cristos

Rămânem uimiţi când examinăm doar următoarele 8 profeţii despre Isus Cristos.

Prima: Se va naşte în Betleem

Profeţia Vechiului Testament: „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui

Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri  străvechi, până în zilele veşniciei” (Micah 5:2).

Împlinirea în Noul Testament: „După ce s-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că  au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim” (Matei 2:1).

A doua: Va fi precedat de un mesager

Profeţia Vechiului Testament: ” Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un  drum pentru Dumnezeul nostru!” (Isaia 40:3).

Împlinirea în Noul Testament: „În vremea aceea, a venit Ioan Botezătorul, şi propovăduia în pustia Iudeii. El  zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:1-2).

A treia: Va intra în Ierusalim călare pe un măgăruş

Profeţia Vechiului Testament: „Saltă de veselie, fiica Sionului, strigă de bucurie, fiica Ierusalimului. Iată că  Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei  măgăriţe” (Zaharia 9:9).

Împlinirea în Noul Testament: „Şi au adus măgăruşul la Isus. Apoi şi-au aruncat hainele pe el, şi au aşezat pe  Isus, călare deasupra. Pe când mergea Isus, oamenii îşi aşterneau hainele pe dru.” (Luca 19:35-36).

A patra: Va fi trădat de un prieten

Profeţia Vechiului Testament: „ Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care  mânca din pâinea mea ridică şi el călcâiul împotriva mea. ” (Psalm 41:9).

Împlinirea în Noul Testament: „Pe când vorbea El încă, iată vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu o gloată mare,  cu săbii şi cu ciomege, trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de bătrânii norodului.” Vânzătorul le dăduse semnul  acesta: „Pe care-l voi săruta eu acela este; să puneţi mâna pe el!” (Matei 26:47,48).

A cincea: Mâinile şi picioarele străpunse

Profeţia Vechiului Testament: „Căci nişte câini mă înconjoară; o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu,  mi-au străpuns mâinile şi picioarele” (Psalm 22:16).

Împlinirea în Noul Testament: „Când au ajuns la locul numit „Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii  de rele: unul la dreapta şi altul la stânga” (Luca 23:33).

A şasea: Va fi rănit de duşmanii Săi

Profeţia Vechiului Testament: ” Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.  Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5).

Împlinirea în Noul Testament: „Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu  nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit.” (Matei 27:26).

A şaptea: Va fi vândut pentru 30 de arginţi

Profeţia Vechiului Testament: „Eu le-am zis: „Dacă găsiţi cu cale, daţi-Mi plata; dacă nu, nu Mi-o daţi!” Şi Mi-au  cântărit, ca plată, treizeci de arginţi.” (Zaharia 11:12).

Împlinirea în Noul Testament: „Ce vreţi să-mi daţi şi-L voi da în mâinile voastre?” Ei i-au cântărit treizeci de  arginţi.” (Matei 26:15). Notă: Acest lucru a fost prezis cu 500 de ani înainte, pe când argintul nici nu era folosit  ca monedă, ci doar aurul.

A opta: Va fi scuipat şi bătut

Profeţia Vechiului Testament: „Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-Mi  smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări” (Isaia 50:6).

Împlinirea în Noul Testament: „Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii, şi L-au pălmuit” (Matei 26:67).

Se pot cita şi alte proorocii asemănătoare:

Tăcut în faţa acuzatorilor, profeţia în Isaia 53:7, împlinită în Matei 27:12-14.

Răstignit cu tâlharii, profeţia în Isaia 53:12, împlinită în Matei 27:38.

Oamenii vor trage la sorţi pentru hainele Sale, profeţia în Psalm 22:18; împlinită în Ioan 19:23-24.

Coasta Lui străpunsă, profeţia în Zechariah 12:10; împlinită în Ioan 19:34.

Niciunul din oasele Lui nu va fi zdrobit, profeţia în Psalm 34:20; împlinită în Ioan 19:33.

Trupul Său nu va vedea putrezirea, profeţia în Psalm 16:10; împlinită în Fapte 2:31.

Va fi îngropat în mormântul unui om bogat, profeţia în Isaiah 53:9; împlinită în Matei 27:57-60.

Întunericul va acoperi pământul, profeţia în Amos 8:9, împlinită în Matei 27:45.

Mai multe despre acestea puteţi găsi în secţiunea Dovezi Istorice.

Notă: Există în Biblie 456 profeţii împlinite care se referă doar la Isus.

11. Legea probabilităţii

După examinarea a numai 8 profeţii diferite, din totalul de 456, profesorul emerit în Ştiinţă la Colegiul Westmont,  Peter Stoner, a calculat probabilitatea ca într-un singur om să se împlinească profeţiile majore referitoare la  Mesia. Estimările au fost calculate de către doisprezece clase diferite totalizând 600 de studenţi. Aceştia au  analizat cu grijă toţi factorii, au discutat în detaliu fiecare profeţie şi au examinat diferite circumstanţe care ar fi  putut indica o posibilă conspiraţie sau înţelegere între anumiţi oameni pentru împlinirea unei profeţii specifice.  Estimările au fost suficient de rezervate astfel încât să întrunească aprobarea chiar şi a celor mai sceptici  studenţi. Apoi profesorul Stoner le-a luat şi le-a făcut şi mai rezervate. El a încurajat şi pe alţi sceptici şi oameni  de ştiinţă să facă propriile estimări şi să verifice dacă concluziile sale nu sunt mai mult decât corecte.

În final, el a supus aceste calcule spre verificare unui Comitet al organizaţiei American Scientific Affiliation. După  examinare, ei au căzut de acord că aceste calcule erau demne de încredere şi corecte conform cu materialul  ştiinţific prezentat. De exemplu, în legătură cu Mica 5:2 unde se afirmă că Mesia se va naşte în Betleem, Stoner  şi studenţii săi au determinat populaţia medie a Betleemului din timpul lui Mica până în prezent, apoi au împărţit  această cifră la populaţia medie a lumii în aceeaşi perioadă. Au concluzionat că şansa ca un om să se nască în  Betleem era de unu la 2,8 x 10 la puterea a cincea, sau rotunjit, de 1 la 300.000.

După examinarea a 8 profeţii diferite, au ajuns la concluzia că şansa ca într-un singur om să se împlinească  toate cele opt profeţii era de unu la 10 la puterea a 17-a. Pentru a ilustra cât de mare este numărul 10 al  puterea a 17-a (unu urmat de 17 zerouri), Stone a dat următoarea ilustraţie: imaginaţi-vă că am acoperi  întreaga suprafaţă a statului Texas cu un strat de monede din argint gros de 2 picioare [aproximativ 60 cm.]  Numărul total de monede de care am avea nevoie la această grosime a stratului ar fi de 10 la puterea 17. Acum,  am lua una din aceste monede, am marca-o şi am arunca-o dintr-un avion, după care am amesteca cumva toţi  banii de pe întreg cuprinsul statului Texas, iar după ce am face asta am lua un om, l-am lega la ochi, i-am spune  că poate călători în voie în ce direcţie doreşte, dar undeva să se oprească, să caute cu mâna prin stratul de  monede şi să încerce să găsească banul marcat de noi. Deci, şansa ca omul nostru să găsească exact banul  dorit era şansa ca într-un om să fie împlinite toate cele opt profeţii.

În termeni financiari, există cineva care să nu dorească să investească într-o afacere la care şansa de faliment  ar fi doar de 1 la 10 la puterea 17? Acest tip de investiţie sigură ni-l oferă Dumnezeu când ne cere să credem că  Cristos este Mesia trimis de El. Profesorul Stoner concluzionează: „Împlinirea a numai acestor opt profeţii ar fi o  dovadă suficientă ca Dumnezeu a inspirat scrierea acestora cu o acurateţe formidabilă, cu sanşa de doar 1 la 10  la puterea 17 de a fi altfel decât absolute.” Un alt fel de a spune acest lucru este că oricine minimizează sau  ignoră semnificaţia semnelor date în Biblie pentru identificarea lui Mesia este un nebun.

Dar, evident, există mult mai mult decât opt profeţii. Într-un alt calcul Stoner a folosit 48 de profeţii (din totalul  de 456) şi a ajuns la o estimare – foarte rezervată de altfel – că probabilitatea ca 48 de profeţii să fie împlinte  într-un singur om ar fi de 1 la 10 la puterea 157. Cât de mare este numărul 10 la puterea 157? 10 la puterea 157  are 157 de zerouri! Să încercăm să ilustrăm acest număr folosind imaginea unui electron. Electronii sunt entităţi  foarte mici. Sunt mai mici decât atomii. At trebui să pui alături 10 la puterea 15 din aceştia pentru a junge la un  centimetru. Dacă i-am număra câte patru pe secundă şi nu ne-am opri din numărat nici zi nici noapte, încă am  avea nevoie de vreo 8 milioane de ani pentru a număra un şir de doar 1 centimetru.

12. Dar câţi electroni ne-ar trebui dacă am vrea să avem 10 la puterea 157?

Imaginaţi-vă o sferă, o minge solidă de electroni care s-ar întinde de la pământ în toate direcţiile pe o distanţă  de vreo 6 miliarde de ani lumină. Distanţa în kilometri a unui singur an lumină este de 10 trilioane de kilometri.  Asta da minge! Dar tot n-ar fi de ajuns să cuprindă cei 10 la puterea 157 electroni. Ar trebui să multiplici acea  minge uriaşă în toate direcţiile cu încă 6 x 10 la puterea 28! Cât de mare este asta? Este lungimea spaţiului  necesar cuprinderii a trilioane de trilioane de trilioane de astfel de mingi uriaşe de electroni! De fapt spaţiul  necesar să cuprindă toate aceste mingi gigantice aproape că ar ajunge “să fie aproape” de numărul de electroni  de care ar fi nevoie când vorbim de 10 la puterea 157!

Dar pretinzând că ne putem imagina numărul despre care vorbim, să ne imaginăm că marcăm doar unul din acei  electroni, apoi îi amestecăm. După care să numim pe cineva care să călătorească într-o rachetă cât timp  doreşte, în orice direcţie, să-i spunem apoi când doreşte el să culeagă un segment din spaţiu şi la un microscop  super-sputernic să detecteze electronul marcat de noi! Care credeţi că sunt şansele să-l găsească? Sunt de 1  la 10 la puterea 157. Notaţi că aceasta este şansa ca 48 de profeţii să se împlinească toate într-un singur om.

Toate acestea ilustrează că este absolut imposibil ca un om, oricare om, să fi împlinit din întâmplare toate  profeţiile Mesianice. De fapt, o mare autoritate în teoria probabilităţilor, Emile Borel, afirmă în cartea sa  Probabilităţile şi Viaţa că odată ce trecem de şansa de 1 la 10 la puterea 50, probabilităţile sunt aşa de mici  încât este imposibil să gândeşti măcar că se vor împlini vreodată.  Iată o ultimă ilustraţie despre imensitatea numărului de 10 la puterea 157 şi de ce ştiinţa probabilităţilor arată că  avem de a face cu miracole.

Imaginaţi-vă pe cineva care călătoreşte la viteza de doar un centimetru la 6 miliarde de ani. Dacă ar putea căra  doar un atom în spate, câţi atomi ar putea muta în 10 la puterea 157 de ani? Chiar şi la această viteză  inimaginabil de mică, în acest spaţiu de timp ar fi în stare să mute 600.000 de triloane de triloane de triloane de  triloane de universuri ca al nostru la o distanţă de 30 miliarde de ani lumină! Încă odată, asta înseamnă că este  imposibil ca 48 de profeţii să se împlinească într-un singur om doar la întâmplare.  Iată deci o dovadă că există un Dumnezeu care a lucrat în mod supranatural. Să ne amintim că acest calcul a  fost făcut pentru doar 48 din 456 de profeţii Mesianice dintr-un total de 8000 de versete de profeţii existente în  Biblie, dintre care mii de versete s-au împlinit deja. Dumnezeu ne provoacă!

13. Despre restaurarea Israelului

Evreii şi arabii

Am crescut sub guvernarea israeliană, dar programa şcolară era întocmită de către Iordania. Istoria, ştiinţele  politice şi studiile sociale n-au cuprins niciodată pe evrei: o greşeală majoră a guvernului israelian în sistemul  şcolar.

În ciuda afirmaţiilor palestiniene care acuzau Israelul de incorectitudine faţă de arabi, libertatea de a studia  religia şi istoria noastră era ceva garantat de lege. Toată istoria învăţată se referea doar la naţiunile islamice,  arabe şi europene. Atrocităţile mogulilor şi a cruciaţilor în Ierusalim nu aminteau deloc pe evrei, ci doar pe  musulmani. Studiul istoriei antice în şcolile arabe nu menţionează pe evrei că ar fi locuit în ţară. Accentul  principal era pe canaaniţi, din care pretind palestinienii că se trag. Trăind în Palestina, toţi cunoscuţii mei îşi  puteau urmări linia genealogică şi locul de unde veniseră străbunicii lor. Toţi ştiau că originea lor nu este din  canaaniţi, dar în mod ironic aşa ceva ni se preda referitor la Orientul Mijlociu.

Scriitorii istoriei noastre în Orientul Mijlociu i-au omis intenţionat pe evrei. N-am cunoscut deloc istoria evreilor  până când n-am început să citesc Biblia. O singură privire asupra programei şcolare în ţările arabe ar fi suficientă  pentru a dovedi că autorii manualelor de istorie arabe nu sunt cinstiţi şi integri. Rămâi uimit să vezi modul în care  distorsionează şi deformează istoria pentru a creşte ura faţă de evrei, o tendinţă comună astăzi multor ţări  răsăritene şi europene.

De exemplu, holocaustul este negat, în ciuda tonelor de dovezi existente în Muzeul memorial al holocaustului,  Yad Vashem din Ierusalim. Anumiţi politicieni fac încercări similare de a discredita orice pretenţie a evreilor  la ţara lui Israel. Într-un interviu luat de Zola Levit lui Mr. Husseni, mâna dreaptă a lui Yasser Arafat,  într-un program TV al lui Zola Levit, Mr. Husseni a pretins fără scrupule că palestinienii şi-au avut originea în  Iebusiţi înainte ca Avraam să se fi mutat în Israel, schimbând clar – în faţa unei audienţe de americani care nu  ştiu prea multe despre Istoria Răsăritului – faptul istoric că palestinienii de azi sunt imigranţi din naţiunile  înconjurătoare. Am crescut ştiind bine istoria palestinienilor şi faptul că originile lor sunt în Yemen, Arabia  Saudită, Maroc, creştini din Grecia, musulmani sherkas din Rusia, musulmani din Bosnia şi iordanieni din ţara  vecină. Binecunoscutele războaie civile şi tribale între Yemeniţi (din Yemen) şi Kessiţi (din Banu Kais în Arabia  Saudită) au fost ignorate de Mr. Husseni, un om foarte renumit între palestinieni.

Bunicul meu, care a fost demnitar în Betleem, era să-şi piardă viaţa sub Abdul Qader Al-Husseni, liderul revoluţiei  palestiniene, după ce a fost acuzat că a vândut pământ evreilor. El ne povestea că satul său Beit Sahur  (Câmpul păstorilor) din zona Betleemului a fost un loc viran înainte ca tatăl lui împreună cu alte şase familii să se  stabilească în zonă. Acum localitatea a ajuns la 30000 de locuitori.

Musulmanii şi arabii deopotrivă nu înţeleg istoria evreilor. Un simplu studiu fără prejudecăţi al Istoriei evreilor ar  reduce tensiunea dintre musulmani, arabi şi poporul evreu. Naţiunea ebraică, ca entitate politică, a luat fiinţă la  exodul Israelului din Egipt în jurul anului 1500 î.Cr. Ţara lui Israel a fost pământul promis de Dumnezeu. Chiar şi  Coranul admite acest fapt: „Şi după el [adică după Moise], am spus copiilor lui Israel, Locuiţi în ţara promisă, şi  când vine timpul promis al zilelor din urmă vă voi scoate din mijlocul multor popoare” (Al-Isra[17]:104).

Sub conducerea lui David (Daud) şi a fiului său Solomon (Sulaiman), naţiunea ebraică a căpătat o importanţă  mondială. Împăratul Solomon a construit Templul magnific de la Ierusalim. Evreii au fost primul popor care s-au  închinat Dumnezeului unic şi adevărat, urmând tatălui lor Avraam (Ibrahim). Pe măsura creşterii poporului Israel,  naţiunile păgâne din nord au prins şi ele putere, şi-au mărit capacităţile militare, în timp ce evreii s-au relaxat  după succesul lor.

Profetul Ieremia i-a avertizat despre invazia care urma să vină, invazia babilonienilor lui Nebucadneţar  (Nabukhath Nassar) şi a haldeilor (Al-Caldanieen). În loc să asculte avertismentul lui Dumnezeu, evreii l-au  arestat pe profet şi i-au închis gura.

Daniel, un alt profet care a studiat profeţiile lui Ieremia despre invazia şi exilul în Babilon (Babel), a profeţit  reîntoarcerea lui Israel şi cea dintâi venire a lui Mesia (Al-Maseeh), inclusiv data exactă a venirii Lui, a profeţit  despre marile naţiuni ale lumii, despre distrugerea lor şi stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu sub conducerea lui  Mesia (Al-Maseeh).

După captivitatea în Babilon (Babel), evreii au fost eliberaţi de către Cir (Darius), aşa cum a profeţit Isaia şi  Ieremia, după care au reconstruit Ierusalimul şi Templul în anul 516 î.Cr. Ei au coexistat cu Persia, Grecia şi Roma  şi au rezistat mai multor invazii.

Romanii pe timpul lui Cristos a pus biruri grele asupra evreilor din Israel, care mereu puneau la cale răscoale, dar  fără succes. Respingând pe Mesia lor şi bazându-se pe propriile puteri, ei au pus la cale o răscoală în anul 66  d.Cr. Aceasta s-a transformat într-un război dezastruos pentru evrei, care au suferit pierderi de peste un milion  de oameni în doar cinci luni.

Mesia (Al-Maseeh) prezisese distrugerea Templului, lucru care avea să se împlinească cuvânt cu cuvânt, „Nu va  rămânea piatră pe piatră.” În anul 130 d.Cr. pe vremea împăratului Hadrian, acesta i-a provocat pe evrei să se  răscoale, construind un templu păgân pe Muntele Templului, după care evreii au fost împrăştiaţi în întreaga lume  (Diaspora). Această situaţie a durat până în anul 1948. De atunci evreii au devenit duşmani ai aproape tuturor  ţărilor din lume. Această situaţie va dura până la bătălia numită de Biblie „Bătălia de la Armaghedon,” când vor fi  atacaţi de o armată din toate ţările.

Nimeni n-a fost în stare să-i anihileze în totalitate pe evrei, ei având o promisiune biblică în acest sens; cu toate  acestea au fost măcelăriţi ca animalele în timpul Inchiziţiei spaniole, mulţimi fără număr dintre ei au fost  înfometaţi şi ucişi în convertiri forţate în întreaga Europă. Prigoana i-a urmărit până la capetele lumii. O mare  parte din succesul şi prosperitatea islamului se datorează evreilor răsăriteni. Evreii asupriţi din Persia i-au ajutat  pe musulmani să ocupe şi să cucerească Persia.  Relaţiile dintre evrei şi musulmani s-au schimbat mereu. În timpul lui Al-Mutawakil, la începutul secolului al  optulea, atât evreii cât şi creştinii au dus-o greu, fiind prigoniţi şi unii şi alţii. Califul musulman Al-Mamun  (813-832) şi alţi lideri musulmani au văzut că pot învăţa multe de la evreii din mijlocul lor. Doctorii, profesorii şi  comercianţii evrei erau foarte căutaţi. Flote de vase comerciale comandate de căpitani evrei navigau pe  Mediterana. La începutul secolului al nouălea evreii numiţi Gaonim au dat mulţi savanţi şi şcoli renumite, Biblia a  fost tradusă pentru prima dată în arabă de către un evreu numit Saadia ben Joseph (892-942).

Rabinul Menachim ben Saruk a compilat şi completat primul dicţionar biblic. Şcolile Gaonim au înflorit până la 997  d.Cr. Hai a fost ultimul dintre aceşti Gaonim; când califul a început să fie gelos pe prosperitatea Gaonim-ilor el a  adus nişte acuzaţii false, l-a arestat pe Hai şi pe tatăl său şi le-a confiscat averea. Hai a scăpat din închisoare,  şi nu după multă vreme un anume Ezechia a încercat fără succes să constituie ultima şcoală Gaonim. Ultimul  Gaonim a fost executat în 1036 din ordinul califului. Toate şcolile evreieşti au fost închise şi învăţaţii evrei au  fost împrăştiaţi. Palestina şi întregul Imperiu Bizantin au fost părăsite de evrei.

În Spania califii au fost foarte interesaţi de învăţaţii evrei; în timpul domniei sale, califul Abderahman III a avut  un ministru evreu, Hasdai ben Issac, pe care l-a preţuit mult. Întreaga naţiune ebraică a fost judecată istoric  după specimene izolate, ceea ce în acest caz a condus la influenţarea califului în sens pozitiv în întreaga sa  politică în relaţia cu evreii. Hanoch ben Moses, un alt evreu care a avut putere mare şi privilegii, a purtat numele  de Nagid, sau prinţ al comunităţii evreieşti din Spania. Ca şi Daniel în Babilon şi Iosif în Egipt, Dumnezeu a numit  câte un evreu care să protejeze pe poporul Său ales. Un alt evreu, Samuel Ha-Levi ibin-Nagrela, or Samuel  Ha-Nagid, cum era numit, a fost un teolog de prima categorie, un poet şi slujitor al califului. Mai târziu evreii au  fost acuzaţi în mod fals de convertirea vecinilor lor, 1500 de familii au fost persecutate şi a trebuit să plece din  Granada (1066) în alte părţi. În timpul dinastiei Almohade (Al-Mahdeyeen), care era o dinastie a războinicilor  fanatici, Abdel-Mumen le-a dat evreilor şi creştinilor posibilitatea să aleagă una din două alternative: islamul sau  exilul. Mulţi evrei şi creştini au preferat exilul convertirii la islam.  Mulţi alţi bărbaţi evrei de seamă şi-au adus contribuţia în lumea islamică. Solomon Ibn Gabirol (1021-1070) în  poezie şi filozofie, Maimonaides (1135-1204) şi mulţi alţii.

Mulţi din prietenii mei creştini m-au avertizat să nu menţionez Israelul în această carte, dar eu trebuie să-i  avertizez pe preaiubiţii mei fraţi musulmani, pentru care mă rog întotdeauna. Nu pot să stau şi să privesc cum  poporul meu piere din lipsă de cunoştinţă. Cunoştinţa biblică vine de la Dumnezeu, şi eu trebuie s-o împărtăşesc  după porunca Sa, nădăjduind în El, ca El să înmoaie inimile şi minţile oamenilor.

Biblia este cea mai exactă sursă în ceea ce priveşte Istoria Orientului Mijlociu, arheologia şi studiul dezvoltării  viitoare a lumii noastre. Ea este busola pentru cunoaşterea lucrurilor care vor veni, şi până acum a avut o  precizie de 100%. Ea nu se găseşte în programa şcolară în Răsărit şi a fost scoasă din şcoli în Apus.  Cititorule, te provoc să o pui la încercare şi te implor să faci acest lucru pentru binele tău etern.

14. Israel: o profeţie în Coran

Coranul spune referitor la restaurarea lui Israel: „Şi după el [adică după Moise], am spus  copiilor lui Israel, Locuiţi în ţara promisă, şi când vine timpul promis al zilelor din urmă vă voi  scoate din mijlocul multor popoare” (Al-Isra[17]:104).

Unii musulmani, de exemplu Mustafa Mahmud în cartea lui “Coranul: O înţelegere modernă” explică un verset coranic referitor la Israel: “Şi noi am dat un avertisment (clar) copiilor lui  Israel în Carte, că de două ori vor greşi în ţară încurajaţi de o mare aroganţă (şi de două ori   vor fi pedepsiţi)!” (Al-Isra[17]:4).

Dl. Mahmud comentează această profeţie din Coran astfel: “Şi iată că vedem astăzi pe evrei  câştigând putere şi forţă şi făcând fărădelegi în ţară pentru a doua oară.” Ce ignoră dl. Mahmud este un fapt  istoric şi biblic foarte important şi anume că Israelul a trecut prin două situaţii în care au făcut fărădelegea,  ambele fiind înregistrate în istorie, şi în ambele situaţii Dumnezeu i-a făcut să plătească permiţând distrugerea  Israelului.

Prima situaţie: Distrugerea Babiloniană (Nebucadneţar, în 586 î.Hr), israeliţii au fost duşi în captivitate. Au fost  pedepsiţi pentru că s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi n-au ascultat poruncile Lui. Aceasta a fost prima  distrugere a Templului din Ierusalim.

A doua situaţie: Distrugerea Romană (Titus, în anul 70 d.Hr). Din nou n-au ascultat şi Templul a fost distrus,  evreii au fost dispersaţi în toată lumea (Diaspora). Aceasta a fost a doua distrugere a Templului din Ierusalim. De  două ori au fost neascultători şi de două ori au fost distruşi. În mod clar ce scrie în Coran n-a fost o profeţie, ci  o repetare a ceea ce ne-a spus deja Biblia. Învăţatul musulman Abdullah Yusuf Ali interpretează corect aceste  versete ale Coranului, în acord cu faptele istorice şi în acord total cu adevărul (vezi pag.674, Înţelesul Coranului  sfânt).

15. A terminat-o Dumnezeu cu evreii?

Islamul învaţă o formă de teologie a înlocuirii cum n-a mai văzut Apusul. Unii cred că Biserica este Israelul despre  care vorbeşte Biblia. Ei înlocuiesc toate promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut Israelului şi le dau Bisericii.  Pentru cei ce ţin teologia înlocuirii, nu mai este nevoie de acum înainte de Israel.

Această idee a fost totuşi spulberată la stabilirea statului Israel, exact cum fusese profeţit în Biblie. Fanaticii  musulmani învaţă însă că Israelul trebuie anihilat. Evreii Bibliei sunt indestructibili. Acest popor ce nu s-a lăsat  asimilat a trecut prin suferinţe de durată, intense şi grozave. Pentru Palestina, pământul dat de Dumnezeu  evreilor, s-au bătut mulţi, mai mult ca pentru orice loc din lume. Încă de la distrugerea Ierusalimului în anul 70  d.Cr. acest loc a fost martorul multor orori şi vărsări de sânge. Evreii au fost obiectul exterminării în toate ţările  la rând, şi de multe ori au atins limita anihilării. Câteva încercări de a-i distruge total în cursul istoriei s-au  terminat cu eşec absolut, fiindcă Dumnezeu le-a promis că-i va păstra: aceasta a fost înţelegerea  necondiţionată între Dumnezeu şi Avraam.

Egiptenii au încercat să-i termine făcându-i robi şi ucigând pruncii de parte bărbătească. După asta au urmat  Asirienii, apoi Nebucadneţar în anul 588 î.Cr. În 170 î.Cr. Antiochus Epiphanes a căutat să-i distrugă, dar nici el  n-a reuşit. Titus a distrus Templul în anul 70 d.Cr., a ucis peste un milion de evrei şi a dus 97.000 în captivitate  la Roma.

Cristos a făcut profeţia cutezătoare, „Adevărat vă spun că nu va rămăne aici piatră pe piatră, care să nu fie  dărâmată” (Matei 24:2), care – spre uimirea urmaşilor Săi – s-a împlinit literal. Sângele iudeilor a curs pe treptele  Templului ca apa. Mii şi mii de evrei au pierit şi crucile înghesuite pe munţii dimprejur se întindeau cât putea  cuprinde ochiul. Timp de secole evreii au fost numiţi “ucigaşi ai lui Cristos,” arşi pe rug sau condamnaţi să fie robi  după porunca dictatorilor şi tiranilor.

Nimeni nu poate nega cu onestitate holocaustul înfricoşător care a avut loc pe vremea lui Hitler. Chiar şi Regele  Ferdinand şi Regina Isabella, care au fost idolatrizaţi în istorie prin faptul că l-au echipat pe Columb pentru  călătoria lui, şi ei au lăsat fără adăpost 500.000 de evrei.

Uniunea Sovietică a condus câteva pogromuri de chin şi umilire a evreilor. Provocarea este a găsi o singură  naţiune sau un popor care a suferit în decursul istoriei măcar o parte din ceea ce au suferit evreii. Ironia este că  toate acestea s-au făcut în numele lui Dumnezeu şi al dreptăţii. În nici un loc din Biblie această ură împotriva  evreilor n-a fost justificată. Şi totuşi din toate rămăşiţele scăpate în urma tentativelor de exerminare, populaţia  evreiască de astăzi a crescut la câteva milioane, ca împlinire a promisiunii lui Dumnezeu din Biblie: „A lepădat  Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! … Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai  dinainte” (Romani 11:1-2). Şi acest lucru rămâne în picioare. Pentru a se asigura de asta, Dumnezeu a declarat  în Biblie: “Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze  noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul oştirilor: Dacă vor înceta  aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!”  „Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate, şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate,  atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul” (Ieremia 31:35-37).

Multe civilizaţii în istorie s-au născut, au prosperat şi au trecut: Babilonul, Grecia, Roma şi altele. Cu toate  acestea, naţiunea lui Israel a continuat să rămână, în ciuda tuturor. Deşi naţiunile arabe deţin o suprafaţă de  cinci sute de ori mai mare, totuşi au persistat în încercarea de a ocupa Israelul. În ciuda tuturor lucrurilor mica  naţiune a evreilor a supravieţuit. De ce?

Prin secole, oamenii au criticat Biblia cu multele ei profeţii despre restaurarea lui Israel. Cum ar putea sărmanii  evrei să-şi refacă ţara şi să se adune din nou? În final însă au trebuit să recunoască faptul că – fără nici o  umbră de îndoială – Biblia este aur curat, nu doar în urma sutelor de profeţii vechi care s-au împlinit, dar şi din  cauza unui cuvânt rostit de Dumnezeu, cuvânt care a existat, este şi va rămâne de pe vremea lui Iacov până  astăzi: cuvântul “Israel.”

Existenţa Israelului astăzi şi strângerea din nou a evreilor din toate părţile lumii sunt dovezi de netăgăduit că  sfânta Biblie este adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu i-a împrăştiat în toată lumea şi El îi  strânge din nou din TOATE naţiunile înapoi în ţara lor de origine ca împlinire a promisiunilor Sale din trecut până  astăzi. Israel este singura naţiune din lume care a încetat să existe şi apoi din nou a ajuns să joace un rol aşa  de important în istoria lumii.  Nimeni din lumea noastră nu poate ignora uimitorul Israel, deşi multe promisiuni despre restaurare au fost făcute  în Vechiul Testament, când Dumnezeu a zis: “Vă voi strânge din toate neamurile şi din toate locurile în care  v-am izgonit, zice Domnul, şi vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie” (Ieremia 29:14). Dacă  cineva în 1943 ar fi întrebat pe un creştin, “Cum ar putea să fie adevărate aceste profeţii când evreii mor cu  miile în lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Treblinka?” au fost necesari doar câţiva ani pentru ca cineva  să rămână cu gura căscată în faţa surprizei divine, când Dumnezeu şi-a împlinit promisiunile.

Nici o persoană serioasă n-ar trebui să pună la îndoială Biblia Dumnezeului etern şi neschimbător, a Dumnezeului  viu şi comunicativ care n-a încetat să vorbească lumii întregi. El este acelaşi Dumnezeu care a despărţit Marea  Roşie, care a distrus zidurile Ierihonului şi a adunat pe evreii împrăştiaţi prin lume.

Este o bătaie de joc când omul prin mândria lui nebunească încearcă să-i dicteze lui Dumnezeu, Creatorul său,  cum să acţioneze în lume. Este El cel care hotărăşte modul în care vrea să fie onorat. Următoarele profeţii sunt  atât de simple încât n-au nevoie de nici o interpretare pentru un martor al evenimentelor recente în viaţa  poporului Israel: “Aşa vorbeşte Domnul despre toţi vecinii mei cei răi, care se ating de moştenirea pe care am  dat-o poporului Meu Israel: Iată, îi voi smulge din ţara lor, şi voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor. Dar după  ce-i voi smulge, voi avea iarăşi milă de ei, şi-i voi aduce înapoi pe fiecare în moştenirea lui, şi pe fiecare în ţara  lui (Ieremia 12:14-15). „De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul, care a  scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!” Ci se va zice: „Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel din ţara  de la miază-noapte şi din toate ţările unde-i izgonise!” Căci îi aduce înapoi în ţara lor, pe care le-o dădusem  părinţilor lor.” (Ieremia 16:14-15).

Marele exod din Egipt în vremea lui Moise este nimic comparat cu strângerea din nou a evreilor din toată lumea.  Măreţul Dumnezeu al lui Israel încă îi aduce din toate ţările şi din ţara de la miază-noapte (fosta Uniune  Siovietică). Ieremia mai are încă o referinţă la ţara de la miază-noapte: „Iată, îi aduc înapoi din ţara de la  miază-noapte, îi adun de la marginile pământului: între ei este şi orbul şi şchiopul, femeia însărcinată şi cea în  durerile naşterii; o mare mulţime se întoarce înapoi aici!” (Ieremia 31:8). Marea revărsare, adunarea evreilor din  Rusia (nordul extrem al Israelului) în ţara promisă este unul din cele mai tulburătoare evenimente efectuate de Dumnezeu în folosul poporului Său.

Rusia a persecutat pe evrei încă din timpul ţarilor până la recenta dezmembrare a Imperiului Sovietic. Miracolele  împlinite de Dumnezeu pentru a le reda identitatea, limba şi ţara, în ciuda tuturor piedicilor, sunt parte a planului  Său. Cele 40% populaţie musulmană din Rusia, aparţinând triburilor turco-mongole care caută o mai mare  autonomie, sunt destinate distrugerii alături de celelalte naţiuni islamice, după cum este prezis în Ezechiel 38.  Acurateţea profeţiilor Bibliei este o avertizare pentru naţiunile musulmane că Dumnezeu va împlini şi restul  promisiunilor Sale referitoare la duşmanii lui Israel. Nu este de glumit când vorbeşte Dumnezeul cel Măreţ; El  trimite omului un mesaj care trebuie ascultat.

Dumnezeu n-a fost specific doar în legătură cu strângerea din nou, ci şi în legătură cu numele pe care-l va purta  ţara care timp de peste o mie de ani a fost numită Palestina. El a declarat: “De aceea, să le spui: Aşa vorbeşte  Domnul Dumnezeu: „Vă voi strânge din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăşi din ţările în care sunteţi risipiţi, şi  vă voi da ţara lui Israel” (Ezechiel 11:17). Trebuie ştiut că dacă Dumnezeu a pus numele acelei ţări, oricine îi  schimbă numele sau face rău poporului Său va plăti un preţ mare, căci El a zis referitor la Israel: “Căci aşa  vorbeşte Domnul oştirilor: „După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi, se  atinge de lumina ochilor Lui” (Zaharia 2:8). Este într-adevăr o avertizare pentru toţi cei ce fac rău evreilor.

Remarcaţi şi faptul că Domnul (Dumnezeu) se adresează lui Dumnezeu când spune, “M-a trimis El.” Cum putea  Dumnezeu să-L trimită pe Dumnezeu altfel decât ca Dumnezeu Tatăl să-L trimită pe Dumnezeu Fiul? Şi El  continuă în versetul 10: “Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin, şi voi locui în mijlocul  tău, zice Domnul” (Zaharia 2:10). Aceasta este o venire literală a Domnului (Dumnezeu întrupat) ca să locuiască  în Ierusalim. A fost profeţit acest lucru prin profetul Zaharia cu mult înainte de venirea lui Cristos.

Cum pot fi acuzaţi evreii care azi nu cred în Cristos de denaturarea Cuvântului său? Cu toate acestea, ei au  păstrat aceste versete în ciuda respingerii creştinismului. Chiar şi numele cetăţii pe care El a promis că le-o va  da era inclus în înţelegere: “Îi voi aduce înapoi, şi vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu, şi Eu  voi fi Dumnezeul lor cu adevăr şi dreptate” (Zaharia 8:8).

Până şi limba vorbită de Israel cu mii de ani în urmă este astăzi limba principală în Israel, după ce a fost moartă  în toată această perioadă. Nu există în istorie nici o altă naţiune care să-şi fi pierdut limba şi mai târziu s-o fi  recăpătat, decât naţiunea lui Israel. A fost o afirmaţie mare, dar profetul Zaharia a spus exact acest lucru:  „Atunci voi da popoarelor buze curate [o limbă pură], ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească  într-un gând” (Ţefania 3:9). La urmă, când Cristos va veni a doua oară, ei vor chema pe Dumnezeu.

Este profeţită şi abundenţa de fructe existentă azi în Israel, ceea ce a făcut posibil exportul a 90% din necesarul  de citrice al Europei. Dumnezeu a spus prin profetul Isaia: “În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel  va înflori şi va odrăsli, şi va umplea lumea cu roadele lui” (Isaia 27:6). Chiar şi deşertul înfloreşte în Israel  datorită înmulţirii ploilor din ultima perioadă, o creştere de 10% în fiecare decadă de ani. S-au plantat milioane de  pomi şi Dumnezeu a transformat întregul mediu înconjurător al ţării despre care se spune: “Şi voi, copii ai  Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite  ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară” (Ioel 2:23).

Dacă am studia Legea probabilităţii referitor la aceste profeţii şi la multe altele am avea o dovadă dincolo de  orice îndoială că Dumnezeu există şi că numele Lui este Iehova, răscumpărătorul lui Israel, după cum El Însuşi a  zis. A-L supăra pe Dumnezeu este totuna cu a-ţi atrage mânia Lui, după cum declară profetul Ioel: “Căci iată că  în zilele acelea şi în vremurile acelea, când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului, voi  strânge pe toate neamurile, şi le voi coborî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu,  pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea” (Ioel 3:1-2).  Biblia ne spune despre restaurarea lui Israel după care urmează judecata lumii. De ce?

Presiunea lumii asupra lui Israel pentru împărţirea ţării într-un stat palestinian şi unul evreiesc este temporară,  dar nu este fără repercusiuni, întrucât Îl mânie pe Dumnezeu. Musulmanii refuză să înţeleagă această judecată  logică şi nu-i văd consecinţele atunci când Cristos va reveni. Acesta este un avertisment de la Dumnezeu către  naţiunile lumii, şi totuşi lumea doarme când aude avertismentele Sale.  Cu câteva versete mai înainte se spune: “Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc, şi stâlpi  de fum; soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi  înfricoşată” (Ioel 2:30-31).

Şi această profeţie este similară profeţiilor împrumutate ale lui Mohamed (vezi secţiunea Marile semne profetice  ale lui Mohamed), care reprezintă doar o fracţie infinitezimală când sunt comparate cu profeţiile Bibliei. Şi noi aici  acoperim doar câteva din acestea: Zaharia 8:8, Ieremia 29:14, Ieremia 30:3, Ieremia 30:16 şi 30:24, Ieremia  31:8-10, Ieremia 31:31-33, Ieremia 32:37-38, Ezechiel 34, Ezechiel 37, Ezechiel 39:25-27. Isaia 11:11-12, Isaia  46:13, Isaia 49:3, şi Ţefania 3:9-10.  – Despre exodul recent, în curs de desfăşurare, al evreilor din Rusia către Israel  Citiţi Ieremia 16:14-15, Ieremia 31:8, and Zaharia 2:6.

16. Profeţia Bibliei despre înfrângerea alianţelor arabe împotriva Israelului

Pe când eram copil în Ierihon, îmi amintesc încă de venirea la noi a celor de la Consiliul American din Ierusalim, în  urma informaţiilor că un război era iminent. Ei începuseră să evacueze pe toţi americanii din zonă şi, din moment  ce mama mea era americancă, au venit s-o ajute, însă tatăl meu a refuzat şi le a spus să plece, căci îşi iubea  ţara.

A început Războiul de Şase zile. Evreii au cucerit Ierusalimul vechi şi restul Palestinei. A fost o mare dezamăgire  pentru arabii şi musulmanii din toată lumea. Îmi amintesc încă multe lucruri din timpul războiului, de zgomotul  bombelor şi ţăcănitul mitralierelor care n-a contenit timp de şase zile, şi ziua şi noaptea. Mulţi cetăţeni arabi din  Ierihon au început să jefuiască magazinele şi casele după ce oamenii fugeau şi căutau să treacă de cealaltă  parte a Iordanului de frica israelienilor.

Soldaţii israelieni au anunţat, “Orice casă cu steag alb la poartă va fi cruţată, dar vom intra cu forţa în orice  casă care nu are semnul alb.” Războiul s-a chemat „de şase zile” pentru că a fost câştigat în şase zile şi în a  şaptea un rabin pe nume Goren a sunat din cornul de berbece pe zidul plângerii în Ierusalim declarând victoria.  Mulţi iudei spun că aceasta a fost paralela la izbânda lui Iosua care a înconjurat cetatea Ierihonului de şase ori,  apoi în ziua a şaptea de şapte ori, după care preoţii au sunat din trâmbiţe şi toţi au strigat într un glas şi au  cucerit cetatea. Pentru tatăl meu în Ierihon s-a părut că zidurile s-au năruit asupra lui; în tot timpul războiului el  asculta la radioul iordanian care spunea că arabii vor câştiga războiul, dar de fapt el asculta pe o frecvenţă greşită. Staţiile radio israeliene anunţau adevărul despre apropiata lor victorie, tatăl meu în schimb a ales să  creadă pe arabi care spuneau că israelienii fac doar propagandă.

Arabii au pierdut mereu războaiele împotriva lui Israel, exact cum este profeţit în Biblie, după cum se vede şi din  exemplul arătat. Coranul învaţă: “Poporul meu va moşteni ţara,” adică musulmanii, dar n-a fost cazul până acum.  Am trăit în Israel, făcând parte din rezistenţa Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, în timpul Războiului de  şase zile, în timpul războiului iordanian civil din Septembrie negru, în timpul războaielor sângeroase din Liban şi în  timpul războiului de Yom Kippur, vărsându ne sângele mai mult între noi, fără nădejde de a câştiga împotriva  Am pierdut de fiecare dată, dar încă aşteptam acea singură victorie care să ne ajute să distrugem  Israelul.

Musulmanii afirmă că Israelul este pedeapsa lui Dumnezeu pentru că au permis unor oameni răi să guverneze  lumea islamică. De aceea vedem încercări de răsturnare a guvernelor în ţări cu populaţie majoritară musulmană.  Lumea islamică continuă să încerce să distrugă Israelul. Cea mai bună metodă de a dovedi acest lucru este să  luăm declaraţia preşedintelui sirian Hafez Asad: “Vor mai fi încă o sută de războaie cu Israelul. Tot ce ne trebuie  este unul în care să-i învingem.”

Dumnezeul lui Israel le a promis că la restaurare, “Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le  am dat o” (Amos 9:15), cu toate acestea arabii şi lumea musulmană vor încerca să facă asta mereu şi mereu.

Dumnezeu a promis în Biblie că vor eşua. În Psalmii lui David (Al Zabur) în capitolul 83, remarcaţi versetul 4:  „Veniţi”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!” Asta sună ca  o cuvântare a lui Jamal Abdel Naser sau a altor lideri arabi care au declarat război împotriva Israelului şi au  pierdut, exact cum a spus Biblia cu mii de ani în urmă.

Este uimitor să vedem numele tuturor naţiunilor care s-au opus lui Israel în ultimii 50 de ani. Acestea sunt:  (Psalm 83:5 8) Edom, Moab, Amalec, Amon, copii lui Lot (Iordania), Ismaeliţii şi Hagareniţii (Arabii), Ghebal  (Beirutul), locuitorii Tirului (Libanul), Filistenii (Palestinienii şi Sirienii), Asiria (Iraqul). Remarcaţi că spune  “locuitorii Tirului,” chiar dacă Dumnezeu ştia deja că Tirul va fi nimicit şi îndepărtat cu totul (Ezechiel 26). Cum a  ştiut David (Daud) acest lucru dacă a scris Psalmii (Al Zabur) din mintea lui? De ce nu menţionează şi Coranul  aceste adevăruri?

Remarcaţi şi cel mai important verset, “Acopere le faţa de ruşine, ca să caute Numele Tău, Doamne!” (Psalmul  83:16). Aceasta este o declaraţie pentru vrăjmaşii lui Israel că Dumnezeul Bibliei nu-i urăşte pe arabi sau pe  musulmani, ci le cere să se pocăiască şi să se întoarcă la el, să creadă în mântuirea Lui. El este ca un tată cu  copiii săi: atunci când fac ce nu-i place trebuie să le aplice o pedeapsă pentru a-i readuce pe calea cea bună.

Aşa a făcut Dumnezeu şi cu Faraon al Egiptului, i-a poruncit să lase pe poporul Său să plece, apoi când n-a vrut  a început să-l pedepsească cu pedepse mici, broaşte, grindină şi altele. I-a iubit pe egipteni, dintre care mulţi au  plecat împreună cu Moise.  Dumnezeu este pentru noi ca un tată, ne iubeşte pe toţi. Nu trebuie să simţim un nod în gât când creştinii se  roagă “Tatăl nostru.” Musulmanii au interpretat întotdeauna această frază ca referindu se la un tată fizic,  trupesc; nu este aşa, El este un tată prin adopţie, ceea ce înseamnă în mod simbolic că El iubeşte pe oameni.

În versetul 18 din Psalmul 83 scrie, “Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu eşti Cel Prea Înalt pe  tot pământul.” Aici Domnul vrea să redirecţioneze pe arabi şi musulmani către Sine, adevăratul Dumnezeu, căci  doar El este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel şi nimeni altul.

Promisiunile lui Dumnezeu nu se schimbă în veci şi El le împlineşte până la ultima literă. Musulmanii cred că  Dumnezeul Bibliei şi al creştinilor este părtinitor în favoarea evreilor, dar nu putem neglija mulţimea de versete  care exprimă pedeapsa lui Dumnezeu asupra evreilor. După ce au respins pe Cristos, a început marea “Diasporă”  şi ei au fost împrăştiaţi pe tot pământul, separaţi de ţara lor şi departe de Ierusalim. Dumnezeu a permis să fie  ucişi şi chinuiţi mai mult decât orice alt popor. Nici un alt popor din lume n-a gustat agonia războaielor şi durerii  mai mult decât evreii, în istorie ei au fost refugiaţii lumii. Omenirea are trebui să renunţe la părerea că doar palestinieii sunt cei ce suferă, când realitatea arată că palestinienii au suferit mai mult din partea fraţilor lor  decât din partea verişorilor lor evrei.

– Despre distrugerea cetăţii Tir: citiţi Ezechiel 26.

– Despre distrugerea şi reconstruirera cetăţii Aman, Iordania: citiţi Ieremia 49:3 6.

– Despre pustiirea cetăţii Petra: citiţi Ieremia 49. (Împlinită)

– Despre Babilon: citiţi Ieremia 50. (Împlinită)

17. Despre poarta de răsărit

În cartea lui Ezechiel 44:1 3; „M a adus înapoi la poarta de afară a sfântului Locaş, dinspre răsărit. Dar era  închisă. Şi Domnul mi a zis: „Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide, şi nimeni nu va trece pe ea; căci  Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă! Acum citiţi Ezechiel 43:1. „M a dus la  poartă, la poarta dinspre răsărit. Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit.” Şi în versetul 4,  “Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta dinspre răsărit.”

Aceste versete se referă la frumoasa Poartă de Răsărit sau Poarta de Aur, localizată la 1035 de picioare [aprox.  31 de metri] miază noapte de colţul sud estic al zonei Muntelui Templului (Al Harm) pe care califul musulman  Abdel Malek bin Marwanl a zidit Domul de Stâncă în anul 691 d.Cr. Poarta este deja sigilată. A fost sigilată acum  aproape o mie de ani.

După cum spun aceste versete, poarta este rezervată lui Mesia care va veni. S-au făcut mai multe încercări de  a o deschide. În 1917 liderii musulmani care controlau Ierusalimul au încercat dar n-au reuşit să întrerupă  profeţia şi să deschidă poarta. Exact în ziua în care lucrătorii se pregăteau să demoleze stânca antică,  Dumnezeu a intervenit şi cetatea Ierusalimului a trecut din mâinile musulmanilor în mâinile britanicilor. În 1967 s-a  întâmplat la fel. Israelul a cucerit Ierusalimul în aceeaşi zi.

Mai important, aceste versete fac referinţă la Domnul Dumnezeul lui Israel care a intrat prin Poarta de Răsărit. Şi  din nou El va intra prin ea a doua oară. Această profeţie nu se poate referi la altcineva decât la Mesia (Al  Maseeh) şi Îl numeşte limpede: Dumnezeul lui Israel. El este declarat “Dumnezeu.” Biblia îl numeşte Dumnezeu  întrupat, cel care a intrat în Templu, a ieşit şi va veni din nou.

Poarta prin care a intrat va fi rezervată pentru El până la a doua Sa venire. Musulmanii se îndoiesc de Biblie,  acuzând evreii sau Fariseii de schimbarea Vechiului Testament. Ar fi un lucru imposibil din moment ce evreii, ca şi  musulmanii, nu cred că Dumnezeu a venit sau va veni în trup. Evreilor le ar place să şteargă tot ce vorbeşte de  Isus sau Dumnezeu întrupat, asta fiind afirmaţia creştinilor. Dar evreii au privit totdeauna textele lor sacre din  Biblie ca fiind sfinte. Niciodată nu le au schimbat şi existenţa acestor versete este încă o dovadă în acest sens.

Aceste versete cu profeţia despre Poarta de Răsărit se leagă şi de cartea lui Zaharia capitolul 14, versetele 3 şi  4: “Ci Domnul Se va arăta, şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei. Picioarele Lui  vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va  despica la mijloc spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage  înapoi spre miază noapte, iar jumătate spre miază zi.” Acum să întreb, când a avut Domnul Dumnezeu picioare?  Muntele Măslinilor este faţă în faţă cu Poarta de Răsărit, care se va deschide la revenirea Sa.  Aceste profeţii biblice sunt remarcabile şi uimitoare. Cum au putut profeţii să prezică totul, inclusiv despre o  “poartă de Răsărit sigilată”?

18. Despre rezidirea celui de al treilea templu

Despre Ierusalim (în viitor) citiţi în Amos 9:11, Apocalipsa 11:1-2. Din moment ce Cristos va intra prin Poarta de  Răsărit ca să intre în Templu, este clar că Biblia face promisiunea rezidirii celui de al Treilea Templu de către  Israel. Cu toate acestea Domul de Stâncă al musulmanilor este pe Muntele Templului (Al Haram Al Shareef).

În ciuda tuturor problemelor din zonă referitoare la locurile sfinte, acolo se va construi, după promisiunea lui  Dumnezeu, un Templu evreiesc. Mulţi pun la îndoială posibilitatea ca un Templu evreiesc să fie construit lângă  Domul de Stâncă musulman, din moment ce mormântul lui Avraam (Machpela) din Hebron include locuri de  închinare atât pentru musulmani cât şi pentru evrei. Profetul Ioan (Yohanna) a primit o vedenie despre rezidirea  Templului în perioada Necazului cel Mare: „Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini, şi mi s-a zis: „Scoală  te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el. Dar curtea de afară a Templului lasă o la  o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de  luni” (Apocalipsa 11:1-2).

Din moment ce Domul de Stâncă a fost construit în zona numită “Curtea Neamurilor,” este posibil că Templul să  fie construit alături, având un zid de separare între cele două. Când va reveni Mesia (şi El va veni) va coborî pe  Muntele Măslinilor, va trece Valea Chedronului, va intra pe Poarta de Răsărit şi va merge în Templu.

19. Gog şi Magog (Judecata la viitoarea invazie amusulmanilor din Rusia în Israel)

Coranul a făcut aluzie la Gog şi Magog în Surah Al Kahf[18]: “Ei au spus: „O Dhu al Qarnayn! Oamenii lui Gog şi  Magog fac mari nedreptăţi pe pământ: Să ţi dăm un tribut ca tu să poţi ridica o barieră între ei?… Aduceţi mi  blocuri de fier din belşug; când a umplut spaţiul dintre doi munţi cu pante abrupte, El a spus, ‘Suflă cu foalele,’  apoi când le a făcut roşii ca focul a zis: ‘Aduceţi mi plumb topit ca să-l torn deasupra. Astfel le a luat putinţa de  a-l sui sau de a-l săpa. El a zis astfel: ‘Aceasta este o favoare din partea Domnului meu: dar când se va împlini  promisiunea Domnului meu El îl va preface în praf; şi promisiunea Domnului meu este adevărată. În acea zi îi vom  lăsa să se lovească unii de alţii ca valurile mării, vom sufla din trâmbiţă, şi-i vom strânge împreună. Şi în acea zi  vom prezenta iadul necredincioşilor ca să-l vadă, peste tot” (Al Kahf[18]:94-100).

Controverse încinse referitor la date precise, la oameni şi personalităţi, par să fie iese la iveală când te apuci să  cercetezi scrierile islamice în legătură cu aceste pasaje. Cei mai mulţi învăţaţi şi comentatori musulmani sunt de  acord că aceste versete sunt greu de interpretat, adunându se multă literatură scrisă de musulmani pe această  temă. Interpretarea cea mai larg acceptată despre cine ar putea fi Dhu al Qarnayn este că acesta ar fi  Alexandru cel Mare, fiindcă numele Dhu al Qarnayn în limba arabă înseamnă “cel cu două coarne.” Dovezile  istorice şi arheologice îl zugrăvesc pe Alexandru cel Mare având coarne de berbec pe cap. Deşi numele lui  Alexandru nu este menţionat, interpreţii musulmani sunt în general de acord că aceste versete vorbesc despre  el. Problema cu acceptarea lui Alexandru cel Mare ca personalitatea despre care se vorbeşte în aceste versete  este că Alexandru cel Mare este cunoscut în istorie ca un păgân – el se considera “Fiul lui Jupiter.”

Pe când Coranul îl numeşte “Omul credinţei,” dacă Alexandru este persoana din textul acesta, atunci versetul 88  se referă la Alexandru când spune “acel ce crede şi face neprihănirea, el va avea o bună răsplată,” iar în  versetul 98 Alexandru spune: “Aceasta este o favoare din partea Domnului meu … şi promisiunea Domnului meu  este adevărată.” Întrebarea este, cine ar putea fi Domnul lui Alexandru? Şi cărui Dumnezeu i se adresează el  când zice ” o favoare din partea Domnului meu”? Dacă musulmanii aleg această interpretare, Atunci Alexandru  cel Mare devine canalul de inspiraţie pentru revelarea acestei profeţii poporului la care se face referinţă în  versetul 93. Unii interpreţi trag concluzia că aici e vorba de un eveniment istoric, nu de o profeţie,  concluzionând că Gog s-ar putea ridica din nou în viitor, o pretenţie care nu se găseşte în Coran. În timp ce  aceasta reprezintă o dilemă pentru majoritatea învăţaţilor musulmani, opinia generală în lumea islamică îl acceptă  pe Alexandru cel Mare ca fiind „Dhu al Qarnayn”, o adevărată problemă a “celor două coarne” prezentă în cele  mai importante comentarii despre Coran. Iar lăsarea la o parte a lui Alexandru cel Mare ca figură centrală a  acestei relatări crează problema identităţii lui „Dhu al Qarnayn,” din moment ce acest nume este o identificare  istorică a lui Alexandru cel Mare.

O altă dilemă cu care se confruntă musulmanii în a-l accepta pe Alexandru ca „Dhu al Qarnayn” este că Omar Ibn  Alkhattab, al doilea calif al islamului şi un prieten apropiat al profetului, în încercarea de a-l apăra pe Profet îl  numeşte pe Dhu al Qarnayn ca fiind “un înger.” Această dilemă ia condus pe învăţaţii musulmani la multe alte  concluzii împărţite şi diferite, toţi făcând un sfânt din Alexandru, neglijând adevărurile istorice. Alexandru a ars  un oraş din Fenicia pentru că locuitorii n-au vrut să aducă jertfe zeităţilor sale păgâne. A murit alcoolic şi păgân.  Practic învăţaţii musulmani sunt de acord că Gog şi Magog sunt triburile sălbatice din Asia Centrală cunoscute ca  Sciţi, dar detaliile evenimentelor acestei profeţii sunt nedesluşite.

S-au făcut numeroase presupuneri privitor la blocurile de fier şi la munţii abrupţi; un musulman poate citi despre  acestea în aproape orice comentariu despre Coran, de exemplu comentariul lui Abdullah Yusuf Ali. Dl.Ali cade într  o capcană. În momentul în care trage concluzia că acestea s-au împlinit în timplul lui Alexandru cel Mare; el intră  într o dezbatere despre diferitele interpretări ale porţilor de fier. Pornind de la presupunerea că “blocurile de fier”  sunt porţi, el spune: “Abbasi Khalifa Wathiq (842-846 d.Cr.) a trimis o misiune în Asia Centrală pentru a face  cercetări despre aceste Porţi de fier… Nimic nu putea corespunde mai exact cu descrierea din Surah  18:95-96)”.

Capcana în care cade Dl.Ali este că oricine trece în revistă versetele 98-100 remarcă faptul că evenimentul se  va petrece în ziua Judecăţii, din moment ce se aude trâmbiţa sunând şi este prezentat iadul. Concluzia că  aceste versete ar fi profetice nici nu se pune. Motivul pentru care învăţaţii musulmani vor să le prezinte ca  profeţie împlinită este evident, Alexandru cel Mare fiind mort de mult. Însăşi faptul că Dho al Qarnayn (cel cu  două coarne) este Alexandru sau un înger bun sau diavolul constituie o problemă, nici un învăţat serios nu poate  contesta acest lucru.

Pe de altă parte, în ce priveşte pe Gog şi Magog, profeţia Bibliei ne dă elementele lipsă nemenţionate în Coran.  Detaliile adiţionale sunt de a dreptul uimitoare: “Cuvântul Domnului mi a vorbit astfel: „Fiul omului, întoarce te cu  faţa spre Gog, din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi prooroceşte împotriva lui! Şi  spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului.  Te voi târâ, şi ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi  îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză, şi care toţi mânuiesc sabia;  împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put [Libia], toţi cu scut şi coif. Gomerul cu toate oştile lui,  ţara Togarmei, din fundul miază noaptei, cu toate oştile sale, popoare multe împreună cu tine!… şi vei veni din  fundul miază noaptei… o puternică oştire! (Ezechiel 38:1-6, 15). Majoritatea celor care cercetează profeţiile  biblice identifică aceste nume cu Rusia înainte de a deveni o super putere.

C.I.Scofield în 1909, pe timpul ţarilor, înainte ca Rusia să fi avut vreo semnificaţie sau putere mondială,  comenta: “Toţi sunt de acord că referinţa primară este la puterile nordice (europene) în frunte cu Rusia…  Referinţa la Meşec şi Tubal (Moscova şi Tobolsk) este un semn clar de identificare. Rusia şi puterile nordice au  fost cei mai recenţi prigonitori ai Israelului dispersat.” În Geneza 10 aceste nume au fost date fiilor şi urmaşilor lui  Noe. Iosephus, unul din cei mai mari istorici ai tuturor timpurilor nota că ţara lui Magog era numită de către greci  Sciţia. Lexiconul Ebraic şi Haldeu al lui Gesenius, o autoritate majoră în ceea ce priveşte înţelesul precis al  cuvintelor ebraice şi haldeene, spune că Magog era o ţară în nordul extrem al Ţării Sfinte.

Profesorul G. Rawlinson le identifică şi el cu Rusia modernă. Istoria seculară îi demnează de asemenea pe sciţi,  care au trăit în regiunile nordice mai sus de Munţii Caucaz, ca înaintaşi ai Rusiei moderne. Biblia confirmă această  concluzie făcând trei referiri la o locaţie numită “fundul miază noaptei” (Ezechiel 38:6,15, 39:2). Dacă se trage o  linie din Ierusalim direct către miază noapte, ea aproape că atinge Moscova.

Lexiconul ebraic al lui Brown, Driver şi Briggs indică aici că numele Roş este numele unui popor şi a unei ţări,  “Rusia” “ruşi.” Scriitorii arabi confirmă că Marele Zid Chinezesc este numit zidul lui Magog (Hait Al Ma’ajooj),  făcut să protejeze China de invazia ruşilor. Unii musulmani poate sunt de părere că Magog se referă nu la Rusia,  ci la China. Asta este în contradicţie cu părerea multor istorici arabi. Următorul tabel arată numele antice ale  naţiunilor şi numele naţiunii moderne care ocupă azi acelaşi teritoriu.

Naţiunile antice

Naţiunile moderne

Gog şi Magog

 Rusia

 Meşec şi Tubal

 Moscova şi Tobolsk

 Persia

 Iran, Iraq, Afganistan

 Etiopia

Etiopia şi Sudan

Libia

Libia

Aşchenaz, Gomer

Blocul sovietic (Europa de Est)

Togarma

 Sudul Rusiei

 Popoare multe împreună cu tine

Alte naţiuni aliate Rusiei

Întrebăm: Cum de există o diferenţă de claritate între versetele profetice ale Bibliei referitoare la Gog şi Magog,  comparativ cu versetele vagi şi oarecum distorsionate despre „Dho al Qarnayn”? De ce ne dă Dumnezeu această  informaţie?

Ce religie ne vine în minte, care permite şi încurajează prădarea (Al ghana’em) şi jaful (ghazuat), şi în care sunt  permise (halal)?

Care este religia aliaţilor Rusiei la care se face referinţă în aceste pasaje şi care au numele Persia, Etiopia şi  Libia?

Cum a ştiut Biblia ca aceste naţiuni vor fi cei mai buni aliaţi ai Rusiei dacă Rusia doreşte să atace Israelul?

Cum de a prezis Biblia numele Libiei, din moment ce la vremea profeţiei Libia era un loc nesemnificativ? [Nota  trad.: În Biblia trad.Cornilescu se foloseşte “Put” acolo unde în Biblia engleză, traducerea KJV, se foloseşte  “Libya,” vezi Ezechiel 30:5, 38:5].

Astăzi Rusia menţine o forţă militară consistentă în cele patrusprezece baze aeriene ale Libiei, cu mai mult de  550 avioane de luptă ruseşti. Rusia a poziţionat o forţă ameţitoare de 16000 tancuri şi vehicole blindate în Libia.  Forţa tancurilor din Libia este mai mare decât a Franţei, Marii Britanii şi Germaniei adunate la un loc. De ce? Este  interesant că Ezechiel face referinţă la aceste naţiuni care sunt cele mai împotrivitoare Israelului.

Cel mai important lucru asupra căruia vreu să-i atenţionez pe prietenii mei musulmani este că naţiunile aliate  ruşilor în această profeţie sunt naţiuni musulmane care caută să instaureze modelul de guvernare islamic.  Fundamentalismul islamic este cel mai mare pericol pentru evrei. Dovezile în acest sens sunt copleşitoare. Lucrul  de care mă tem eu cel mai mult este că Biblia afirmă că aceste naţiuni vor fi distruse. Dumnezeu avertizează în  Biblie, “Eu sunt împotriva voastră,” şi include aceste naţiuni.

Într un articol interesant din revista Insight se spune: “Islamul fundamentalist, care priveşte către Iran pentru  inspiraţie şi sprijin, se răspândeşte în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord… Shimon Peres a declarat recent: “De la  căderea Comunismului în Uniunea sovietică, considerăm Khomeinismul ca fiind cel mai mare duşman al Orientului  Mijlociu… Are multe din caracteristicile Comunismului. Este fanatic, este ideologic, este religios şi pretinde,  asemeni Comunismului, că scopul scuză mijloacele. Dar mai mult, are aceeaşi tendinţă de a şi exporta ideile. Nu  respectă graniţele naţionale. Exemplul iranian s-a răspândit deja în Sudan… Algeria… Tunisia… Palestina. Ţinta  generală a tuturor acestor eforturi este de a crea o centură islamică care să se întindă din Iran prin Orientul  Mijlociu până în Africa de Nord. În mod ironic mulţi arabi atribuie înfrângerile lor în războaiele cu Israelul religiei. În  timp ce Israelul este zidit pe religie” (Revista Insight, 9, 6, 1993).

Pe lângă naţiunile lui Ezechiel, mai sunt menţionate şi zonele de coastă ale mării. Este oare aceasta o referinţă la  Algeria, Tunisia, Maghreb, şi la alte cetăţi de pe coasta Mediteranei? Repet, mulţi din prietenii mei m-au sfătuit  să nu menţionez aceste profeţii referitoare la Israel, dar eu trebuie să avertizez poporul meu pentru care mă rog  întotdeauna. Nu pot sta şi vedea cum poporul meu piere din lipsă de cunoştinţă. Cunoştinţa biblică vine de la  Dumnezeu, şi eu trebuie s-o împărtăşesc după porunca Sa, nădăjduind în El, ca El să înmoaie inimile şi minţile  oamenilor.

Biblia este cea mai exactă sursă în ceea ce priveşte Istoria Orientului Mijlociu, arheologia şi studiul dezvoltării  viitoare a lui Israel şi a lumii noastre. Ea este busola pentru cunoaşterea lucrurilor care vor veni, şi până acum a  avut o precizie de 100%. Provoc pe cititor să o pună la încercare şi-l implor să facă acest lucru pentru binele  său etern. Înţelegerea islamică despre Gog şi Magog este greşită. Am adus dovezi la argumentele lor principale.

Următoarea dovadă ar fi de ajuns să dovedească musulmanilor ceea ce vreau eu să spun.Să luăm ca exemplu  versetul 12 din acelaşi capitol, Ezechiel 38: “Mă voi duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mâna pe  aceste dărâmături locuite din nou, pe poporul acesta strâns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii, şi  locuieşte în mijlocul pământului.” Şi întrebăm: Cum a putut o Biblie denaturată să ştie că Israel va fi strâns din  nou din mijlocul neamurilor lumii?

Finalul bătăliei este descris clar în Biblie. Biblia în cartea Ezechiel spune că finalul va nimicirea duşmanilor lui  Israel: “În ziua aceea, va fi un mare cutremur în ţara lui Israel” (Ezechiel 38:19). “Sabia fiecăruia se va întoarce  împotriva fratelui său” (Ezechiel 38:21b). „Îl voi judeca prin ciumă şi sânge…” (Ezechiel 39:22a). „Vei cădea pe  munţii lui Israel, tu şi toate oştile tale” (Ezechiel 39:4a). „Voi pune foc Magogului, şi celor ce locuiesc liniştiţi în  ostroave, ca să ştie că Eu sunt Domnul” (Ezechiel 39:6). „Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul  poporului Meu Israel, şi nu-i voi mai lăsa să Mi pângărească Numele Meu cel sfânt, ci vor şti neamurile că Eu sunt  Domnul, Sfântul lui Israel!” (Ezechiel 39:7).

În acordul din 1993, teritoriile din Apus (Munţii lui Israel) au fost cedaţi lui Yasser Arafat, făcând posibilă  instalarea armatei lui în Munţii lui Israel. Remarcaţi şi faptul că Israelul nu va mai profana numele lui Dumnezeu de  atunci înainte. Nu e de mirare că majoritatea în Israelul de azi nu se mai preocupă de Dumnezeu.

Întrebăm: Se poate ca islamul să nu fie de la Dumnezeu? Dacă islamul nu este de la Dumnezeu, atunci de la cine  este? Şi dacă islamul este de la Dumnezeu, atunci de ce să fie distruşi?

În Ezechiel 39:23 24, Dumnezeul Bibliei face un rezumat al istoriei lui Israel: “Şi neamurile vor cunoaşte că din  pricina nelegiuirilor ei, a fost dusă casa lui Israel în robie, din pricina fărădelegilor ei, săvârşite de ea împotriva  Mea; de aceea le am ascuns Faţa Mea, şi-i am dat în mâinile vrăjmaşilor lor, ca să piară toţi ucişi de sabie. Le  am făcut după necurăţiile lor şi după fărădelegile lor, şi le am ascuns Faţa Mea”  Poate fi mai clar? Nu mai este nevoie de explicaţie pentru aceste versete, ele vorbesc singure. Naţiunea Israel a  fost necredincioasă lui Dumnezeu şi au plătit pentru asta timp de 2000 de ani, au primit ce au meritat. Ţara  Israel a fost a lor în urma unui legământ al lui Dumnezeu, şi o înţelegere rămâne înţelegere, mai ales la  Dumnezeu. Nu s-a anulat, indiferent cu câtă vreme în urmă a fost făcută. Ei s-au întors înapoi şi Dumnezeu va  răscumpăra şi va curăţi inimile lor. Acest lucru trebuie să fie adevărat, altfel de ce un popor acuzat de  falsificarea Bibliei să fi lăsat versete care vorbesc despre ei ca necredincioşi, păcătoşi, necuraţi… Ei au păstrat  Scriptura lor neschimbată, inclusiv lucrurile jenante pentru ei.

20 . Despre distrugerea viitoare a Iraqului

Citiţi Isaia 13:19-22, Ieremia 50 şi 51.  Se pot scrie cărţi în detaliu despre fiecare din aceste profeţii.  Şansele ca unele din profeţii să se fi împlinit printr o simplă întâmplare sunt de 1 la atâtea triloane câte nu se pot  număra sau explica, sau legea probabilităţii nu le poate calcula, sau mii de galaxii nu le ar putea încape. Vă  sugerez nici să NU vă gândiţi la aşa numere, nu le puteţi nici imagina şi nu le puteţi calcula nici cu computerele.

21. Profeţia islamică despre Ierusalim

Crescând în Israel, am urmat şcoli guvernamentale unde am  fost educat în credinţa islamică. Încă din fazele de început   ale vieţii, am fost hrănit cu idea că într o zi se va împlini o   profeţie veche a profetului musulman Mohamed care prezicea  o bătălie în care Ţara Sfântă va fi recucerită şi evreii nimiciţi    într un mare măcel. Această profeţie se găseşte de fapt în  Tradiţiile lui Mohamed (Al Hadith) şi spune astfel: „Nu va veni  ziua judecăţii până când o seminţie musulmană nu va birui o   seminţie a iudeilor.” Când Mohamed a fost întrebat unde se  va întâmpla acest lucru el a spus: „În Ierusalim şi în ţările din   jurul lui.”

În timpul tinereţei mele tata a fost întotdeauna pe linia   islamului şi a ceea ce spuneau învăţătorii musulmani. Crezând  în profeţia lui Mohamed, eu mi am dedicat viaţa Jihadului sau  Războiului Sfânt ca singură cale de a obţine victoria sau martirajul. În islam martirajul este singura cale de a ţi  asigura mântuirea şi intrarea în cer, Allah şi profetul său Mahomed au promis acest lucru, după cum scrie în  Coran: „Să nu vă gândiţi la acei care mor pentru cauza lui Allah (în războiul sfânt) că sunt morţi, ci vii cu Domnul  lor şi primind binecuvântarea lui..”

Mi a fost greu să aştept în tot acest timp, ca să aflu dacă profeţia aceasta este adevărată sau nu. În urma  citirii Bibliei am început să mă întreb de ce a profeţit Zaharia, “Atunci voi strânge toate neamurile la război  împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite, şi femeile batjocorite” (Zaharia 14:2).

În Islam am învăţat că la a doua venire a lui Mesia, conform profeţiei islamice, acesta va frânge crucea şi va  jertfi un porc, o altă înscenare ca musulmanii să urmeze mesia falşi, Mehdi ii, Antiochus Epiphanes viitori. Contrar  profeţiei lui Mohamed, Biblia îşi pregăteşte cititorii, arătând că urmarea asediului din timpul necazului lui Iacov nu  va fi anihilarea totală a evreilor, ci Cristos însuşi va coborî pe Muntele Măslinilor pentru a face judecată şi a lupta  împotriva duşmanilor lui Israel, Din păcate, va fi prea târziu pentru pocăinţa şi răscumpărarea celor ce n-au crezut.

După cum am menţionat, islamul este hotărât să cucerească lumea. În mod similar, şintoismul i-a condus pe  japonezi pe drumul expansiunii şi dominaţiei mondiale. La japonezi n-a existat separaţia între religie şi stat, deci  cucerirea a fost o misiune sfântă pentru Japonia. Ce tragedie au cules la înfrângerea lor în 1945, sub cele două  explozii atomice care au distrus Hiroshima and Nagasaki. Dumnezeul japonezilor, în care se încredeau că nu-i va  lăsa niciodată, a fost spulberat. Atunci şi doar atunci au realizat să fuseseră înşelaţi.

Ura faţă de evrei din islam nu este o idee veche, depăşită, dintr un trecut îndepărtat. Şi azi milioane de  musulmani cred că într o zi vor face cu toţi evreii din Ţara Sfântă la fel cum a făcut Mohamed cu evreii din  Arabia Saudită. Singura diferenţă este că ei încă n-au strâns suficientă putere să copleşească Israelul. După  spusele Bibliei şi ei vor fi înfrânţi asemenea japonezilor, şi cea mai tristă parte este că va fi prea târziu! Să nu  uităm: toate tentativele de a anihila Israelul vor eşua. Naţiunile arabe deja au eşuat în 1948, 1956 şi 1967.

Dumnezeu a vorbit şi încă vorbeşte musulmanilor: “Să fie ruşinaţi şi îngroziţi pe vecie, să le roşească obrazul de  ruşine şi să piară! Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu eşti Cel Prea Înalt pe tot pământul”  (Psalmul 83:17 18). Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu gelos şi vrea să te îndrepte şi pe tine către El.

22. Profetul islamului a mai făcut alte câteva profeţii adiţionale. Iată- le:

Semnele profetice mai mici

(1) Slăbirea credinţei şi creşterea senzualităţii.

(2) Nelinişte şi răzvrătire peste tot în lume

(3) Un mare război cu turcii şi un mare necaz în toată lumea.

(4) Revolta Iraqului şi Siriei.

(5) Extinderea oraşului Medina.

Semnele profetice mari

(1) Semne cereşti: soarele care răsare dinspre Vest, eclipse de lună şi fum pe tot pământul.

(2) Un război cu grecii şi capturarea Constantinopolului de către şaptezeci de mii de evrei; în timpul victoriei va  veni Antichristul.

(3) Antichristul (Al Masih al Dajjal), cu un ochi, şi literele (CFR) sau necredincios pe fruntea sa. El va apare în  apropierea Iraqului şi Siriei călare pe un mânz, urmat de 70000 de evrei şi va fi ucis de către Isus.

(4) Un război cu evreii cu participarea musulmanilor şi păgânilor (Yajuj şi Majuj), Gog şi Magog.

(5) Isus coborând la Damasc pentru a-l omorî pe Antichrist.

(6) Întoarcerea arabilor la închinarea păgână.

(7) Descoperirea aurului sub râul Eufrat.

(8) Kaaba distrusă de armata etiopiană.

(9) Foc în Yemen.

(10) Veirea lui Mahdi (descendent din profetul Mohamed).

(11) Trâmbiţele finale şi sfârşitul.

Aceste profeţii neobişnuite ale Coranului sunt amestecate cu profeţii împrumutate din Biblie. Şi totuşi, oamenii se  întreabă: unde sunt profeţiile sale împlinite? Această întrebare îşi aşteaptă încă răspunsul, în consecinţă cum  putem şti că Mohamed a vorbit adevărul? Să aşteptăm finalul? De exemplu, să luăm profeţia sa despre vremurile  din urmă: “Când musulmanii vor înfrânge pe evrei în Ierusalim.” Trebuie musulmanii să aştepte sfârşitul pentru a  afla dacă vor câştiga vreodată împotriva evreilor sau va fi cum spune Biblia, adică invers de cum spune  Mohamed?

Dumnezeu n-a lăsat să fie descoperite toate evidenţele, El ne a revelat o mare parte din ele, atât cât să putem  fi 100% siguri. Nu vedem Yemenul în flăcări sau Kaaba distrusă sau aurul găsit sub albia Eufratului, nici arabii  întorcându se la închinarea păgână, din contră arabii se întorc la islam – priviţi doar în ziare şi veţi vedea. Nu  vedem un mare război cu turcii sau cu evreii. Alte versete în profeţia Coranului declară: “Mohamed este un  profet numai; au fost şi alţi profeţi înaintea lui. Dacă el moare sau este ucis, vă veţi întoarce înapoi?” Este  interesant ce am semnalat şi mai înainte: N-a putut Allah prezice felul morţii profetului, dacă va muri de moarte  naturală sau va fi ucis?

Eu înţeleg islamul, la fel cum înţeleg şi creştinismul. Din moment ce tatăl meu era musulman iar mama creştină, ei  întotdeauna aveau discuţii aprinse, tata de o parte iar mama de cealaltă. S-au întâlnit cu mai mult de 40 de ani  în urmă în America, s-au îndrăgostit unul de altul, au decis să se căsătorească şi m-au conceput fără să mi  ceară consimţământul! În timpul celor nouă luni petrecute în confortul pântecelui matern, părinţii mei au decis să  se mute în Ţara Sfântă. În primele zile după sosirea lor la Betleem, iată mă născut şi pe mine în camera de sus a  casei bunicului meu care avea pui, miei, capre şi un măgăruş. Familia şi rudele s-au adunat la tata, fiindcă era  una din sărbătorile cele mai sfinte ale islamului, ziua de naştere a profetului Mohamed (Al Mauled Al Nabawi).

A fost o onoare pentru tatăl meu, şi de aceea mi a pus numele Walid, nume care este înrudid cu cuvântul arab  Mauled, în engleză „The Birth” (naşterea), ca să-i amintească totdeauna de naşterea profetului musulman.

Tatăl meu era musulman palestinian care preda limba engleză şi studii islamice în Ţara Sfântă, iar mama mea  americancă se căsătorise cu el în timpul studiilor în Statele Unite în anul 1956. Schimbându şi serviciul ne am  mutat în Arabia Saudită pentru câţiva ani, apoi din nou în Ţara Sfântă, de data aceasta în cea mai joasă locaţie  de pe pământ, la Ierihon.

Primul cântec învăţat la şcoală chiar înainte de războiul de şase zile, era unul intitulat „Arabii   iubiţii noştri şi  Evreii   câinii noştri,” în arabă „Al Arab Ahbabna, Walyahood Klabna.” Pe atunci mă întrebam cine erau evreii, dar  repetam împreună cu ceilalţi copii cuvintele, fără să am vreo idee despre înţelesul lor. Nu era nici o problemă,  profesorii ne ajutau să rostim cuvintele fiindcă pentru ei era ceva corect să spună aşa.

Fiind copil mic în Ierihon, îmi amintesc încă pe cei de la Consiliul American din Ierusalim care veniseră la noi având  informaţii că un război major era gata să înceapă. Au început să evacueze toţi americanii din zonă şi din moment  ce mama era americancă au venit să ne scoată de acolo, dar tatăl meu a refuzat şi i-a alungat pentru că şi  iubea ţara.

A început Războiul de Şase zile, evreii au cucerit Ierusalimul vechi şi restul Palestinei. A fost o mare dezamăgire  pentru arabii şi musulmanii din întreaga lume.  Îmi amintesc încă multe lucruri din timpul războiului, zgomotul bombelor şi ţăcănitul mitralierelor care n-a contenit  timp de şase zile, jefuirea magazinelor şi caselor de către arabii din Ierihon sau oamenii care căutau să treacă de  cealaltă parte a Iordanului de frica israelienilor.

Pentru tatăl meu în Ierihon s-a părut că zidurile s-au năruit asupra lui; în tot timpul războiului el asculta la radioul  iordanian care spunea că arabii vor câştiga războiul, dar de fapt el asculta pe o frecvenţă greşită. Staţiile radio  israeliene anunţau adevărul despre apropiata lor victorie, tatăl meu în schimb a ales să creadă pe arabi care  spuneau că israelienii fac doar propagandă.

Fusesem crescut în credinţa tatălui meu şi fusesem învăţat să-i urăsc pe evrei. Eram fascinat de istoria islamului  şi am aflat că profetul Mohamed i-a învins pe romani, a exterminat o întreagă seminţie ebraică din Arabia  Saudită, ordonând decapitarea tuturor bărbaţilor şi luând femeile concubine. Am aflat că evreii din Bani Kuraitha,  Bani Al Natheer şi Bani Qaynaqa’a fuseseră acuzaţi de colaborare în vederea uciderii profetului. Ma târziu am  înţeles însă că aceasta a împlinit o promisiune biblică că evreu nu va fi bine primit oriunde va merge.

Credeam, aşa cum învaţă islamul, că lumea trebuie condusă doar de un calif (conducător islamic). Islamul nu  este o religie despre viaţa personală şi morală a cuiva, ci un sistem de legi şi de guvernare a lumii şi credeam că  dacă acest scop nu poate fi atins prin mijloace paşnice, trebuie să se înceapă lupta împotriva tuturor celor care  nu se supun islamului. De fapt “islam” înseamnă “supunere lui Allah,” prin cuvânt sau prin sabie, iar eu  consideram că acest lucru se poate realiza ţinând cont că există un miliard de musulmani.

Când am absolvit liceul, am plecat din Israel în Statele Unite pentru a primi o educaţie mai aleasă, şi evident  m-am implicat în multe evenimente sociale şi politice anti israeliene. Încă îmi mai amintesc gluma favorită şi  bolnavă pe care obişnuiam s-o spun prietenilor, că-l urăsc enorm pe Hitler pentru că n-a dus treaba până la  capăt, adică n-a rezolvat „odată pentru totdeauna” problema evreiască. Am ezitat mult dacă să scriu sau nu  aceste lucruri grave şi mi dau seama de gravitatea lor, dar nu pot şterge cu burete lucrurile pe care deja le am  înfăptuit şi adevărul că milioane de oameni din Orientul Mijlociu gândesc în exact acest mod. Războiul este amar  şi viaţa de ură îmi bloca posibilitatea de a iubi. Răzbunarea şi vărsarea de sânge erau un mod de viaţă. Fără să  am o înţelegere bună, îl priveam pe Hitler ca pe un idol, în mână aveam Coranul şi pe Mohamed drept model.  Trăiam viaţa fără să pot stima pe un evreu, pe un creştin, sau pe oricine nu era musulman. Pentru mine  americanii erau patetici, egoişti, ignoranţi, naivi şi duşmani ai islamului. Credeam că ntr o zi întreaga lume se va  supune islamului şi că lumea întreagă este vinovată pentru înfrângerile palestinienilor în luptele cu evreii.  Fusesem învăţat să cred că evreii erau ucigaşi de profeţi şi că ei au schimbat Scripturile pentru a servi scopurilor  lor rele. Aşa fusesem toţi învăţaţi. Ni s-a spus şi că Mohamed este singurul răscumpărător şi profetul favorit al lui Dumnezeu.

23. Islamul şi războiul

În lumea islamică, după cum spune profetul Mohamed, atitudinea musulmanilor faţă de ne musulmani este: „în  casa islamului sau în casa războiului,” sau în limba arabă Dar Al Islam sau Dar Al Harb. Astăzi în Apus musulmanii  sunt liberi să răspândească islamul, cu excepţia Jihadului (războiul sfânt), prin sabie. Creştinilor în schimb nu li se  permite să trimită misionari sau să construiască biserici în ţările islamice. Musulmanii ştiu bine ce li se întâmplă  acelor dintre ei care se convertesc în ţările islamice. Toate datele despre evenimente violente pot fi găsite în  ziare, biblioteci, publicaţii ale Naţiunilor Unite, şi nu pot fi negate de nici un om cu mintea limpede. Aproape două  milioane de creştini şi animişti au fost ucişi de musulmani numai în ultimii cinci ani. Musulmanii de obicei răspund  întrebând: “De ce croaţii (catolici) ucid şi violează musulmani din Bosnia în numele lui Dumnezeu şi al dreptăţii?”

Deşi cineva ar putea continua cu multe alte întrebări similare, este evident că întotdeauna au existat atrocităţi  şi războaie. Musulmanii turci au ucis 1,5 milioane de creştini armeni, germanii au ucis 6 milioane de evrei şi  profetul islamului Mohamed a ucis 6000 de evrei la Al Madina. În multe rânduri în istorie găsim chiar musulmani  ucigând aţi musulmani, şi chiar şi în zilele noastre faptul că Saddam Hussein a ucis pe kurzi arată că păcatul este  în natura omului de la căderea lui Adam, când Cain (Kaeen) l-a ucis pe Abel (Habeel). Un alt mod de a răspunde  acestor probleme este căutarea sursei şi motivaţiilor fiecărui grup, şi din moment ce discutăm despre Coran şi  Biblie, trebuie să facem două sugestii importante:

Dacă creştinismul promovează uciderea oamenilor nevinovaţi, atunci creştinismul trebuie pus sub semnul  întrebării. Dacă islamul promovează uciderea oamenilor nevinovaţi, atunci islamul trebuie pus sub semnul  întrebării. Nu pot găsi o altă alternativă. Mai este alta?

Din nou trebuie să subliniez învăţătura Coranului, că guvernele musulmane trebuie să înceapă război şi să ridice  armele împotriva lumii care respinge islamul. Acest lucru este evident pentru oricine din momentul în care începe  să privească în Coran şi este motivul principal pentru care tinerii palestinieni îşi pun centuri cu exploziv şi aruncă  în aer autobuze evreieşti, este motivul principal pentru care şeicul Omar Abdull Rahman ordonă bombardarea  clădirilor americane din New York. Chestiunea nu este doar una politică, ci este o poruncă din partea lui Allah.  Unii musulmani pot obiecta la bombardarea blocurilor World Trade Center din New York, dar nici un  fundamentalist musulman nu poate nega că Jihad ul (războiul sfânt) este o poruncă dată de Allah. Este o parte a  mândriei islamice evidentă în lumea de azi.

Scrisul este o parte a planului de convertire a lumii la islam. Pentru unii din Apus sugestia că se pune la cale un  astfel de plan este neverosimilă, dar dacă cauţi cuvintele musulman şi jihad în lumea de azi, vei constata curând  că acestea nu mai sunt de mult cuvinte noi, le găsim zilnic în ziarele noastre, în jurnale şi în dicţionare.

Să luăm ca exemplu ultimii cinci ani în Sudan. Teroarea musulmană este cea mai cumplită de când a venit la  putere dictatorul General Hassan El Bashi. Musulmanii au atacat sate creştine. Tineri între 13 şi 20 de ani au fost  împuşcaţi fără nici o judecată. Rapoartele UN vorbesc de alţii care au fost arşi de vii în colibele lor. Multe biserici  au fost închise sau distruse. Sudanul este islamizat în mod forţat. Bărbaţii sunt tăiaţi împrejur. Liderii triburilor  animiste au fost invitaţi de autorităţi la o “conferinţă,” şi acolo au fost împuşcaţi. Răstignirea şi omorârea cu  pietre a creştinilor şi torturarea cu bare de fier înroşit sunt o realitate înfiorătoare. Întrebăm din nou: De ce se  tem musulmanii de misionarii creştini, dacă au deplină încredere că islamul şi Coranul sunt suficient de bune?  Dacă musulmanii cred că orice minte logică poate găsi adevărul absolut în momentul în care citeşte Coranul,  atunci de ce trebuie “protejaţi” musulmanii de Biblie? Uciderile din Sudan, în Africa, pot fi considerate pace şi  justiţie? De ce sunt atât de hotărâţi musulmanii din lumea întreagă să distrugă creştinismul?  De ce sunt musulmanii din întreaga lume aşa de hotărâţi să-i distrugă pe evreii din Israel? De ce nu se luptă  musulmanii cu ţări ca Rusia, China sau Japonia unde majoritatea sunt atei?

În timp ce musulmanii caută să distrugă Israelul, vedem că în istoria recentă au fost nişte războaie, de exemplu  războiul Ruso Afgan unde odată într o perioadă de doar 48 de ore au fost ucişi 80.000 de musulmani, şi întrebăm:  De ce nu a condamnat lumea arabă şi musulmană tot sângele musulman vărsat de mâna ateilor ruşi? De ce  există ură faţă de evrei când musulmanii în Afganistan au fost măcelăriţi în masă de către ruşi? Se pare că URSS  ul a fost prietenul cel mai bun al celor mai multe naţiuni arabe, fiind principalul furnizor de arme al multor guverne  musulmane şi arabe. De ce fiecare armată a acestor naţiuni este dotată cu carabine AK47? Este posibil ca  musulmanii să nu dorească să muşte mâna care-i hrăneşte? A ucis Israelul 80.000 de musulmani în 48 de ore?

Lucrul cel mai ironic este că distrugerea din Afganistan şi au făcut o afganii înşişi după ce au înfrânt pe ruşi.  Împreună cu un prieten afgan am urmărit o înregistrare video din capitala afgană Kabul. Nu exista nici o clădire  întreagă şi întregul oraş era devastat. Prietenul meu era întristat de distrugerea totală a oraşului său. Sabia  fiecărui om se întorsese împotriva fratelui său, şi fiecare facţiune pretindea că este musulmană.

24. Problema dietei

Una din broşurile folosite de mine pentru a promova şi a dovedi pretenţiile islamice se intitula Porcul, Posibile  motive pentru interzicerea lui, de Ahmad H. Sakr. În ea autorul încearcă să şi dovedească părerile printr un  foarte cunoscut proverb: “Eşti ceea ce mănânci.” Şi din moment ce comportarea noastră este dictată de ceea  ce mâncăm, este periculos să mâncăm carne de porc, fiindcă ne vom purta… ca porcii. Autorul cu teoria lui  explică: “Astfel, a mânca din carnea porcului poate afecta caracterul şi personalitatea individului, ducând la  creşterea imoralităţii, incluzând homosexualitatea, lesbianismul, adulterul şi prostituţia. Amestecarea liberă a  sexelor care poate fi văzută în societăţile ne musulmane este un lucru îngrozitor. Nu există între oameni un  concept de etică şi moralitate, ci conceptul lor este doar delectare sexuală şi relaţii sexuale libere. Legăturile pre  maritale şi o rată crescută de sarcini nelegitime sunt trăsături predominante ale societăţilor vestice. Cei ce şi  expun goliciunea şi nivelul de publicitate pe care-l primesc, cât şi societăţile de nudişti înfiinţate, sunt printre  simptomele societăţilor bolnave poluate de mâncarea proastă pe care o mănâncă. Rata violurilor şi obsesia  generală referitoare la sex în societăţile vestice sunt dincolo de orice control. Rata de incidenţă a tâlhăriilor,  uciderilor, bătăilor, împuşcăturilor, înjunghierilor, ştrangulărilor, jafurilor, acumulării de armament şi a altor lucruri  asemănătoare cu acestea este una din relele societăţilor moderne care nu mai pot fi tolerate.”

Întrebăm: Sunt toate acestea rezultatul mâncării cărnii de porc? Asemenea materiale se distribuie în Apus şi sunt  crezute de majoritatea musulmanilor. Sărmanului porc i se aduc şi acuze pe care nu le merită. În timp ce pentru  învăţaţi musulmani de genul Dlui. Sakr este mai uşor să tragă concluziile lor neobişnuite aruncând vina pe porc  pentru comportamentul nostru, eu cred că este necesar şi un alt test suplimentar, întrucât în China unul din  elementele de bază ale dietei este carnea de porc şi totuşi de sute de ani China este considerată a fi una din  cele mai morale societăţi din lume.

Autorul merge mai departe şi spune că motivul pentru care musulmanii sunt urâţi în India este dieta celor ce nu  sunt musulmani. După Dl.Sakr, violenţa şi ura faţă de musulmani în India este atribuită unei diete fără carne de  vită. Conform cărţii Guinness a recordurilor mondiale, în 1991 cea mai mică rată a uciderilor a fost în statul  Kashmir, India. Sunt multe publicaţii aşa zis ştiinţifice bizare tipărite zilnic care se ocupă de dietă. Motivul tipăririi  unor asemenea publicaţii este întotdeauna să promoveze produse şi idei. Un alt motiv principal pentru  respingerea ideii că dieta ar fi cauza violenţei este faptul că într o ţară musulmană ca Afgansistanul dieta nu ar  putea constitui o cauză pentru acumularea de armament, pentru faptul că se împuşcă, se bombardează şi se fac  bucăţele unii pe alţii. Este de asemenea evident următorul lucru: fundamentaliştii musulmani sunt agresivi faţă de  evrei, în timp ce dieta evreilor şi musulmanilor este identică.

S-a dovedit în decursul veacurilor că ceea ce crezi determină felul în care te comporţi, nu carnea de porc. În  India un om este lăsat să moară pentru că aşa este “karma” lor şi nu dieta, care nu conţine carne deloc. În  India, credinţa hindusă în reîncarnare îi forţează pe oameni să lase şobolanii să le mănânce 1/4 din recolte,  fiindcă consideră că a omorî un şobolan este totuna cu a ţi omorî unchiul. Este evident că păcatul este în natura  omului de la început, de la cădere, în timp ce anumite religii, în mod deosebit islamul, spun că comportamentele  păcătoase ţin de cucernicie, lucru pe care-l vom discuta mai târziu.

Lumea de azi nu poate evita natura violentă a fundamentalismului în creştere. Uciderea turiştilor în Egipt este  rezultatul fundamentalismului în creştere. Dintr o dată uciderea creştinilor şi vesticilor a devenit o poruncă a lui  Allah.

Mulţi musulmani nu sunt de acord cu comportamentul fundamentalist, dar poate cineva nega poruncile evidente  ale lui Allah de a-i ucide pe oameni doar pentru faptul că refuză credinţa islamului, ca să nu mai vorbim de cei ce  se convertesc de la islam la o altă credinţă?  Ceea ce cred şi propovăduiesc este ceea ce le dictează fundamentaliştilor islamici cum să trăiască, nu carnea de  porc.

25. Versetul sabiei

De fapt, marea parte a incitării la violenţă şi la război în întreg Coranul este direcţionată împotriva evreilor şi  creştinilor care resping islamul.  În termeni direcţi Coranul spune: “Voi, credincioşi adevăraţi, să nu-i priviţi niciodată pe evrei sau pe creştini ca  prietenii voştri… şi dacă unul din voi se împrieteneşte cu ei, cu siguranţă este dintre ei. Şi Allah nu va călăuzi pe astfel de oameni nelegiuiţi” (Surahs Al Maa’idah[5]:51 şi Al Baqarah[2]:120).

În Surah Al Tawbah (pocăinţă), cel mai faimos verset despre Jihad este numit Versetul sabiei. Acest verset a  abrogat (sau anulat) peste o sută de alte versete ale Coranului. El a făcut nule sau neînsemnate cele mai multe  versete coranice care chemau la toleranţă, iertare şi pace cu necredincioşii. Legea Abrogării (Al Nasekh Wal  Mansookh), a fost dată de Allah în Coran, deoarece unele versete s-au referit la un timp şi o eră specifică.

Astfel s-a întâmplat de multe ori că anumite versete din Coran au fost abrogate (Mansookh) de altele mai noi  (Nasekh). Versetul sabiei spune astfel: “După trecerea lunilor sfinte, ucideţi pe cei ce se ataşează de alţi  dumnezei decât Allah oriunde îi veţi întâlni, asediaţ-i şi puneţi le în cale tot felul de curse” (Al Tawbah[9]:5).  “Faceţi război cu aceia cărora le a fost dată Scriptura dar nu cred în Allah sau în ziua de pe urmă, sau care nu  interzic ceea ce Allah şi trimisul său au interzis… (Al Tawbah[9]:29). Şi noi întrebăm: din moment ce creştinii nu  interzic carnea de porc, credeţi că, potrivit acestui verset, ar putea exista motive întemeiate de a încuraja  violenţa şi vărsarea de sânge împotriva lor?

Şeicului Omar Abdullrahman, un bărbat orb acuzat că a fost liderul celor ce au bombardat The World Trade  Center din New York, i s-a pus o întrebare referitoare la o fatwa (decret religios) de către unul din urmaşii săi,  chiar înainte de asasinarea preşedintelui Anwar Saddat în Egypt. Când urmaşul său musulman l-a întrebat  referitor la Tratatul de pace pe care Sadat l-a semnat cu Israelul, el i-a răspuns: “El (Dl.Sadat) dă mâna cu  maimuţele (evreii în Surah 2:66, călcătorii Sabatului) şi cu porcii (creştinii, care mănâncă carne de porc)”. Şi  astfel s-a dat ordin pentru uciderea preşedintelui celei mai mari ţări arabe din lume, pe motiv că a făcut pace cu  Israelul.

În cartea lui Cum să perfeţionezi ştiinţa Coranului (Al Itqan), scrie Dl. Al Syoti, în volumul 2 pagina 37: “Versetul  sabiei a abrogat (anulat) o sută douăzeci şi patru de versete coranice şi tot ce era în Coran referitor la iertarea  şi ignorarea necredincioşilor a fost înlocuit (Mansookha) de versetul sabiei.”

Acest lucru a fost discutat de către cei mai de seamă interpreţi ai Coranului. Pentru referinţe suplimentare  vedeţi pe următoarele: Kitab Al Nasekh Wal Mansookh, de Al Neesaburi. Al Hafeth Ibnu Katheer Ibin Abas. Al  Tasheel Lulum Al Tanzeel. Al Husain Ibn Fadl. Abu Abdullah Muhammad Ibn Hazm. Al Muhaqiq Abu Al Qasim  Hibatullah Ibn Salameh. Al Sudy Wa AlDahak. Muhammad Abdulsalam Faraj.

Evidenţele privind abrogarea versetelor care cheamă la toleranţă şi răbdare nu pot fi respinse. Oamenii care  trăiesc în Apus trebuie să fie treziţi, nu pot ignora ceea ce se învaţă în Răsărit, adică islamizarea Apusului. La  toate demonstraţiile şi adunările islamice se pot vedea afişe care dovedesc motto ul lor: “Islamul pentru întreaga  lume.”

26. Nazism sau greaţă?

Este greţos să urmăreşti filme despre holocaust; în unele se pot vedea legile şi politicile naziste aplicate evreilor  din Germania. Ar fi interesant de făcut un studiu comparativ între legile islamului şi legile germane din vremea  holocaustului. Legea islamică impusă de Coran şi de califi (conducătorii de după Mohamed) asupra Ahl ul dhimma  (adică evreii şi creştinii) este aproape identică cu politica Germaniei din era holocaustului:

Nazismul: Evreii trebuie să poarte un semn de identificare pe haine care să-i identifice ca evrei. Steaua lui  David ca identificare cu cuvântul “Iudeu” trebuie să fie pe piept. Un steguleţ galben trebuie fixat pe umăr sau în  jurul braţului, pentru a fi recunoscut ca evreu. Trebuie să locuiască în ghetouri evreieşti.

Islamul: Dhimmis (evreii şi creştinii) trebuie să poarte haine deosebite şi să locuiască în case marcate clar. Un  steguleţ galben trebuie fixat pe umăr sau în jurul braţului, pentru a fi recunoscut ca evreu.

Nazismul: Evreii nu sunt admişi în armată sau marină. Nu au voie să poarte arme.

Islamul: Nu au voie să călărească sau să poarte arme. Trebuie să cedeze trecerea musulmanilor.

Nazismul: Evreii nu pot deţine funcţii publice. Funcţiile statale locale, salariate sau onorifice sunt închise  evreilor. Evreii nu pot fi judecători în procese criminale sau disciplinare şi nu pot servi ca juraţi.

Islamul: Dhimmis (evreii şi creştinii) nu pot depune mărturie în faţa tribunalelor decât în chestiuni referitoare la  alţi „dhimmis” (evrei şi creştini) şi nu pot fi judecători în tribunalele musulmane.

Nazismul: Ca o compensare pentru protecţia de care se bucură ca străini, evreii trebuie să plătească taxe  duble faţă de germani.

Islamul: Ca o compensare pentru protecţia de care se bucură ca dhimmis (evrei şi creştini), ei trebuie să  plătească „Jezzieh”, un impozit special doar pentru dhimmis.

Nazismul: Căsătoria cu evrei este interzisă. La fel este şi adopţia evreilor sau de către evrei.

Islamul: Nu pot îngriji de un copil musulman sau fi proprietari al unui sclav musulman.

Mulţi interpreţi moderni ai Coranului includ şi interzicerea căsătoriei între musulmani şi dhimmis (evrei şi creştini)  considerându-i Mushrik, sau fără asociere cu unicul şi adevăratul Allah.

Trebuie să ne amintim întotdeauna că un holocaust evreiesc s-a petrecut în Arabia Saudită, făcut de însuşi  profetul islamului. Musulmanii au negat totdeauna că ar fi fost un holocaust, explicându-l că a fost vorba de  evrei care-l au trădat pe profet; fără îndoială, rezultatul a fost un măcel în masă a 6000 de evrei după ce s-au  predat. Măcelul a continuat ziua şi noaptea, bărbaţii au fost pe rând decapitaţi şi aruncaţi într un canal. Femeile  au fost împărţite între musulmani. Mohamed, profetul islamului, a luat o pe Zaynab, soţia liderului seminţiei, după  ce i-a ucis soţul şi fratele. A luat o în aceeaşi noapte, ca un trofeu “dat de Dumnezeu.” Dumnezeu în Biblie ne  atenţionează: “Păziţi vă de proorocii mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte  lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? (Matei  7:15-16).

Poate spuneţi: Eşti prea aspru! Dar vă spun: este unul din testele de recunoaştere a unui profet adevărat, test  pe care Isus însuşi l-a lăsat. Credeţi că Dumnezeu nu pune la îndemâna urmaşilor Săi anumite teste şi criterii de  a-i testa pe cei ce pretind că sunt profeţi? Poate întrebaţi: Ce înseamnă “Îi veţi cunoaşte după roadele lor”?  Este simplu: Rezultatul final al învăţăturii acestor profeţi este unul rău. Să dovedim acest lucru printr un principiu  biblic: faptele tale vorbesc despre cine eşti tu cu adevărat, şi ceea ce crezi determină acţiunile tale.În  conformitate cu ceea ce spune Cristos, acţiunile tale sunt roada ta. Înţelege!

Poate vei spune: Poţi să mi dovedeşti că islamul se încadrează în acest principiu? Îţi răspund: Am dovedit deja  că ceea ce crezi determină acţiunile tale, nu ceea ce mănânci (vezi răspunsul anterior la publicaţia Dlui. Sakr  despre carnea de porc).

Să privim acum la roadele Dlui. Tala’at Basha. Vei spune: Dar cine este Tala’at Basha? Un musulman din Turcia. A  fost ministru de interne în guvernul otoman. În 1915 a emis un ordin către guvernatorul Halab Nuri Bek. Ştii ce a  spus? Eşti pregătit?

Iată scrisoarea sa: “În ciuda unei decizii anterioare privitoare la eliminarea rasei armene, având în vedere faptul  că necesităţile de atunci nu au permis împlinirea acestei intenţii sfinte şi acum, după ce am eliminat toate  obstacolele, vedem că este timpul izbăvirii naţiunii noastre de această rasă periculoasă. De aceea te am  însărcinat pe tine şi insistăm să nu cedezi la sentimente de milă când te vei ocupa de situaţia lor mizerabilă.  Pentru cauza de a pune capăt existenţei lor, trebuie să lucrezi cu toată puterea ta, pentru a distruge total  numele armenilor în Turcia, odată pentru totdeauna” (referinţa în Armenian Atrocities, Na’aeem Bek, pagina 43).  Ca urmare a acestui ordin un milion şi jumătate de armeni au fost măcelăriţi în 1915. Asta s-a făcut pentru a  distruge creştinătatea în Imperiul Otoman islamic.

Poate spui: Nonsens. Mă scoţi din sărite… Este adevărul. Să ţi dovedesc. Având dovada, vei cunoaşte  Adevărul, şi Adevărul te va face liber. Şi numai atunci vei fi liber cu adevărat. Să privim la Omar Ibn Alkattab din  nou. Îţi aminteşti cine era? Al doilea calif al islamului. Al doilea om ca importanţă după profetul Mohamed. Ţi se  cere să-l asculţi. Iată legea lăsată de el în ceea ce el a numit Legământul lui Omar: “Gâturile dhimmi lor (evreii şi  creştinii) trebuie sigilate pentru colectarea Jezzieh (impozitul doar pentru evrei şi creştini). Metoda de aplicare a  sigiliului este următoarea: li se pune o zgardă în jurul gâtului, cu un plumb pe care se gravează suma de plată;  Zgarda nu trebuie dată jos până la plata în întregime a sumei. Acest lucru este în concordanţă cu versetul din  Coran: ‘Până la plata unui Jezzieh mai mare să fie subjugaţi (umiliţi)’… Şi dacă respectivul este evreu, trebuie să  mai poarte şi un steguleţ galben sau roşu pe umăr, ca să fie recunoscut că este evreu. Dacă este creştin  trebuie să poarte haine aspre, cu un buzunar mare la piept, ca femeile. Cât despre femeile creştine, ele trebuie  să poarte pantofi de culori diferite, unul negru şi unul alb. Dacă un evreu sau un creştin intră într o baie publică,  trebuie să aibă în jurul gâtului o zgardă de fier, aramă sau plumb, astfel încât să fie deosebit de musulmani.  Niciodată un evreu sau un creştin nu are voie să şi înalţe o casă mai mare decât un musulman. Ei nu trebuie să  aglomereze drumurile publice, ci trebuie să meargă pe poteci laterale şi pe uliţe înguste. Nu vor fi salutaţi, şi  mormintele lor nu trebuie să se ridice mai sus de suprafaţa solului” (referinţa în Faqeeh Al Muluk, volumul 2,  paginile 124 136).

Întreb: Cum de a ştiut Hitler să ceară ca un steguleţ galben să fie prins pe braţele evreilor? Este posibil ca  inspiraţia acestor ordine să fi venit din aceeaşi sursă? Cum ar fi posibil acest lucru când între Hitler şi Omar a  trecut atâta timp? De ce a ucis profetul islamului pe evrei după ce s-au predat?

Gustaţi acum ce spune Dumnezeu în Biblie. Ştiu că Biblia nu are rime care să le egaleze pe cele din Coran şi nu  este aşa de muzicală. Nu este scrisă pentru ureche, ci pentru inimă. Iată ce spune Biblia despre profeţii falşi şi  despre tiranii cei răi: “Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge, şi degetele de nelegiuiri; buzele voastre spun  minciuni, şi limba voastră vorbeşte nelegiuiri. Nici unuia nu-i place dreptatea, nici unul nu se judecă cu dreptate,  ei se bizuiesc pe lucruri deşarte şi spun neadevăruri, zămislesc răul şi nasc nelegiuirea. Clocesc ouă de basilic şi  ţes pânze de păianjen. Cine mănâncă din ouăle lor, moare; şi dacă se sparge vreunul, iese o năpârcă… căci  lucrările lor sunt nişte lucrări nelegiuite, şi în mâinile lor sunt fapte de silnicie. Picioarele lor aleargă spre rău, şi se  grăbesc să verse sânge nevinovat; gândurile lor sunt gânduri nelegiuite, prăpădul şi nimicirea sunt pe drumul lor.  Ei nu cunosc calea păcii, şi în căile lor nu este dreptate; apucă pe cărări sucite: oricine umblă pe ele, nu  cunoaşte pacea “ (Isaia 59:3-8).

Profeţii falşi produc roade rele. Ce spun ei sună plăcut, arată plăcut, chiar este plăcut, dar numai la început. Ca  un smochin sălbatic. Arată ca un pom bun, are frunze verzi, poţi să stai la umbra lui, dar nu vei gusta niciodată  un fruct bun. Înţelegeţi?

27. Creştinismul şi războiul

Biblia spune credincioşilor adevăraţi să se pregătească de bătălie cu musulmanii. Ea îi încurajează să fie gata  pentru războiul pe care-l vor începe musulmanii şi alţii: Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultaţi: Iubiţi pe  vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, rugaţi vă pentru cei ce se  poartă rău cu voi. Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i şi pe cealaltă. Dacă îţi ia cineva haina cu sila,  nu-l opri să ţi ia şi cămaşa” (Luca 6:27-28). Într un alt verset Biblia prezice persecuţia: “Va veni vremea când,  oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu” (Ioan 16:2b). Se potriveşte acest verset  musulmanilor şi naziştilor, fiindcă naziştii au avut suportul catolicilor în prigonirea evreilor?

Poate întrebi: Nu sunt Catolicii creştini? Eu spun: oricine urmează învăţătura lui Cristos este creştin: “Cine are  poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte” (Ioan 14:21). Dar oricine pretinde că este creştin şi umblă să  ucidă pe musulmani, pe evrei sau protestanţi, nu poate fi numit creştin. Principiul pe care-l urmezi ar trebui să fie  titlul pe care-l porţi. Pentru a fi creştin ar trebui să urmezi Biblia. Şi din moment ce Biblia nu promovează felul de  violenţe pe care-l au avut cruciaţii, trebuie să tragem concluzia că ei nu au urmat principii creştine sănătoase.  Pentru acţiunile lor sunt ei responsabili, nu creştinismul – aceasta dorim noi să arătăm.

În mod contrar însă, în islam Coranul, după cum am arătat, este diferit, încurajează uciderea necredincioşilor,  subjugarea creştinilor şi evreilor. Biblia, pe de altă parte, învaţă pe creştini cum să sufere: “Cine ne va despărţi  pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de  îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua,  suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.” Totuşi, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin  Acela care ne a iubit” (Romani 8:35-37).

Dacă Dumnezeu a inspirat atât Coranul cât şi Biblia, de ce sunt ele atât de diferite? Persecuţia împotriva  creştinilor a început pe timpul romanilor şi continuă încă şi azi, mai înverşunată ca pe timpul împăratului Nero şi  mai mult ca oricând în trecut. Se estimează că 156.000 de martiri creştini şi au dat viaţa pentru Cristos şi au  fost ucişi doar în anul 1995, şi imaginaţi vă doar câţi vor fi ucişi în numele lui Allah dacă musulmanii vor înfiinţa în  lume prin forţă state islamice.

Musulmanii au încercat şi au reuşit. Creşte numărul statelor care au fost sau sunt pe cale să fie islamizate:  Africa de Sud, Afganistanul, Iranul, Egiptul, Libia, Arabia Saudită, Sudanul, Etiopia, Pakistanul, Turcia, Siria,  Libanul, Iordania, Palestina, Algeria, Marocul, Tunisia şi altele. Biblia descrie în Ezechiel 38 soarta armatelor  câtorva din aceste naţiuni care se vor îngrămădi pe munţii lui Israel, cu totul diferit de ceea ce scrie profetul  islamic despre soarta lui Israel, că “pietrele vor striga: iată aici un evreu, omorâţi l, sau iată acolo un evreu,  omorâţi l.” Relatarea despre pietrele care vor striga se găseşte în Biblie (Luca 19:40). Ele vor striga pentru  Cristos dacă oamenii răi vor încerca să blocheze adevărul! Profetul islamului declară: „Nu va veni ziua judecăţii  până când o seminţie musulmană nu va birui o seminţie a iudeilor, în Ierusalim şi în jurul lui.” Biblia este clară în  această privinţă: “Iată, voi preface Ierusalimul într un potir de ameţire pentru toate popoarele de primprejur, şi  chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului” (Zaharia 12:2).

Dumnezeu va fi de partea evreilor: “În ziua aceea, voi face pe căpeteniile lui Iuda ca o vatră de foc sub lemn,  ca o făclie aprinsă sub snopi, vor mistui în dreapta şi în stânga pe toate popoarele de jur împrejur, iar Ierusalimul  va fi locuit iarăşi la locul lui cel vechi” (Zaharia 12:6).

Dumnezeu va deschide ochii şi inimile celor din Israel şi ei „îşi vor întoarce privirile spre Cel pe care-L au  străpuns.” Acest lucru a fost profeţit în Zaharia capitolul 12 versetul 10 cu sute de ani înainte de Cristos. Iar noi  întrebăm: “Când a fost El “străpuns”? Sunt sigur că musulmanii au auzit de Zaharia în Coran, dar câţi oare au  citit cartea lui “inspirată de Dumnezeu” sau vreun oricare alt profet în afară de Coran? Ne cere oare Dumnezeu  să ignorăm celelalte cărţi trimise de El? Credinţa oarbă nu cere gândire, dar credinţa reală se bazează pe  evidenţe. Ce fel de credinţă bazată pe evidenţe are islamul care să depăşească creştinismul bibliei?

În islam, credinţa (iman) este să crezi în Dumnezeu (Allah), în îngeri (Malaekah), în cărţi (kutub), şi în profeţi  (Rusul). În creştinism credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o încredinţare puternică  (convingere) despre lucrurile care nu se văd. Este în urma evidenţelor date de Dumnezeu şi a folosirii intelectului  că tu trebuie să crezi şi să te bizui pe El, că eşti sigur că vei fi cu El pentru eternitate, adică ai nădejdea  paradisului etern. Este credinţa în ceea ce a făcut Dumnezeu pentru om, nu în ceea ce poate omul face pentru  Dumnezeu.

Islamul şi toate celelalte credinţe din lume te învaţă contrariul, adică: tu trebuie să faci anumite lucruri  (rugăciune, pomeni, post, hajj, jihad…) pentru a câştiga merite şi favoare, în timp ce în creştinism aceste lucruri  sunt rezultat al iubirii lui Dumnezeu şi al unei relaţii veşnice cu El, relaţie care se va evidenţia în faptul că vom  aduce roadă (fapte bune). Este foarte simplu.

Cu alte cuvinte: doar prin credinţa în ceea ce a făcut Dumnezeu pentru om, har sau rahma în arabă. Nu prin  credinţa că Dumnezeu există, că profeţii lui sunt adevăraţi, că îngerii există şi că cărţile sale sunt adevărate. Vă  reamintesc: şi diavolul cunoaşte şi crede aceste lucruri. Ce crezi sau în Cine crezi tu pentru a te mântui de iad  (Jahannam)?

În lumea de azi nu va exista pace reală, chiar dacă islamiştii ar atinge ţelul la care aspiră, de a converti lumea la  islam. Crezi tu că sistemul unei ţări ca Iranul, unde printr o revoluţie s-a schimbat guvernul şi s-a impus legislaţia  islamică, este eficient? În ţara mea, ţara lui Avraam, Moise şi Isus, unii ar putea arăta intervale istorice scurte  când conducătorii şi guvernanţii au avut acorduri de armistiţiu, dar niciodată în istorie ţara noastră n-a ajuns la  o pace reală, şi nu pot garanta că dacă Arafat ar fi dat afară din postul său de conducere în Teritoriile de Vest  şi ar veni un guvern islamic, pacea ar fi prioritatea numărul unu. De asemenea, voi fi cinstit: Prefer să trăiesc cu  evreii în Israel decăt să fiu un Kurd în Iraq, Afganistan, Iran, în Arabia Saudită, Libia, sau orice altă ţară  musulmană.

Când Rusia a atacat Afganistanul, mulţi au plecat în America în timpul războiului. Războiul dintre ruşi şi afgani s-a  terminat; de ce nu se întorc înapoi afganii? Credeţi că afgano-americanii au găsit un mod de viaţă mai bun între  mâncătorii de carne de porc? Nu contează dacă instalezi un sistem Hammas în Palestina, vărsarea de sânge şi  ura vor continua să umple ţara şi oamenii, la fel ca în Iran, Afganistan şi toate celelalte ţări care vor să impună  stilul islamic de viaţă. Poate credeţi că sunt absurd, dar viitorul apropiat va aduce noi dovezi în favoarea a ceea  ce am spus.

Deci, a afirma că pacea este un atu al musulmanilor este contrar logicii pe care o promovează musulmanii. Priviţi  doar în jur şi simţiţi cum merg lucrurile. Prietene, nu ţi cer să ţi pui la îndoială credinţa ta şi să crezi în a mea cu  ochii legaţi. Îţi cer însă să verifici rezistenţa temeliei pe care stai. Este stâncă sau nisip mişcător?

28. Islamul şi răzbunarea

În 1969, arată statisticile, în Egipt s au comis 1070 de crime. Din acestea 20% s au comis pentru apărarea  onoarei în familie, în timp ce 30% au fost atribuite unei dorinţe misterioase de a ucide, iar restul răzbunării unei  crime împotriva unui membru al familiei. Un vechi proverb arab grăieşte: “Arabul şi a luat revanşa după 40 de  ani.” Răzbunarea este un vechi obicei arab care se găseşte şi în Coran: “Oricine îţi face rău, fă-i şi tu rău exact  cum ţi a făcut şi el ţie” (Al Baqarah:193). Într un alt verset scrie: “După cum ţi am poruncit: un om pentru un  om… un nas pentru un nas şi o ureche pentru o ureche…” (Al Maidah:45).

29. Asculţi tu pe o frecvenţă greşită?

Adevărul este aşa de important încât reprezintă o chestiune de viaţă veşnică sau moarte veşnică! După ce am  pierdut Războiul de Şase zile cu Israelul, pentru tatăl meu în Ierihon s a părut că zidurile s au năruit asupra lui; în  tot timpul războiului el asculta la staţiile de radio iordaniene şi egiptene, care spuneau că arabii vor câştiga  războiul, dar de fapt el asculta pe o frecvenţă greşită. Este important să verifici sursa transmisiei pentru a şti cu  siguranţă dacă auzi adevărul. Staţiile radio israeliene anunţau adevărul despre apropiata lor victorie, tatăl meu în  schimb a ales să creadă pe arabi care spuneau că israelienii fac doar propagandă. A asculta la o frecvenţă  greşită poate fi tragic! Cu cât mai important este oare când ceea ce asculţi afectează destinul tău etern?

30. Adevăratul război

De la începutul creştinătăţii şi al răspândirii mesajului de “Veste Bună,” s-a dezlănţuit războiul spiritual total. Au  început atacurile satanice ale religiilor făcute de om şi ale mesajelor înşelătoare, şi transmiterea de mesaje şi  acuze false împotriva Sfintei Biblii n-a încetat niciodată. Adevăratul război nu este pentru teritorii şi câştiguri  politice, ci pentru sufletele bărbaţilor şi femeilor. Până nu se câştigă bătălia, nu va fi pace. Biblia de partea lui  Dumnezeu, şi toate celelalte religii satanice ale lumii de cealaltă parte, se luptă pentru sufletele oamenilor.

Pe de o parte Satan, apelând la modul de gândire omenesc, îmbie cu un mod fals de câştigare a mântuirii prin  faptele omului, lucru evident în toate religiile false ale celui rău. Pe de altă parte Dumnezeu ne a adus la  cunoştinţă calea Lui de mântuire, prin lucrarea Sa prin Cristos. De atunci religiile satanice sunt împotriva Bibliei şi  Biblia împotriva tuturor religiilor satanice. Nu este deloc o coincidenţă faptul că toate religiile de după creştinism  folosesc şi citează eronat Biblia.

Toate aceste religii ale lumii prezintă un nou mod de a afla mântuirea prin faptele omului. Islamul, credinţa Bahai,  Mormonii, Martorii lui Iehova, Ştiinţa Creştină, Masoneria, Sun Yung Moon, Teologia Prosperităţii,  Romano-Catolicismul, Satanismul, şi Mişcarea New Age, toate pretind că cred în Cristos într-o formă sau alta. Cu  toate acestea ele învaţă un alt mesaj decât acela dat de Cristos despre o mântuire care nu este deloc mântuire.  Toate aceste religii critică părerea creştinilor adevăraţi că doar sângele lui Cristos face ispăşirea păcatului, în  timp ce adevăratul creştinism stă singur împotriva tuturor.

Acest război, “toţi împotriva creştinismului şi creştinismul împotriva tuturor,” nu a început la întâmplare. Satana a  început războiul împotriva lui Dumnezeu pentru stăpânirea lumii şi n-a încetat să prezinte oamenilor teologii false.  De ce să ne mirăm că avem atâtea religii? Acesta este adevăratul război.

31. Islamul şi mormonismul (ca sursă de inspiraţie)

Este interesant să găsim anumite similarităţi între aceste două religii. În islam şi în mormonism găsim de exemplu  următoarele similarităţi:

Islam: Mohamed nemulţumit de diferitele credinţe şi de răul din lume, a vizitat regulat şi a stat în meditaţie în  peştera Ghar Hira’a de lângă Mecca, căutând voia lui Dumnezeu. Acolo a văzut pe un îngerul de lumină  strălucitor şi măreţ, Gavril. Tradiţiile islamice relatează că emoţia lui a luat forma unei transe sau vedenii. Wahi ul  sau îngerul l-a suprins cu porunca “Ridică te şi propovăduieşte.” Apoi îngerul i-a spus că toţi creştinii şi evreii din  timpul său erau greşiţi, şi astfel a luat fiinţă islamul.

Mormonism: Joseph Smith, după cum rezultă din mărturia lui proprie, nemulţumit cu  diferitele credinţe din lume a început să se ducă singur, în mod regulat, într un anume loc  unde punea înaintea lui Dumnezeu dorinţele sale. Imediat a fost cuprins de un fel  putere care l-a făcut să aibă o experienţă asemănătoare unei transe, şi atunci a văzut   un înger strălucitor de lumină numit Moroni. A fost învăţat că toate credinţele  contemporane lui sunt greşite, şi astfel s-a născut mormonismul.

 Islam: Mohamed a primit revelaţii care şi au avut originea în nişte table săpate în piatră  din ceruri. S-a scris o nouă carte, Coranul. Ea înlocuieşte toate cărţile anterioare inspirate de Dumnezeu.

Mormonism: Joseph Smith a primit revelaţia de pe originalele săpate pe tăbliţe de diferite metale şi această  revelaţie i-a fost dată lui Joseph Smith de „îngerul de lumină.” Aşa a luat fiinţă Cartea lui Mormon şi ea  înlocuieşte toate cărţile anterioare inspirate de Dumnezeu.

Islam: Religia islamică promovată de Mohamed a schimbat “oraşul sfânt” de la Ierusalim la Mecca, cu Kaaba ca  locul cel mai sfânt.

Mormonism: Joseph Smith a schimbat locul de revenire al lui Cristos de la Ierusalim la Independence Missouri, şi  a avansat „Salt Lake city” la statutul de cartier general al mormonilor.

Islam: În Coran, istoriile biblice principale sunt schimbate pentru a arăta că alegerea lui Dumnezeu pentru  transmiterea mesajului Său este chiar ţara profetului lor. Avraam trăieşte la Mecca şi împreună cu fiul său Ismael  zideşte Kaaba pe locul original. Arabii care sunt descendenţii lui Ismael au fost aleşi să descopere lumii pierdute  adevărul. Poporul profetului, limba lor şi cetatea lor au devenit pline de semnificaţie. Israelul a fost înlocuit din  statutul de popor ales al lui Dumnezeu, nu mai are semnificaţie, şi limba arabă este acum limba aleasă şi  cerească a lui Dumnezeu, iar Coranul a înlocuit Biblia. Musulmanii sunt acum instrumentul prin care Dumnezeu  descoperă lumii adevărul.

Mormonism: Cartea lui Mormon, a lui Joseph Smith, a mutat seminţiile lui Israel în America, iar Isus va reveni în  Independence Missouri. Cartea lui Mormon este un testament adiţional, pe lângă Biblie. El înlocuieşte Biblia  coruptă şi modificată, iar mormonii sunt acum poporul ales prin care Dumnezeu descoperă lumii adevărul.

Islam: Disputele principale ale Coranului sunt cu credinţa iudeo creştină. Cele mai multe dispute sunt în legătură  cu calitatea de profet a lui Mohamed şi cu revelaţiile sale noi. Adevăratul creştinism s-a pierdut, şi toţi creştinii  de azi sunt “kuffar” sau necredincioşi, în totalitate greşiţi. Mohamed a acuzat credincioşii iudeo creştini că au  deformat cuvântul lui Dumnezeu şi astfel s-au rătăcit.

Mormonism: Principalele dispute ale lui Joseph Smith cu credinţa iudeo creştină au fost legate de calitatea de  profet a lui Joseph Smith şi noile sale revelaţii. Toţi creştinii de azi sunt o scârbă şi cuprinşi de greşeală.

Islam: Mohamed a primit o revelaţie de la îngerul de lumină Gavril să ia de soţie pe soţia fiului său Zaid. El a  promovat poligamia şi s-a căsătorit cu mai multe neveste: Khadija, Sawda, Aesha, Omm Salma, Hafsa, Zaynab  din Jahsh, Howarya, Omm Habiba, Safia, Maymuna din Hareth, Fatema, Hind, Asma din Saba, Zaynab din  Khozaymia, Habla, Asma din Muman, Maria Al Kibtia, Rayhana, Omm Sharik, Maymuna, Zaynab (a 3 a) şi Khawla.  A fost încurajată poligamia pentru toţi credincioşii islamului (4 neveste pentru fiecare bărbat). Doar profetul a  avut privilegiul să aibă mai multe de 4.

Mormonism: Joseph Smith primea revelaţii din partea îngerului de lumină Moroni atunci când dorea să ia o  femeie de la altul. Şi el a practicat poligamia şi s-a căsătorit cu mai multe femei: Louisa Beman, Fanny Alger,  Lucinda Harris, Zina D. Huntington, Prescindia L. Huntington, Eliza Roxey Snow, Sarah Ann Whitney, Desdemona  Fullmer, Helen Mar Kimball, Eliza M. Partridge, Emily D. Partridge, şi multe altele. Poligamia a fost încurajată şi un  mormon poate avea câteva neveste.

Deşi sunt multe diferenţe între cele două, fără îndoială că aceste similarităţi evidente trebuie să ne facă să ne  punem nişte întrebări. Ar putea să fie inspiraţia din aceeaşi sursă? Amândouă cărţile, atât Coranul cât şi Cartea  lui Mormon pretind că cred Biblia, cu toate acestea un studiu amănunţit poate scoate la iveală faptul că  amândouă resping cele mai esenţiale învăţături ale Bibliei.

32. O altă Evanghelie?

Am rămas întotdeauna blocat să aud pe musulmani spunând că în ziua judecăţii profetul Mohamed va interveni  pentru răscumpărarea tuturor musulmanilor. La sfârşit el va fi mijlocitorul pentru poporul său. Dacă Mohamed  pretinde tot ce pretinde, atunci cine este Isus care se pretinde “singurul Mijlocitor” şi mântuitor? Această  întrebare m-a tulburat mult: una dintre cele două afirmaţii era minciună. Ştiu că acesta este un cuvânt aspru,  dar n-am putut găsi un cuvânt mai blând fiind în acelaşi timp cinstit în ceea ce spun. Nu pot fi doi  răscumpărători asociaţi cu Dumnezeu, din moment ce în Biblie scrie că Dumnezeu este singurul răscumpărător.  Cristos sau Mohamed este răscumpărătorul şi mijlocitorul pentru omenire, Biblia sau Coranul este corectă, una  din ele este aur curat iar cealaltă un fals, dar care oare…?

Jurând să trec de partea „Adevărului,” am stat treaz multe nopţi târzii comparând detaliile Coranului şi Bibliei. La  un moment dat în timpul studiului m-am rugat astfel: „Dumnezeule, Tu eşti creatorul cerului şi al pământului,  Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Tu eşti începutul şi sfârşitul, Tu eşti „Adevărul,” singurul Adevăr, Tu ai  rostit cuvintele adevăratei Scripturi, unicul şi singurul cuvânt al lui Dumnezeu. Mă chinui să aflu adevărul Tău,  doresc să fac voia Ta, tânjesc după dragostea Ta şi în numele „Adevărului” mă rog Ţie. AMIN (ameen) !!!”

Eram convins că în urma rugăciunii mele Dumnezeu mă va conduce la Coran, voi primi toate răspunsurile şi  evidenţele la problemele întâmpinate în studiul meu, dar nu s-a întâmplat aşa, ci exact invers. A trebuit să  renunţ la mândria mea şi să mi deschid mintea pentru adevăr.

Voiam aur curat şi nu mă puteam mulţumi cu falsuri, trebuia să intru foarte adânc pentru a ajunge dincolo de  suprafaţa religiilor lumii. A trebuit să renunţ la mândria mea socială, familială şi religioasă, şi să mi deschid mintea  la adevărul adevărat. La un moment dat am citit în Biblie: “Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni  să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de cea pe care v am propovăduit o noi, să fie anatema [respinsă  complet]! (Galateni 1:3). M-am luptat mult cu acest verset. El declara răspicat că orice altă carte diferită de  Evanghelie vine de la cel rău!

33. Ce este “Evanghelia”?

Mesajul Evangheliei [Evanghelie înseamnă Veste Bună] spune că Isus a venit jos din cer pentru a plăti păcatul  prin moartea Lui pe cruce. El a fost astfel jertfa adusă în folosul nostru. Jertfă în limba arabă înseamnă “Fiddieh.”  Musulmanii resping ideea că cineva să fie “Fiddieh” pentru altcineva.

Este ilogic ca o persoană să moară în folosul altei persoane. Fiecare trebuie să plătească pentru faptele sale. Şi  totuşi, musulmanii acceptă ca un sinucigaş cu o bombă să moară ca „Fida’ee” sau sacrificiu pentru cauza  palestiniană. Nu înseamnă oare cuvântul „Fida’ee” “a-ţi sacrifica viaţa pentru o cauză”? Atunci de ce este dificil  să acceptăm că Cristos a murit ca „Fida’ee” pentru noi?!!! Evanghelia Sa este simplă aşa cum se poate citi în  Biblie. De fapt eu aproape că am citit Biblia din scoarţă în scoarţă, şi ea toată (Vechiul Testament şi Noul  Testament) vorbeşte direct şi indirect despre El, despre venirea Sa, despre moartea Sa pentru noi şi despre  reîntoarcerea Sa ca să domnească. Simplu şi clar.  Acum vă rog să citiţi fără grabă şi cu mare atenţie ce urmează: Biblia nu dă loc la un alt mesaj, altă carte sau altă revelaţie. Ea pecetluieşte mesajul arătându-L pe Cristos ca ultim desăvârşitor al planului pe care El Însuşi  l-a scris mai dinainte.  Ce înseamnă l-a scris mai dinainte? Pentru a vă ajuta, vă rog citiţi fără să vă grăbiţi următoarele:

(1) Dumnezeu a scris planul Său de la început.

(2) El a descoperit planul Său omului în Vechiul Testament, înainte de a se fi întâmplat.

(3) Apoi El a împlinit şi a desfăşurat planul răscumpărării omului, plan pe care doar Dumnezeu l-ar fi putut alcătui  şi pune în aplicare, prin lucrările Sale supranaturale.

(4) Pe urmă El a completat Noul Testament (Evanghelia) ca o dovadă (evidenţă) a celor afirmate în Vechiul  Testament. Şi El a declarat că singur Noul Testament este ultima descoperire, descoperirea finală pentru om.  Este foarte simplu. Mai adaugă ceva şi vei intra în încurcături! Pe ultimile linii din Biblie poţi citi: “Mărturisesc  oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă VA ADĂUGA cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va  adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă SCOATE cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va  scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta (Apocalipsa 22:18).  Citiţi deasemenea Iuda capitolul 1, versetul 3: “credinţa, care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.” Aţi  auzit: “o dată pentru totdeauna.” Este viaţa ta, cerul sau iadul. Întrebări?

34. Moartea lui Mohamed

Musulmanii au păreri diferite în ceea ce priveşte cauza morţii lui Mohamed. Unii afirmă că este posibil să fi murit  de “plaga bubonică” sau „Al Humma, Al Taoon” în arabă. Unul din blestemele scrise în Biblie pentru cel ce adaugă  la ea este că va avea parte de o plagă sau urgie. Aşa stă scris la finalul cărţii Apocalipsa, în 22:18. Cuvântul  Coran înseamnă “revelaţie” care este acelaşi nume cu ultima carte a Bibliei în care se face această promisiune.  În dicţionarul English Arabic Al Mawrid, cuvântul plagă, tradus în româneşte urgie, este tradus astfel: “Un  blestem venit de la Dumnezeul Bibliei” sau „Al Taoon.” Simptomele descrise în istoria vieţii lui Mohamed se  potrivesc cu cele ale plăgii bubonice. Chiar dacă acest lucru nu ar fi adevărat, se poate face totuşi comparaţie  între moartea lui Mohamed şi moartea sacrificială a lui Cristos pentru păcatele noastre.

Coranul n-a fost în stare nici să profeţească moartea lui Mohamed: “Dacă moare sau va fi ucis…” sau în arabă  „Fa in mata awo kutila” după cum scrie în Coran. Alegerea între moartea naturală (Mata) sau a fi ucis de cineva  (Kutila) n-a fost determinată de Allah. Dumnezeu a putut să prezică în Biblie astfel de evenimente viitoare;  profeţiile despre moartea lui Cristos au fost făcute în Biblie de la început, cu mii de ani înainte de venirea Sa în  lume.

35. Mielul lui Dumnezeu

Dragă frate musulman: În întreaga Biblie Mesia este simbolizat şi numit “Mielul lui Dumnezeu.” În Vechiul  Testament mielul de Paşte simboliza moartea lui Cristos. Toţi musulmanii din Israelul de azi atunci când zidesc o  casă taie un miel pe care-l pun în fundaţie şi stropesc cu sângele lui tocul uşii, fără să înţeleagă adevărata  însemnătate a acestui obicei foarte răspândit. De asemenea, musulmanii din toată lumea odată pe an sacrifică  un miel, de ziua ispăşirii sau a sacrificiului (Eid Al Adha).

În Biblie, în Exodul 12:7, Dumnezeu i-a cerut lui Moise (Musa) să taie un miel şi să stropească sângele lui pe  stâlpii şi pragul de sus al uşii, şi astfel să împiedice îngerul morţii să intre în casă. Aceasta înseamnă că sângele  mielului opreşte moartea, iar sângele lui Mesia (Al Maseeh) şi moartea Sa pe cruce opreşte moartea eternă.  Motivul pentru care sângele era pus pe uşă este pentru a arăta că singura intrare către Dumnezeu este prin  sângele Mielului Său. Când egiptenii n-au avut pe uşa lor sângele, fiecare întâi născut a fost ucis de îngerul  morţii; ziua aceea s-a numit Paşte, sau Trecere, pentru că îngerul a trecut pe lângă casele israeliţilor care  aveau sânge la intrare. Exact în aceeaşi zi, peste ani, avea să fie răstignit Cristos (la Paşte) şi El a fost Mielul de  Paşte. Tot în ziua de Paşte, Dumnezeu a cerut israeliţilor să pregătească pâine nedospită şi s-o mănânce.  Aluatul este în Biblie simbolul păcatului, şi Cristos era azima sau pâinea nedospită, fiindcă El n-a avut păcat.  Pâinile au găuri şi urme de arsură, simbolizând faptul că El a fost străpuns pentru noi şi a purtat urmele  vânătăilor , a bătăilor şi biciuirii pe care a îndurat o. Citiţi Isaia 53 şi veţi afla mai multe.

Isaia a scris despre suferinţa şi moartea Lui cu sute de ani înainte, şi evreii pot înţelege Isaia 53 din azimile lor,  fiindcă găurile din ele arată că El a fost străpuns pentru fărăgelegile noastre şi urmele că El a fost lovit pentru  noi. Cristos este numit în Biblie: “Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Citiţi Ioan 1:29 şi de asemenea  citiţi Luca 6:48 despre Mesia (Cristos) care este Stânca de temelie.

Azima era în Vechiul Testament şi un simbol al lui Mesia care avea să vină. Acest nume, “Pâine,” a fost dat  cetăţii Betleem [Bet-Lechem], care înseamnă “Casa Hranei” sau “Casa Pâinii,” fiindcă cuvântul evreiesc  “Lechem” înseamnă atât carne cât şi pâine. Acest nume a fost dat acestei cetăţi cu sute de ani înainte de  naşterea lui Cristos. De ce?

Cristos a afirmat despre Sine că este Pâinea vieţii, iar la ultima cină le a spus ucenicilor Săi, referindu se la  pâine: “Acesta este trupul Meu,” după care, referindu se la vin le a spus că este sângele Său vărsat pe cruce.  Acesta este legământul încrederii şi credinţei şi prin el (acceptând moartea Lui în locul nostru) avem viaţa  veşnică. El a numit pâinea “trup” şi a spus că trupul Său este atât pâine cât şi carne (lechem).

Toate aceste n-au avut loc la întâmplare, El era singura Pâine a vieţii veşnice. Lasă-L în viaţa ta şi vei avea  viaţa veşnică, El a promis acest lucru. Este singura garanţie a vieţii veşnice. Te rog nu te împiedica în vin. Eu  înţeleg că islamul interzice alcoolul, dar nu alcoolul este problema, ci abuzul de alcool. Tu îţi permiţi să bei sirop  de tuse când eşti răcit, fără să te gândeşti că acesta conţine o doză mică de alcool care ţi face bine. În Biblie  se spune vin şi la sucul strugurilor proaspăt storşi, suc nefermentat.

Cineva poate refuza să accepte că moartea lui Cristos, Mielul lui Dumnezeu sau Kurban, în arabă, poate da Viaţa  veşnică şi poate şterge păcatul, dar TOŢI OAMENII acceptă uciderea animalelor şi plantelor nevinovate cu  scopul susţinerii vieţii lor, şi dacă te duci la McDonald’s şi mănânci un Big Mac ai acceptat ca un animal inocent  să moară ca tu să ţi susţii viaţa, deşi într un fel ştii că nu e corect ca animalul să moară, ştii totuşi că este voia  lui Dumnezeu să se întâmple aşa, şi oricine refuză această nedreptate şi nu mai mănâncă nimic va muri 100%.  Tot ce se vede în natură vorbeşte mesajul Biblic, care este logic doar privit prin logica lui Dumnezeu. Căile Lui nu  sunt căile noastre, de accea creştinii să roagă: “Facă se voia Ta!” Nu a mea sau a ta, ci a lui Dumnezeu. Marea  întrebare este, cum poate cineva cunoaşte voia lui Dumnezeu şi cum poate cineva cunoaşte sigur planul Său  adevărat pentru viaţa veşnică în paradis? Este ceva logic, la fel cum cineva care trăieşte în Ţara Sfântă ştie că  trebuie să sapi adânc înainte de a zidi o casă, pentru a ajunge la un sol tare. Un om înţelept îşi clădeşte  întotdeauna casa pe stâncă solidă, pentru a fi 100% sigur că ceea ce zideşte rămâne în picioare. Biblia îl arată  pe Cristos ca Piatra de temelie şi ca Mielul lui Dumnezeu.

Jertfa pentru păcat cerută de Dumnezeu israeliţilor, era o jertfă mistuită prin foc care avea rolul de a le reaminti  zi şi noapte de “marea jertfă” sau “jertfa supremă” a lui Dumnezeu. În Psalmii lui David (Al Zabur), Psalmul 40:6  8, citim: “Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici  jertfă de ispăşire. Atunci am zis: „Iată mă că vin! În sulul cărţii este scris despre mine.” Acestea s-au împlinit în  Cristos şi sunt confirmate în Cartea către evrei, capitolul 10:5-7: “De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai  voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci  am zis: „Iată Mă (în sulul Cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” Era obiceiul ca servului  să-i se străpungă lobul urechii, “mi ai străpuns urechile,” dacă dorea să şi servescă stăpânul pe viaţă, ceea ce  simbolizează pe Cristos străpuns pentru noi, “odată pentru totdeauna” (versetul 10).

Nici un pelerinaj la Mecca n-ar putea să ne spele păcatul. A te învârti în jurul unei pietre negre de şapte ori nu  este de nici un folos şi nu se compară cu ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, nici aruncarea cu pietricele în  timpul pelerinajului către Mecca (Al Hajj) nu ţi va şterge păcatul. Îmbrăcarea cu haine de pânză albă în timpul  pelerinajului nu te îmbracă în puritate şi neprihănire. Acestea se capătă doar prin moartea sacrificială “odată  pentru totdeauna” a Împăratului împăraţilor şi Domnului domnilor.

36. Problema păcatului

Acum aş vrea să răspund unei scrisori şi să alătur mărturiei mele câteva subiecte criticate ca fiind “pline de  erori.”

Dragă frate musulman, mi ai spus că vrei cu bucurie să mi le arăţi şi să le dovedeşti. Ei bine, nu le ai numit încă,  dar eu sunt gata să fiu corectat şi dovedit dacă greşesc şi mi voi cere scuze cu bucurie pentru orice eroare pe  care o vei găsi, dar te rog să fii specific, nu să faci afirmaţii generale fără să specifici clar greşelile. De  asemenea, te rog să ai şi tu o minte deschisă şi să mi răspunzi dacă ţi arăt eu unele erori.

În acelaşi timp, prietenul meu musulman, doresc Pace tuturor, nu doar musulmanilor, deşi după cum cunoşti,  pacea n-a fost şi nu va fi realizată decât la venirea Prinţului Păcii (Al Maseeh), despre care învaţă Biblia, şi  profetul islamului confirmă Biblia când spune: “Nu va veni ceasul acela până când Mesia nu va coborî pentru a  face o judecată dreaptă,” exact Cristosul a cărui puritate o confirmă profetul vostru spunând: “Cel fără păcat,  fără nici un păcat.” Aşa că spuneţi mi, n-a spus profetul islamului: “Fiecare fiu din Adam este păcătos şi cei mai  buni păcătoşi sunt acei ce se pocăiesc” adică în arabă „kul ibni Adama khatta’aun wa khayrul khattayeena al  tawaboon”, iar cuvântul folosit aici este „kul” care înseamnă TOŢI, cuvânt care este foarte important întrucât nu  spune mulţi ci toţi şi fiecare om născut pe faţa pământului din Adam.

Atunci cum poate fi Mesia fiul lui Adam când El n-are păcat? Şi dacă nu poate fi fiul lui Adam, cine este tatăl  Său? Ştim amândoi că El s-a născut fizic din Maria dar fără să aibă tată fizic. Cine este tatăl Său spiritual şi de  ce s-a născut din fecioară după spusele lui Isaia, de ce s-a născut în Betleem după profeţia lui Mica, de ce i-au  fost străpunse mâinile şi picioarele cum a profeţit David (profetul Daud în islam), de ce a fost străpuns după cum  a prezis Zaharia?

Vă sugerez să citiţi ce au spus profeţii. Coranul doar menţionează 25 de profeţi, dând numai nişte informaţii  foarte sumare despre ce au spus ei. De ce să nu citiţi voi înşivă ce au spus profeţii aceştia şi să judecaţi voi  înşivă? De la început, de la căderea lui Adam, Dumnezeu a dat profeţii despre venirea răscumpărătorului  oamenilor (Mesia). Aceste profeţii erau o parte şi o dovadă a revelaţiei, din timpul când au fost date până la  împlinirea lor. Profeţiile împlinite sunt dovada cea mai tare şi satisfăcătoare: căci cine poate şti viitorul decât  Acela care-l hotărăşte? Dezvoltarea profeţiei mesianice a început în cartea Genezei. Imediat după căderea lui  Adam în grădina Edenului în Geneza se arată speranţele restaurării şi mântuirii.

Tot ce a a fost declarat la început avea să fie împlinit prin copilul unei femei (Geneza 3:15), căci în sângele lui  Adam era deja păcatul. Aria se limitează în trepte: Mesia va veni prin familia lui Sem (Sam), Geneza 9:26; prin  familia lui Avraam, Geneza 12:3; a lui Isaac, Geneza 22:18; a lui Iacov, Geneza 28:14; a lui Iuda, Geneza 49:10;  Moise spune că va fi un profet asemenea lui, Deuteronomul 18:15, iar anunţul făcut de Natan în 2 Samuel 7:16  determină mai departe faptul că mântuirea va veni prin casa lui David. Acest subiect este dezvoltat mai mult de  însuşi profetul David în Psalmii Mesianici, iar mai târziu Ioan Botezătorul vine şi anunţă venirea lui Mesia. Ştiţi de  ce? Şi de ce a trebuit Dumnezeu să facă toate acestea? Ei bine, răspunsul este simplu: pentru a rezolva odată  problema păcatului de la început prin căderea lui Adam şi a Evei, până când va veni din nou ca Judecător al  lumii; aceasta este întreaga istorie a Bibliei, a Israelului şi a tuturor profeţilor. Mesia a fost mesagerul final al  omenirii, după el n-a mai fost nevoie de un altul, fiindcă nu mai trebuia nimic făcut căci Dumnezeu completase  planul Său de răscumpărare. Tot ce mai aşteptăm noi acum este a doua Sa venire, revenirea ultimă pentru a  duce la îndeplinire restul istoriei, istoria fiind a Sa [ân limba engleză: un joc de cuvinte – History is His Story –  n.tr.]

Pentru omul firesc poate că nu sună corect ca Dumnezeu să pedepsească pe copiii lui Adam pentru ce a făcut  el, şi poate nu ni se pare cinstit să moştenim noi păcatul de la Adam. Este acceptat însă faptul că dacă cineva  ia o boală cu transmitere sexuală o poate transmite soţiei lui şi copiilor care vor veni, chiar dacă nu este nici  vina soţiei nici a copiilor săi. De asemenea este acceptat faptul că omul n-ar putea supravieţui dacă un animal  sau o plantă n-ar fi omorâtă pentru hrana lui, pentru că trebuie să mănânce în medie de 3 ori pe zi. De ce se  împotrivesc atunci oamenii lui Cristos, care a murit pentru noi ca noi să supravieţuim eternităţii, dacă alegem  să-L acceptăm? Când a ales să nu asculte de Dumnezeu, omul a ales blestemul – aceasta este realitatea.

Pe scurt şi într o frază, motivul tuturor profeţilor şi a tuturor revelaţiilor este de a ne spune despre cea mai  importantă vizită din toată istoria: vizita lui Mesia, cel coborât pe pământ pentru rezolvarea problemei păcatului  (mântuirea) odată pentru totdeauna, şi acest Mesia este numit Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al  păcii (Isaia 9:6). Căderea lui Adam este problema umanităţii iar soluţia este mântuirea (eliberarea, scăparea de  păcat). Cum poate cineva scăpa de păcat? Poate mi spui că prin rugăciune şi post, dar Biblia declară: NU. Cum  ar putea o femeie care şi a pierdut fecioria prin păcat să şi o recapete? Este imposibil, ar trebui să se întâmple o  minune, iar minunile nu se întâmplă decât dacă Dumnezeu lucrează. Dumnezeu însuşi trebuie să lucreze pentru  rezolvarea problemei păcatului, nu omul, iar faptele bune ale omului trebuie să fie rezultatul dragostei de  Dumnezeu, nu să fie făcute dintr un simţ al datoriei sau al dorinţei de a ţi câştiga favoruri în faţa lui Dumnezeu.

Scepticii de azi nu pot pretinde pe drept că Noul Testament a fost scris cu sute de ani după întâmplarea  evenimentelor. Noi am arătat că această temă a păcatului şi mântuirii nu este de azi, de ieri. Scepticii de azi  spun că Isus n-a zis niciodată că El e Dumnezeu, că n-a zis niciodată: Eu sunt Dumnezeu, închinaţi vă Mie!  Toate religiile necreştine spun la fel, iar eu mă văd silit să repet din nou: “Toate religiile sunt împotriva  creştinismului şi creştinismul împotriva lor, a tuturor.” De ce?

Într o împrejurare în care era cât pe ce să fie omorât cu pietre, Isus a spus unui om slăbănog: “Păcatele îţi sunt  iertate! … Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, „Scoală te”, a zis El  slăbănogului, „ridică ţi patul, şi du te acasă.” Slăbănogul s-a sculat, şi s-a dus acasă. Când au văzut noroadele  lucrul acesta, s-au spăimântat” (Matei 9:1-8). Oricine poate rosti astfel de cuvinte, dar numai Dumnezeu poate  vindeca şi ierta păcatele. Nu există o altă explicaţie decât că Isus prin această minune a pretins că este  Dumnezeu în trup. Isus Cristos – El este Mântuitorul. El este singurul care poate ierta păcatele. Dacă vrei să ţi  se ierte păcatele, doar El o poate face. Lucrul acesta nu se poate face altfel. El s-a dus la cruce, a murit pe  cruce, El a plătit păcatele lumii. El a fost pus în mormânt, El a înviat a treia zi, El este în ceruri acum şi este viu.  El a trimis pe martorii care au văzut cu ochii lor aceste evenimente să spună tuturor oamenilor că, dacă vor să  aibă o relaţie cu Dumnezeu, dacă vor să fie iertaţi, acest lucru poate fi posibil chiar acum. Este gratuit, este  har.

Isus a făcut întreaga lucrare. Isus poate schimba viaţa ta. Isus va pune Duhul Sfânt al lui Dumnezeu în viaţa ta.  Aşa a început Biserica, s-a întins în întreaga lume şi a ajuns până azi, iar noi azi propovăduim acelaşi mesaj.

Mă întreb dacă tu crezi că Isus este viu acum şi dacă L-ai rugat vreodată să te ierte de păcat? Dacă nu, de ce  să nu-i ceri să facă acest lucru pentru tine chiar acum? Cere-i să vină în viaţa ta şi să devii creştin, urmaş al lui  Cristos. În momentul în care-L chemi, El promite că te va mântui. Pentru cei ce decid să respingă oferta Lui şi  mor, Biblia promite un chin veşnic. Numai Biblia explică calea îngustă a mântuirii lui Dumnezeu: “Intraţi pe poarta  cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar  strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. (Matei 7:13-14). Pe care poartă vei intra tu?

37. Scriptura este demnă de încredere

Obişnuiam să cred că îndoiala în credinţă este rea. Prin citirea Bibliei însă mi a fost plantată o sămânţă bună a  îndoielii în ceea ce credeam. Când am început să înţeleg Biblia, am învăţat că punerea la îndoială a unui lucru fals  este calea de a afla adevărul. Am început să-L înţeleg pe Dumnezeu într un mod cu totul diferit de ceea ce  învăţasem despre El. Dumnezeu vrea să fim siguri de ceea ce credem, de aceea ne pune la dispoziţie toată  cunoştinţa de care avem nevoie pentru eliminarea îndoielii şi promite să locuiască în noi prin Duhul Său cel Sfânt.

Odată cu studierea Bibliei a început şi lupta lăuntrică: Cum am putut să mă îndoiesc de Biblie, considerând o  falsificată şi modificată de evrei, când însăşi ţara în care am crescut vorbea şi striga tare, când mii de dovezi  arheologice ieşeau la iveală din pământul Ţării Sfinte confirmând Biblia?!! Sulul cărţii lui Isaia a fost descoperit în  peşterile de la Qumran de către un musulman dintr un sat alăturat localităţii unde locuiam eu (Al Ta’amreh).  Numele păstorului care a găsit o a fost Muhammad Deib, un musulman care căuta una din oile sale care s-a  pierdut lângă peşterile înalte din valea Qumran de lângă Marea Moartă. Datarea acestor manuscrise prin metoda  Carbon 14 a arătat că ele sunt cu aproximativ 200 de ani înainte de Cristos. Pornind de la această descoperire  au aflat şi restul Vechiului Testament (mai puţin cartea Esterei), confirmând Biblia Vechiului Testament de astăzi,  cu sute de versete care prezic venirea lui Isus Cristos, identică cu ceea ce avem astăzi.

De multe ori vizitam, împreună cu mama, diferite muzee din Israel şi astfel m-am îndrăgostit de arheologie, eram  fascinat de ea; într una din discuţiile noastre i-am spus răspicat că evreii (ucigaşii de profeţi) şi creştinii (porcii)  au denaturat Biblia, fără să realizez mărimea obrazniciei mele şi caracterul meu scandalos. Ca răspuns ea m-a  dus la muzeul sulurilor în Ierusalim şi mi a arătat sulul încă intact al cărţii Isaia, care poate fi văzut de oricine  care se îndoieşte, spunându mi că nimeni nu putea arăta vreo eroare a Bibliei şi nu putea dovedi vreo  denaturare, dar oamenii resping adevărul în ciuda tuturor evidenţelor. Se poate ca o cauză să fie mândria?

Populaţia musulmană şi arabă locală este rareori interesată de acest fel de materiale. A trebuit practic să mă rog  de unii prieteni să citească acest material şi ca de obicei parcă nişte solzi pe ochi îi împiedicau să vadă. Şi eu am  refuzat adevărul în ciuda tuturor evidenţelor. De ce? Lumea de azi se bazează pe dovezi şubrede ca să creadă  evoluţia şi religiile false. Eu aveam mândria mea de musulman şi depindeam de dovezi superficiale pe care le  consideram incontestabile. Dar Domnul a avut milă de sufletul meu. Am studiat, am citit şi am găsit că nu lipsa  dovezilor constituia o problemă, ci mândria că eram musulman şi orbirea care mi cuprinsese viaţa. Trebuie să se  întâmple o minune şi solzii care acoperă ochii şi inima unui musulman să cadă. Solzii sunt dovezile superficiale de  care se ţine orice musulman; odată îndepărtaţi aceşti solzi, prin cunoaşterea Adevărului, o nouă transformare  are loc. Această transformare nu este din lumea aceasta, dar ea nu poate avea loc până când calea blocată de  stânci şi gunoaie nu este curăţată. Atunci se poate planta sămânţa cea bună a adevărului într un pământ  pregătit. Din fericire, dovezile sunt la îndemână. Nu lipsesc argumentele care să susţină afirmaţiile creştine.

Biblia se compune din 66 de cărţi, scrise de 40 de profeţi diferiţi, în trei limbi diferite, în trei continente diferite şi  într o perioadă de 1500 de ani. Poate cineva lua oricare 66 de cărţi scrise de 40 de autori în trei limbi diferite, pe  trei continente diferite şi într o perioadă de 1500 de ani, având orice fel de temă sau scop şi să găsească  armonie şi unitate între ele? 2 Timotei, capitolul 3, versetul 16 spune : „Toată Scriptura este insuflată de  Dumnezeu.” Toată este un cuvânt mare. În 2 Petru 1:20-21 citim: “Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o  proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului, ci oamenii  au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” Cristos a promis că nu va veni sfârşitul lumii până Biblia nu va  fi răspândită în întreaga lume. Biblia a fost publicată până acum în 1800 de limbi, şi este cea mai citită carte din  istorie. Nici o altă carte n-a fost tradusă în atât de multe limbi. În ea Dumnezeu arată planul creatiei Sale şi ea  este descoperirea scopului Său pentru vieţile noastre. Dumnezeu şi a împlinit promisiunile până la ultima literă în  toate cazurile, şi astăzi se pot face săpături ale unor cetăţi care dau la iveală evidenţe ale afirmaţiilor Bibliei: în  toate cetăţile descoperite studiile geografice, istorice şi ştiinţifice au demonstrat veridicitatea detaliilor biblice.

Luaţi orice altă carte sacră şi comparaţi: toate au lipsuri. Aşa am făcut eu înainte de a mă preda lui Dumnezeu.  Luaţi de exemplu cartea lui Mormon care pretinde că indienii americani sunt la origine iudei veniţi din Israel pe  plute: are nume de cetăţi şi triburi despre care nu s-a auzit niciodată. Ar fi grozav să se arate o hartă cu ceva  din cartea lui Mormon. De fapt, The Smithsonian Institute din Washington D.C., Museul de Istorie Naturală, au  publicat o declaraţie de şapte pagini prin care documentează ca frauduloase, false pretenţiile Cărţii lui Mormon.  Articolul respinge orice pretenţii de veridicitate istorică, arheologică sau ştiinţifică a cărţii.

Pe de altă parte, Biblia a fost cea mai precisă carte din istorie, un lucru atestat de cei mai de seamă arheologi,  istorici şi oameni de ştiinţă, şi vom examina câteva dovezi. Toate locurile numite în Biblie au fost găsite. De  exemplu s-a spus că hetiţii sunt doar o născocire. Ei sunt menţionaţi de Avraam în geneza 49. În 1960 în partea  de nord est a Turciei, în cea mai mare descoperire a secolului, s-au găsit 35.000 de tăbliţe despre ei, iar toate  cărţile care acuzau Biblia de născociri în legătură cu ei au trebuit scoase din rafturile magazinelor şi bibliotecilor.  Imperiul hetiţilor a fost unul din cele mai mari din istorie, şi totuşi oamenii n-au cunoscut acest lucru până acum.  S-ar fi scutit multă oboseală şi ruşine dacă oamenii ar fi crezut Biblia. N-ar fi trebuit să aşteptăm până în 1960.  Putem scrie volume şi aduce mii de dovezi ale descoperirilor arheologice recente care să dovedească faptul că  Bibliei sunt 100% corecte. Din lipsă de spaţiu, în acest material vom menţiona doar câteva.

Pentru sute de ani, multe evenimente şi personalităţi din Biblie au fost negate, până s-a făcut descoperiri  arheologice care au confirmat acurateţea Bibliei. Astăzi personalităţi biblice negate timp de sute de ani, ca  Nebucadneţar, Belşaţar, Darius şi împăratul David, sunt confirmate de ştiinţa arheologiei ca fiind adevărate. De  exemplu, istoria împăratului David a fost considerată de multe universităţi ca fiind mit. Totuşi în 1993 arheologii  au săpat la Tel Dan în Israel şi au găsit o tăbliţă de piatră care se referea clar la “casa lui David” (Bait Daveed),  identificându-l ca împărat al lui Israel. Aceasta a fost prima inscripţie în afara Bibliei datată aproximativ în secolul  al nouălea î.Cr. De asemenea, o referinţă la împăratul Omri, un alt împărat al lui Israel, este în Stela împăratului  Mesha al Moabului, care include şi trei împăraţi ai Asiriei: Tiglath Pileser III, Saragon II, şi împăratul Shalmanesser  III. O altă inscripţie asiriană găsită în Ninive (Neenawa) în Iraq confirmă pe împăraţii Ahab, Iehu, Ioas, Menahem,  Pecahia, Ahazia, Ozia, Ahaz, Ezechia, Manase, Ioiachin and Osea. Şi cu aşa evidenţe puternice, nici un învăţat  onest nu poate respinge istoria biblică.

A fost găsit şi renumitul Obelisc Negru din ruinele Nimrodului, care confirmă relatările biblice despre victoria  împăratului asirian Shalmaneser II asupra împăratului Iehu al Israelului (841-814 î.Cr.) confirmând relatarea din  Cartea Împăraţilor. O altă inscripţie în piatră a fost descoperită în templul lui Faraon la Teba în Egipt, care  menţiona o invazie a egiptenilor împotriva Israelului, confirmând prezenţa lui Israel pe vremea lui Iosua, lucru  considerat de mulţi critici ai Bibliei drept ficţiune. Nenumăratele cărţi care criticau Biblia au ajuns perimate şi fără  valoare, şi a trebuit să fie scoase din interpretările istorice reale. De asemenea, binecunoscutul cilindru de lut  găsit în Iraq care menţiona pe împăratul Cir şi decretul său care permitea captivilor din diverse naţiuni să se  întoarcă în ţările lor confirmă Cartea lui Ezra 1:1-3.

Se pot cita şi alte exemple: Geneza 14 unde Dumnezeu ne spune în Biblie istoria referitoare la înfrângerea  confederaţiei celor cinci împăraţi din răsărit de către mica armată a lui Avraam (Ibrahim). În timp ce criticii neagă  istoricitatea relatării biblice, Dr. Nelson Glueck, un arheolog de frunte al secolului spune: “Cu secole în urmă o  altă civilizaţie uimitor de avansată a înflorit între secolele 19-21 î.Cr., până ce a fost lichidată sălbatic de  împăraţii Răsăritului. Comform relatărilor biblice, sprijinite de evidenţe arheologice, la sfârşitul acelei perioade  aceştia au devastat fiecare cetate şi sat de la Ashtaroth Karnaim, în sudul Siriei, trecând prin Trans Iordania şi  Neghev până la Kadesh Barnea în Sinai (Genesis 14:1-7).” Şi confirmând acurateţea Bibliei în ceea ce priveşte  arheologia, el sune: “Ca un fapt veritabil, putem totuşi afirma categoric că nici o descoperire arheologică n-a  contrazis vreodată o referinţă biblică. S-au făcut numeroase descoperiri arheologice care confirmă în termeni  generali sau în detaliu exact afirmaţiile istorice ale Bibliei. Şi, mai mult încă, o evaluare corectă a descrierilor  biblice a dus deseori la descoperiri uimitoare. Acestea formează cuburi minuscule în mozaicul general al memoriei  istorice aproape incredibil de corecte a Bibliei” (Nelson Glueck, Rivers in the Desert, [New York: Farar, Straus  and Cudahy, 1959], p. 31).

Turnul Babel şi împrăştierea oamenilor după schimbarea sau încurcarea limbilor, poate fi confirmat de mai mulţi  savanţi lingvişti şi de descoperirile arheologice, având în vedere faptul că ruinele Turnului pot fi încă văzute. Cel  mai mare lingvist oriental, Dr. Max Mueller, declara că toate limbile umane îşi au rădăcina într o singură limbă  originală. Istoria lui Nebucadneţar poate fi confirmată, ea fiind gravată pe cărămizi de lut ars. Profesorii Oppert şi  William Loftus, le au tradus confirmând cea dintâi abandonare a turnului pe timpul lui Nimrod (Al Namrood), şi  confuzia limbilor descrisă în Geneza 11:1-8 după cum a declarat Nebucadneţar: “Dintr un timp îndepărtat l-au  abandonat oamenii, fără noimă rostind cuvintele lor.”

Chiar şi relatarea istorică a lui Iosif şi cei şapte ani de foamete din Geneza 41 pot fi confirmaţi astăzi prin  intermediul unei tăbliţe de piatră ieşită la iveală pe ţărmul de la Hadramaut în Yemen datând din 1800 î.Cr. şi  tradusă în arabă de profesorul Schultens şi apoi tradusă de Reverendul Charles Foster care spune: “Apoi au venit  anii sterpi şi arşi: când a trecut un an rău a venit altul după el…” S-au găsit alte inscripţii confirmând  managementul înţelept al rezervelor de hrană făcut de Iosif (Yusuf), în tot timpul celor şapte ani de foamete în  Egipt. Chiar şi numele lui Iosif este menţionat în una din aceste inscripţii.

Istoria despre “zidurile Ierihonului” a fost considerată şi ea mulţi ani o poveste, până când profesorul John  Garstang a făcut una din cele mai uimitoare descoperiri ale secolului, după cum scrie el: “În legătură cu lucrul  principal, nu este nici o îndoială: zidurile au căzut spre exterior atât de mult încât atacatorii au putut să se  caţere peste ruinele lor şi să intre în oraş.” În timp ce toate săpăturile confirmă o cădere spre interior a zidurilor  la toate celelalte cetăţi sub presiunea armatelor cuceritoare care loveau zidurile, singurele ziduri care s-au găsit  a fi căzute spre exterior au fost cele ale Ierihonului. Asta ca să confirme Biblia în Cartea lui Iosua 6:20 unde  scrie: “Poporul a scos strigăte, şi preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul sunetul trâmbiţei, a strigat  tare, şi zidul s-a prăbuşit; poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate.” Pentru  confirmare: (John Garstang, Joshua Judges,[London: Constable, 1931]).

38. Denaturarea Bibliei vs. Denaturarea Coranului

Cine denaturează?

Niciunde în Coran nu se spune că Biblia ar fi denaturată textual. Versetele din Coran pe care le folosesc  musulmanii pentru a acuza Biblia că ar fi textual denaturată sunt doar încercări ale unor musulmani de a apăra  islamul. Chiar dacă Coranul ar acuza Biblia de denaturare, ar fi foarte dificil să dovedească acest lucru în  contextul manuscriselor şi dovezilor arheologice existente astăzi. În ciuda acuzaţiilor pe care le fac unii, în  acuzaţia că Coranul sau Biblia ar fi deformate fiecare din ele trebuie luată separat. Ca să fie dovedită divină,  cartea Coranului trebuie pusă sub lumina cercetării şi examinată dacă este vrednică de încredere din punct de  vedere istoric, arheologic, profetic, ştiinţific şi textual. La acelaşi test trebuie supusă şi Biblia.

Totuşi, la aceste acuzaţii se poate răspunde simplu prin examinarea câtorva versete: “Puteţi voi (o, voi, oameni  ai credinţei) să păstraţi nădejdea că ei vor crede în voi?Văzând că unii din ei au auzit cuvântul lui Allah şi l-au  pervertit cu bună ştiinţă după ce l-au înţeles.” (Al Baqarah[2]:75). “Dintre evrei sunt cei care scot cuvintele din  locul lor (bun), şi spun: ‘Auzim şi nu ascultăm’ şi ‘Auziţi ca să nu auziţi’; şi-l învârt cu limba şi defăimează  credinţa…” (Al Nisa[4]:46a).

Este ceva obişnuit când discuţi cu musulmani despre denaturare ca ei să caute cuvântul “denaturare,” să facă o  afirmaţie şi apoi să ignore restul contextului. Este un fapt cunoscut azi că mulţi oameni care aud Coranul sau  Biblia iau cuvintele spuse, le sucesc pe limbă, dar de fapt aceştia nu schimbă deloc textul. Mulţi abuzează de  interpretări, dar textul rămâne protejat. Schimbările textuale în Biblie pot uşor detectate, din moment ce există  originalele. În cazul versetelor de mai sus, ele se referă la o ceartă între Mohamed şi evreii din Medina. Coranul  afirmă că evreii au încercat să ascundă în Biblie profeţiile lui Mohamed, şi au pervertit o după ce au auzit o (au  înţeles o).

Între musulmani este o convenţie, că schimbările textuale în Coran (Al Tahreef Al Lafthi), prin adăugări, ştergeri  şi substituirea de cuvinte sunt imposibile. Totuşi, a face schimbări verbale, omisiuni şi contorsionări ale vresetelor  în timpul citirii şi recitării sunt posibile. Nimeni nu poate găsi în Coran versete referitoare la schimbarea sau  denaturarea textului biblic. Dacă ar fi aşa, învăţaţii musulmani le ar fi prezentat de mult. Putem întreba: De ce nu  există în Coran astfel de referinţe? Există câteva motive:

(1) Mohamed a crezut că el este menţionat în Biblie. Cum ar fi putut să spună că o carte pervertită vorbeşte  despre el?

(2) Mohamed încerca să-i convertească pe evrei şi anumite secte creştine. Ar fi fost imposibil să facă acest  lucru acuzând Biblia lor că este modificată.

(3) Ar fi fost periculos să spui că cuvântul lui Dumnezeu poate fi stricat, din moment ce Coranul mărturiseşte că  cuvintele lui Dumnezeu sunt protejate de Dumnezeu. Din acest motiv, integritatea şi puritatea Bibliei ar trebui să  fie evidentă pentru oricine citeşte Coranul arab. Poate întrebaţi: De ce doar Arab? Pentru că traducătorii Coranului în engleză şi în alte limbi au avut intenţia clară de a exporta credinţa lor în Apus, şi pentru a face ca oamenii din Apus să adopte islamul trebuia