DRAGĂ FRATE MUSULMAN………….

Dragă frate musulman…   …vreau să-ţi spun de ce am crezut

Cuprins:

1. Introducere

2. Acceptă provocarea Bibliei

3. Ce este credinţa?

4. Un sumar al religiilor lumii

5. Unde este adevărul?

6. Este transmisia protejată o dovadă suficientă?

7. Te duce în cer credinţa în existenţa lui Dumnezeu?

8. Provocarea Coranului pentru cei ce nu sunt musulmani

9. Evidenţa din profeţia biblică

10. Iată adevărul!

11. Despre venirea şi moartea lui Cristos

12. Legea probabilităţii

13. Despre restaurarea Israelului

14. Evreii şi arabii

15. Israel: o profeţie în Coran

16. A terminat-o Dumnezeu cu evreii?

17. Profeţia Bibliei despre înfrângerea alianţelor arabe împotriva Israelului

18.  Despre poarta de răsărit

 19. Despre rezidirea celui de al treilea templu

20. Gog şi Magog (Judecata la viitoarea invazie a musulmanilor din Rusia în Israel)

21.  Despre distrugerea viitoare a Iraqului

22. Profeţia islamică despre Ierusalim

23. Islamul şi războiul

24. Problema dietei

25. Versetul sabiei

26. Nazism sau greaţă?

27. Creştinismul şi războiul

28. Islamul şi răzbunarea

29. Asculţi tu pe o frecvenţă greşită?

30. Adevăratul război

31. Islamul şi mormonismul (ca sursă de inspiraţie)

32. O altă Evanghelie?

33. Ce este “Evanghelia”?

34. Moartea lui Mohamed

35. Mielul lui Dumnezeu

36. Problema păcatului

37. Scriptura este demnă de încredere

38. Denaturarea Bibliei vs. Denaturarea Coranului

39. Cine denaturează?

40. Cristos şi istoria

41. Este Apusul în favoarea creştinismului?

42. Evidenţe istorice

 43. Istorie creştină

44. A pretins Isus că este Dumnezeu?

45. Ce este cu trinitatea?

46. Evidenţe ştiinţifice din Biblie care nu se găsesc în Coran

    Despre stele

    Orionul

    Despre circuitul apei în natură şi despre vreme

    Despre ştiinţa medicală

47. Evidenţe ştiinţifice în Coran

    Despre crearea omului

    Despre amprentele digitale

    Despre biologie

    Despre pământ şi geologie

    Undele electromagnetice

49. Concluzie (Ce crezi tu?)

50. Poarta cel strâmtă

Notă: Având în vedere cititorii vizaţi, această carte foloseşte un limbaj simplu.   Pentru cititorii musulmani, multe nume au fost traduse în limba arabă.

Mai multe materiale pentru Theophilos  şi cărţi electronice găsiţi pe Internet la:     www.theophilos.3x.ro

1. Introducere

Astăzi peste jumătate din populaţia lumii este sau musulmană sau creştină, având două cărţi de învăţătură  religioasă şi două credinţe separate, dar care învaţă că într-o zi toţi oamenii vor sta înaintea lui Dumnezeu  pentru a fi judecaţi. Fiecare din acestea pretind că ei şi doar ei au adevăratul mesaj de la Dumnezeu. Musulmanii  pretind că Biblia pe care o avem acum este o versiune modificată faţă de original, în timp ce creştinii spun că  Dumnezeu nu va permite niciodată ca “Biblia,” Cuvântul Său, să fie alterată. Cu toate acestea, judecata lui  Dumnezeu care va decide destinul nostru etern – raiul sau iadul – depinde de acceptarea adevărului Său. Islamul  pretinde că drumul spre cer este a-l declara pe Allah ca unicul şi singurul Dumnezeu şi pe Mohamed ca ultimul  mesajer al său către omenire, mesagerul final. Creştinismul pretinde că doar credinţa în răscumpărarea lui Cristos  prin moartea pe cruce, ca ultim act venit de la Dumnezeu, este calea spre cer. Concluzia este că una din aceste  variante este corectă iar cealaltă trebuie să fie greşită. Alegerea corectă ne conduce la eternitatea în cer, iar  cealaltă la eternitatea în iad. Voi împărtăşi cu voi de ce am ajuns eu să cred că alegerea creştină este singura  cale spre cer.

Pentru a înţelege diferenţele ar trebui să petrecem mult timp cercetând argumentele fiecărei părţi. După cum  declară Coranul: “Arătaţi dovada că sunteţi cu adevărat credincioşi.” (Al-Baqarah[2]:112). Biblia pe de altă  parte spune: “Apăraţi-vă pricina, zice Domnul, arătaţi-vă dovezile cele mai tari”, zice Împăratul lui Iacov” (Isaia  41:21). Şi respectând ambele cereri şi în conformitate cu ele, voi reflecta la aceste lucruri şi voi cântări fiecare  pretenţie într-o balanţă ştiinţifică.  Mi-am dedicat câţiva ani studiind fiecare subiect în parte, comparând Biblia cu Coranul, şi acum împărtăşesc  experienţa mea după ce m-am aplecat asupra Bibliei căutând să aflu presupusele modificări de care este  acuzată. Rezultatele acestei comparaţii sunt uimitoare. Cititorii îşi vor îmbogăţi cunoştinţele prin evidenţele  adunate de mine în materie de profeţie, istorie şi ştiinţă.

Materialele vor include o comparaţie între Biblie şi Coran în ce priveşte subiecte, evenimente şi persoane, de  exemplu: Pacea şi Războiul în Islam, Ştiinţa în Biblie şi Coran, Israel şi Naţiunile musulmane în profeţii, Profeţiile în  Coran, Dovezile istorice, manuscriptice, profetice şi arheologice ale Bibliei.  Scopul meu este să scot în evidenţă problemele referitoare la modul în care văd musulmanii credinţa creştină şi  să pun la dispoziţie sute de adevăruri şi de evidenţe care să dovedească musulmanilor că creştinismul este  singura cale.

Trăind 18 ani în Ţara Sfântă, fiind crescut ca musulman, am trăit, am respirat şi am umblat pe cărările islamului,  studiind Coranul şi practicând credinţa. Nădăjduiesc că cititorul va avea o minte şi o inimă deschisă în timp de  citeşte aceste rânduri. Mă rog ca Dumnezeu să deschidă inimile şi minţile să înţelegem mai bine adevărul Său. Fie  ca Dumnezeu să fie cu fiecare din voi în timp ce cugetaţi la aceste lucruri. Lui îi dăm slava, şi Lui ne supunem.

2. Acceptă provocarea Bibliei

În urmă cu câţiva ani am trecut pe lângă un stand care avea o reclamă: “Acceptă Provocarea Pepsi.” M-am  gândit în mine însumi, “De ce nu, am băut Coke toată viaţa, să văd dacă îmi place mai mult decât asta.” Erau  două pahare cu suc pe masă, fără etichete, nu puteam şti care e care una şi care alta, am gustat din fiecare şi  am ales. A fost o simplă alegere, evident, şi probabil că nu era mare lucru pentru viaţa mea dacă alegeam Pepsi  sau Coke. Pe de altă parte, n-aş fi ştiut niciodată pe care o prefer fără a gusta din amândouă.

Îmi dau seama că această comparaţie nu este nici pe departe cea mai bună, dar nu există un mod mai bun de a  şti dacă Biblia sau Coranul sunt mai bune, decât să gustăm cuvintele fiecăreia. Nu trebuie să le înghiţim, trebuie  doar să le gustăm şi să decidem dacă vrem să le înghiţim sau să le respingem. Într-o zi, o mare dorinţă m-a  făcut să deschid Biblia şi s-o compar cu Coranul, le-am pus una lângă alta şi am început să le studiez. Studiul a  durat multe luni şi Dumnezeu m-a copleşit cu adevărul Său.  Am jurat să nu mă opresc până nu voi afla dacă ele sunt egale, cântărite în balanţa ştiinţifică. A fost singura  cale… am acceptat Provocarea Bibliei. Toată documentarea mea v-o pun la dispoziţie. Vă provoc să acceptaţi  Provocarea Bibliei.

3. Ce este credinţa?

Indiferent în ce credem, fiecare din noi avem credinţă în cineva sau în ceva care dictează felul în care trăim. În  cazul de faţă, din moment ce atât musulmanii cât şi creştinii cred într-un destin etern (rai sau iad), alegerea pe  care o facem devine cea mai importantă luptă pentru adevăr şi viaţă. Dacă-ţi este frică să citeşti aceste  rânduri, aceasta este poate un indiciu că nu ai o cunoştinţă puternică despre ceea ce crezi. N-ar trebui să te  temi dacă ştii că ceea ce crezi este adevărat.  Pe de altă parte, din acelaşi motiv cineva ar putea să ignore complet acest subiect, gândindu-se că nu  contează ce crede cineva, fiindcă oricum va afla la final ce a fost adevărat. Este alegerea ta, şi nimeni – chiar  Dumnezeu – nu te va forţa, dar dacă greşeşti şi ajungi în chinul veşnic să nu mă acuzi pe mine. Eu mi-am făcut  partea, ţi-am pus în faţă provocarea.

Provocarea Coranului către credinţa iudeo-creştină: În Islam, Coranul spune clar: “Ei spun: ‘Nimeni nu va  intra în paradis dacă nu este evreu sau creştin.’ Acestea sunt poftele lor. Spuneţi: “Arătaţi dovada că sunteţi cu  adevărat credincioşi.” (Al-Baqarah[2]:112).

Provocarea Bibliei: „Apăraţi-vă pricina, zice Domnul, arătaţi-vă dovezile cele mai tari”, zice Împăratul lui Iacov.  „Să le arate, şi să ne spună ce are să se întâmple, care sunt proorociile pe care le-aţi făcut vreodată? Spuneţi,  ca să luăm seama la ele şi să le vedem împlinirea; sau, vestiţi-ne viitorul. Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai  târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii. Iată că  nu sunteţi nimic şi lucrarea voastră este nimic, o scârbă este cine vă alege pe voi.” (Isaia 41:21-24).

Deci, pentru provocarea din ambele cărţi, şi din moment ce amândouă ne încurajează să aducem “dovezi” sau  evidenţe la fiecare pretenţie, voi răspunde la fiecare provocare în parte. Trebuind să fie ascultători de  Dumnezeu, creştinii trebuie să răspundă, să împlinească însărcinarea, să apere credinţa, să lupte lupta credinţei,  adevărata luptă pentru suflete, nu prin sabie, ci prin Cuvânt.

Ni se porunceşte de Dumnezeu să aducem dovezi şi să mărturisim celor pierduţi în întuneric, lumii pe care căutăm  s-o aducem la Cristos. După cum spune Biblia: “Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Cristos ca Domn. Fiţi totdeauna  gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi” (1 Petru 3:15).  În Vechiul Testament, Dumnezeu încurajează dezbaterea şi face provocarea: “Veniţi, totuşi, să ne judecăm [să  discutăm unul cu altul], zice Domnul” (Isaia 1:18a).

Amândouă aceste provocări ne arată că nu este nevoie să luăm pietre şi să ne batem, nu este nevoie să ne  aprindem de mânie sau să ne înfuriem. Doar să judecăm împreună, să aducem dovezi fiecare în favoarea părerii  sale.

Biblia afirmă că adevărata credinţă creştină este singura cale spre Dumnezeu, în timp ce Coranul islamului spune  cu totul altceva. Am văzut multe dezbateri pe această temă şi problema cu aceste dezbateri era că nici una din  părţi nu-şi putea exprima în întregime opinia. Timpul era întotdeauna un factor cheie şi discuţiile aprinse îi  întărâtau tot timpul pe musulmanii prea grăbiţi să arunce cu sloganul “Allahu Akbar” (Dumnezeu este cel mai  mare). Dar trebuie să vedem cum este Dumnezeu mare şi nu doar să strigăm asta. Avem nevoie de răbdare,  lăsând la o parte judecăţile pripite.

Concluzia este că una din cele louă părţi (musulmanii sau creştinii) se înşeală, şi că pentru a înţelege  înşelăciunea trebuie să înţelegem natura lui Satan. Biblia ne dă cea mai bună explicaţie despre el, arătând că el a  fost cea mai inteligentă, capabilă şi frumoasă creatură a lui Dumnezeu. El a înşelat 1/3 din îngeri. El i-a înşelat pe  Adam şi Eva. El îi poate înşela şi pe cei aleşi. Nu poţi avea nici o şansă în faţa şiretlicurilor lui dacă nu-L ai pe  Dumnezeu şi Duhul Său în tine. Satan este cel mai bun scamator. El apare ca un „înger de lumină.” El a creat  toată teologia falsă, pretinzând că e Dumnezeu. Biblia îl descrie ca fiind falsul dumnezeu al acestei lumi, cel ce  vrea să stăpânească lumea.

Pe de altă parte Coranul ne dă nişte descrieri diferite ale lui Satan. Coranul îl numeşte “Iblees” care este  creatura de foc “jin,” cuvânt din care trage cuvântul englezesc “genie” sau spiriduş. Musulmanii neagă afirmaţia  Bibliei că diavolul ar fi un înger, dar nu se poate ignora versetul din Coran: “Şi spunând îngerilor să se plece în  faţa lui Adam, toţi s-au plecat cu excepţia lui Iblees (Satan) care a refuzat. El era unul dintre jini” (Al-Kahf  [18][18]:50). Am putea întreba: De ce Dumnezeu, după ce a poruncit doar îngerilor să se plece, să aştepte să  facă acelaşi lucru şi Satan, care – după cum declară Coranul – era un “jin”? Este o referinţă logică la “jini” ca  îngeri căzuţi, nu un alt fel de creaturi de foc, cum spune Coranul în alte versete.

În Coran găsim că diavolii fac muncile lui Solomon la porunca lui Allah. De asemenea găsim că Allah îi protejează,  aşa după cum scrie în Coran: “Şi diverşi diavoli se scufundau pentru el şi făceau alte munci pe lângă asta: şi Noi  îi păzeam” (Alanbya [21]:82). Aceşti diavoli găsim în Coran că erau mesagerii lui Solomon: “El a spus (Solomon):  ‘Voi căpeteniilor! care din voi îmi poate aduce tronul ei [al împărătesei din Seba] înainte ca ei să ajungă aici cu  supunere? Un ifrit al jinilor [diavolilor] a răspuns: “Eu îl voi aduce înaintea ta înainte ca să se sfârşească sfatul:  cu adevărat eu am putere deplină pentru această slujbă şi sunt vrednic de încredere” (Al-Naml [27]:38-39).  Astfel de pretenţii sunt respinse de creştinătate, în nici un loc din Biblie diavolii nu sunt folosiţi să presteze vreo  muncă fizică, mai ales să construiască templul lui Dumnezeu, la care Dumnezeu i-a folosit pe Solomon şi pe  poporul său (poporul ales al lui Dumnezeu). Cea mai interesantă parte a descrierii pe care Coranul o face  diavolilor este în Surah Saba [34]:14, unde Allah declară: “Apoi am decretat moartea lui Solomon, nimic nu le-a  arătat (diavolilor) că este mort până când termitele au ros toiagul pe care se sprijinea corpul său. Şi când a  căzut, diavolii şi-au dat seama că dacă ar fi ştiut…” Interpreţii musulmani spun că Solomon a murit brusc în timp  ce se sprijinea pe toiag. A trecut un an întreg, timp în care trupul lui încă se sprijinea pe toiag. În final, termitele  au ros o parte din toiag, acesta s-a rupt şi Solomon a căzut la pământ. Doar atunci au realizat diavolii că  Solomon era mort. Şi noi întrebăm: Ce au făcut slujitorii lui Solomon, soţiile lui şi armata în timp ce el era mort  sprijinit pe toiagul său timp de un an? Învăţaţii musulmani au concluzionat că demonii sunt fiinţe nătângi a căror  principală lucrare este de a şopti la urechile oamenilor îndemnuri de a păcătui, o descriere diferită de a Bibliei,  care ne avertizează că demonii sunt îngeri căzuţi, în stare să amestece un ciorchine de adevăruri cu o mână de  minciuni, destul cât să provoace moarte.

Jamal Badawi, un binecunoscut apologet musulman în dezbaterile cu creştinii acuză întotdeauna că conceptul  Trinităţii din creştinism se trage din credinţele păgâne antice, de exemplu mithraismul [1]. Ceea ce dl.Badawi  ignoră să spună este că ideea trinităţilor păgâne nu se trage de la Persani, Romani sau alt imperiu antic, ci  tocmai de la relatarea căderii omului în grădina Edenului. Satan l-a sfidat pe Dumnezeu şi i-a înşelat pe Adam şi  Eva. El a luat forma unei false trinităţi – Satan, viitorul Antihrist (Al-Maseeh Al-Dajal), şi Proorocul mincinos. Cea  dintâi profeţie din Biblie s-a referit chiar la acest subiect. În Geneza 3:15 a fost arătată judecata lui Dumnezeu:  “Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei  zdrobi călcâiul.” În această profeţie găsim promisiunea naşterii din fecioară a lui Cristos (sămânţa ei). Femeia era  Eva şi sămânţa ei era Cristos din moment ce Cristos nu este sămânţa lui Adam, El neavând un tată uman.  Aceasta este prima profeţie din Biblie referitoare la venirea lui Cristos. Ea prevedea răstignirea lui Cristos când  Satan avea “să-I zdrobească călcâiul” prin străpungerea mâinilor şi picioarelor (călcâielor) Sale. Profeţia îl  prezintă de asemenea pe Antihrist ca sămânţa lui Satan. După cum Cristos, fiul Mariei, era în mod unic “sămânţa  femeii,” într-un fel tainic Antihrist va fi “sămânţa” lui Satan. Cristos va zdrobi până la urmă capul lui Satan  manifestat în chip trupesc în Antihrist. Antihristul va fi sămânţa lui Satan.

Trinităţile false şi dumnezeii falşi au fost introduşi prin veacuri de către Satan într-un efort de a ascunde  adevărul. El este înşelătorul viclean care îl va prezenta la urmă pe fiul său, pe Antihrist, acela care se va angaja  în cea mai mare misiune de înşelare – de a-l face pe om să se închine lui Satan şi de a se declara pe sine  Dumnezeu al omului.

În timp ce toate religiile false cred că diavolii sunt simple fiinţe care încurajează păcatul şi discordia, Biblia le  dezvăluie ca fiinţe inteligente care nu încetează să promoveze scopurile lui Satan în bătălia reală dintre Satan şi  Dumnezeu, o bătălie despre care nici nu se aminteşte în multe religii false. Deşi noi nu conştientizăm această  bătălie, Dumnezeu în Biblie ne avertizează: “Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva  căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii  care sunt în locurile cereşti” (Efes.6:12). Biblia îl descrie pe Satan ca “stăpânitorul întunericului,” “tatăl  minciunii,” şi “stăpânitorul lumii acesteia.” El îl imită pe adevăratul Dumnezeu. La urmă el se va manifesta în  trupul lui Antihrist pentru a conduce pământul pentru un timp. El va fi reprezentat de proorocul mincinos.  Trinitatea falsă (Satan, Antihrist, Proorocul mincinos) este o înscenare amăgitoare pusă la cale de Satan pentru  a imita pe adevăratul Dumnezeu şi a-l atrage pe om să se închine Satanei, gândind că-L urmează pe Dumnezeu.

Această imitare este de la începuturi, când Satan s-a înălţat să fie mai mare decât Dumnezeu: “Mă voi sui pe  vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt” (Isaia 14:14). Biblia arată în mod clar că Satan este o imitaţie, un impostor,  el pretinde că este Dumnezeul cel Preaânalt. Dacă el face acest lucru azi, prin ce sistem religios lucrează oare,  şi pe cine credeţi că minte?

Biblia arată nişte nume opuse Dumnezeului adevărat, şi le atribuie lui Antihrist. Cristos este numit “Adevărul,” în  timp ce Antihristul este numit “Minciuna.” Cristos este numit “Cel sfânt,” în timp ce Antihristul este numit “Cel  nelegiuit.” Cristos este numit “Fiul lui Dumnezeu,” în timp ce Antihristul este numit “fiul pierzării.” Cristos este  numit “taina evlaviei,” în timp ce Antihristul este numit “taina nelegiuirii.” Dumnezeu îi permite celui rău să  continue, deşi ar putea să-l distrugă. Biblia ne învaţă că în final Isus Cristos îl va nimici pe fiul pierzării, fiul lui  Satan – Antihristul, “şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.” Tactica principală a lui Satan în nimicirea planului lui  Dumnezeu este aceea de a falsifica profeţiile biblice referitoare la venirea lui Cristos. În decursul veacurilor,  Satan a încercat să distrugă planul lui Dumnezeu prin arderea, interzicerea şi discreditarea Bibliei, cât şi prin  prigonirea creştinilor şi a evreilor. El a introdus doctrine false, cărţi false şi profeţi falşi. Ascunderea Adevărului lui  Dumnezeu sub minciuni a fost una din sarcinile principale ale lui şi ale demonilor săi. Până la urmă, Satan a fost  întotdeauna înfrânt în misiunea sa de a distruge şi a cuceri, fiindcă planul lui Dumnezeu este indestructibil.

Dumnezeu ne avertizează de multe ori în Biblie în legătură cu Satan şi lucrările lui:  “Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii, şi va spune lucrurinemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va  împlini” (Daniel 11:36). Voia lui Antihrist este voia tatălui său (tatăl minciunii sau diavolul), în timp ce voia lui  Cristos este voia Tatălui Său (Dumnezeul adevărului). Misterul naturii lui Dumnezeu este prezentat în Biblie. El  este Un Dumnezeu în Sfânta Trinitate: “Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.”  Caracteristica de unitate a lui Dumnezeu este sprijinită atât de Vechiul cât şi de Noul Testament.

Când Ilie a fost faţă în faţă cu preoţii lui Baal, s-a ridicat în faţa poporului şi a strigat, “Până când vreţi să  şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi  după Baal!” (1 Împăraţi 18:21). Ilie a câştigat bătălia pentru că era de partea lui Dumnezeu. Profeţii falşi care  sunt de partea lui Satan îşi pierd viaţa şi sufletul pentru veci. Atunci Dumnezeu a trimis foc din cer care a mistuit  jertfa de pe altar. Rugăciunea lui Ilie am rostit-o şi eu: “O, Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov.”  Dumnezeu ne descoperă adevărul, doar să-L întrebăm şi să spunem, “O, Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi  Iacov, descoperă-mi te rog adevărul!” El este Dumnezeul cel drept şi credincios.

4. Un sumar al religiilor lumii

Unde este adevărul?

În ciuda a ceea ce cred cei mai mulţi oameni din toate religiile lumii, chiar dacă cineva crede cu întreaga lui inimă  şi minte o minciună, aceasta nu face acea minciună să fie adevărul lui Dumnezeu, ci în fapt Biblia declară aceste  minciuni ca fiind satanice, planul celui rău pentru a conduce lumea prin confuzie, folosind concepţii teologice  false.

Pentru a sumariza presupusele minuni ale religiilor lumii de azi, vom da câteva exemple. Un mormon are în inima  sa un puternic sentiment că Joseph Smith este profetul lui Dumnezeu, acest sentiment este primul răspuns pe  care l-am primit de la toţi mormonii pe care i-am cunoscut. Un hindus foloseşte meditaţia, concentrarea şi  contemplarea, la fel cum un instructor New Age (o versiune modernă a hinduismului) foloseşte meditaţia şi îşi  focalizează atenţia asupra sinelui. Ceea ce învaţă religia New Age nu este ceva nou ci are origini străvechi (în  hinduism), ei îşi atrag adepţii prin oferindu-le abilitatea de a comunica cu forţele cosmice, un fel de călătorie  dincolo de ceea ce poate omul vedea. Folosind o tehnică numită Yoga omul poate accesa puteri incredibile de  a-şi controla trupul, de a avea experienţe mistice şi iluminare spirituală.

Similară lui Yoga este o sectă musulmană numită Darweesh sau Dervish. Un membru al acestei secte are  abilitatea de a-şi controla trupul până la nivelul la care, dacă-şi străpunge pielea nu are dureri nici nu  sângerează.  În Vest, milioane de catolici cred în apariţia Mariei. Mii din ei se urcă pe un munte ca s-o vadă pe fecioara Maria  apărând pe cer, se roagă ei, aşteaptă instrucţiunile ei.

Un mulsulman poate demonstra că Coranul are un limbaj arab clasic fantastic şi poate susţine că el conţine  evidenţe ştiinţifice pe care profetul islamului nu avea de unde să le cunoască, el meditează, se concentrează,  contemplă în timp ce recită Coranul şi se roagă, e plin de bucuria inexplicabilă “Khoshu`a” şi crede că Coranul  este o minune de la Dumnezeu pentru om şi a fost dat să schimbe lumea.  În ziua de azi mulţi oameni cred în profeţi ca Nostradamus, Jean Dickson, Edgar Cayce şi alţii care au prezis  lucruri ca moartea lui J.F. Kennedy, ridicarea şi căderea lui Adolf Hitler, etc… Mulţi din vremea noastră cred că  aceste previziuni au fost adevărate miracole. Vom da mai târziu câteva răspunsuri acestor aşa-zişi profeţi  moderni.

Pe de altă parte Biblia ne atenţionează să nu credem în aceste religii de origine omenească, ci să urmăm cu grijă  planul făcut de Dumnezeu de la început. Biblia ne atenţionează că chiar dacă cineva ar face să se coboare foc  din cer şi ar spune că este Cristosul, să nu-l credem. Noi trebuie să urmăm Cuvântul neschimbat al lui Dumnezeu  care ne-a fost dat deja. Biblia ne spune cum să cunoaştem pe adevăratul Cristos când va reveni, cum să  deosebim adevăraţii profeţi de cei falşi, cum să deosebim lupii de miei.  Biblia este busola pentru o lume pierdută, o adevărată hartă, candelă şi îndrumare dată omului pentru a şti ce  cărare să urmeze în această lume de întuneric.

Biblia clarifică lucrurile. Omul are în materie de destin etern doar două alternative. Poate să meargă în doar două  locuri: în focul veşnic cu Satan sau în paradisul veşnic cu Dumnezeu. Două locuri sunt în faţa lui: cu Dumnezeu  sau cu cel rău.

Unii consideră în mod fals că vor ajunge în paradis, pentru că s-au convins pe ei înşişi de asta. Unii consideră  că-L urmează pe Dumnezeul adevărat fiindcă profetul lor sau cartea lor le-a spus aşa, neştiind că Satan se  preface în înger de lumină. Cineva care este pe o clădire poate să se apropie de margine şi să creadă 100% că  dacă face un salt al credinţei şi sare va putea să zboare, totuşi această credinţă nu-l va păzi pe sinucigaş şi  nu-i va asigura “zborul.” Îţi este eternitatea în joc dacă consideri că vei merge în cer doar pentru că aşa crezi  sau aşa simţi. Mulţumesc lui Dumnezeu că destinul meu etern nu depinde de ce simt, fiindcă în unele zile simt că  mă cufund spre iad iar în altele că mă ridic spre cer. Destinul meu etern depinde de “dovada” reală pe care mi-o  pune la dispoziţie teologia mea.

5. Este transmisia protejată o dovadă suficientă?

Atât musulmanii cât şi creştinii cred că transmisia protejată este o dovadă suficientă a revelaţiei divine. Luată în  mod exclusiv aceasta constituie o problemă, din moment ce noi în toate ţările arabe învăţăm şi memorizăm multă  poezie păgână, şi cu toate acestea nici una din aceste scrieri nu sunt considerate, atât de musulmani cât şi de  creştini, ca fiind divine. În Răsărit există încă multă poezie păgână pre-islamică, iar în Apus filozofia păgână  pre-creştină este încă intactă. Cu toate acestea trebuie să ne amintim că revelaţia divină trebuie să fie  „întotdeauna” protejată de Dumnezeu, indiferent de timpul când a fost ea dată. A susţine că oamenii pot strica  sau modifica cuvântul lui Dumnezeu este împotriva a ceea ce a spus Dumnezeu de la început: “Căci adevărat vă  spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca  să se fi întâmplat toate lucrurile” (Matei 5:18). Într-un alt verset se spune, “Cerul şi pământul vor trece, dar  cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35). “Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6). Chiar în  Coran în Surah 6:115 scrie: “Cuvintele Domnului sunt perfecte în adevăr şi dreptate; nimeni nu poate schimba  cuvintele Sale.” Amândouă religiile sunt de acord că Dumnezeu nu s-a schimbat şi nu se va schimba, tot aşa şi  Cuvântul Său nu s-a pierdut şi nu se va pierde, este imposibil. Dacă o religie sau un profet vrea să schimbe un  singur cuvânt al lui Dumnezeu, aceasta ar fi o contradicţie cu natura lui Dumnezeu şi acea religie sau acel profet  trebuie tratat ca fals. Pur şi simplu, fără scuze sau frică. Dumnezeu a ştiut că omul nu poate proteja scrierile  istorice, de aceea a ales o metodă diferită, anume a profeţiei biblice care rămâne, întrucât toate profeţiile  împlinite dovedesc că Dumnezeu îşi poate ţine promisiunile în cele mai mici detalii, după cum vom vedea.

Cele mai multe religii ale lumii pretind că au minunile divine de care este nevoie, şi totuşi când studiem aceste  minuni cu atenţie ele nu pot rămâne în picioare, după cum vom vedea foarte clar în cazul Islamului. Când  magicienii lui Faraon şi-au aruncat toiegele şi le-au transformat în şerpi, Moise l-a aruncat pe al său şi acesta i-a  distrus pe toţi. Ei au folosit şiretlicuri rele, Dumnezeu a răspuns cu dovada Lui care era mult mai puternică.  Faptul de a avea unele informaţii ştiinţifice într-o carte sfântă sau un limbaj excelent, nu este o dovadă  suficientă. Cel rău cunoaşte mai multă ştiinţă decât orice om şi poate să facă semne şi minuni şi să înşele chiar  şi pe cei aleşi. Chiar o carte religioasă cuprinde chestiuni ştiinţifice, acestea trebuie să fie evaluate pe o scală  ştiinţifică, lucrupe care-l vom examina în capitolul final.

Dumnezeu ne avertizează în Biblie în legătură cu profeţii mincinoşi: “Păziţi-vă de proorocii mincinoşi. Ei vin la voi  îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii  struguri din spini, sau smochine din mărăcini?” (Matei 7:15-16).

6. Te duce în cer credinţa în existenţa lui Dumnezeu?

Cineva poate consideră că slujeşte adevăratului Dumnezeu, dar el trebuie să ştie cine este adevăratul  Dumnezeu. A pretinde că simpla credinţă că există un Dumnezeu Adevărat te va duce în cer, este o eroare  periculoasă. Din moment ce însuşi Satan, „îngerul de lumină,” demonii săi şi toate religiile lumii cred că Dumnezeu  a creat totul, singura diferenţă constă în mijlocul de a ajunge la Dumnezeu. Unele religii folosesc focul ca mediu  între om şi Dumnezeu, altele ca islamul cred că faptele – de exemplu rugăciunea de cinci ori pe zi, postul şi  dăruirea de pomeni – te poate duce în cer. De fapt, în toate religiile importante, ceea ce contează este în ce  sau în cine crezi ca mijloc de a ajunge la Dumnezeu pentru a fi iertat şi împăcat cu El.

În Biblie se cere ca omul să cunoască, să creadă şi să se bazeze pe Dumnezeu şi lucrarea Sa. să crezi în  atributele Sale, în natura Sa, în planul Său de mântuire, să accepţi şi să te încrezi doar în El şi în planul Său.  Când Noe a început să construiască o corabie şi când a prezentat planul lui Dumnezeu oamenilor cu scopul de  a-i salva de potopul care avea să distrugă totul, oamenii au râs de el. Au râs de mântuirea lui Dumnezeu (de  misiunea de salvare), dar la sfârşit, când a început să plouă, nimeni nu mai râdea.

Pentru oameni idea de ploaie era o tâmpenie, căci nu mai plouase înainte de potop. Cristos, în mod asemănător,  a fost planul pentru mântuirea oamenilor; crucea Sa este podul dintre omul păcătos şi Dumnezeul sfânt. Mulţi  încă resping acest plan ca fiind absurd, îl consideră ridicol, fiindcă consideră că fiecare trebuie să-şi poarte  sarcinile şi păcatele proprii. Ce nu înţeleg musulmanii este că păcatele noastre, indiferent cât de mici ni se par a  fi, sunt mari în ochii lui Dumnezeu; suntem atât de mult cufundaţi în păcate încât potopul păcatelor acoperă pe  toţi oamenii. Singura cale de a scăpa de potop este mai întâi să ne încredem în planul lui Dumnezeu şi să sărim  pe podul d lemn care este crucea, şi să acceptăm ce a făcut Dumnezeu pentru oameni în loc să ne bizuim pe  ceea ce poate face omul pentru sine însuşi. Nimeni nu poate scăpa de potop dacă nu sare pe corabia de lemn.  Nici sabia, nici puterea, nici ştiinţa nu sunt în stare să-i salveze pe cei ce pier, ci numai corabia de lemn care  este mijlocul lui Dumnezeu; aşa este şi cu crucea lui Cristos.

Biblia ne prezintă sute de astfel de paralele. Planul Său de mântuire a oamenilor, exodul, Israelul, jertfele de la  Templu, obiceiurile biblice, toate arată în aceeaşi direcţie – mântuirea dată oamenilor prin Cristos.

7. Provocarea Coranului pentru cei ce nu sunt musulmani

Marea provocare a Coranului a fost şi încă este să poţi scrie ceva asemănător lui. Musulmanii până astăzi n-au  putut produce ceva asemănător Bibliei, deşi o acuză că ar fi denaturată şi modificată. Cu toate acestea cineva  ar putea să combată acest punct provocând lumea să scrie poezii asemănătoare celor scrise de Shakespeare,  Ahmad Shawqi, Gubran Khalil Gubran, Al-Mutanabi şi alţii. Capacitatea de a produce lucrări clasice sau poezie  arabă nu presupune ca poeţii să aibă darul profeţiei. Chiar unii din cei mai mari învăţaţi în materie de limbă arabă  nu au văzut nimic miraculos în elocvenţa limbajului arab al Coranului: Abul-Ala Al- Ma’arri, Ibrahim Al-Nazzam,  Ibin Hazm, Al-Khayat şi mulţi învăţaţi moderni ca Taha Hussein, care a fost şi cel mai atacat iar materialul său  referitor la acest subiect, interzis.

8. Evidenţa din profeţia biblică

Cândva, prin 1992, am fost fascinat să citesc cartea „Armaghedon, întâlnire cu destinul,” de Grant Jeffrey.  Această carte relata despre profeţii detaliate referitoare la Isus: naşterea, viaţa, moartea şi învierea Lui; şi la  reînfiinţarea statului Israel. Multe din aceste profeţii se împliniseră exact cum le a lăsat Dumnezeu în Biblie. Ce m  a mai mirat este că şansele ca cineva să prezică cu acurateţe sute de evenimente istorice cu sute şi mii de ani  înainte de împlinirea lor sunt de unu la mii de miliarde… ce a fost mai fascinant este că marja de eroare era  zero… şi mai ales că multe din aceste profeţii se împlineau în generaţia mea. Acest tip de evidenţă venea sigur  dintr o sursă divină, originea ei era Dumnezeu cel Atotputernic.

9. Iată adevărul!

Eu am înţeles islamul şi am crezut în învăţăturile Coranului, totuşi după examinarea acestor evidenţe am  descoperit că pus în balanţă Coranul este găsit uşor. Nu împlineşte cerinţele Bibliei pentru dovada divinităţii.  Coranul nu se compară cu Biblia în materie de evidenţe. Din moment ce Dumnezeu este adevăr 100%, El susţine  Biblia prin patru elemente pe care nu le are nici o carte din lume. Aceste elemente de susţinere sunt: Evidenţa  Manuscriselor, Evidenţa Arheologiei, Evidenţa Profetică şi Evidenţa Ştiinţei în Biblie (prescurtat MAPS).  Musulmanii pretind că Coranul are şi el ultima din acestea (ştiinţa) lucru pe care îl voi discuta mai târziu.  Aş vrea acum să mă refer la evidenţa profetică, şi să cer cititorului să o examineze, după cum îl încurajează şi  islamul.

Biblia este singura carte religioasă care a îndrăznit să detalieze mii de profeţii. Aceste profeţii sunt variate, din  care unele se referă la ridicarea şi căderea unor imperii. Multe profeţii biblice s-au împlinit deja.  În nici o altă piesă de literatură religioasă nu veţi găsi sute de preziceri care s-au împlinit cu precizie şi  exactitate. Nici un om n-a fost în stare să facă astfel de preziceri detaliate despre evenimente viitoare. Acei ce  arată spre Nostradamus, Jean Dickson sau alţi profeţi falşi care ocazional au avut norocul să nimerească câte  ceva, ignoră sutele de preziceri incorecte pe care aceştia le-au făcut.  Henry C. Roberts, editorul lucrării Profeţiile Complete ale lui Nostradamus, (Jericho NY: Nostradamus, Inc. 1976)  şi unul din cei mai înfocaţi suporteri ai lui Nostradamus, a admis în introducere că aceste scrieri profetice sunt  “neinteligibile şi confuze pentru cei neiniţiaţi. Natura ciudată, dezlânată şi deseori incoerentă a catrenelor, atât  în limba franceză cât şi în limba engleză, este o marcă a mediilor profetice.” Edgar Cayce, aşa-zisul profet somnoros american, a făcut multe afirmaţii false privitoare la localizarea resurselor de petrol şi a depozitelor de  minerale.  Chiar şi azi prognozarea pieţelor pe termen apropiat este un joc imprevizibil. Toate prezicerile umane şi  încercările de a prezice viitorul au fost fără rezultat: se poate să obţii o prezicere mai exactă cumpărând  plăcinte cu “bileţelele destinului” în ele la restaurantul chinezesc.

Dumnezeu afirmă că abilitatea de a prezice şi de împlini profeţiile este un atribut unic al naturii Sale, atunci când  a zis: “Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este nici unul ca Mine. Eu am vestit de la  început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: Hotărârile Mele vor rămâne în  picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea” (Isaia 46:9-10).

În acest pasaj profetul Isaia declară că numai Dumnezeu ştie dinainte evenimentele viitoare, El le hotărăşte şi  apoi le aduce la îndeplinire. Dumnezeu a mai spus: “Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi  pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile”  (Matei 5:18).

Ideea profeţiei biblice este că Dumnezeu îşi face un plan înainte de executarea lui (de la început), pentru a arăta  atunci când acesta se îndeplineşte că El, Dumnezeu, este în control – într-adevăr o dovadă reală.

Într-un alt loc din Biblie Dumnezeu ne provoacă: “”Apăraţi-vă pricina, zice Domnul, arătaţi-vă dovezile cele mai  tari”, zice Împăratul lui Iacov. „Să le arate, şi să ne spună ce are să se întâmple, care sunt proorociile pe care  le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele şi să le vedem împlinirea; sau, vestiţi-ne viitorul.  Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să  vedem şi să privim cu toţii. Iată că nu sunteţi nimic şi lucrarea voastră este nimic, o scârbă este cine vă alege  pe voi” (Isaia 41:21-24).

Astfel, Dumnezeul Bibliei te provoacă; vei accepta provocarea? Şi El continuă în capitolul 42 versetul 9: “Iată că  cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.” Dumnezeu  vede toată istoria, trecut, prezent şi viitor. El nu ghiceşte ce va fi în viitor, El ştie!

Dumnezeu a spus că singura cale de a cunoaşte adevăratul Său mesaj este profeţia predictivă, şi dacă acest  element lipseşte, atunci să NU îl credem pe acel profet. Aceste profeţii trebuiau să fie unice, nu doar afirmaţii  generale, cum vedeţi că fac toţi profeţii falşi. Pentru ca Dumnezeu să-şi manifeste dragostea şi voia Sa faţă de  oameni, El trebuia să se facă cunoscut în mod personal într-un aşa fel încât omul limitat să realizeze fără nici o  umbră de îndoială că Dumnezeul infinit se revelează pe Sine Însuşi. Această verificare de netăgăduit este  specifică doar Scripturii iudeo-creştine. Nici un om onest nu poate rămâne necredincios după un studiu chiar  sumar al profeţiei, şi profeţia este elementul lipsă în TOATE celelate cărţi sfinte ale religiilor lumii. Deşi se  pretinde că există profeţie în Coran, o cercetare cinstită şi o comparaţie cu Biblia va dovedi afirmaţia  precedentă.

Nici Vedele hinduse, Bhagavad-Gita, cartea lui Mormon, proverbele lui Buddha sau scrierile lui Mary Baker Eddy nu  se pot pune alături Bibliei. Prin contrast, profeţia constituie 25% din Biblie (8352 versete). Nici o altă carte  religioasă nu are aşa ceva, sau, simplu spus, cine-i cel mai tare?  Citiţi următoarele exemple în Biblia dumneavoastră pentru a înţelege câteva profeţii:

10. Despre venirea şi moartea lui Cristos

Rămânem uimiţi când examinăm doar următoarele 8 profeţii despre Isus Cristos.

Prima: Se va naşte în Betleem

Profeţia Vechiului Testament: „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui

Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri  străvechi, până în zilele veşniciei” (Micah 5:2).

Împlinirea în Noul Testament: „După ce s-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că  au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim” (Matei 2:1).

A doua: Va fi precedat de un mesager

Profeţia Vechiului Testament: ” Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un  drum pentru Dumnezeul nostru!” (Isaia 40:3).

Împlinirea în Noul Testament: „În vremea aceea, a venit Ioan Botezătorul, şi propovăduia în pustia Iudeii. El  zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:1-2).

A treia: Va intra în Ierusalim călare pe un măgăruş

Profeţia Vechiului Testament: „Saltă de veselie, fiica Sionului, strigă de bucurie, fiica Ierusalimului. Iată că  Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei  măgăriţe” (Zaharia 9:9).

Împlinirea în Noul Testament: „Şi au adus măgăruşul la Isus. Apoi şi-au aruncat hainele pe el, şi au aşezat pe  Isus, călare deasupra. Pe când mergea Isus, oamenii îşi aşterneau hainele pe dru.” (Luca 19:35-36).

A patra: Va fi trădat de un prieten

Profeţia Vechiului Testament: „ Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care  mânca din pâinea mea ridică şi el călcâiul împotriva mea. ” (Psalm 41:9).

Împlinirea în Noul Testament: „Pe când vorbea El încă, iată vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu o gloată mare,  cu săbii şi cu ciomege, trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de bătrânii norodului.” Vânzătorul le dăduse semnul  acesta: „Pe care-l voi săruta eu acela este; să puneţi mâna pe el!” (Matei 26:47,48).

A cincea: Mâinile şi picioarele străpunse

Profeţia Vechiului Testament: „Căci nişte câini mă înconjoară; o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu,  mi-au străpuns mâinile şi picioarele” (Psalm 22:16).

Împlinirea în Noul Testament: „Când au ajuns la locul numit „Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii  de rele: unul la dreapta şi altul la stânga” (Luca 23:33).

A şasea: Va fi rănit de duşmanii Săi

Profeţia Vechiului Testament: ” Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.  Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5).

Împlinirea în Noul Testament: „Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu  nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit.” (Matei 27:26).

A şaptea: Va fi vândut pentru 30 de arginţi

Profeţia Vechiului Testament: „Eu le-am zis: „Dacă găsiţi cu cale, daţi-Mi plata; dacă nu, nu Mi-o daţi!” Şi Mi-au  cântărit, ca plată, treizeci de arginţi.” (Zaharia 11:12).

Împlinirea în Noul Testament: „Ce vreţi să-mi daţi şi-L voi da în mâinile voastre?” Ei i-au cântărit treizeci de  arginţi.” (Matei 26:15). Notă: Acest lucru a fost prezis cu 500 de ani înainte, pe când argintul nici nu era folosit  ca monedă, ci doar aurul.

A opta: Va fi scuipat şi bătut

Profeţia Vechiului Testament: „Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-Mi  smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări” (Isaia 50:6).

Împlinirea în Noul Testament: „Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii, şi L-au pălmuit” (Matei 26:67).

Se pot cita şi alte proorocii asemănătoare:

Tăcut în faţa acuzatorilor, profeţia în Isaia 53:7, împlinită în Matei 27:12-14.

Răstignit cu tâlharii, profeţia în Isaia 53:12, împlinită în Matei 27:38.

Oamenii vor trage la sorţi pentru hainele Sale, profeţia în Psalm 22:18; împlinită în Ioan 19:23-24.

Coasta Lui străpunsă, profeţia în Zechariah 12:10; împlinită în Ioan 19:34.

Niciunul din oasele Lui nu va fi zdrobit, profeţia în Psalm 34:20; împlinită în Ioan 19:33.

Trupul Său nu va vedea putrezirea, profeţia în Psalm 16:10; împlinită în Fapte 2:31.

Va fi îngropat în mormântul unui om bogat, profeţia în Isaiah 53:9; împlinită în Matei 27:57-60.

Întunericul va acoperi pământul, profeţia în Amos 8:9, împlinită în Matei 27:45.

Mai multe despre acestea puteţi găsi în secţiunea Dovezi Istorice.

Notă: Există în Biblie 456 profeţii împlinite care se referă doar la Isus.

11. Legea probabilităţii

După examinarea a numai 8 profeţii diferite, din totalul de 456, profesorul emerit în Ştiinţă la Colegiul Westmont,  Peter Stoner, a calculat probabilitatea ca într-un singur om să se împlinească profeţiile majore referitoare la  Mesia. Estimările au fost calculate de către doisprezece clase diferite totalizând 600 de studenţi. Aceştia au  analizat cu grijă toţi factorii, au discutat în detaliu fiecare profeţie şi au examinat diferite circumstanţe care ar fi  putut indica o posibilă conspiraţie sau înţelegere între anumiţi oameni pentru împlinirea unei profeţii specifice.  Estimările au fost suficient de rezervate astfel încât să întrunească aprobarea chiar şi a celor mai sceptici  studenţi. Apoi profesorul Stoner le-a luat şi le-a făcut şi mai rezervate. El a încurajat şi pe alţi sceptici şi oameni  de ştiinţă să facă propriile estimări şi să verifice dacă concluziile sale nu sunt mai mult decât corecte.

În final, el a supus aceste calcule spre verificare unui Comitet al organizaţiei American Scientific Affiliation. După  examinare, ei au căzut de acord că aceste calcule erau demne de încredere şi corecte conform cu materialul  ştiinţific prezentat. De exemplu, în legătură cu Mica 5:2 unde se afirmă că Mesia se va naşte în Betleem, Stoner  şi studenţii săi au determinat populaţia medie a Betleemului din timpul lui Mica până în prezent, apoi au împărţit  această cifră la populaţia medie a lumii în aceeaşi perioadă. Au concluzionat că şansa ca un om să se nască în  Betleem era de unu la 2,8 x 10 la puterea a cincea, sau rotunjit, de 1 la 300.000.

După examinarea a 8 profeţii diferite, au ajuns la concluzia că şansa ca într-un singur om să se împlinească  toate cele opt profeţii era de unu la 10 la puterea a 17-a. Pentru a ilustra cât de mare este numărul 10 al  puterea a 17-a (unu urmat de 17 zerouri), Stone a dat următoarea ilustraţie: imaginaţi-vă că am acoperi  întreaga suprafaţă a statului Texas cu un strat de monede din argint gros de 2 picioare [aproximativ 60 cm.]  Numărul total de monede de care am avea nevoie la această grosime a stratului ar fi de 10 la puterea 17. Acum,  am lua una din aceste monede, am marca-o şi am arunca-o dintr-un avion, după care am amesteca cumva toţi  banii de pe întreg cuprinsul statului Texas, iar după ce am face asta am lua un om, l-am lega la ochi, i-am spune  că poate călători în voie în ce direcţie doreşte, dar undeva să se oprească, să caute cu mâna prin stratul de  monede şi să încerce să găsească banul marcat de noi. Deci, şansa ca omul nostru să găsească exact banul  dorit era şansa ca într-un om să fie împlinite toate cele opt profeţii.

În termeni financiari, există cineva care să nu dorească să investească într-o afacere la care şansa de faliment  ar fi doar de 1 la 10 la puterea 17? Acest tip de investiţie sigură ni-l oferă Dumnezeu când ne cere să credem că  Cristos este Mesia trimis de El. Profesorul Stoner concluzionează: „Împlinirea a numai acestor opt profeţii ar fi o  dovadă suficientă ca Dumnezeu a inspirat scrierea acestora cu o acurateţe formidabilă, cu sanşa de doar 1 la 10  la puterea 17 de a fi altfel decât absolute.” Un alt fel de a spune acest lucru este că oricine minimizează sau  ignoră semnificaţia semnelor date în Biblie pentru identificarea lui Mesia este un nebun.

Dar, evident, există mult mai mult decât opt profeţii. Într-un alt calcul Stoner a folosit 48 de profeţii (din totalul  de 456) şi a ajuns la o estimare – foarte rezervată de altfel – că probabilitatea ca 48 de profeţii să fie împlinte  într-un singur om ar fi de 1 la 10 la puterea 157. Cât de mare este numărul 10 la puterea 157? 10 la puterea 157  are 157 de zerouri! Să încercăm să ilustrăm acest număr folosind imaginea unui electron. Electronii sunt entităţi  foarte mici. Sunt mai mici decât atomii. At trebui să pui alături 10 la puterea 15 din aceştia pentru a junge la un  centimetru. Dacă i-am număra câte patru pe secundă şi nu ne-am opri din numărat nici zi nici noapte, încă am  avea nevoie de vreo 8 milioane de ani pentru a număra un şir de doar 1 centimetru.

12. Dar câţi electroni ne-ar trebui dacă am vrea să avem 10 la puterea 157?

Imaginaţi-vă o sferă, o minge solidă de electroni care s-ar întinde de la pământ în toate direcţiile pe o distanţă  de vreo 6 miliarde de ani lumină. Distanţa în kilometri a unui singur an lumină este de 10 trilioane de kilometri.  Asta da minge! Dar tot n-ar fi de ajuns să cuprindă cei 10 la puterea 157 electroni. Ar trebui să multiplici acea  minge uriaşă în toate direcţiile cu încă 6 x 10 la puterea 28! Cât de mare este asta? Este lungimea spaţiului  necesar cuprinderii a trilioane de trilioane de trilioane de astfel de mingi uriaşe de electroni! De fapt spaţiul  necesar să cuprindă toate aceste mingi gigantice aproape că ar ajunge “să fie aproape” de numărul de electroni  de care ar fi nevoie când vorbim de 10 la puterea 157!

Dar pretinzând că ne putem imagina numărul despre care vorbim, să ne imaginăm că marcăm doar unul din acei  electroni, apoi îi amestecăm. După care să numim pe cineva care să călătorească într-o rachetă cât timp  doreşte, în orice direcţie, să-i spunem apoi când doreşte el să culeagă un segment din spaţiu şi la un microscop  super-sputernic să detecteze electronul marcat de noi! Care credeţi că sunt şansele să-l găsească? Sunt de 1  la 10 la puterea 157. Notaţi că aceasta este şansa ca 48 de profeţii să se împlinească toate într-un singur om.

Toate acestea ilustrează că este absolut imposibil ca un om, oricare om, să fi împlinit din întâmplare toate  profeţiile Mesianice. De fapt, o mare autoritate în teoria probabilităţilor, Emile Borel, afirmă în cartea sa  Probabilităţile şi Viaţa că odată ce trecem de şansa de 1 la 10 la puterea 50, probabilităţile sunt aşa de mici  încât este imposibil să gândeşti măcar că se vor împlini vreodată.  Iată o ultimă ilustraţie despre imensitatea numărului de 10 la puterea 157 şi de ce ştiinţa probabilităţilor arată că  avem de a face cu miracole.

Imaginaţi-vă pe cineva care călătoreşte la viteza de doar un centimetru la 6 miliarde de ani. Dacă ar putea căra  doar un atom în spate, câţi atomi ar putea muta în 10 la puterea 157 de ani? Chiar şi la această viteză  inimaginabil de mică, în acest spaţiu de timp ar fi în stare să mute 600.000 de triloane de triloane de triloane de  triloane de universuri ca al nostru la o distanţă de 30 miliarde de ani lumină! Încă odată, asta înseamnă că este  imposibil ca 48 de profeţii să se împlinească într-un singur om doar la întâmplare.  Iată deci o dovadă că există un Dumnezeu care a lucrat în mod supranatural. Să ne amintim că acest calcul a  fost făcut pentru doar 48 din 456 de profeţii Mesianice dintr-un total de 8000 de versete de profeţii existente în  Biblie, dintre care mii de versete s-au împlinit deja. Dumnezeu ne provoacă!

13. Despre restaurarea Israelului

Evreii şi arabii

Am crescut sub guvernarea israeliană, dar programa şcolară era întocmită de către Iordania. Istoria, ştiinţele  politice şi studiile sociale n-au cuprins niciodată pe evrei: o greşeală majoră a guvernului israelian în sistemul  şcolar.

În ciuda afirmaţiilor palestiniene care acuzau Israelul de incorectitudine faţă de arabi, libertatea de a studia  religia şi istoria noastră era ceva garantat de lege. Toată istoria învăţată se referea doar la naţiunile islamice,  arabe şi europene. Atrocităţile mogulilor şi a cruciaţilor în Ierusalim nu aminteau deloc pe evrei, ci doar pe  musulmani. Studiul istoriei antice în şcolile arabe nu menţionează pe evrei că ar fi locuit în ţară. Accentul  principal era pe canaaniţi, din care pretind palestinienii că se trag. Trăind în Palestina, toţi cunoscuţii mei îşi  puteau urmări linia genealogică şi locul de unde veniseră străbunicii lor. Toţi ştiau că originea lor nu este din  canaaniţi, dar în mod ironic aşa ceva ni se preda referitor la Orientul Mijlociu.

Scriitorii istoriei noastre în Orientul Mijlociu i-au omis intenţionat pe evrei. N-am cunoscut deloc istoria evreilor  până când n-am început să citesc Biblia. O singură privire asupra programei şcolare în ţările arabe ar fi suficientă  pentru a dovedi că autorii manualelor de istorie arabe nu sunt cinstiţi şi integri. Rămâi uimit să vezi modul în care  distorsionează şi deformează istoria pentru a creşte ura faţă de evrei, o tendinţă comună astăzi multor ţări  răsăritene şi europene.

De exemplu, holocaustul este negat, în ciuda tonelor de dovezi existente în Muzeul memorial al holocaustului,  Yad Vashem din Ierusalim. Anumiţi politicieni fac încercări similare de a discredita orice pretenţie a evreilor  la ţara lui Israel. Într-un interviu luat de Zola Levit lui Mr. Husseni, mâna dreaptă a lui Yasser Arafat,  într-un program TV al lui Zola Levit, Mr. Husseni a pretins fără scrupule că palestinienii şi-au avut originea în  Iebusiţi înainte ca Avraam să se fi mutat în Israel, schimbând clar – în faţa unei audienţe de americani care nu  ştiu prea multe despre Istoria Răsăritului – faptul istoric că palestinienii de azi sunt imigranţi din naţiunile  înconjurătoare. Am crescut ştiind bine istoria palestinienilor şi faptul că originile lor sunt în Yemen, Arabia  Saudită, Maroc, creştini din Grecia, musulmani sherkas din Rusia, musulmani din Bosnia şi iordanieni din ţara  vecină. Binecunoscutele războaie civile şi tribale între Yemeniţi (din Yemen) şi Kessiţi (din Banu Kais în Arabia  Saudită) au fost ignorate de Mr. Husseni, un om foarte renumit între palestinieni.

Bunicul meu, care a fost demnitar în Betleem, era să-şi piardă viaţa sub Abdul Qader Al-Husseni, liderul revoluţiei  palestiniene, după ce a fost acuzat că a vândut pământ evreilor. El ne povestea că satul său Beit Sahur  (Câmpul păstorilor) din zona Betleemului a fost un loc viran înainte ca tatăl lui împreună cu alte şase familii să se  stabilească în zonă. Acum localitatea a ajuns la 30000 de locuitori.

Musulmanii şi arabii deopotrivă nu înţeleg istoria evreilor. Un simplu studiu fără prejudecăţi al Istoriei evreilor ar  reduce tensiunea dintre musulmani, arabi şi poporul evreu. Naţiunea ebraică, ca entitate politică, a luat fiinţă la  exodul Israelului din Egipt în jurul anului 1500 î.Cr. Ţara lui Israel a fost pământul promis de Dumnezeu. Chiar şi  Coranul admite acest fapt: „Şi după el [adică după Moise], am spus copiilor lui Israel, Locuiţi în ţara promisă, şi  când vine timpul promis al zilelor din urmă vă voi scoate din mijlocul multor popoare” (Al-Isra[17]:104).

Sub conducerea lui David (Daud) şi a fiului său Solomon (Sulaiman), naţiunea ebraică a căpătat o importanţă  mondială. Împăratul Solomon a construit Templul magnific de la Ierusalim. Evreii au fost primul popor care s-au  închinat Dumnezeului unic şi adevărat, urmând tatălui lor Avraam (Ibrahim). Pe măsura creşterii poporului Israel,  naţiunile păgâne din nord au prins şi ele putere, şi-au mărit capacităţile militare, în timp ce evreii s-au relaxat  după succesul lor.

Profetul Ieremia i-a avertizat despre invazia care urma să vină, invazia babilonienilor lui Nebucadneţar  (Nabukhath Nassar) şi a haldeilor (Al-Caldanieen). În loc să asculte avertismentul lui Dumnezeu, evreii l-au  arestat pe profet şi i-au închis gura.

Daniel, un alt profet care a studiat profeţiile lui Ieremia despre invazia şi exilul în Babilon (Babel), a profeţit  reîntoarcerea lui Israel şi cea dintâi venire a lui Mesia (Al-Maseeh), inclusiv data exactă a venirii Lui, a profeţit  despre marile naţiuni ale lumii, despre distrugerea lor şi stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu sub conducerea lui  Mesia (Al-Maseeh).

După captivitatea în Babilon (Babel), evreii au fost eliberaţi de către Cir (Darius), aşa cum a profeţit Isaia şi  Ieremia, după care au reconstruit Ierusalimul şi Templul în anul 516 î.Cr. Ei au coexistat cu Persia, Grecia şi Roma  şi au rezistat mai multor invazii.

Romanii pe timpul lui Cristos a pus biruri grele asupra evreilor din Israel, care mereu puneau la cale răscoale, dar  fără succes. Respingând pe Mesia lor şi bazându-se pe propriile puteri, ei au pus la cale o răscoală în anul 66  d.Cr. Aceasta s-a transformat într-un război dezastruos pentru evrei, care au suferit pierderi de peste un milion  de oameni în doar cinci luni.

Mesia (Al-Maseeh) prezisese distrugerea Templului, lucru care avea să se împlinească cuvânt cu cuvânt, „Nu va  rămânea piatră pe piatră.” În anul 130 d.Cr. pe vremea împăratului Hadrian, acesta i-a provocat pe evrei să se  răscoale, construind un templu păgân pe Muntele Templului, după care evreii au fost împrăştiaţi în întreaga lume  (Diaspora). Această situaţie a durat până în anul 1948. De atunci evreii au devenit duşmani ai aproape tuturor  ţărilor din lume. Această situaţie va dura până la bătălia numită de Biblie „Bătălia de la Armaghedon,” când vor fi  atacaţi de o armată din toate ţările.

Nimeni n-a fost în stare să-i anihileze în totalitate pe evrei, ei având o promisiune biblică în acest sens; cu toate  acestea au fost măcelăriţi ca animalele în timpul Inchiziţiei spaniole, mulţimi fără număr dintre ei au fost  înfometaţi şi ucişi în convertiri forţate în întreaga Europă. Prigoana i-a urmărit până la capetele lumii. O mare  parte din succesul şi prosperitatea islamului se datorează evreilor răsăriteni. Evreii asupriţi din Persia i-au ajutat  pe musulmani să ocupe şi să cucerească Persia.  Relaţiile dintre evrei şi musulmani s-au schimbat mereu. În timpul lui Al-Mutawakil, la începutul secolului al  optulea, atât evreii cât şi creştinii au dus-o greu, fiind prigoniţi şi unii şi alţii. Califul musulman Al-Mamun  (813-832) şi alţi lideri musulmani au văzut că pot învăţa multe de la evreii din mijlocul lor. Doctorii, profesorii şi  comercianţii evrei erau foarte căutaţi. Flote de vase comerciale comandate de căpitani evrei navigau pe  Mediterana. La începutul secolului al nouălea evreii numiţi Gaonim au dat mulţi savanţi şi şcoli renumite, Biblia a  fost tradusă pentru prima dată în arabă de către un evreu numit Saadia ben Joseph (892-942).

Rabinul Menachim ben Saruk a compilat şi completat primul dicţionar biblic. Şcolile Gaonim au înflorit până la 997  d.Cr. Hai a fost ultimul dintre aceşti Gaonim; când califul a început să fie gelos pe prosperitatea Gaonim-ilor el a  adus nişte acuzaţii false, l-a arestat pe Hai şi pe tatăl său şi le-a confiscat averea. Hai a scăpat din închisoare,  şi nu după multă vreme un anume Ezechia a încercat fără succes să constituie ultima şcoală Gaonim. Ultimul  Gaonim a fost executat în 1036 din ordinul califului. Toate şcolile evreieşti au fost închise şi învăţaţii evrei au  fost împrăştiaţi. Palestina şi întregul Imperiu Bizantin au fost părăsite de evrei.

În Spania califii au fost foarte interesaţi de învăţaţii evrei; în timpul domniei sale, califul Abderahman III a avut  un ministru evreu, Hasdai ben Issac, pe care l-a preţuit mult. Întreaga naţiune ebraică a fost judecată istoric  după specimene izolate, ceea ce în acest caz a condus la influenţarea califului în sens pozitiv în întreaga sa  politică în relaţia cu evreii. Hanoch ben Moses, un alt evreu care a avut putere mare şi privilegii, a purtat numele  de Nagid, sau prinţ al comunităţii evreieşti din Spania. Ca şi Daniel în Babilon şi Iosif în Egipt, Dumnezeu a numit  câte un evreu care să protejeze pe poporul Său ales. Un alt evreu, Samuel Ha-Levi ibin-Nagrela, or Samuel  Ha-Nagid, cum era numit, a fost un teolog de prima categorie, un poet şi slujitor al califului. Mai târziu evreii au  fost acuzaţi în mod fals de convertirea vecinilor lor, 1500 de familii au fost persecutate şi a trebuit să plece din  Granada (1066) în alte părţi. În timpul dinastiei Almohade (Al-Mahdeyeen), care era o dinastie a războinicilor  fanatici, Abdel-Mumen le-a dat evreilor şi creştinilor posibilitatea să aleagă una din două alternative: islamul sau  exilul. Mulţi evrei şi creştini au preferat exilul convertirii la islam.  Mulţi alţi bărbaţi evrei de seamă şi-au adus contribuţia în lumea islamică. Solomon Ibn Gabirol (1021-1070) în  poezie şi filozofie, Maimonaides (1135-1204) şi mulţi alţii.

Mulţi din prietenii mei creştini m-au avertizat să nu menţionez Israelul în această carte, dar eu trebuie să-i  avertizez pe preaiubiţii mei fraţi musulmani, pentru care mă rog întotdeauna. Nu pot să stau şi să privesc cum  poporul meu piere din lipsă de cunoştinţă. Cunoştinţa biblică vine de la Dumnezeu, şi eu trebuie s-o împărtăşesc  după porunca Sa, nădăjduind în El, ca El să înmoaie inimile şi minţile oamenilor.

Biblia este cea mai exactă sursă în ceea ce priveşte Istoria Orientului Mijlociu, arheologia şi studiul dezvoltării  viitoare a lumii noastre. Ea este busola pentru cunoaşterea lucrurilor care vor veni, şi până acum a avut o  precizie de 100%. Ea nu se găseşte în programa şcolară în Răsărit şi a fost scoasă din şcoli în Apus.  Cititorule, te provoc să o pui la încercare şi te implor să faci acest lucru pentru binele tău etern.

14. Israel: o profeţie în Coran

Coranul spune referitor la restaurarea lui Israel: „Şi după el [adică după Moise], am spus  copiilor lui Israel, Locuiţi în ţara promisă, şi când vine timpul promis al zilelor din urmă vă voi  scoate din mijlocul multor popoare” (Al-Isra[17]:104).

Unii musulmani, de exemplu Mustafa Mahmud în cartea lui “Coranul: O înţelegere modernă” explică un verset coranic referitor la Israel: “Şi noi am dat un avertisment (clar) copiilor lui  Israel în Carte, că de două ori vor greşi în ţară încurajaţi de o mare aroganţă (şi de două ori   vor fi pedepsiţi)!” (Al-Isra[17]:4).

Dl. Mahmud comentează această profeţie din Coran astfel: “Şi iată că vedem astăzi pe evrei  câştigând putere şi forţă şi făcând fărădelegi în ţară pentru a doua oară.” Ce ignoră dl. Mahmud este un fapt  istoric şi biblic foarte important şi anume că Israelul a trecut prin două situaţii în care au făcut fărădelegea,  ambele fiind înregistrate în istorie, şi în ambele situaţii Dumnezeu i-a făcut să plătească permiţând distrugerea  Israelului.

Prima situaţie: Distrugerea Babiloniană (Nebucadneţar, în 586 î.Hr), israeliţii au fost duşi în captivitate. Au fost  pedepsiţi pentru că s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi n-au ascultat poruncile Lui. Aceasta a fost prima  distrugere a Templului din Ierusalim.

A doua situaţie: Distrugerea Romană (Titus, în anul 70 d.Hr). Din nou n-au ascultat şi Templul a fost distrus,  evreii au fost dispersaţi în toată lumea (Diaspora). Aceasta a fost a doua distrugere a Templului din Ierusalim. De  două ori au fost neascultători şi de două ori au fost distruşi. În mod clar ce scrie în Coran n-a fost o profeţie, ci  o repetare a ceea ce ne-a spus deja Biblia. Învăţatul musulman Abdullah Yusuf Ali interpretează corect aceste  versete ale Coranului, în acord cu faptele istorice şi în acord total cu adevărul (vezi pag.674, Înţelesul Coranului  sfânt).

15. A terminat-o Dumnezeu cu evreii?

Islamul învaţă o formă de teologie a înlocuirii cum n-a mai văzut Apusul. Unii cred că Biserica este Israelul despre  care vorbeşte Biblia. Ei înlocuiesc toate promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut Israelului şi le dau Bisericii.  Pentru cei ce ţin teologia înlocuirii, nu mai este nevoie de acum înainte de Israel.

Această idee a fost totuşi spulberată la stabilirea statului Israel, exact cum fusese profeţit în Biblie. Fanaticii  musulmani învaţă însă că Israelul trebuie anihilat. Evreii Bibliei sunt indestructibili. Acest popor ce nu s-a lăsat  asimilat a trecut prin suferinţe de durată, intense şi grozave. Pentru Palestina, pământul dat de Dumnezeu  evreilor, s-au bătut mulţi, mai mult ca pentru orice loc din lume. Încă de la distrugerea Ierusalimului în anul 70  d.Cr. acest loc a fost martorul multor orori şi vărsări de sânge. Evreii au fost obiectul exterminării în toate ţările  la rând, şi de multe ori au atins limita anihilării. Câteva încercări de a-i distruge total în cursul istoriei s-au  terminat cu eşec absolut, fiindcă Dumnezeu le-a promis că-i va păstra: aceasta a fost înţelegerea  necondiţionată între Dumnezeu şi Avraam.

Egiptenii au încercat să-i termine făcându-i robi şi ucigând pruncii de parte bărbătească. După asta au urmat  Asirienii, apoi Nebucadneţar în anul 588 î.Cr. În 170 î.Cr. Antiochus Epiphanes a căutat să-i distrugă, dar nici el  n-a reuşit. Titus a distrus Templul în anul 70 d.Cr., a ucis peste un milion de evrei şi a dus 97.000 în captivitate  la Roma.

Cristos a făcut profeţia cutezătoare, „Adevărat vă spun că nu va rămăne aici piatră pe piatră, care să nu fie  dărâmată” (Matei 24:2), care – spre uimirea urmaşilor Săi – s-a împlinit literal. Sângele iudeilor a curs pe treptele  Templului ca apa. Mii şi mii de evrei au pierit şi crucile înghesuite pe munţii dimprejur se întindeau cât putea  cuprinde ochiul. Timp de secole evreii au fost numiţi “ucigaşi ai lui Cristos,” arşi pe rug sau condamnaţi să fie robi  după porunca dictatorilor şi tiranilor.

Nimeni nu poate nega cu onestitate holocaustul înfricoşător care a avut loc pe vremea lui Hitler. Chiar şi Regele  Ferdinand şi Regina Isabella, care au fost idolatrizaţi în istorie prin faptul că l-au echipat pe Columb pentru  călătoria lui, şi ei au lăsat fără adăpost 500.000 de evrei.

Uniunea Sovietică a condus câteva pogromuri de chin şi umilire a evreilor. Provocarea este a găsi o singură  naţiune sau un popor care a suferit în decursul istoriei măcar o parte din ceea ce au suferit evreii. Ironia este că  toate acestea s-au făcut în numele lui Dumnezeu şi al dreptăţii. În nici un loc din Biblie această ură împotriva  evreilor n-a fost justificată. Şi totuşi din toate rămăşiţele scăpate în urma tentativelor de exerminare, populaţia  evreiască de astăzi a crescut la câteva milioane, ca împlinire a promisiunii lui Dumnezeu din Biblie: „A lepădat  Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! … Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai  dinainte” (Romani 11:1-2). Şi acest lucru rămâne în picioare. Pentru a se asigura de asta, Dumnezeu a declarat  în Biblie: “Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze  noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul oştirilor: Dacă vor înceta  aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!”  „Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate, şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate,  atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul” (Ieremia 31:35-37).

Multe civilizaţii în istorie s-au născut, au prosperat şi au trecut: Babilonul, Grecia, Roma şi altele. Cu toate  acestea, naţiunea lui Israel a continuat să rămână, în ciuda tuturor. Deşi naţiunile arabe deţin o suprafaţă de  cinci sute de ori mai mare, totuşi au persistat în încercarea de a ocupa Israelul. În ciuda tuturor lucrurilor mica  naţiune a evreilor a supravieţuit. De ce?

Prin secole, oamenii au criticat Biblia cu multele ei profeţii despre restaurarea lui Israel. Cum ar putea sărmanii  evrei să-şi refacă ţara şi să se adune din nou? În final însă au trebuit să recunoască faptul că – fără nici o  umbră de îndoială – Biblia este aur curat, nu doar în urma sutelor de profeţii vechi care s-au împlinit, dar şi din  cauza unui cuvânt rostit de Dumnezeu, cuvânt care a existat, este şi va rămâne de pe vremea lui Iacov până  astăzi: cuvântul “Israel.”

Existenţa Israelului astăzi şi strângerea din nou a evreilor din toate părţile lumii sunt dovezi de netăgăduit că  sfânta Biblie este adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu i-a împrăştiat în toată lumea şi El îi  strânge din nou din TOATE naţiunile înapoi în ţara lor de origine ca împlinire a promisiunilor Sale din trecut până  astăzi. Israel este singura naţiune din lume care a încetat să existe şi apoi din nou a ajuns să joace un rol aşa  de important în istoria lumii.  Nimeni din lumea noastră nu poate ignora uimitorul Israel, deşi multe promisiuni despre restaurare au fost făcute  în Vechiul Testament, când Dumnezeu a zis: “Vă voi strânge din toate neamurile şi din toate locurile în care  v-am izgonit, zice Domnul, şi vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie” (Ieremia 29:14). Dacă  cineva în 1943 ar fi întrebat pe un creştin, “Cum ar putea să fie adevărate aceste profeţii când evreii mor cu  miile în lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Treblinka?” au fost necesari doar câţiva ani pentru ca cineva  să rămână cu gura căscată în faţa surprizei divine, când Dumnezeu şi-a împlinit promisiunile.

Nici o persoană serioasă n-ar trebui să pună la îndoială Biblia Dumnezeului etern şi neschimbător, a Dumnezeului  viu şi comunicativ care n-a încetat să vorbească lumii întregi. El este acelaşi Dumnezeu care a despărţit Marea  Roşie, care a distrus zidurile Ierihonului şi a adunat pe evreii împrăştiaţi prin lume.

Este o bătaie de joc când omul prin mândria lui nebunească încearcă să-i dicteze lui Dumnezeu, Creatorul său,  cum să acţioneze în lume. Este El cel care hotărăşte modul în care vrea să fie onorat. Următoarele profeţii sunt  atât de simple încât n-au nevoie de nici o interpretare pentru un martor al evenimentelor recente în viaţa  poporului Israel: “Aşa vorbeşte Domnul despre toţi vecinii mei cei răi, care se ating de moştenirea pe care am  dat-o poporului Meu Israel: Iată, îi voi smulge din ţara lor, şi voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor. Dar după  ce-i voi smulge, voi avea iarăşi milă de ei, şi-i voi aduce înapoi pe fiecare în moştenirea lui, şi pe fiecare în ţara  lui (Ieremia 12:14-15). „De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul, care a  scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!” Ci se va zice: „Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel din ţara  de la miază-noapte şi din toate ţările unde-i izgonise!” Căci îi aduce înapoi în ţara lor, pe care le-o dădusem  părinţilor lor.” (Ieremia 16:14-15).

Marele exod din Egipt în vremea lui Moise este nimic comparat cu strângerea din nou a evreilor din toată lumea.  Măreţul Dumnezeu al lui Israel încă îi aduce din toate ţările şi din ţara de la miază-noapte (fosta Uniune  Siovietică). Ieremia mai are încă o referinţă la ţara de la miază-noapte: „Iată, îi aduc înapoi din ţara de la  miază-noapte, îi adun de la marginile pământului: între ei este şi orbul şi şchiopul, femeia însărcinată şi cea în  durerile naşterii; o mare mulţime se întoarce înapoi aici!” (Ieremia 31:8). Marea revărsare, adunarea evreilor din  Rusia (nordul extrem al Israelului) în ţara promisă este unul din cele mai tulburătoare evenimente efectuate de Dumnezeu în folosul poporului Său.

Rusia a persecutat pe evrei încă din timpul ţarilor până la recenta dezmembrare a Imperiului Sovietic. Miracolele  împlinite de Dumnezeu pentru a le reda identitatea, limba şi ţara, în ciuda tuturor piedicilor, sunt parte a planului  Său. Cele 40% populaţie musulmană din Rusia, aparţinând triburilor turco-mongole care caută o mai mare  autonomie, sunt destinate distrugerii alături de celelalte naţiuni islamice, după cum este prezis în Ezechiel 38.  Acurateţea profeţiilor Bibliei este o avertizare pentru naţiunile musulmane că Dumnezeu va împlini şi restul  promisiunilor Sale referitoare la duşmanii lui Israel. Nu este de glumit când vorbeşte Dumnezeul cel Măreţ; El  trimite omului un mesaj care trebuie ascultat.

Dumnezeu n-a fost specific doar în legătură cu strângerea din nou, ci şi în legătură cu numele pe care-l va purta  ţara care timp de peste o mie de ani a fost numită Palestina. El a declarat: “De aceea, să le spui: Aşa vorbeşte  Domnul Dumnezeu: „Vă voi strânge din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăşi din ţările în care sunteţi risipiţi, şi  vă voi da ţara lui Israel” (Ezechiel 11:17). Trebuie ştiut că dacă Dumnezeu a pus numele acelei ţări, oricine îi  schimbă numele sau face rău poporului Său va plăti un preţ mare, căci El a zis referitor la Israel: “Căci aşa  vorbeşte Domnul oştirilor: „După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi, se  atinge de lumina ochilor Lui” (Zaharia 2:8). Este într-adevăr o avertizare pentru toţi cei ce fac rău evreilor.

Remarcaţi şi faptul că Domnul (Dumnezeu) se adresează lui Dumnezeu când spune, “M-a trimis El.” Cum putea  Dumnezeu să-L trimită pe Dumnezeu altfel decât ca Dumnezeu Tatăl să-L trimită pe Dumnezeu Fiul? Şi El  continuă în versetul 10: “Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin, şi voi locui în mijlocul  tău, zice Domnul” (Zaharia 2:10). Aceasta este o venire literală a Domnului (Dumnezeu întrupat) ca să locuiască  în Ierusalim. A fost profeţit acest lucru prin profetul Zaharia cu mult înainte de venirea lui Cristos.

Cum pot fi acuzaţi evreii care azi nu cred în Cristos de denaturarea Cuvântului său? Cu toate acestea, ei au  păstrat aceste versete în ciuda respingerii creştinismului. Chiar şi numele cetăţii pe care El a promis că le-o va  da era inclus în înţelegere: “Îi voi aduce înapoi, şi vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu, şi Eu  voi fi Dumnezeul lor cu adevăr şi dreptate” (Zaharia 8:8).

Până şi limba vorbită de Israel cu mii de ani în urmă este astăzi limba principală în Israel, după ce a fost moartă  în toată această perioadă. Nu există în istorie nici o altă naţiune care să-şi fi pierdut limba şi mai târziu s-o fi  recăpătat, decât naţiunea lui Israel. A fost o afirmaţie mare, dar profetul Zaharia a spus exact acest lucru:  „Atunci voi da popoarelor buze curate [o limbă pură], ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească  într-un gând” (Ţefania 3:9). La urmă, când Cristos va veni a doua oară, ei vor chema pe Dumnezeu.

Este profeţită şi abundenţa de fructe existentă azi în Israel, ceea ce a făcut posibil exportul a 90% din necesarul  de citrice al Europei. Dumnezeu a spus prin profetul Isaia: “În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel  va înflori şi va odrăsli, şi va umplea lumea cu roadele lui” (Isaia 27:6). Chiar şi deşertul înfloreşte în Israel  datorită înmulţirii ploilor din ultima perioadă, o creştere de 10% în fiecare decadă de ani. S-au plantat milioane de  pomi şi Dumnezeu a transformat întregul mediu înconjurător al ţării despre care se spune: “Şi voi, copii ai  Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite  ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară” (Ioel 2:23).

Dacă am studia Legea probabilităţii referitor la aceste profeţii şi la multe altele am avea o dovadă dincolo de  orice îndoială că Dumnezeu există şi că numele Lui este Iehova, răscumpărătorul lui Israel, după cum El Însuşi a  zis. A-L supăra pe Dumnezeu este totuna cu a-ţi atrage mânia Lui, după cum declară profetul Ioel: “Căci iată că  în zilele acelea şi în vremurile acelea, când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului, voi  strânge pe toate neamurile, şi le voi coborî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu,  pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea” (Ioel 3:1-2).  Biblia ne spune despre restaurarea lui Israel după care urmează judecata lumii. De ce?

Presiunea lumii asupra lui Israel pentru împărţirea ţării într-un stat palestinian şi unul evreiesc este temporară,  dar nu este fără repercusiuni, întrucât Îl mânie pe Dumnezeu. Musulmanii refuză să înţeleagă această judecată  logică şi nu-i văd consecinţele atunci când Cristos va reveni. Acesta este un avertisment de la Dumnezeu către  naţiunile lumii, şi totuşi lumea doarme când aude avertismentele Sale.  Cu câteva versete mai înainte se spune: “Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc, şi stâlpi  de fum; soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi  înfricoşată” (Ioel 2:30-31).

Şi această profeţie este similară profeţiilor împrumutate ale lui Mohamed (vezi secţiunea Marile semne profetice  ale lui Mohamed), care reprezintă doar o fracţie infinitezimală când sunt comparate cu profeţiile Bibliei. Şi noi aici  acoperim doar câteva din acestea: Zaharia 8:8, Ieremia 29:14, Ieremia 30:3, Ieremia 30:16 şi 30:24, Ieremia  31:8-10, Ieremia 31:31-33, Ieremia 32:37-38, Ezechiel 34, Ezechiel 37, Ezechiel 39:25-27. Isaia 11:11-12, Isaia  46:13, Isaia 49:3, şi Ţefania 3:9-10.  – Despre exodul recent, în curs de desfăşurare, al evreilor din Rusia către Israel  Citiţi Ieremia 16:14-15, Ieremia 31:8, and Zaharia 2:6.

16. Profeţia Bibliei despre înfrângerea alianţelor arabe împotriva Israelului

Pe când eram copil în Ierihon, îmi amintesc încă de venirea la noi a celor de la Consiliul American din Ierusalim, în  urma informaţiilor că un război era iminent. Ei începuseră să evacueze pe toţi americanii din zonă şi, din moment  ce mama mea era americancă, au venit s-o ajute, însă tatăl meu a refuzat şi le a spus să plece, căci îşi iubea  ţara.

A început Războiul de Şase zile. Evreii au cucerit Ierusalimul vechi şi restul Palestinei. A fost o mare dezamăgire  pentru arabii şi musulmanii din toată lumea. Îmi amintesc încă multe lucruri din timpul războiului, de zgomotul  bombelor şi ţăcănitul mitralierelor care n-a contenit timp de şase zile, şi ziua şi noaptea. Mulţi cetăţeni arabi din  Ierihon au început să jefuiască magazinele şi casele după ce oamenii fugeau şi căutau să treacă de cealaltă  parte a Iordanului de frica israelienilor.

Soldaţii israelieni au anunţat, “Orice casă cu steag alb la poartă va fi cruţată, dar vom intra cu forţa în orice  casă care nu are semnul alb.” Războiul s-a chemat „de şase zile” pentru că a fost câştigat în şase zile şi în a  şaptea un rabin pe nume Goren a sunat din cornul de berbece pe zidul plângerii în Ierusalim declarând victoria.  Mulţi iudei spun că aceasta a fost paralela la izbânda lui Iosua care a înconjurat cetatea Ierihonului de şase ori,  apoi în ziua a şaptea de şapte ori, după care preoţii au sunat din trâmbiţe şi toţi au strigat într un glas şi au  cucerit cetatea. Pentru tatăl meu în Ierihon s-a părut că zidurile s-au năruit asupra lui; în tot timpul războiului el  asculta la radioul iordanian care spunea că arabii vor câştiga războiul, dar de fapt el asculta pe o frecvenţă greşită. Staţiile radio israeliene anunţau adevărul despre apropiata lor victorie, tatăl meu în schimb a ales să  creadă pe arabi care spuneau că israelienii fac doar propagandă.

Arabii au pierdut mereu războaiele împotriva lui Israel, exact cum este profeţit în Biblie, după cum se vede şi din  exemplul arătat. Coranul învaţă: “Poporul meu va moşteni ţara,” adică musulmanii, dar n-a fost cazul până acum.  Am trăit în Israel, făcând parte din rezistenţa Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, în timpul Războiului de  şase zile, în timpul războiului iordanian civil din Septembrie negru, în timpul războaielor sângeroase din Liban şi în  timpul războiului de Yom Kippur, vărsându ne sângele mai mult între noi, fără nădejde de a câştiga împotriva  Am pierdut de fiecare dată, dar încă aşteptam acea singură victorie care să ne ajute să distrugem  Israelul.

Musulmanii afirmă că Israelul este pedeapsa lui Dumnezeu pentru că au permis unor oameni răi să guverneze  lumea islamică. De aceea vedem încercări de răsturnare a guvernelor în ţări cu populaţie majoritară musulmană.  Lumea islamică continuă să încerce să distrugă Israelul. Cea mai bună metodă de a dovedi acest lucru este să  luăm declaraţia preşedintelui sirian Hafez Asad: “Vor mai fi încă o sută de războaie cu Israelul. Tot ce ne trebuie  este unul în care să-i învingem.”

Dumnezeul lui Israel le a promis că la restaurare, “Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le  am dat o” (Amos 9:15), cu toate acestea arabii şi lumea musulmană vor încerca să facă asta mereu şi mereu.

Dumnezeu a promis în Biblie că vor eşua. În Psalmii lui David (Al Zabur) în capitolul 83, remarcaţi versetul 4:  „Veniţi”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!” Asta sună ca  o cuvântare a lui Jamal Abdel Naser sau a altor lideri arabi care au declarat război împotriva Israelului şi au  pierdut, exact cum a spus Biblia cu mii de ani în urmă.

Este uimitor să vedem numele tuturor naţiunilor care s-au opus lui Israel în ultimii 50 de ani. Acestea sunt:  (Psalm 83:5 8) Edom, Moab, Amalec, Amon, copii lui Lot (Iordania), Ismaeliţii şi Hagareniţii (Arabii), Ghebal  (Beirutul), locuitorii Tirului (Libanul), Filistenii (Palestinienii şi Sirienii), Asiria (Iraqul). Remarcaţi că spune  “locuitorii Tirului,” chiar dacă Dumnezeu ştia deja că Tirul va fi nimicit şi îndepărtat cu totul (Ezechiel 26). Cum a  ştiut David (Daud) acest lucru dacă a scris Psalmii (Al Zabur) din mintea lui? De ce nu menţionează şi Coranul  aceste adevăruri?

Remarcaţi şi cel mai important verset, “Acopere le faţa de ruşine, ca să caute Numele Tău, Doamne!” (Psalmul  83:16). Aceasta este o declaraţie pentru vrăjmaşii lui Israel că Dumnezeul Bibliei nu-i urăşte pe arabi sau pe  musulmani, ci le cere să se pocăiască şi să se întoarcă la el, să creadă în mântuirea Lui. El este ca un tată cu  copiii săi: atunci când fac ce nu-i place trebuie să le aplice o pedeapsă pentru a-i readuce pe calea cea bună.

Aşa a făcut Dumnezeu şi cu Faraon al Egiptului, i-a poruncit să lase pe poporul Său să plece, apoi când n-a vrut  a început să-l pedepsească cu pedepse mici, broaşte, grindină şi altele. I-a iubit pe egipteni, dintre care mulţi au  plecat împreună cu Moise.  Dumnezeu este pentru noi ca un tată, ne iubeşte pe toţi. Nu trebuie să simţim un nod în gât când creştinii se  roagă “Tatăl nostru.” Musulmanii au interpretat întotdeauna această frază ca referindu se la un tată fizic,  trupesc; nu este aşa, El este un tată prin adopţie, ceea ce înseamnă în mod simbolic că El iubeşte pe oameni.

În versetul 18 din Psalmul 83 scrie, “Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu eşti Cel Prea Înalt pe  tot pământul.” Aici Domnul vrea să redirecţioneze pe arabi şi musulmani către Sine, adevăratul Dumnezeu, căci  doar El este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel şi nimeni altul.

Promisiunile lui Dumnezeu nu se schimbă în veci şi El le împlineşte până la ultima literă. Musulmanii cred că  Dumnezeul Bibliei şi al creştinilor este părtinitor în favoarea evreilor, dar nu putem neglija mulţimea de versete  care exprimă pedeapsa lui Dumnezeu asupra evreilor. După ce au respins pe Cristos, a început marea “Diasporă”  şi ei au fost împrăştiaţi pe tot pământul, separaţi de ţara lor şi departe de Ierusalim. Dumnezeu a permis să fie  ucişi şi chinuiţi mai mult decât orice alt popor. Nici un alt popor din lume n-a gustat agonia războaielor şi durerii  mai mult decât evreii, în istorie ei au fost refugiaţii lumii. Omenirea are trebui să renunţe la părerea că doar palestinieii sunt cei ce suferă, când realitatea arată că palestinienii au suferit mai mult din partea fraţilor lor  decât din partea verişorilor lor evrei.

– Despre distrugerea cetăţii Tir: citiţi Ezechiel 26.

– Despre distrugerea şi reconstruirera cetăţii Aman, Iordania: citiţi Ieremia 49:3 6.

– Despre pustiirea cetăţii Petra: citiţi Ieremia 49. (Împlinită)

– Despre Babilon: citiţi Ieremia 50. (Împlinită)

17. Despre poarta de răsărit

În cartea lui Ezechiel 44:1 3; „M a adus înapoi la poarta de afară a sfântului Locaş, dinspre răsărit. Dar era  închisă. Şi Domnul mi a zis: „Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide, şi nimeni nu va trece pe ea; căci  Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă! Acum citiţi Ezechiel 43:1. „M a dus la  poartă, la poarta dinspre răsărit. Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit.” Şi în versetul 4,  “Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta dinspre răsărit.”

Aceste versete se referă la frumoasa Poartă de Răsărit sau Poarta de Aur, localizată la 1035 de picioare [aprox.  31 de metri] miază noapte de colţul sud estic al zonei Muntelui Templului (Al Harm) pe care califul musulman  Abdel Malek bin Marwanl a zidit Domul de Stânc