EŞTI SIGUR ?

EŞTI SIGUR?

de Petru Popovici

Cuprins:

Eşti tu sigur?

Eşti sigur că nu există Dumnezeu?

Eşti sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu?

Eşti sigur că nu va fi judecată?

Eşti tu sigur că nu este veşnicie?

Mai multe materiale pentru Theophilos găsiţi pe Internet la:

http://www.theophilos.3x.ro

 Eşti tu sigur?

Trăim într-un veac când oamenii caută să fie tot mai siguri în ceea ce ştiu şi în ceea ce fac. Pentru aceasta, ştiinţa şi tehnica modernă au creat ingenioase laboratoare şi aparate de mare precizie. Totul se măsoară, se analizează, se calculează, se verifică.

Când un arhitect îţi spune ce fundaţie să faci la o clădire cu doua etaje, el e sigur pe ceea ce îţi spune. Calculele de rezistenţa materialelor îi îndreptăţesc spusele sale. Când o comisie de ingineri stabileşte forarea unei sonde petrolifere sau deschiderea unei mine, ei sunt siguri că acolo se găseşte ţiţei sau cărbune. Ei nu lucrează la nimereală. Ei n-au văzut ţiţeiul sau cărbunele din adâncime, dar prospecţiunile făcute cu aparate speciale le-a indicat zăcământul. Ei sunt siguri de el.

Când un medic veterinar de abator dă autorizaţia de vânzare a cărnii, el e sigur că acea carne nu prezintă un pericol pentru sănătatea consumatorilor. El a făcut analiza cărnii în laborator şi a constatat că nu are germeni de bruceloză sau altă boală infecţioasă. În 1941, pe vremea războiului, soldaţii unei unităţi au ocupat oraşul Reni din sudul Basarabiei şi mi-au povestit cum acolo au găsit sticle cu compot şi alte alimente în anumite case părăsite, dar n-au îndrăznit să mănânce de teama să nu fie otrăvite. Nu aveau la îndemână aparate să facă analize, totuşi întâi au dorit să fie siguri, de aceea prindeau câte o pisica, îi dădeau cu forţa din alimente, iar după jumătate de ceas, dacă pisica nu avea nimic, mâncau şi ei. Ei voiau să fie siguri.

De ce oare nu căutăm să fim tot aşa de siguri şi în cele spirituale ca şi în cele materiale? De ce e atâta superficialitate în crezul multora? De ce, tocmai în cele mai de seamă probleme, ne mulţumim cu nesiguranţa? De ce primim ca adevărate unele afirmaţii pe care nu le-am verificat, nu suntem siguri de ele?

Las mulţimea mare şi mă opresc la tine. Oare ai căutat tu să cercetezi, să te convingi, să fii sigur că există sau nu Dumnezeu, că e Biblia adevărată sau nu, că va fi sau nu o judecată, că există sau nu veşnicie? Îţi zici că eşti credincios, dar oare eşti tu sigur pe crezul tău? Sau dacă nu crezi, eşti tu sigur în necredinţa ta? Stai puţin şi gândeşte-te la aceasta.

Eşti sigur că nu există Dumnezeu?

„Nebunul zice în inima sa: „Nu este Dumnezeu” Psalmul 14:1; Psalmul 53:1

Nu am auzit nici o predică din acest verset. El pare prea tare, chiar jignitor pentru unii. Dar textul e repetat şi în Psalmul 53:1. Ateii spun că afirmaţia aceasta e o insultă. Dar Biblia nu aduce insulte pe de gratis nimănui. De aceea în loc de a închide Biblia şi a o respinge, poate e mult mai bine să stai şi să cugeti puţin: de ce David o fi spus lucrul acesta? Nu cumva spusa lui, totuşi, are un sâmbure de adevăr?

Dacă la un moment dat, un student s-ar ridica şi ar spune colegilor săi că nu a existat Mihai Viteazul, ceilalţi i-ar răspunde: „Măi, nu fi nebun! Sunt atâţia care l-au văzut, atâţia l-au auzit vorbind pe Câmpia Libertăţii, atâţia care îi descriu faptele lui de vitejie.” Dacă cineva ar opri pietonii pe Calea Victoriei şi le-ar spune că Palatul Telefoanelor din Bucureşti nu a fost construit de oameni, ci s-a clădit singur peste noapte, oamenii ar da din cap şi ar spune că e ţicnit, că şi-a pierdut minţile. Când cineva face afirmaţii cu totul absurde, sau crede asemenea afirmaţii, societatea îi spune că e nebun. Şi tot aşa când cineva afirmă unele lucruri pe care nu le cunoaşte, nu le-a cercetat, nu e sigur de ele, alţii îl consideră nebun.

Tu spui că nu există Dumnezeu, dar oare eşti tu sigur, sigur că nu există? Gândeşte-te bine la întrebarea aceasta? Pe ce se bazează necredinţa ta? Oare te-ai documentat tu că nu există? L-ai căutat tu peste tot. Universul acesta e mult prea mare ca tu să-l poţi cerceta. Nu L-ai găsit pe Dumnezeu pe pământ? Dar te îndreptăţeşte aceasta să spui că nu există? G. S. Titov, al doilea astronaut sovietic, care la 6 Aug. 1961 a făcut 17 revoluţii în jurul pământului, a zis, că el a zburat în cosmos şi n-a întâlnit pe Dumnezeu. Faptul că nu a întâlnit nici un moş cu barbă albă în spaţiu, oare l-a îndreptăţit să spună că nu există Dumnezeu? Gândeşte-te puţin: Să presupun că aş face o călătorie prin Africa. După ce trec graniţa Etiopiei şi fac trei paşi, fără să-l întâlnesc pe împăratul Haile Selasie, oare sunt eu îndreptăţit să-i tăgăduiesc existenţa, să spun că nu există acest împărat? Eu n-am vizitat ţinuturile peste care stăpâneşte acest împărat, n-am vizitat oraşele, n-am vizitat capitala, n-am vizitat palatul imperial. Deci e o nebunie să afirm că el nu există.

În zborul cosmic s-a ajuns în vremea noastră abia la lună. Nici luna n-a fost cercetată decât doar în câteva puncte. Galaxia noastră cuprinde vreo 200 miliarde de corpuri cereşti. Le-ai cercetat tu pe toate? Eşti tu sigur că nu există Dumnezeu? Dar în afară de galaxia noastră, astronomii spun că mai sunt încă un miliard de asemenea galaxii. Eşti tu sigur că nu există Dumnezeu? În chip sincer, oare poţi tu fi sigur că nu există, înainte de a cerceta toate aceste galaxii? Dar te-ai gândit câte vieţi ţi-ar trebui ca să poţi face o aşa investigaţie? Ţi se pare o nebunie să crezi? Mie mi se pare o nebunie să nu crezi, să afirmi că nu există Dumnezeu, înainte de a fi cercetat totul cu de-amănuntul.

Eşti sigur că nu există Dumnezeu? Îmi spui că aşa dovedeşte ştiinţa? Dar care ramură a ştiinţei a dovedit aşa ceva? Astronomia, ştiinţa care se ocupă cu universul mare, cu macrocosmul? Johannes Kepler este considerat fondatorul astronomiei, dar el era adânc credincios şi îl adora pe Dumnezeu, lată cuvintele Lui: „Strălucite Maestre al Lumii! Privesc uimit lucrarea minunată a mâinilor Tale …!” Flamarion a fost un mare astronom francez, probabil a cunoscut universul ceva mai bine decât tine, dar el nu a tăgăduit pe Dumnezeu, ci a spus că există, în cartea sa „Dumnezeu în natură” el spune: „ceea ce grupează atomii, ceea ce îndrumează moleculele, ceea ce conduce lumile este o Forţă, care vădeşte în acelaşi timp planul, voinţa, inteligenţa, înţelepciunea şi puterea autorului său. Newton, descoperitorul legii gravitaţiei, la fel a fost un bun credincios în Dumnezeu.

Poate îmi vei spune că aceştia au fost oameni care au aparţinut trecutului, dar oamenii de ştiinţă de azi nu mai cred. Ba, da cred. Poate cineva tăgădui că Albert Einstein nu a fost unul din cei mai mari savanţi ai vremii noastre? Dar el a crezut în Dumnezeu. El a zis: „Religia mea consistă din umila admiraţie a nemărginitului Spirit superior, care se revelează pe Sine în amănuntele neînsemnate pe care noi suntem în stare să le pricepem cu mintea noastră slabă, neputincioasă. Acea adâncă convingere emoţională a prezenţei unei Forţe raţionale superioare, care este revelată în necuprinsul Univers, formează ideea mea de Dumnezeu.” Alt savant contemporan este Wernher von Braun. El e un om întors la Dumnezeu, într-o cuvântare ţinută în faţa studenţilor care au absolvit Colegiul Belmont Abbey din Belmont, North Carolina, în Iunie 1972, a zis: „Ştiinţa şi religia nu sunt incompatibile, ci sunt surori, în timp ce ştiinţa încearcă să înveţe tot mai mult despre creaţiune, religia încearcă să înveţe tot mai mult despre Creator. Cu cât vom înţelege mai bine Universul, cu atât mai mult ne vom minuna de Creatorul său.”

Eşti tu sigur că nu există Dumnezeu? la seama că unii din cei mai mari bărbaţi de ştiinţă, care ştiu ceva mai mult decât tine, ei sunt convinşi că există Dumnezeu. Şi cei ce ştiu că există Dumnezeu nu sunt numai doi-trei savanţi. Nu demult revista „Collier” a însărcinat pe unul din reporterii ei să facă o anchetă asupra credinţei în Dumnezeu la bărbaţii de ştiinţă de azi. Lucrarea lui a fost numită: „Un reporter în căutarea lui Dumnezeu”, şi a apărut în mai multe numere ale revistei, în cercetările sale, reporterul Whitman a constatat că procentul oamenilor de ştiinţă care cred în Dumnezeu a crescut foarte mult în ultima vreme, că e o adevărată întoarcere a ştiinţei către Dumnezeu. Acelaşi lucru îl arată şi Dr. James Jauncey, un bărbat care deţine zece licenţe: în ştiinţă, în istorie, în matematici, în psihologie, în filozofie, etc. Vorbind despre „Revoluţia ştiinţifică” el arată că cei mai mulţi bărbaţi de ştiinţă de azi s-au întors spre Dumnezeu ca singurul şi finalul răspuns la problemele omenirii, îngrozită de civilizaţia nucleară a secolului nostru.

La fel şi Robert L. F. Boyd, profesor de fizică la Universitatea din Londra şi profesor de astronomie la Royal Institution, spune: „Aş vrea să remarc că eu personal nu consider că agnosticismul este deosebit de comun la oamenii de ştiinţă de azi. Un juriu de oameni de ştiinţă, din care am făcut şi eu parte, a fost întrebat la postul de radio BBC: „A făcut ştiinţa mai dificilă credinţa în Dumnezeu? şi toţi membrii juriului, reprezentând un larg spectru de discipline, au răspuns: „Nu”. Şi acest profesor e credincios în Dumnezeu şi el caută să demonstreze cum Dumnezeu poate fi cunoscut.

Aceeaşi deplasare a bărbaţilor de ştiinţă de la necredinţă la credinţă, o afirmă şi D. M. MacKay, profesor la Universitatea din Keele, Anglia, specialist în probleme de computere, creiere electronice. Vorbind despre lupta dintre necredinţă şi credinţă, el zice: „Astăzi, ecourile marelui conflict din secolul al XIX-lea s-au stins aproape total…” El spune „aproape total”, căci ştie că mai sunt unii care trăiesc încă în mentalitatea secolului al XIX-lea.

După toate aceste constatări, te întreb din nou: Eşti tu sigur că nu există Dumnezeu? Oare poţi tu şi azi să repeţi vechea deviză a ateismului: „Cred numai ce văd”? E curios cum tocmai în perioada când se afirma mai mult lucrul acesta, s-au făcut cele mai multe descoperiri în lumea nevăzutului. Nu au fost la întâmplare, ci Dumnezeu a făcut de ruşine pe oamenii de ştiinţă necredincioşi, tocmai prin descoperirile ştiinţei. Astfel au fost descoperite ultrasunetele, adică sunete cu frecvenţe înalte ce nu pot fi percepute de urechea omenească, dar deşi nu le auzim, ele există; apoi au fost descoperite o seamă de raze: raze X, raze infraroşii, raze cosmice, ce nu pot fi percepute de ochiul nostru; o seamă de radiaţii: radiaţii ultraviolete, radiaţii nucleare, radiaţii gama; o seamă de unde: unde liniare, unde plane, unde sferice, unde lungi, unde medii, unde scurte şi ultrascurte; au fost descoperite vreo 30 de particule ale materiei: protoni, electroni, neutroni şi pozitroni, mezoni şi pioni, particule sigma şi lambda antiprotoni, antineutroni şi antihiperoni. Ai văzut tu ceva din toate acestea? Mai poţi să zici: „Cred numai ce văd”? Oare nu ţi-a astupat Dumnezeu gura? Nu te-a făcut El prin ştiinţă să crezi ceea ce nu vezi?

Dacă toate acestea pot să existe, fără ca tu să le vezi, oare nu-ţi dai seama că tot aşa Dumnezeu poate să existe fără ca tu să-L vezi? Dacă în lumea înconjurătoare pot fi atâtea de care tu nu eşti conştient, nu e oare o nebunie să spui că nu există Dumnezeu, fiindcă tu nu îl vezi? Şi iarăşi te întreb: eşti tu sigur că nu există Dumnezeu?

Să stăm puţin şi să judecăm la rece. Să presupunem că tu nu vrei să crezi că există ultrasunete, nu vrei să crezi în radiaţii. Oare necredinţa ta anulează realitatea? Intri într-un laborator şi, pe o masă, vezi ceva ca un drob de sare; nu e sare, ci ţi se spune că e uraniu şi că nu ai voie nici să te apropii nici să-l iei în mână, fiindcă emite radiaţii ucigătoare. Tu nu vezi nici o radiaţie, şi spui că tu nu crezi în radiaţii, te apropii şi pipăi drobul misterios. Oare poate necredinţa ta să înlăture consecinţele grozave ale radiaţiei? O, nu, ci foarte curând în dureri înspăimântătoare îţi vei da seama de nebunia necredinţei tale, dar e prea târziu. Tot aşa necredinţa ta nu-L înlătură pe Dumnezeu, nu anulează existenţa Lui, ci doar atrage asupra ta consecinţele grozave ale chinului pe veci în iad. De aceea, te întreb iarăşi: eşti tu sigur că nu există Dumnezeu?

Cred că e mult mai bine să te întrebi: ce te vei face dacă totuşi există? Cum vei putea să dai socoteală de necredinţa ta? Cum vei putea să stai în faţa Lui? Dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce vei face tu, tu care L-ai tăgăduit, L-ai blestemat, ţi-ai bătut joc de El? Biblia îţi strigă: „Şi crezi tu, omule, … că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?” Romani 2:3 Căci „mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu, în adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi.” Romani 1:18-20.

Prietenul meu, eşti student, eşti licenţiat, eşti profesor, cercetător ştiinţific sau conferenţiar universitar şi tăgăduieşti pe Dumnezeu? Oare nu îţi dai seama că răspunderea ta e mult mai mare decât a ciobanului analfabet de la stâna de oi? Tu puteai să cercetezi, să cauţi să vezi dacă există sau nu Dumnezeu, dar te-ai mulţumit într-o trândăvie intelectuală şi ca să fii în ton cu alţii, ai spus că nu există Dumnezeu. Tu nu te-ai documentat, tu n-ai fost sigur, ci simplu ai tăgăduit. Trebuia să cercetezi, să analizezi probele pro şi contra, apoi în chip sincer să tragi concluziile cuvenite. Dacă ai fi fost sincer, ai fi găsit pe Dumnezeu.

Până ieri, alaltăieri, se ştia că în sistemul nostru solar sunt nouă planete, dar Jurnalul Societăţii Astronomice a Pacificului în numărul său pe luna Mai 1972, anunţa descoperirea celei de a zecea planete de către oameni de ştiinţă de la Universitatea Californiei. Planeta încă nu a fost văzută cu ochiul, dar a fost stabilită pe bază de calcule matematice. J. L. Brady, şeful Laboratorului de radiaţii Lawrence, o autoritate în cunoaşterea cometei Halley, a constatat anumite deviaţii în orbita acestei comete. Aceste deviaţii l-au făcut să tragă concluzia că există o a zecea planetă, iar calculele matematice au stabilit că e o planetă uriaşă, de trei ori mai mare ca Saturn şi că îşi are orbita departe de soare, dincolo de Planeta Pluto, în această descoperire, Brady a fost ajutat de Edna Carpenter şi F. H. McMahon.

Acum, fii atent. Pe baza unor deviaţii, ei au presupus şi apoi pe bază de calcule au stabilit existenţa celei de a zecea planete. Dacă tu te uiţi În jurul tău, la mulţi poţi constata deviaţii, oameni care nu înjură, nu trăiesc în stricăciune, nu se complac în păcat. Pe seama cui pui aceste deviaţii? Credincioşii au fost gata să îndure batjocuri, ocară, schingiuiri, torturi oribile, să moară sfâşiaţi de fiare, arşi pe rug, spânzuraţi, tăiaţi în două cu ferestrăul sau decapitaţi. Nu acesta era drumul pe care mergea lumea, acestea erau deviaţii. Oare nu trebuia şi tu să tragi concluzia logică că există o Forţă mult mai puternică decât focul şi apa, mult mai puternică decât însăşi viaţa, care îi făcea să rămână credincioşi până la capăt. Puteai să-L găseşti pe Dumnezeu, dar n-ai vrut. Un poet creştin spune: „Picătură-n marea vremii, nu contează crezul tău, Adevăru-i neschimbabil, vrei… nu vrei… e Dumnezeu.”

Eşti sigur că Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu?

„Temelia Cuvântului Tău este adevărul”  Psalmul 119:160

Biblia este o carte cu totul diferită de celelalte cărţi. Ea are pretenţia că este Cuvântul lui Dumnezeu. În cele 39 de cărţi ale Vechiului Testament se repetă de 2600 ori cuvintele: „Aşa vorbeşte Domnul” sau „Domnul a zis”, în Noul Testament, apostolul Pavel spune: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” 2 Timotei 3:16, iar Domnul Isus Cristos spune în rugăciunea Sa mijlocitoare: „Cuvântul Tău este adevărul” Ioan 17:17

Cu totul în contrast e părerea necredincioşilor. Ei spun că Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu, că nu e adevărată, ci e o carte mincinoasă, că Evangheliile sunt doar legende. Alţii nu spun aceasta prin vorbe, ci prin traiul lor. Ei nu o preţuiesc, nu o citesc, nu o ascultă. Unii au citit-o, dar au rămas nepăsători faţă de îndemnurile ei. Biblia strigă păcătoşilor ca azi să se întoarcă la Dumnezeu, dar ei amână mereu de azi pe mâine. Biblia spune că păcatul duce la pierzare, că plata păcatului e moartea. Acum vă întreb: Nu arată traiul acestora că ei nu cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu? Deci, unii tăgăduiesc Biblia prin vorbele lor, alţii o tăgăduiesc prin faptele lor. Aceştia din urmă pot fi oameni religioşi, ba chiar preoţi sau predicatori.

Pentru toţi aceştia am o întrebare: eşti tu sigur că Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu? Cum de ai îndrăzneala s-o tăgăduieşti? Te-ai convins tu personal că nu este adevărată? Ai cercetat-o tu îndeaproape? Ai studiat-o? Sau te-ai luat după părerile altora? Ce anume te face s-o tăgăduieşti?

Biblia conţine multă istorie. Aceasta e cea mai simplă cercetare ce o poţi face: să confrunţi Biblia cu istoria. O aşa cercetare te-ar constrânge să recunoşti că Biblia e adevărată. Nici cei mai înverşunaţi duşmani nu i-au putut găsi cusur în privinţa aceasta. A fost o vreme când istoria nu spunea nimic despre anumiţi împăraţi pomeniţi în Biblie. De exemplu, până în anul 1842 istoria nu ştia nimic despre Sargon I, împăratul Asiriei, pomenit în Biblie la Isaia 20:1. Mulţi necredincioşi au râs de Biblie şi au spus că ea vorbeşte despre împăraţi care niciodată n-au existat. Azi, datorită săpăturilor arheologice făcute în anul 1842 de P. E. Botta, ştim că Sargon I a existat, că a fost împărat al Asiriei, aşa cum spune Biblia şi că a avut cel mai măreţ palat la Korsabad, vreo 20 km. nord-est de Mosul. Iar în 1872, dezgropându-se biblioteca lui Asurbanipal, între cele vreo 30.000 de volume, au fost găsite şi analele lui Sargon.

Alt împărat despre care istoria nu a ştiut nimic a fost Belşaţar Biblia spune în cartea proorocului Daniel că el era împărat al Babilonului, că dădu-se un mare ospăţ, iar în timpul ospăţului, o mână a scris pe perete: „Mene, mene, techel, upfarsin”, adică numărat, numărat, cântărit şi împărţit şi că în noaptea aceea Babilonul a căzut, iar Belşaţar a fost omorât. Câtă ironie nu au aruncat necredincioşii asupra Bibliei din cauza acestor spuse! Cum au căutat să demonstreze prin cazul lui Belşaţar că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu, că nu e adevărată. Ei spuneau că după Nebucadneţar a urmat la tronul Babilonului Nabonidus şi nu Belşaţar; că în timpul domniei lui a căzut Babilonul şi că el nu a fost omorât, cum se relatează despre Belşaţar, ci a fost dus captiv. E adevărat că istoricii antici Berosus şi Alexandru Polyhistor ne informează că Nabonidus a fost împărat în timpul căderii Babilonului.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea o mulţime de tăbliţe cu inscripţii dezgropate de arheologie, au fost duse la Muzeul Britanic din Londra. Dr. Theophilus G. Pinches, proeminent asiriolog din Londra, a găsit numele lui Belşaţar pe o seamă de tăbliţe. Pe una e arătat că e fiul împăratului Nabonidus. Pe alta, care conţine un contract, jurământul e depus în numele lui Nabonidus şi al lui Belşaţar. În vechiul Babilon, jurământul se făcea în numele împăratului care era la domnie, deci tăbliţa indică domnia lui Belşaţar împreună cu a tatălui său Nabonidus. Savantul englez Sidney Smith a publicat altă inscripţie care spune că Nabonidus a încredinţat domnia fiului său. Din analele lui Nabonidus, col II, 1,5,10,19,23, care sunt datate în al şaptelea an al domniei sale, ştim că Nabonidus a fost în cetatea Tema, iar Belşaţar cu nobilii erau în ţara Acad. Acelaşi lucru se pomeneşte şi în anul al nouălea, al zecelea şi al unsprezecelea. Deci, din cauză că Nabonidus stătea în Arabia, fiul, Belşaţar, a fost ridicat la rangul de monarh în Babilon. Astfel, pricina de poticnire a fost înlăturată de descoperirile arheologice, inscripţiile, scoase de sub dărâmături, au arătat că Biblia e adevărată. Şi acum te întreb din nou: eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu? Are necredinţa ta un temei? Te-ai convins tu personal că nu e adevărată?

O altă mare parte din conţinutul Bibliei e profetic. O analiză minuţioasă, o confruntare între proorocii şi istorie, adică împlinirea acestor proorocii, ţi-ar demonstra cât de adevărată e ea până în cele mai mici amănunte. Proorociile arătă că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu cunoaşte viitorul şi numai El poate prevesti ce are să se întâmple. Omul nu poate şti nici ce se va întâmpla mâine, el nu-şi cunoaşte viitorul nici măcar cu cinci minute înainte. Biblia e plină de profeţii, de prevestiri a ce avea să se întâmple. Unele sunt făcute cu sute sau mii de ani înainte. Astfel avem proorocia lui Iacov din Geneza 49:10 că Mesia va fi din seminţia lui luda, făcută cu vreo mie şase sute optzeci şi nouă ani înainte. Avem proorocia naşterii lui Isus în Betleem cu vreo opt sute de ani înainte. Avem proorocia despre suferinţele şi moartea lui Isus făcută de Isaia cu mai bine de şapte sute de ani înainte. Proorocia despre căderea Babilonului a fost făcută de Isaia pe la anul 732 î.Cr. alta pe la 712, iar împlinirea e în anul 536, deci după aproape două sute de ani. Proorocia de dărâmare a Ierusalimului cu patruzeci de ani înainte. Proorocia de dezrobire a Ierusalimului de sub arabi cu vreo 1936 ani înainte. Proorocii de adunarea lui Israel în Palestina şi refacerea statului Israel au fost făcute de Isaia cu peste 2600 de ani înainte.

Eşti sigur tu că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu? Dacă nu Dumnezeu le-a vorbit, atunci de unde au ştiut oamenii aceştia să spună ce avea să se întâmple? Cum îţi explici împlinirea proorociilor? Un studiu riguros şi sincer îţi probează că cele mai multe proorocii său împlinit, iar unele sunt în curs de împlinire chiar sub ochii noştri. E bine să fii sincer şi să recunoşti adevărul, împlinirea proorociilor e dovadă prea puternică ca să mai poţi recurge la subterfugii. Alţii au încercat să spună că proorociile au fost scrise după împlinirea evenimentelor, dar că ele au fost relatate sub formă de prevestire, deci toate proorociile ar fi o farsă. Afirmând aceasta, oamenii şi-au dovedit ignoranţa lor. Oare a fost proorocul Isaia lângă crucea Domnului Isus, a privit suferinţele Lui şi apoi a scris: „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.”? Oare a asistat el la înmormântarea lui Isus, că a scris: „Mormântul Lui a fost la un loc cu cel bogat”? A spune că această proorocie a fost scrisă după săvâşirea faptelor, înseamnă a da dovadă de ignoranţă. Cărţile Vechiului Testament au fost traduse din ebraica în greaca la Alexandria, prin anul 300 î.Cr. sub Ptolomeu, traducere care este numită „Septuaginta”, în Septuaginta e şi cartea proorocului Isaia cu capitolul 53. Iar mai recent, după descoperirea sulurilor de la Qumran, lângă Marea Moartă, oamenii de ştiinţă, prin mijloacele moderne, au căutat să vadă vechimea acestor scrieri. Astfel cu ajutorul aparatului Geiger, pe baza carbonului 14, au stabilit că sulurile scrise aveau o vechime de 150-170 de ani înainte de Cristos, între sulurile de la Marea Moartă e şi Isaia 53 cu proorocirea suferinţelor Domnului Isus. Deci a spune că proorociile au fost scrise după întâmplarea evenimentelor, înseamnă că eşti rămas în urmă, eşti în ignoranţă faţă de anumite descoperiri ale ştiinţei. Aşa a încercat să facă Porfiriu, un strălucit filozof păgân şi aprig duşman al creştinismului. Pe la anul 275 d.Cr. el a spus că Daniel şi-ar fi scris cartea sa nu la 550 în. Cr., ci pe la anul 150 în. Cr., că el a văzut toate evenimentele şi apoi le-a scris sub formă de prevestiri, ca să arate a proorocie. În alte cuvinte căuta să arate că toată proorocia lui Daniel era o ticluire. Dar Porfiriu când a stabilit data de 150 î.Cr. nu ştia că se face de ruşine, căci cartea lui Daniel era deja tradusă în Septuaginta pe la anul 300 î.Cr. şi nu ştia ce spune Iosif Flaviu în cartea sa „Antichităţi Iudaice” partea a XI, cap. 8, parag. 3,4 şi 5, că în anul 332 î.Cr. când Alexandru cel Mare a vizitat Ierusalimul, Marele preot Iaddua i-a arătat proorocia lui Daniel despre biruinţele sale şi că Alexandru însuşi a fost foarte uimit. Din nou se ridică întrebarea: de unde a ştiut Daniel cu vreo 220 de ani înainte despre biruinţele lui Alexandru şi ridicarea imperiului grec? Ai vreo explicaţie? Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu?

Dar las domeniul atât de vast al proorociilor şi iau im alt domeniu, unde poate eşti mai cunoscător şi te pricepi mai bine. Biblia nu are pretenţia că e o carte de ştiinţă, dar pe paginile ei găsim unele adevăruri ştiinţifice de mare valoare, în Prov. 8, 31 se vorbeşte de rotocolul pământului, iar în Isaia 40:22 citim de cercul pământului. Solomon a trăit cu circa 973 ani înainte de Cristos, iar Isaia cu mai bine de 730 ani înainte de Cristos. Acum te întreb: dacă Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu, de unde a ştiut Solomon şi Isaia că pământul e rotund? Într-o lume care susţinea că pământul are suprafaţa plană, ei au îndrăznit să spună că pământul e rotund. Oamenii au ajuns să se convingă de adevărul acesta abia după 2000-3000 de ani de la afirmaţia lor. Dacă Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu, nu e descoperire dumnezeiască, atunci cine le-a spus adevărul acesta pe care ştiinţa l-a confirmat abia cu atâta timp mai târziu? Ai vreo explicaţie? Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu?

În Iov 26:7 citim că pământul e lansat în spaţiu, că e spânzurat pe nimic. Despre Iov se susţine, că ar fi fost contemporan cu Avraam, deci a trăit acum aproape 4000 de ani. Iov nu a fost bărbat de ştiinţă.

El nu a avut posibilitatea să descopere adevărul acesta şi nici să-l verifice. Pe atunci nu era posibilitatea de a străbate întinderi mari, ca să poată ajunge la concluzia aceasta. Părerea savanţilor vremii lui era că pământul e sprijinit pe patru stâlpi, alţi susţineau că se sprijineşte pe o broască mare, alţii că stă pe umerii lui Atlas, iar când pe acesta îl muşcă vreun purece, se mişcă şi produce cutremurele de pământ. Tu râzi de ei, dar ei erau învăţaţii vremii, fraţii tăi. Cât şi-or fi bătut ei joc de spusa lui Iov că pământul e spânzurat deasupra golului pe nimic. Poate vor fi căutat să-i demonstreze ce absurdă e părerea lui, aruncând un măr în aer, care deşi e mic, nu poate rămâne suspendat pe nimic, dar cum pământul să fie suspendat pe nimic? Şi iată după mii de ani, ştiinţa a confirmat adevărul acesta al Bibliei. Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu?

Sir William Herschel descoperitorul planetei Uranus cu cei doi sateliţi ai ei, a zis: „Toate descoperirile umane par a fi făcute numai cu scopul de a confirma tot mai mult şi tot mai puternic adevărurile conţinute în Scripturile Sacre.”

Tot în cartea lui Iov la cap. 28:25 se vorbeşte despre greutatea aerului sau a vântului. Oamenii spuneau că aerul nu are greutate. Abia în anul 1644, deci după 3600 de ani ştiinţa a confirmat prin Toriceli adevărul afirmaţiei lui Iov. Acum, dacă nu Dumnezeu i-a descoperit, te întreb, de unde a ştiut Iov, omul care zăcea bolnav pe grămada de gunoi, acest adevăr? El nu a avut nici barometru, nici mercur ca să creeze vidul şi să se convingă de greutatea aerului, cum totuşi a ajuns la această descoperire ştiinţifică, într-o lume ce avea cu totul alte păreri? Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu? Poţi tu să afirmi că ea nu e adevărată?

Apoi unitatea cărţilor ei nu-ţi spune nimic? Ea e compusă din 66 cărţi scrisă de mai mulţi autori, cu poziţii sociale diferite: ciobani, judecători, regi, prooroci, paharnici, culegători de smochine, pescari, vameşi, doctori. Au trăit în locuri diferite şi în timpuri diferite. Ea e scrisă într-o perioadă de circa 1500 de ani. Cu toate acestea ea e o carte atât de unitară. Părţile ei nu se contrazic, ci se explică, se completează una pe cealaltă. Azi au fost cazuri când autorul îşi dăduse cartea la tipărit şi revizuind-o a constatat că partea a doua se contrazice cu partea l-a. Astfel, a trebuit să alerge la tipografie să oprească linotipistul, să-şi facă modificările şi apoi s-o termine. Biblia e unitară în conţinutul ei. Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu?

Gândeşte-te şi la minunea supravieţuirii ei, nu-ţi spune nimic? Nici o altă carte de pe pământ nu a fost atât de prigonită ca Biblia. A fost vânată, a fost arsă, se părea că a fost stârpită, dar iat-o că există şi azi. Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu?

Şi priveşte la minunea răspândirii ei. E cea mai răspândită carte de pe glob. Se află tradusă în aproape 1400 de limbi. O găseşti şi la eschimosul din coliba de gheaţă a Nordului şi la sălbaticii din pădurile virgine ale Amazoanelor; o găseşti în mâna cercetătorului ştiinţific de la uriaşul sincrotron care generează 12 miliarde şi jumătate electroni volţi şi o găseşti în mâna tăbăcită a tăietorului de lemne şi în mâna murdară a măturătorului de stradă. Ei au citit-o şi au constatat că e Cuvântul lui Dumnezeu. Dar tu ai citit-o, ai studiat-o? Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu? Eşti tu pe deplin convins că nu e adevărată?

Dacă nu e adevărată şi atunci ea rămâne cea mai fantastică carte, căci a reuşit să captiveze milioane şi milioane de oameni. Dacă e adevărată, ea rămâne cea mai înspăimântătoare carte pentru tine, care n-o asculţi, căci îţi descrie chinul veşnic de care vei avea parte.

Pentru mii şi milioane, ea a fost cartea binecuvântată, care i-a ajutat să găsească mântuirea de păcate, pacea sufletului, o viaţă nouă şi o veşnicie fericită. Oamenii au experimentat-o în viaţa lor proprie şi au găsit-o adevărată. Au ascultat de chemările ei şi au întâlnit pe Dumnezeu. De aceea o iubesc şi o preţuiesc, ca pe o scumpă comoară. Au fost vremuri când cei ce o citeau şi cei ce o trăiau aveau de îndurat mari suferinţe şi le răbdau cu bucurie, uneori cântând. Nu te-ai întrebat de ce? Fiindcă ea e Cuvântul lui Dumnezeu. Fie că vrei sau nu vrei să recunoşti, ea rămâne adevărată. Şi nu va trece mult şi tu vei fi judecat sau răsplătit în conformitate cu atitudinea ce ai avut-o faţă de acest Cuvânt. Depinde de tine. Prin ascultare, poţi gusta fericirea în locaşurile veşnice, pregătite de Cristos Domnul, care a murit ispăşind vina noastră; sau prin neascultare de acest Cuvânt, vei deveni părtaş chinului în focul veşnic, pregătit diavolului şi îngerilor lui. Azi, acum tu încă mai poţi alege. Mâine s-ar putea să fie prea târziu. Toţi ajung să se convingă că Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu: unii se conving aici şi au parte de fericire pe pământ şi în veşnicie, alţii se conving în iad şi au parte de plâns şi scrâşnirea dinţilor, de viermele care nu moare şi focul care nu se stinge. Tu din care faci parte? O, prietenul meu, care până azi n-ai vrut să asculţi Biblia, te rog, te implor, ascultă azi Biblia, ascult-o şi nu-ţi va părea rău niciodată.

 Eşti sigur că nu va fi judecată?

„Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta, şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…”  Faptele Apostolilor 17:30,31

Apostolul Pavel, omul care a învăţat la picioarele lui Gămăliei, unul din cei mai de seamă profesori ai vremii sale, la Atena, în Areopag, în faţa învăţaţilor greci, spune că Dumnezeu porunceşte pocăinţa fiindcă a rânduit o zi de judecată şi un judecător în persoana Domnului Isus. Unii din învăţaţii greci n-au vrut să se pocăiască şi şi-au bătut joc de spusele apostolului Pavel. Şi mulţi fac aşa şi azi.

Toţi oamenii sunt vinovaţi de păcate mai mari sau mai mici, deci şi tu eşti vinovat. Toţi vinovaţii vor fi traşi într-o zi la judecată. Ca vinovatul să scape de judecată, Dumnezeu îi porunceşte să se pocăiască. Cristos Domnul zice: „Dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri” Luca 13:3,5. Dar mulţi nu vor să se pocăiască. Prin aceasta, ei dau dovadă că nu cred ce spune Dumnezeu, căci dacă ar crede că vor fi traşi la judecată, nu se poate să stea nepăsători. Odată, urcam treptele tribunalului cu un tânăr necredincios ce furase unele lucruri şi nu-l pot uita cum stropea treptele cu lacrimile sale. Şi el mergea numai în faţa unui om, dar tu vei merge în faţa lui Dumnezeu, cum ar trebui să fie starea ta?

Nu vrei să crezi că va fi o judecată? Îţi spui că omul când moare e mort, deci nu mai poate fi tras la judecată? De aceea trăieşti în beţii, în desfrâu, în minciuni, în toate păcatele; de aceea eşti nepăsător faţă de această poruncă dumnezeiască a pocăinţei. Dar te întreb: eşti tu sigur că nu există judecată? Ai tu certitudinea că nu vei fi tras la răspundere?

Biblia afirmă că va fi o judecată. Ea e rânduită de Dumnezeu. „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata (Evrei 9:27). După cum nu poţi scăpa de moarte cu toate titlurile tale, cu toată puterea ta, cu toţi banii tăi, cu toată iscusinţa ta şi nici cu ajutorul tuturor doctorilor şi a tuturor medicamentelor, tu nu poţi scăpa de moarte, căci ea e o orânduire divină, tot aşa nu poţi scăpa de judecată. „Dumnezeu a rânduit o zi în care va judeca lumea.” Ziua şi noaptea, vara şi iarna sunt orânduiri divine date prin legi eterne pământului nostru. Ele nu sunt în funcţie de credinţa sau necredinţa ta. Şi tot aşa e şi ziua judecăţii. Credinţa sau necredinţa ta te poate influenţa doar pe tine să te pregăteşti sau sa nu te pregăteşti pentru ziua judecăţii. Biblia spune „căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup. „2 Corinteni 5:10. Deci şi tu vei fi tras la judecată. Aici e un imperativ: „trebuie. Nu eşti întrebat dacă vrei sau nu vrei. De fapt, tu ai venit pe lume fără voia ta şi la fel pleci din lume fără voia ta; tot aşa te vei înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Cristos pe care n-ai vrut să-L asculţi, n-ai vrut să-L urmezi, poate chiar L-ai blestemat, dar să ştii că te vei înfăţişa, chiar fără voia ta. Oare răufăcătorii, hoţii, criminalii se duc de voia lor la judecată? Nu ai văzut cum sunt duşi de gardieni? Domnul Isus spune că aşa va fi şi în ziua judecăţii. „Fiul omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor smulge … pe cei ce săvârşesc fărădelegea …” Matei 13:41.

Despre ziua judecăţii, Biblia vorbeşte ca fiind ziua cea mare şi înfricoşată, ziua mâniei lui Dumnezeu, ziua de groază pentru toţi păcătoşii. Atunci îţi vor fi date pe faţă toate păcatele. Dumnezeu spune: „Îţi voi pune totul sub ochi” Psalmul 50:21. „Domnul va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor” 1 Corinteni 4:5. „Domnul vine să facă judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi” Iuda 14:15. „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu” Evrei 10:31.

Faţă de toate aceste adevăruri grave, tu ai stat nepăsător, poate ai râs, poate ai zis că sunt legende. Dar te întreb: eşti tu sigur că nu va fi o judecată? Ce vei face dacă totuşi există? Nu crezi că e bine să te gândeşti la aceasta?

Domnul Isus a zis: „Căci cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului” Matei 24:27. Oare poţi tu opri să nu fulgere? Conform constatărilor oamenilor de ştiinţă, în jurul pământului se petrec cam 360.000 fulgere pe oră. Specialişti ai Comp. General Electric au calculat cu ajutorul creierelor electronice că un fulger are 100 milioane volţi, un curent de 100.000 amperi şi o energie de 4 kilowaţi oră. Durata lui e de câteva milionimi de secundă şi spintecă văzduhul cu o iuţeală de 300 mii km. pe secundă. Venirea lui Cristos Domnul ca să judece lumea va fi ca fulgerul. Tu nu-L vei putea împiedeca, ci vei încremeni îngrozit. Orice fulger trebuie să-ţi aducă aminte că Domnul Isus va veni să judece vii şi morţii, deci să te judece şi pe tine.

Conştiinţa ta cere să fie o judecată. Omul e o fiinţă responsabilă, în lumea aceasta de nedreptăţi, noi totuşi avem instituţii de judecată, care sancţionează pe cei răi. Conştiinţa ta cere ca binele să fie răsplătit, iar răul să fie pedepsit. Dar nu tot binele e răsplătit aici şi nu tot răul e pedepsit aici. Trebuie să existe o zi de judecată, când tot ce e ascuns să-şi primească o dreaptă răsplătire. Poate tu eşti în culmea puterii tale şi nu vrei să crezi că vei fi judecat, dar adu-ţi aminte că toţi criminalii de război, care au fost traşi în faţa tribunalului de la Nürenberg, când au fost în culmea puterii lor, n-au crezut că vor ajunge să fie judecaţi-şi totuşi au ajuns judecaţi şi condamnaţi. Eşti tu sigur că nu va fi o zi a judecăţii şi pentru tine?

Mulţimea mare a celor nedreptăţiţi aici pe pământ reclamă să fie o judecată. De atâtea ori cei tari calcă în picioare drepturile celor slabi, asupresc pe cei nevoiaşi. Gemetele lor mute strigă să fie o judecată. Pe pământul nostru este multă nedreptate. Poetul român Alexandru Vlahuţă spunea în poezia sa „Triumful aşteptării” „Există o dreptate … şi trebuie să vie.” În Apocalipsa 6:10 ni se spune că martirii strigau: „Până când, Stăpâne Doamne, Tu care eşti sfânt şi adevărat zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Deci ei cer să fie o judecată, iar răspunsul e că va fi o aşa judecată, dar întâi trebuie să se împlinească numărul tovarăşilor lor, care au să fie omorâţi ca şi ei, Apocalipsa 6:10,11. Şi azi sunt locuri unde adevăraţii creştini suferă torturi şi sunt martirizaţi. Oare totuşi crezi că nu va fi o zi a urgiei lui Dumnezeu? Eşti tu sigur că nu va fi o zi a judecăţii divine?

Apoi trecutul arată că există o judecată divină. Şi cei din timpul lui Noe nu au vrut să creadă într-o judecată divină. Corabia era gata, Noe cu ai lui şi cu animalele au intrat înăuntru şi uşa a rămas deschisă încă şapte zile, şapte zile de har, dar oamenii n-au vrut să creadă că vine judecata divină, n-au intrat în corabie. Cât nu i-o fi îndemnat taica Noe să-şi salveze viaţa că vine potopul, aşa cum noi şi atâţia alţii îţi strigă ţie, dar nici unul, nici măcar fraţii, surorile sau nepoţii lui Noe n-au vrut să creadă. Dar, vai, necredinţa lor n-a împiedecat cu nimic dezlănţuirea urgiei divine. Şi ce grozavă a fost! Că a fost un aşa potop, azi nu mai e nici o îndoială. Dumnezeu a pedepsit răul. Apoi nimicirea Sodomei şi a Gomorei prin foc şi pucioasă nu arată cât de înspăimântătoare e judecata divină şi că necredinţa acelor păcătoşi nu a înlăturat judecata, ci i-a expus pe ei judecăţii dumnezeieşti? Şi aşa face necredinţa şi cu tine. Trecutul mărturiseşte că în mai multe rânduri, Dumnezeu a judecat şi pedepsit aspru păcatul. Şi totuşi tu crezi că nu va fi o judecată? Eşti tu sigur de aceasta?

Oricât ai fi de sigur că nu există o judecată divină, eu îţi spun că va fi, fiindcă dreptatea divină o Impune. Dumnezeu e drept şi El va răsplăti pe fiecare după fapta sa. El spunea lui Israel: „Nu pot să te las nepedepsit” Ier. 30:11. Dacă n-a cruţat El pe Israel, poporul Său, dacă n-a cruţat El îngerii care au păcătuit, dacă n-a cruţat lumea veche, dacă n-a cruţat pe locuitorii Sodomei şi Gomorei, oare crezi că te va cruţa pe tine, care nu vrei să crezi, nu vrei să-L asculţi? Dacă n-a cruţat El pe Fiul Său Preaiubit, când avea păcatele noastre asupra Lui, cum crezi că te va cruţa pe tine, care nu vrei să primeşti iertarea Lui, râzi de cele sfinte şi trăieşti în toate păcatele? Ţie îţi strigă Evanghelia: „Şi crezi tu … că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?” Romani 2:3. „îţi va suferi inima şi îţi vor fi mâinile destul de tari în zilele când voi lucra împotriva Ta?” Ezechiel 22:14. Belşaţar a fost împărat al Babilonului şi s-a crezut tare. Într-o noapte de ospăţ şi orgii, în dispreţ faţă de Dumnezeu, a poruncit să i’ se aducă chiar vasele sfinte luate de la Templul din Ierusalim, ca să bea vin din ele. În clipa aceea, s-au arătat degetele unei mâini, care au scris nişte cuvinte pe tencuiala zidului palatului. Atunci împăratul a îngălbenit, l-a cuprins groaza şi genunchi au început să i se izbească unul de altul. Şi n-au fost decât degetele unei mâini, dar ce vei face tu când îl vei vedea pe Cristos Domnul venind în slava Sa, mai strălucitor decât soarele? Ce vei face atunci? Vei repeta îngrozit: Şi totuşi există! Şi totuşi este o judecată! Înspăimântat vei fugi în munţi şi împreună cu alţii vei zice „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?”

„Da, ziua cea mare groaznică va fi,

Atunci toate popoarele vor sta la judecată.

Părinţi de copii s-or despărţi,

Soţi de soţii s-or despărţi,

Pe vecii vecilor.

Eu am căutat să-ţi mărturisesc acest adevăr că va fi o zi a judecăţii. O, aş vrea să fiu curat de sângele tău! De la mii de kilometri ţi-am strigat şi aş vrea să te trezeşti. Suntem îh ultimele ceasuri ale zilelor din urmă. îţi vreau salvarea. Dă-ţi seama de starea ta înainte de a fi prea târziu.

Pe marginea apelor care formează râul Niagara, înainte de a-şi lua iureşul năvalnic spre cascadă, există o inscripţie cu cuvintele: „Dincolo nu-i scăpare”. Nici cel mai iscusit înotător nu se încumetă să treacă de acest punct, căci înseamnă pierzarea. Tu eşti în acest punct. De aceea îţi strig şi vreau să-ţi arunc colacul de salvare: credinţa în Cristos. Apucă-l, agăţate de El. Cristos e singurul Mântuitor. Azi, acum, e încă

Mântuitor, mâine va fi Judecător. Aruncă-te chiar acum la picioarele Lui şi primeşte jertfa Lui ca făcută în locul tău. El a purtat şi osânda ta. A fost judecat El ca să nu mai fi judecat tu. A suferit El pedeapsa pentru păcat, ca să nu mai suferi tu. Ah, crede în El, crede în El acum, predându-i Lui viaţa ta murdară ca să fie spălată în sângele Lui şi apoi slujeşte-L cu toată scumpătatea.

Iar tu care totuşi nu vrei să crezi, te vei convinge în ziua judecăţii, dar, vai, va fi târziu. O, binecuvântat Mântuitor, primeşte la Tine şi mântuieşte chiar în clipa aceasta pe orice suflet care acum se apropie de Tine. Spală-l în preţiosul Tău sânge şi trece-l din moarte la viaţă, ca să nu mai vină la judecată. Ascultă-ne şi dovedeşte – ţi încă odată dragostea Ta.

Eşti sigur că nu este veşnicie?

Sunt mulţi oameni care cred în Dumnezeu, dar nu cred în veşnicie. Oridecâteori ascultă predicarea Evangheliei la înmormântarea cuiva, ei zic: „Cine ştie dacă mai este ceva dincolo? Aici e totul, la moarte se termină totul!” De fapt toţi păcătoşii ar vrea să se termine totul la moarte. Ei nu ar vrea să fie veşnicie, nu ar vrea să existe viaţă după moarte, nu ar vrea să existe rai şi iad. Pentru rai ei ştiu că nu s-au pregătit, iar în iad nu ar vrea să ajungă.

Înţeleptul Socrate spunea în privinţa aceasta: „Dacă totul s-ar sfârşi cu moartea noastră, atunci moartea ar fi o soluţie minunată pentru cei răi, care şi-ar scăpa cu o lovitură nu numai trupul, ci şi sufletul lor, cu toată răutatea dintrânsul. Deoarece însă, sufletul e nemuritor, evident, nu există scăpare de răul de care se tem. De aceea răii trebuie să se gândească la judecata de apoi.”

Biblia arată că există viaţă după moarte. Solomon spune că trupul nostru se întoarce în pământ, iar duhul se Întoarce la Dumnezeu care l-a dat Eclesiastul 12:7. Domnul Isus precizează: „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii.” Luca 20, 38. Despre bogatul nemilostiv a spus că după ce a fost îngropat, el se afla în locul de chin şi zicea: „grozav sunt chinuit în văpaia aceasta” (Luca 16:24), iar despre fraţii săi era îngrijorat „să nu vină şi ei în acest loc de chin” (Luca 16:28). Tâlharului pocăit pe cruce, Cristos Domnul îi zice: „Astăzi vei fi cu mine în rai” (Luă 23:43). Apostolul Pavel fusese răpit până în al treilea cer, în rai şi mai târziu zice: „Aş dori să mă mut şi să fiu cu Cristos căci ar fi cu mult mai bine” (Filipeni 1:23), iar privind la grozavele suferinţe ale martirilor din primul veac, el zice: „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare care are să fie descoperită faţă de noi” (Romani 8:18).

Pe de altă parte, demonii confirmă că există o” altă lume. În Ev. Luca 8:31 citim: „Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în adânc.” Şi lor le este groază de iad. Ei ştiu că există. De unde ştii tu că nu există iad? Pe ce se bazează necredinţa ta? Nu ţi se pare că te păcăleşti pe tine însuţi cu această părere? Eşti tu sigur că nu există viată după moarte, că nu există veşnicie? De fapt, toate adevărurile mai de seamă au fost tăgăduite la început. Lalande a respins lucrările lui Basel despre „Sateliţii ce răspândesc lumină”, zicând: „Noi nu credem asemenea lucruri.” Dar azi se ştie precis că sateliţii răspândesc lumină. Simon Newcomb a probat că este imposibil ca aeroplanele să zboare, fiindcă o aeronavă e mai grea decât aerul şi deci e o imposibilitate. Lavosier a tăgăduit în numele ştiinţei că ar putea să existe meteoriţi. „Este imposibil, a scris el, ca pietrele să cadă din cer, pentru că nu sunt pietre în cer”. Pe monedele vechi ale Spaniei se aflau imprimate coloanele lui Hercule, iar dedesubt era inscripţia: „Non plus ultra”, adică dincolo de Gibraltar nu mai există nimic. Aşa cum zic mulţi necredincioşi despre moarte „dincolo nu mai e nimic”. Învăţaţii vremii, adunaţi la Salamanca căutau să-i demonstreze lui Cristofor Columb că dincolo e doar nemărginitul mare al apelor. Dar într-o zi, la 12 Oct. 1492, călătorii de pe corabia „Pinta” a lui Columb strigau extaziaţi de bucurie: „Pământ, pământ”. După aceasta, guvernul Spaniei a pus să se taie cuvântul „non” din inscripţia „non plus ultra” şi a rămas „plus ultra”, adică dincolo mai este pământ. Mulţi vor păţi aşa în clipa morţii. Atunci se vor convinge că dincolo mai este o lume, dar fi-va prea târziu. De aceea consider că este bine să te întreb acum: tu care trăieşti în păcat, tu care nu te pregăteşti pentru veşnicie, tu care nu crezi în viaţa viitoare, eşti tu sigur că nu există veşnicie? Eşti tu sigur că nu există rai şi iad?

Ţi se pare că ştiinţa te împiedecă să crezi în viaţa viitoare? Dar sunt atâţia bărbaţi, vârfuri în ştiinţă şi totuşi cred în viaţa viitoare. Pentru ei ştiinţa nu tăgăduieşte existenţa vieţii viitoare, ci din contră le adevereşte aceasta. Revista Sunday Digest a publicat o serie de interviuri luate de James C. Hefley mai multor bărbaţi de ştiinţă. Printre ei a fost şi Dr. Edson Peck, care timp de 20 de ani a fost un distins profesor de fizică la Universitatea Northwestern din Chicago şi cercetător ştiinţific la Laboratorul National de cercetări nucleare Argon. Profesorul Peck vorbind despre deplasarea spre roşu în spectrul stelelor şi legea entropiei, a fost întrerupt de reporter cu întrebarea: „Credeţi că Dumnezeu a plănuit Universul numai pentru o perioadă definită de timp?” La aceasta Dr. Peck a răspuns: „Da, cred. Sensul unic de scurgere a timpului şi încetinirea mecanismului nostru cosmic indică că e un timp specific între creaţie şi disoluţie sau dezagregare. Reporterul l-a întrebat din nou: „Ce se va întâmpla când Universul se va opri?” – „Avem bune motive, a zis Profesorul Peck, să credem că Universul este ca maşinăria unui uriaş ceasornic, care încetineşte. Cineva l-a tras, l-a pus în mişcare. Eu cred că Dumnezeu l-a pus în mişcare. Când se va opri, eu cred că Dumnezeu va trage din nou ceasul. Aceasta ar putea aduce un cer nou şi un pământ de care se vorbeşte în Apocalipsa (Vezi cap. 21). Acum, dacă universul nu a fost totdeauna aşa şi nu va fi totdeauna aşa, oare nu tocmai aceasta îţi indică posibilitatea altei vieţi? Eşti tu sigur că nu există viaţă veşnică? Eşti sigur?

Dar nu numai Biblia ci şi credinţa popoarelor mărturiseşte că există o altă viaţă. Oameni, care n-au auzit niciodată Biblia, au crezut într-un loc de fericire veşnică şi un loc de chin. Vechii daci şi romani, strămoşii noştri, au crezut că există viaţă după moarte. Inscripţiile egiptene şi desenele din falnicele lor morminte, precum şi îmbălsămarea trupurilor arată că vechii egipteni, cu mult înainte de a fi Biblia, credeau în viaţa după moarte. La fel sumerienii, babilonienii, asirienii, fenicienii şi hitiţii credeau că mai există o viaţă. Scrierile lor dezgropate de arheologie arată clar lucrul acesta. Dr. David Livingstone, marele explorator al Africii a scris: „Existenţa lui Dumnezeu şi a vieţii viitoare este recunoscută peste tot în Africa.” Universalitatea acestui crez nu-ţi spune nimic? De unde au ştiut ei, fără Biblie, adevărul acesta? Înţeleptul Solomon ne lămureşte prin cuvintele: „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu” (Eclesiastul 3:11). Da, Cel ce ne-a făcut a pus în noi şi gândul veşniciei, de aceea şi cei mai înapoiaţi sălbatici au crezut într-o viaţă după moartei în privinţa aceasta, Theodore Parker a zis: „Intuiţia… este scrisă în adâncul inimii omeneşti de o mână care nu scrie falsităţi.” Scriitorul V. Hugo a zis: „Mormântul nu este o alee oarbă, ci un tunel. Se închide cu un amurg şi se deschide cu zorile dimineţii.. Simt că n-am spus nici a mia parte din ce este în mine… Setea după infinit dovedeşte infinitul.” Iar altădată tot el a scris: „Cu cât mă apropii de sfârşit, cu atât mai clar aud în jurul meu nemuritoarele simfonii ale lumilor care mă cheamă. E minunat şi totuşi atât de simplu.” Viaţă după moarte e scrisă înlăuntrul tău. Dorul tău după viaţă mărturiseşte aceasta. Şi totuşi până azi ai fost nepăsător de veşnicia ta. Dacă ai fi crezut în viaţa după moarte, te-ai fi pregătit pentru ea. Nepregătirea ta dovedeşte necredinţa ta. Dar e bine să te gândeşti ce vei face dacă totuşi există viaţă după moarte? Unde îţi va merge sufletul? Eşti tu sigur că nu există veşnicie?

Apoi fenomenele dinaintea morţii dovedesc că există viaţă după moarte. Unii se îngrozesc, iar alţii se bucură. Ce contrast mare. Acum gândeşte-te bine, dacă nu există nimic dincolo, de ce sunt aceste fenomene? Îmi vei spune că sunt determinate de credinţă. Oare aşa să fie? Nu-ţi dai seama că atunci fenomenele acestea de bucurie şi groază ar trebui să fie tocmai invers? Adică necredinciosul să se bucure şi credinciosul să se întristeze, căci are să dea socoteală lui Dumnezeu. Voltaire a fost mare ateu în viaţă, iar când a sosit clipa morţii, îngrozit cerea medicului său să-i prelungească viaţa măcar cu câteva minute, lată ce scrie medicul său: „Când a văzut Voltaire că are să moară, era ca şi gonit de furii. El mi-a oferit sume mari numai ca să mai poată trăi câteva minute. S-a agăţat cu încleştare de viaţă. Moartea l-a umplut de spaimă. Eu aş dori ca toţi cei ce au fost amăgiţi de cărţile lui, necredincioase, să fii văzut şi grozava lui moarte.” Câtă deosebire Între el şi evanghelistul Moody, care plin de bucurie în clipa morţii a zis: „Pământul se depărtează, cerul se apropie.” Dacă nu există veşnicie de ce s-a îngrozit Voltaire, căci ar fi o insultă să se spună că el a fost sub influenţa credinţei? Betex pune bine problema când zice: ‘”Dacă moartea e numai dizolvarea naturală a corpului în atomi, ce le pasă atomilor mei dacă intră sau nu în noi combinaţii chimice, şi care anume? De ce se înspăimântă materiile chimice?” Iar un bărbat de seamă răspunde: „Nu mă tem de moarte, ci de veşnicia ei.” Da, realitatea veşniciei e ceea ce ne îngrozeşte sau ne îmbucură. Şi totuşi tu trăieşti ca şi când n-ar fi veşnicie. De aceea te întreb din nou: eşti tu sigur că nu există viaţă după moarte? Dacă nu-L crezi pe Dumnezeu, ar trebui să crezi măcar demonii, spiritele, căci şi ele îţi spun că există o altă lume. Este cunoscut cazul lui Haşdeu, care a căutat cu ajutorul spiritismului să vorbească cu fiica sa Iulia. Biblia spune că aceasta este o urâciune înaintea Domnului, dar tu nu vei avea scuze, căci chiar şi lucrurile acestea te vor acuza. Tu ai auzit că există viaţă după moarte, dar n-ai vrut să crezi, n-ai vrut să te pregăteşti. Da, vei da socoteală într-o zi. Nu va trece mult şi te vei convinge că există o altă viaţă, dar vai, ce convingere grozavă va fi!

Eu am căutat să te confrunt, să te fac să te trezeşti din somnul nepăsării înainte de a fi prea târziu. Există o altă viaţă, o viaţă veşnică de glorie sau de chin. Binecuvântată jertfă a Domnului Isus te asigură de aceasta. Amarele Lui dureri şi grozavele lui suferinţe au fost tocmai ca să ne deschidă o cale nouă şi vie spre locul preasfânt. El nu şi-a dat viaţa ca să ne fericească doar pentru câţiva ani, ci pentru eternitate. Prin meritele Lui avem intrare liberă în cer. Ferice de cei ce îşi spală hainele în sângele Mielului ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate” Apocalipsa 22:14. Jertfa Lui e săvârşită şi pentru tine, ţie ţi se cere doar să o crezi, să o primeşti, în Ev. Ioan 3, 36 e scris: „Cine crede în Fiul are viaţa veşnică.” Dacă tu încă n-ai avut o clipă binecuvântată când să fii primit această viaţă veşnică, o poţi primi chiar acum. Tu doreşti viaţa. Fie că eşti tânăr sau bătrân, învăţat sau neînvăţat, fie că eşti în plinătatea puterii sau te zbaţi în dureri pe pat de boală, tu doreşti viaţa. Şi eu în numele dragostei dumnezeişti, îţi aduc vestea bună, că Dumnezeu vrea să-ţi dea viaţa veşnică în Cristos Domnul. Atâţia alţii au primit-o, atâţia o primesc chiar în clipa aceasta, oare ce vei face tu? Dumnezeu te cheamă la slava Sa veşnică. Cei ce au primit chemarea se bucură pe pământ şi se bucură când părăsesc pământul. Un poet creştin zice:

O, pentru-această fericire şi viitor aşa măreţ

Nimica nu-i prea mult în lume şi nu-i prea mare nici un preţ.

Dar n-am decât o viaţă Doamne, şi-un singur suflu pământesc

Ca-n schimbu-acelei fericite împărăţii să-ţi dăruiesc…

Şi-i prea puţin … pe-o fericire şi pentru-un veac aşa măreţ

Daca-aş avea, Isuse Doamne, aş da o mie de vieţi…

Vrei să ai viaţa veşnică, cere chiar acum Domnului să-ţi spele păcatele în sângele Său. Asigură-ţi chiar acum veşnicia. Unul, care în plin sezon sosise într-o staţiune de odihnă, a fost întrebat de alţii care n-au primit cameră: „Ce ai făcut tu de ai primit cameră?” El a răspuns: „Eu am dat telegrama mai din timp şi mi-am asigurat camera.” Fă şi tu aşa. Nu aştepta până în clipa morţii, ci acum asigură-ţi veşnicia. Nu zăbovi. Aş vrea să te întâlnesc în cer. Iar tu care nu vrei de loc să crezi: te întreb pentru ultima oară: eşti tu sigur că nu există veşnicie? Eşti sigur? Ţine minte că în privinţa aceasta nu ce spui tu are valoare, ci ce spune Dumnezeu. Şi El spune că există. Deci gândeşte-te unde vei petrece veşnicia.

Eu mi-am făcut datoria şi ţi-am vestit adevărul că există o altă viaţă, o viaţă veşnică, te-am îndemnat să primeşti prin jertfa Domnului Isus fericirea pentru eternitate. Prin faptul că nu o primeşti, înseamnă că o refuzi şi alegi iadul. E prea grozavi Mă doare pentru tine. În chip sincer îţi spun că aş fi vrut să-ţi fiu de folos. M-am rugat pentru aceasta şi poate mii de alţi fraţi şi surori se roagă pentru mântuirea ta chiar acum. Printre ei poate e chiar mama ta, tatăl tău, soţia sau soţul tău, poate fraţii sau copiii tăi. Vrei să fii muncit pentru veci în iad? Ca mâine va sosi moartea şi te va duce acolo. Atunci îţi vei da seama de marea înşelăciune a necredinţei şi îţi vei da seama că era bine să fi primit mântuirea mare a lui Dumnezeu şi viaţa veşnică.

Ce n-ai da tu-n clipa morţii să ai nădejdea ce-o am eu,

Să ştii că orice-ar fi să vie, tu şi-n clipa scrisă ţie

Eşti cu Dumnezeu în veşnicie, cu Dumnezeu.

Atunci însă va fi târziu. Ah, o veşnicie vei plânge şi vei scrâşni din dinţi împotriva ta. Atunci îţi vei aduce aminte chiar şi de clipa aceasta. Dar nu, nu trebuie să ajungi acolo. Cristos a murit pentru tine. A luat locul meu şi al tău în osânda, ca noi să putem lua locul Lui în glorie. De aceea aleargă la El acum şi urmează-L până ne vom întâlni acolo sus. Ne aşteaptă glorii ce nu pier, ne aşteaptă fericirea edenică, ne aşteaptă adunarea în sărbătoare, miriadele de sfinţi, ne aşteaptă Mântuitorul care a purtat crucea grea, ne aşteaptă Tatăl. Eu am primit darul fără plată al lui Dumnezeu, care este viaţa veşnică, în Cristos Isus Domnul nostru. Primeşte şi tu chiar acum acest dar.

Iar voi muritori, care aţi primit darul vieţii, iubiţi-L şi slujiţi-l pe Dumnezeu cu toată ardoarea sufletului vostru.

Mai multe materiale pentru Theophilos găsiţi pe Internet la:

http://www.theophilos.3x.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s