HIPNOZA

HIPNOZA

de Martin şi Deidre Bobgan

Cuprins:

Cuvânt înainte

Introducere

  1. Hipnoza – cât de înşelătoare este?
  2. Regres şi progres al vârstei
  3. Ce efecte are hipnoza de profunzime?
  4. Poate liberul arbitru să fie lezat în hipnoză?
  5. Hipnoza – o experienţă naturală?
  6. Hipnotismul – medicină, ştiinţă sau misticism?
  7. Ne avertizează Biblia cu privire la hipnotism?

Concluzii

 Mai multe materiale pentru Theophilos   şi cărţi electronice găsiţi pe Internet la:   www.theophilos.3x.ro

Cuvânt înainte

În ciuda unei cercetări ştiinţifice intense, tot nu se ştie ce este de fapt hipnoza sau cum funcţionează. După ce  ea a avut parte de trei decenii de aplicaţie crescândă în ştiinţă, mai ales în medicină, o serie dintre cei mai  competenţi experţi laici în acest domeniu încep să aducă obiecţii din cauza unor probleme agravante care îşi au  originea chiar în hipnoză.

Noile informaţii despre hipnoză care ne stau astăzi la dispoziţie ridică câteva întrebări foarte serioase referitoare  la continua aplicare a ei şi popularitatea în creştere de care se bucură în Biserica creştină. Soţii Bobgan, în  calitate de specialişti, se ocupă foarte temeinic de aceste chestiuni, tratând în mod special efectele hipnozei  asupra omului în general şi asupra Bisericii, Trupul lui Cristos, în special. Lucrarea lor este ştiinţifică, foarte bine  documentată, exactă, la nivelul cel mai actual al cunoştinţelor, totuşi este o lectură fascinantă chiar şi pentru  nespecialişti.

După părerea mea, această carte, de care era nevoie de mult timp, este cea mai bună lucrare referitor la  această temă. Nu pot decât să confirm fără rezerve cercetările şi concluziile soţilor Bobgan, şi aş dori să  recomand fiecărui cititor cât mai călduros posibil această carte. Atât creştinii, cât şi necreştinii vor găsi că ea  este captivantă şi totodată provocatoare; informaţiile conţinute în ea sunt extrem de preţioase. în mod deosebit  aş dori să-i incit pe acei creştini care au o mare răspundere pentru alţii să reflecteze cu atenţie şi în rugăciune  la concluziile soţilor Bobgan.

Dave Hunt

Introducere

Hipnoza, ca metodă de vindecare a unor boli mintale, psihice, sociale sau fizice, este cunoscută de sute sau  chiar mii de ani. Vraci, sufişti, şamani, hinduşi, budişti şi yoghini au practicat hipnoza, şi această listă este  continuată astăzi cu medici, stomatologi, psihoterapeuţi şi alţii. Fie că e vorba de vraci sau medici, fie în vremuri  de mult apuse sau în prezent, s-au celebrat şi se celebrează, s-au verificat şi se verifică, s-au îmbunătăţit şi se  îmbunătăţesc, s-au repetat şi se repetă ritualuri cu rezultate precise.

Transa hipnotică începe prin concentrarea atenţiei unei persoane asupra unui anumit punct; ea are o serie de  efecte. Dacă e să-i credem pe susţinătorii hipnozei, aplicarea ei poate printre altele să aibă următoarele efecte:  să schimbe comportamentul, şi anume în aşa măsură, încât să fie schimbate chiar obiceiuri; să stimuleze  într-atât gândirea, încât persoana să-şi amintească de lucruri uitate; să elibereze orice om de timiditate, temeri,  anxietăţi şi depresii; să vindece boli precum astmul şi alergia; să amelioreze viaţa sexuală şi să potolească  durerile.

Afirmaţiile de-a dreptul fantastice şi popularitatea crescândă de care se bucură hipnoza în lume au determinat şi  mulţi membri ai Bisericii lui Cristos să aştepte ajutor de la hipnoză. Medici, stomatologi, psihiatri, psihologi şi  consilieri spirituali creştini se folosesc de hipnoză în practica lor şi o recomandă creştinilor.

Acei creştini care recomandă folosirea hipnozei o fac parţial din aceleaşi motive ca şi medicii şi psihoterapeuţii.  Aceşti creştini cred că o hipnoză realizată de specialişti competenţi este ştiinţifică şi nu ocultă. Ei fac deosebire  între persoane care o folosesc în scopuri bune şi benefice, şi altele care sunt îmboldite de intenţii necurate. Se  spune că hipnoza poate fi periculoasă în mâinile unor oameni de rea-credinţă sau fără experienţă, dar că în  mâinile unor persoane bine instruite şi de bună-credinţă este o unealtă sigură şi folositoare. Pe lângă aceasta, ei  sunt de părere că hipnoza este nevătămătoare, deoarece o privesc ca pe o continuare a unor experienţe  cotidiene naturale. în fine, ei afirmă că voinţa liberă a omului nu este violată în timpul transei hipnotice.

Mulţi credincioşi sunt de părere că hipnoza poate să fie ori o metodă ştiinţifică, ori de origine satanică, în funcţie  de scopul pentru care este practicată. Expertul în secte Walter Martin recomandă pe baza unora dintre motivele  de mai sus întrebuinţarea hipnozei de către medici. Josh McDowell şi Don Stewart au în acest sens următoarea  părere: „Dacă cineva se lasă hipnotizat, atunci numai de către un medic calificat şi experimentat, care are  situaţia complet sub control”. Odinioară, hipnoza a fost tabu, acum este recomandată utilizarea ei în anumite  situaţii; ca urmare, mulţi creştini sunt nedumeriţi şi nu ştiu ce să creadă despre aceasta. înainte de a admite ca  hipnoza să devină un nou panaceu (remediu universal) în Biserică, trebuie să cercetăm ce pretenţii ridică ea, ce  metode întrebuinţează şi ce efecte de lungă durată are.

CAPITOLUL 1  Hipnoza – cât de înşelătoare este?

„Există pacienţi cărora… trebuie să le spunem o parte de adevăr; şi există alţii pe care, din motive strict  morale, trebuie să-i minţim”.  Pierre Janet, pionier al hipnoterapiei moderne

Aceste cuvinte înfiorătoare ne provoacă de-a dreptul să cercetăm mai îndeaproape hipnoza în sine şi utilizarea ei  modernă. Ce se întâmplă deci atunci când un hipnotizor începe să hipnotizeze pe cineva?

Pentru a transpune pe cineva într-o stare de hipnoză, hipnotizorul foloseşte aşa-numita inducţie. Doar foarte  puţini oameni au înţeles totuşi că inducţia hipnotică conţine adesea forme de înşelare subliminală. Chiar şi atunci  când hipnotizorul se străduieşte să facă numai afirmaţii adevărate şi sincere, se poate strecura inducerea în  eroare prin deformarea realităţii care începe în timpul inducţiei şi este continuată în cursul transei hipnotice.

O formă de iluzie folosită de hipnotizori sunt sugestiile aşa-zise „double-bind”. Medicul William Kroger şi psihologul  William Fezler, două capacităţi cunoscute în domeniul hipnozei, descriu inducţia ca şi „constând dintr-o  succesiune de sugestii double-bind”.

Prin sugestii double-bind se înţeleg afirmaţii ale hipnotizorului care sunt menite să arate subiectului (persoanei  folosite pentru experienţe) că reacţia lui (indiferent cum arată aceasta) este potrivită să inducă starea de  hipnoză. Aceste sugestii sunt menite să câştige încrederea pacientului şi să-l facă gata de cooperare, astfel  încât să se destindă. Kroger şi Fezler propun aici următoarele:

„Dacă pacientul clipeşte din ochi, se poate spune: „Vedeţi, acum doar aţi clipit”. Se pot folosi cuvinte  asemănătoare dacă, să zicem, sughiţă. Aceste afirmaţii acţionează ca amplificatoare şi îi sugerează pacientului  faptul că reacţionează bine la hipnoză”.

Kroger şi Fezler propun şi alte amplificatoare pentru a transpune mai rapid pe cineva în transă. Milton Erickson,  cunoscut drept „mare maestru al hipnozei clinice”, s-a servit de sugestii double-bind ca să dea pacienţilor săi o  posibilitate aparentă de decizie. Pacientul a putut într-adevăr să aleagă între o transă mai uşoară şi una mai  profundă, dar rezultatul a fost în orice caz o transă. Hipnoterapeutul Peter Francuch spune referitor la aceasta:  „Este extrem de important să foloseşti orice reacţie a pacientului ca să-i adânceşti starea de transă”.

Kroger şi Fezler se mai ocupă de o serie de alţi factori „care influenţează inducerea hipnozei”, printre care  prestigiul terapeutului:

„Un terapeut care ocupă o poziţie „mai înaltă” acţionează inspirând respectul asupra pacientului, care se găseşte  pe o treaptă „inferioară”. Dacă pacientul manifestă deci respect faţă de terapeut, mai ales când acesta este o  autoritate, prestigiul său acţionează favorabil asupra inducerii hipnozei”.

Pierre Janet găseşte cuvinte şi mai dramatice pentru a descrie puterea hipnotizorului asupra pacientului: Relaţia dintre un pacient hipnotizat şi un hipnotizor nu se deosebeşte esenţial de cea dintre un bolnav psihic şi  directorul unei case de nebuni”.

Hipnoterapeutul foloseşte tehnici precum repetarea, inducerea în eroare, stimularea fanteziei şi sugestia colorată  emoţional pentru a influenţa eficient voinţa unei persoane şi pentru a-i condiţiona comportamentul.

După inducerea hipnozei, iluzia continuă în funcţie de scopul urmărit cu starea de transă. în timpul unei hipnoze  experimentale, se spune de exemplu subiecţilor că vor fi surzi o scurtă perioadă de timp. Şi, într-adevăr, ei nu  mai aud, chiar dacă spaţiul în care se găsesc este plin de zgomote şi de voci. Este aceasta numai sugestie sau  deja iluzie? într-un alt experiment, subiecţii află că vor vedea în continuare un ceas căruia îi lipseşte arătătorul  orelor. Dacă li se arată acum ceasul, ei au halucinaţii şi văd exact ceea ce trebuie să vadă: un ceas fără  arătător pentru ore, chiar dacă acest ceas este de fapt complet în ordine. Profesorul Ernest Hilgard spune:  „Dacă este micşorată capacitatea de gândire critică, fantezia devine cu uşurinţă halucinaţie”. Prin iluzie,  persoanele au deci halucinaţii care corespund sugestiei făcute.

Janet a recunoscut faptul că hipnoza se bazează pe iluzie. El a căutat totuşi să risipească obiecţiile morale  contra unui hipnotizor care îşi înşală pacientul cu următoarele cuvinte:

„Îmi pare rău că nu pot împărtăşi aceste scrupule exagerate şi frumoase… Eu cred că pacientul vrea un medic  care să-l ajute, iar datoria profesională a medicului este să folosească orice remediu folositor şi să-l prescrie în  modul în care produce cel mai bun efect”.

Inducerea hipnozei constă deci dintr-un sistem de manipulări verbale şi non-verbale care servesc la  transpunerea unui om într-o stare de sugestibilitate crescută – sau, pe scurt, într-o stare în care crede aproape  orice.

Thomas Szasz, profesor de psihiatrie, arată faptul că hipnoza se bazează pe puterea sugestiei. Cercetătorul în  psihiatrie E. Fuller Torrey pune următoarea întrebare ca să-şi întărească punctul de vedere:

„Cum pot vracii, care lucrează în primul rând cu asemenea tehnici ca sugestia şi hipnoza, să obţină rezultate la  fel de bune ca terapeuţii occidentali, care folosesc tehnici cu mult mai complicate şi mai înalte?”

Torrey dă imediat răspuns propriei sale întrebări: Mai întâi, el obiectează prin aceea că tehnicile obişnuite în  Occident nu sunt de fapt aşa de înalte şi că „subapreciem mereu puterea sugestiei sau hipnozei”. Kroger indică  direct baza hipnozei. El spune: „Puterea hipnozei stă în puterea credinţei!” El identifică deci hipnoza cu un fel de  vindecare prin credinţă, spunând în plus:

„La întrebarea, dacă vindecarea prin credinţă religioasă este mai eficientă decât cea prin credinţă hipnotică, se  poate în mod vădit răspunde numai prin aceea că se are în vedere modul în care persoana a fost formată sau  influenţată anterior”.

Dacă cineva se ocupă îndeaproape cu hipnotismul, dacă-l caracterizează mai întâi ca un fel de sugestie şi după  aceea ca şi credinţă, ajunge în cele din urmă să-şi dea seama că trebuie să fie vorba de efectul placebo. Efectul  placebo survine atunci când cineva crede într-o anumită persoană, o tabletă prescrisă sau o metodă; credinţa  este cea care aduce cu sine vindecarea. Persoana, tableta sau metoda pot fi ineficace, zadarnice, dar rezultatul  este autentic. Janet a văzut încă pe vremea lui legătura dintre hipnoză şi un medicament fals, fără efect. Pentru  a justifica valoarea iluziei în hipnoză, el a invocat credinţa sa în placebo şi a subliniat că şi-a împlinit „ândatorirea  profesională” a-tunci când a prescris o tabletă fără efect şi a făcut în acelaşi timp afirmaţii care au favorizat  încrederea şi credinţa în această tabletă.

Atât Kroger, cât şi alţii recunosc faptul că efectul placebo joacă un rol în hipnoză. Kroger şi Fezler sunt de  părere că „credinţa într-un anumit medicament sau terapie face ca acestea să aibă succes!” Kroger afirmă în  plus: „Fiecare psihoterapeut este dator pacientului său să facă uz de un efect placebo care încă n-a fost pus  niciodată sub semnul întrebării şi care este extrem de eficient, şi anume hipnoza”. Şi aşa cum placebo-urile nu au  efect la toţi pacienţii, şi Kroger admite că hipnoza nu funcţionează în cazul tuturor oamenilor. El trage de aici  următoarea concluzie: „Teoria noastră arată astfel: Dacă place- bo-ul are efect, atunci hipnoza, în caz că este  utilizată de un medic competent, la indicaţie precisă şi cu prudenţa necesară, serveşte în gradul cel mai înalt  interesului pacientului”.

Efectul placebo nu se limitează fireşte numai la hipnoză, ci are efect şi în acupunctură, biofeedback şi în general  în psihoterapie. O serie de cercetări sprijinesc concepţia că nişte schimbări psihice, emoţionale şi chiar fizice îşi  au originea în psihicul omului. Dintr-un studiu făcut asupra aplicării acupuncturii într-o universitate se poate  deduce că speranţa pacientului în ameliorare poate influenţa rezultatele. Cercetătorii au descoperit că  acupunctura a avut efectul cel mai bun la acele persoane care au crezut în acest procedeu. Dacă conducătorii  de experienţă au făcut pacienţilor observaţii pozitive, faptul acesta a favorizat o atitudine mai bună de  aşteptare. De aici s-a tras următoarea concluzie: Dacă cineva vrea să combată durerile cu ajutorul acupuncturii,  trebuie s-o sprijinească mai întâi cu cuvinte şi acţiuni care să-l ajute pe pacient să creadă în succesul  tratamentului.

Alte studii au arătat mai departe că o mulţime de simptome de teamă şi de stres au putut fi reduse prin  transmiterea unor informaţii false. Pentru a ilustra puterea credinţei şi a efectului placebo, un cercetător a  efectuat nişte experienţe privind modul în care un fals feedback poate influenţa favorabil cardiopatia ischemică.  în acest experiment  s-a spus pacienţilor că rezultatele examinărilor lor s-au ameliorat, chiar dacă lucrul acesta  nu era adevărat. Falsul feedback obţinut cu ajutorul aparaturilor de biofeedback a procurat pacientului o  senzaţie de control asupra lui însuşi. Dacă falsul feedback a dat rezultate tot mai bune, pacienţii au crezut că ar  dispune de control mai mare asupra lor. După un interval de câteva săptămâni, pacienţii au declarat că  simptomele datorate stresului au slăbit. O cauză pentru acest fel de ameliorare este credinţa unui om în forţele  naturale din el. De aici urmează că „antrenamentul cu biofeedback… e un ‚placebo ca ultimă soluţie‘”. Un alt  studiu a arătat că cifrele neadevărate privitoare la temperatura camerei pot influenţa starea fizică de sănătate.  S-a dovedit că „prin informaţii false privind temperatura camerei se poate aduce un om în situaţia de a-i fi mai  rece sau mai cald decât dacă ar şti temperatura reală”.

Psihiatrul Arthur Shapiro afirmă că „psihanaliza – şi zecile de ramificaţii psihoterapeutice – este cel mai  întrebuinţat placebo din zilele noastre”. La o formă de psihoterapie, „Social Influence Therapy”, e folosit în mod  conştient un fals feedback pentru obţinerea succeselor. Un reprezentant al acestei ramuri a psihoterapiei spune  următoarele:

„Dacă uităm zelul umanitar, terapeutul are acum misiunea de a câştiga putere asupra pacientului, de a îmboldi  rezolvarea problemei şi de a-l convinge pe pacient de faptul că deja se simte mai bine, chiar dacă aceasta  înseamnă că nu este cu totul sincer”.

Acest terapeut afirmă că „o terapie cu bune rezultate aproape că se lasă redusă la o formulă”. Cea mai  importantă parte a acestei formule constă în „convingerea pacientului că… terapia are cu adevărat efect,  independent de faptul că se constată sau nu vreo schimbare obiectivă”.

În acest fel de terapie sunt aplicate cu succes cuvintele de măgulire şi laudă, expuneri deformate ale realităţii,  minciuni şi tot ce se numeşte în mod eufemistic „fals feedback”. Dacă cineva face abstracţie de aspectul etic,  această formă de terapie este o dovadă concludentă a faptului că puterea psihică poate produce o schimbare a  personalităţii.

Orice tehnică sau metodă care se bazează pe iluzie ar trebui privită cu cel mai mare scepticism. Hipnoza, ca şi  alte procedee „medicinale” îndoielnice, se întemeiază în mare măsură pe proceduri în care pacientul trebuie să  creadă în ceva, şi în care joacă un rol atât iluzia directă, cât şi cea indirectă. Poate de fapt cineva să se  încreadă în timpul transei într-un hipnotizor care foloseşte forme subtile de iluzie, de inducere în eroare, ca să  hipnotizeze un om sau chiar şi numai să dea crezare afirmaţiilor sale solemne cum că hipnoza ar fi complet  nepericuloasă?

CAPITOLUL 2  Regres şi progres al vârstei

Un bărbat care suferă de migrenă relatează despre senzaţiile pe care le avea totdeauna în pântecele mamei sale  atunci când ea avea dureri de cap. Apoi el îşi „aminteşte”: într-o viaţă anterioară a fost prins de indieni; i s-a  legat capul cu curele de piele, şi ele au fost strânse. El descrie tăria durerii; curelele s-au strâns tot mai mult în  jurul capului lui până ce i s-a spart craniul, şi el nu mai este în acest trup. Mai târ-ziu, el migrează într-o „altă  viaţă”: de data aceasta este un indian şi are o bandă metalică în jurul capului. El este pedepsit pentru vreo  faptă şi este torturat până la moarte. După diferite alte întâmplări, el îşi „aminteşte” cum a decurs naşterea vieţii  lui de acum. Cineva spune că-i rămâne înţepenit capul, iar el simte pe cap ceva metalic atunci când este tras  prin canalul de naştere. După a patra şedinţă cu regres hipnotic, migrena a dispărut.

În această extrem de populară formă de hipnoză, un om este dus înapoi într-o perioadă timpurie a vieţii sale, ca  să-şi amintească evenimente trecute şi, pe cât este posibil, să le trăiască încă o dată. Otto Rank, contemporan  cu Sigmund Freud, era convins de faptul că naşterea este evenimentul cel mai decisiv al primei părţi a vieţii  omului şi că de aceea este sursa unor stări ulterioare de teamă. Sub hipnoză, oamenii sunt conduşi înapoi în timp  până la aşa-zisul eveniment al naşterii lor şi chiar până în existenţa prenatală pentru a li se vindeca problemele  psihice şi fizice.

Referindu-se la regresul hipnotic, unii oameni afirmă că fătul în uter şi bebeluşul la naştere pot înţelege cuvinte,  atitudini şi acţiuni ale persoanelor care sunt în jur. Revista americană de specialitate Brain/ Mind constată că  persoane până la 23 de ani „redau cu exactitate sub hipnoză impresiile trăite în timpul naşterii”. în articol se mai  spune că informaţiile dobândite prin hipnoză „coincid cu datele exacte ale mamei privind detalii precum: coafura  ei, instrumentele folosite la naştere, discuţiile în sala de naştere, caracterul şi comportarea surorilor medicale şi  medicilor, precum şi propria lor stare sufletească şi fizică”. Toate acestea sunt în contradicţie flagrantă cu toate  datele neurologice deja cunoscute, şi de aceea ştiinţifice, anume că tecile de mielină din creier sunt încă prea  subdezvoltate în stadiul prenatal, natal şi postnatal timpuriu pentru a înregistra asemenea amintiri. David  Chamberlain, psiholog în San Diego, conchide afirmaţia paradoxală că omul cu ajutorul hipnozei „âşi poate aminti  într-adevăr extrem de amănunţit propria naştere”, dar că amintirea din timpul naşterii totuşi nu este înregistrată  în creier. Se pune atunci întrebarea: Dacă aminti-rile nu sunt înregistrate în creier, atunci unde?

Francuch descrie cu un limbaj spiritual în cartea sa Principles of Spiritual Hypnosis experienţele prenatale, natale  şi postnatale readuse în conştienţă prin hipnoză. El scrie:  „Deoarece spiritul interior există deja odată cu momentul concepţiei (în combinaţia unică a genelor şi înainte de  apariţia individului din eternitate în Dumnezeu), este evident că el înregistrează şi înţelege tot ce se întâmplă din  clipa concepţiei”

Şi deoarece capacitatea de a înţelege limba este ancorată în aceste gene, deoarece şi ea e prezentă din  eternitate în Dumnezeu, Creatorul şi Iniţiatorul limbajului, prin urmare şi ea este mereu prezentă în spiritul  lăuntric.

Dacă un om dă crezare acestei explicaţii, ajunge într-un încâlcit şi confuz joc spiritual al metafizicii, în care  fenomene fizice (concepţia, etc.) sunt descrise cu noţiuni spirituale care nu sunt nici biblice, nici ştiinţifice. Prin  asemenea „pălăvrăgeală” spirituală pot fi atraşi oamenii în mlaştina influenţelor satanice. Nişte hipnoterapeuţi,  care-şi transpun pacienţii în starea dinaintea naşterii sau din timpul ei, respectiv într-o nouă naştere  („Rebirthing”), afirmă că pot vindeca totul, de la astm până la fobie.

Unii dintre aceşti hipnoterapeuţi îşi transpun pacienţii în aşa-zisa viaţă anterioară. Acest „farmec” începe prin  aceea că hipnoterapeutul readuce respectiva persoană în copilăria ei timpurie, apoi în anii dinainte, în timpul  dinaintea naşterii, dinaintea concepţiei, apoi într-o stare pe care o denumesc existenţă anterioară. Pacientul  este stimulat să-şi amintească de evenimente din viaţa trecută, să le povestească terapeutului şi să le  retrăiască încă o dată pentru el. în descrierea pe scurt de pe coperta cărţii lui Helen Wambach numită  Transmigration of Soul Through Hypnosis se pot citi următoarele: „Am mai trăit o dată? Aceasta este întrebarea  de care s-a ocupat Helen Wambach în numeroasele ei şedinţe de hipnoză cu sute de subiecţi… Rezultatul sunt  date verificate care dau în mod impresionant de înţeles presupunerea că există viaţă anterioară”. în cartea lor  Report of Life Before Life. Therapy of Reincarnation, Morris Netherton şi Nancy Shiffrin citează numeroase cazuri  de persoane care au fost vindecate de probleme fizice şi psihice prin regresul hipnotic. Câteva cazuri pot apărea  din fantezia omului sau pot fi realizate şi în timpul hipnozei prin sugestii din partea hipnotizorului. Când însă  relatări dintr-o viaţă anterioară coincid exact cu istoriografia, atunci încep să se ivească primele îndoieli  privitoare la sursa informaţiilor.

Elizabeth Howard, o cercetătoare cu renume în domeniul farmaceutic, a povestit sub hipnoză detalii din „viaţa ei  anterioară”. Ea trăise sub numele de Elizabeth Fitton în timpul domniei reginelor Maria şi Elisabeta I a Angliei. Ea a  relatat despre naşterea nelegitimă, despre care desigur că nu oricine avea cunoştinţă. De asemenea, ea a  descris în modul cel mai exact interiorul casei în care trăise femeia, deşi ea însăşi nu fusese niciodată acolo.  Asemenea relatări sunt întrebuinţate de mulţi oameni pentru întărirea gândului reincarnării, dar poate fi perfect  adevărat ca aceste „amintiri” însufleţite să provină din partea unor fiinţe spirituale demonice care pot influenţa  mintea omenească în timpul hipnozei.

Unii oameni îşi amintesc, fie spontan, fie prin sugestiile hipnotizorului, chiar şi de o viaţă anterioră pe o altă  planetă. Paul Bannister relatează de un studiu extins pe o durată de cinci ani la care au luat parte peste 6000  persoane. Pe baza descrierii sale, „o cincime au descris existenţe anterioare pe alte planete”. Bannister conchide  de aici că „peste 45 de milioane de americani au trăit deja anterior pe alte planete”.

Cu ajutorul terapiei prin reincarnare, după cum afirmă autorii unei cărţi, se pot „descoperi cauzele unor incidente  şi probleme traumatice, începând cu dificultăţi sexuale, continuând cu fobii şi terminând cu migrena, iar apoi să  le prelucreze eficient”. Efectele pozitive ale terapiei prin reincarnare sunt ademenitoare, dar Dumnezeul Bibliei  spune: „Şi după cum omului îi este stabilit să moară o singură dată” (Evrei 9:27). E limpede pentru cei mai mulţi  creştini că teoria reincarnării este demonică, dar oare în ce măsură ajunge un om prin hipnoterapie, până ce se  întoarce în stadii timpurii ale vieţii sale, în sfera de dominaţie a prinţului întunericului? Şi până la ce punct poate  un creştin să se lase condus înapoi fără ca să ajungă în zona periculoasă? Ce-ar face un hipnoterapeut creştin  dacă o persoană hipnotizată trece deodată de la un eveniment trăit în prima fază a copilăriei la o aşa-zisă viaţă  anterioară sau o viaţă pe o altă planetă?

Factorul cel mai important în hipnoterapia prin regres sau prin reincarnare este memoria. Hilgard afirmă în acest  sens: „Indiferent pe ce căi ajungem în locurile profunde ale sufletului, de fiecare dată ne izbim de aceeaşi  problemă: înregistrarea şi regăsirea informaţiei, fie ea adevărată sau falsă”. Psihologul social Carol Tavris deduce  următoarele din examinarea unor lucrări privitoare la cercetarea memoriei:

„Cu un cuvânt, memoria este sărăcăcioasă. în cazul cel mai bun este o instigatoare a confuziei, iar în cazul cel  mai rău o trădătoare. Ea ne furnizează amintiri clare şi vii privitoare la întâmplări care nu puteau să fi avut loc şi  lasă să pară înceţoşate şi neclare detalii decisive ale unor evenimente petrecute cu adevărat”.

Bernard Diamond, profesor de drept şi psihiatrie clinică, spune că unii martori la proces care au fost mai înainte  hipnotizaţi „arată adesea o siguranţă privind amintirile lor care se găseşte rareori la martorii obişnuiţi”. Diamond  citează faptul că persoane hipnotizate „transferă asupra amintirilor lor închipuiri şi sugestii transmise în mod  conştient sau inconştient de către hipnotizor”. Diamond arată apoi că „un om nu mai poate face deosebire după  hipnoză între amintirea fidelă adevărului şi o închipuire, respectiv un detaliu sugerat”. Deci, persoana hipnotizată  nu ştie nici măcar că fantazează şi născoceşte lucruri. în cursul unei cercetări privitoare la memorie şi la folosirea  hipnozei, Curtea de Apel din California a ajuns la concluzia că „memoria nu funcţionează ca un aparat video, ci  este supusă mai degrabă unei mulţimi de influenţe care au ca urmare o schimbare neîncetată a conţinutului ei”.  S-ar putea deci spune că memoria este vinovată din motive de slăbiciune omenească.

Cercetarea arată că hipnoza poate da la iveală la fel de bine informaţii false, ca şi relatări veridice ale unor  întâmplări trecute. Pe lângă aceasta, câteva studii au dovedit că, sub hipnoză, oamenii pot minţi, şi chiar fac  lucrul acesta. Deoarece memoria este atât de îndoielnică, neputând să ne bazăm pe ea, orice metodă de  vindecare care se întemeiază pe amintire este în general lipsită de încredere, în afară poate de faptul că omul îşi  aminteşte de fidelitatea lui Dumnezeu în trecut. Siguranţa în cazul pseudo-amintirilor şi nesiguranţa în cazul  amintirilor reale fac din hipnoză o practică îndoielnică dacă este inclusă în procesul de vindecare capacitatea de  amintire.

În revista de specialitate juridică California Law Review, Diamond pune şi răspunde la o serie de întrebări, dintre  care unele sunt citate aici împreună cu extrase din răspunsurile respective:  „Este posibil ca la o persoană hipnotizată să nu existe o sugestibilitate mărită? Nu! Hipnoza este, aproape că  s-ar putea spune prin definiţie, o stare de sugestibilitate mărită.

Poate oare un hipnotizor, prin folosirea întregii lui priceperi şi atenţii, să împiedice ca sugestiile să ajungă în sfera  intelectuală a persoanei hipnotizate şi să se încuibeze acolo? – Nu, asemenea sugestii nu pot fi împiedicate.

Poate oare persoana hipnotizată să spună mereu după trezire care din gândurile, sentimentele şi amintirile ei îi  aparţin şi care au fost provocate prin experienţa hipnotică? – Nu. Pentru om este extrem de greu să admită  faptul că unele dintre gândurile lui ar fi putut fi introduse în el şi că poate n-au fost produsul propriei sale voinţe.

Se întâmplă rareori ca cineva să creadă că nu a fost hipnotizat, când de fapt acesta a fost cazul? – Nu,  dimpotrivă. Mulţi oameni refuză să creadă că au căzut în transă.

Pot oare nişte persoane hipnotizate mai înainte să-şi limiteze amintirea la fapte, fără fantezii şi născociri? – Nu…  Din dorinţa de a îndeplini sugestiile hipnotizorului, detaliile lipsă sunt completate adesea cu ajutorul fanteziei şi al  inventivităţii.

Dispare oare efectul distrugător al hipnozei după ce persoana hipnotizată este trezită? – După cum s-a  dovedit… efectul durează şi după sugestiile făcute în timpul hipnozei.

Poate hipnotizorul sau subiectul să distingă în timpul hipnozei sau ulterior între date reale şi plăsmuiri ale fanteziei  din istorisirea amintită? Nu. Nici un om, oricât de experimentat ar fi, nu poate stabili exactitatea capacităţii de  amintire mărite hipnotic”

Întrebările şi răspunsurile citate ar trebui să aibă un efect foarte mare de trezire şi aducere la realitate asupra  oricărui om care este interesat de utilizarea hipnozei. Câte dintre aceste posibilităţi influenţează un om sub  hipnoză, chiar dacă aceasta serveşte numai şi numai scopului de calmare a durerii, ameliorare a somnului,  înlăturare a tulburărilor sexuale sau vreunui alt lucru dintre acelea nenumărate pentru care hipnotismul promite o  rezolvare?

Pe lângă hipnoterapia prin reincarnare, unele persoane mai practică şi hipnoterapie cu ajutorul vieţilor ulterioare.  în sensul acesta, omul este hipnotizat chipurile în viitor. Conform relatărilor în care e descris acest fenomen,  hipnoterapeutul îşi conduce clienţii în vremuri şi locuri viitoare. Persoana hipnotizată vede chipurile întâmplări  viitoare, lămureşte omoruri şi dezvăluie soarta viitoare a unor personalităţi renumite. Kroger subliniază că marea  valoare terapeutică a hipnoterapiei în viitor constă în aceea că se poate vedea cum reacţionează probabil o  persoană într-o situaţie dată în viitor.

Francuch explică astfel experienţe din trecut, prezent şi viitor care sunt făcute în starea de hipnoză:  „…Noţiuni ca „trecut”, „prezent” şi „viitor” sunt lipsite de importanţă şi sens la nivelul spiritualităţii, ele sunt  înlocuite prin stările, împrejurările şi întâmplările corespunzătoare lor, şi anume complet independente de  elemente precum timp şi spaţiu”.

Francuch descrie unele experimente la care a luat parte şi în care a atins „starea hipnozei depline”:  „Persoana aflată în stare de hipnoză deplină a fost în stare să nu ţină seamă de spaţiu şi timp. Ea a putut să  descrie foarte exact şi în amănunt ceea ce se petrecea în casa unui prieten care se afla la aproape 500 de km  depărtare. Totodată, această persoană a fost în stare să redea exact ceea ce se petrecuse înainte cu o lună,  cu un an şi cu zece ani tot în acest loc, şi de asemenea a putut într-un mod uimitor să descrie exact ceea ce se  va întâmpla în acest loc în ziua următoare, într-o lună, într-un an, etc”.

În această călătorie în timp cu maşina hipnotică, unde se află oare graniţa între demonic şi divin, între sfera  ştiinţei şi domnia lui Satan? Unde anume se stabilesc legături cu întunericul şi se dă acces diavolului?

CAPITOLUL 3  Ce efecte are hipnoza de profunzime?

Profesorul de psihologie Charles Tart a cheltuit mult timp cu cercetarea hipnozei în încercări de laborator. El  relatează despre un experiment în care, cu ajutorul unui bărbat numit William, a măsurat profunzimea hipnozei.  S-a notat ce experienţe face William, un student de colegiu inteligent, complet integrat în societate, în vârstă  de 20 de ani. După ce prof. Tart l-a hipnotizat de câteva ori pe William, ca să adune experienţe privitoare la  profunzimea hipnozei, i-a cerut să indice în timpul transei profunzimea acesteia. William şi Tart aveau câte o  cifră pentru fiecare treaptă, dar aici vom descrie numai efectele diferite. Mai întâi se constată o senzaţie de  destindere, apoi o părăsire a trupului fizic, pe care William îl desemnează ca fiind „doar un lucru, ceva pe care  l-am lăsat în urmă”. Puterea vizuală este diminuată, are senzaţia de întunecime care devine tot mai intensă. El  se simte liniştit şi calm, până când odihna şi pacea „nu mai sunt nişte noţiuni pline de sens… dacă s-a depăşit  acest punct, nu mai există eu sau sine care să se poată simţi liniştit sau neliniştit”. Pe lângă aceste senzaţii,  William are de asemenea parte de diferite grade de conştienţă a anturajului şi a propriului său eu.

În stadiile incipiente, William este conştient de sine, dar apoi identitatea sa „se concentrează treptat asupra  capului”. Mai târziu are sentimentul că nu mai este el însuşi, ci ceva mult mai mare: potenţialul de a fi putea  orice”. Sentimentul lui William de trecere a timpului se risipeşte, face loc unui sentiment de atemporalitate. Şi la  nivelul inferior se găseşte o „conştienţă a unui fel de muzică monotonă sau zumzăit, însoţită de un sentiment că  sunt posibile experienţe tot mai multe şi mai importante”. Tart constată: „Muzica despre care vorbeşte William este probabil în legătură cu concepţia hindusă despre silaba sfântă Om,  probabil o notă fundamentală a universului, pe care omul o poate ‚auzi‘ dacă mintea lui vibrează tot mai mult în  armonie cu universul”.

Sentimentul lui William de unitate cu universul aminteşte limpede de experienţele religioase al hinduşilor. Senzaţia  de contopire cu universul şi de pierdere a propriei identităţi, dar care merge mână în mână cu sentimentul că se  poartă în sine potenţialul de „a putea orice”, este tot mai puternică odată cu profunzimea hipnozei.

La încheierea relatării sale despre lucrarea cu William, Tart scrie că William a ajuns la stadii „care seamănă cu  cele din descrierile orientale a unei conştienţe a vidului, a nimicului…, în care se lasă chipurile în urmă spaţiu,  timp şi sine, şi unde nu mai există decât conştienţa pură a nimicului primordial, din care provine toată creaţia  manifestată”. El spune mai departe că asemenea experimente „oferă posibilitatea de a folosi stări de transă  hipnotică la cauzarea şi/sau modelarea experienţelor mistice”.

Se pare deci că odată cu profunzimea transei hipnotice creşte şi posibilitatea unei ameninţări demonice. în mod  paradoxal, unii afirmă că se obţin cele mai bune rezultate atunci când se lucrează cu stări mai profunde de  transă. Daniel Goleman scrie:  „Precum meditaţia şi biofeedback-ul, tot aşa şi hipnoza unei persoane poate deschide calea spre o întreagă  paletă de stări diverse de conştienţă sau, mai rar, spre stări modificate de conştienţă”.

Melvin Gravitz, fostul preşedinte al Societăţii americane pentru hipnoză clinică, „numeşte starea asemănătoare  transei o stare modificată a conştienţei”. Erika Fromm spune într-un articol cu titlul Altered States of  Consciousness (ASC = stări modificate ale conştienţei) următoarele: „Este timpul ca cercetătorii care se ocupă  cu stările modificate ale conştienţei să ia contact cu cei care cercetează hipnoza, ca să-şi dea seama că  hipnoza este un ASC”. Pe fiecare treaptă a transei hipnotice are loc o deformare a realităţii.

Ernest Hilgard, care s-a ocupat timp de 25 de ani în detaliu cu hipnoza, a descoperit că nu oricine poate fi la fel  de bine hipnotizat. El a constatat că „persoane care se manifestă în închipuiri şi fantezii” sunt cei mai potriviţi  pentru hipnoză. într-un articol din revista Psychology Today despre un nou studiu al hipnozei se constată că  asemenea persoane (care sunt considerate somnambule) „posedă o capacitate foarte puternic dezvoltată pentru  fantezii extreme şi se lasă frecvent în multe cazuri, chiar şi fără hipnoză, în voia acestora”. Studiul a arătat că  somnambulii „posedă capacitatea de a avea halucinaţii după plac” şi de „a avea fantezii sexuale foarte  pronunţate”. Cel mai alarmant a fost totuşi faptul că toţi somnambulii care au luat parte la studiu „credeau că au  avut experienţe supranaturale, ca de exemplu întâlniri cu spirite”.

Hilgard descrie hipnoza profundă printre altele cu următoarele cuvinte:  „…Apar deformări ale conştienţei care indică anumite elemente comune cu descrierile experienţelor mistice.  …Timpul care trece îşi pierde importanţa, pari să-ţi laşi trupul în urma ta, apare un nou sentiment al unor  posibilităţi interioare nelimitate care îşi găseşte în final punctul culminant şi concluzia în sentimentul de a fi una  cu universul”.

Psihologul clinician Peter Francuch descrie astfel experienţele care au loc pe diferitele trepte ale transei  hipnotice:  „Se parcurg până la cinci sute de stadii şi trepte diferite, care sunt imaginile diferitelor stadii şi trepte ale lumii  spirituale, ca şi a condiţiilor care domnesc acolo. Starea la treapta a 126-a corespunde celei descrisă de misticii  orientali”.

Francuch a condus unele persoane mult peste această treaptă de transă şi descrie acum experienţele unuia  dintre subiecţii săi:  „Subiectul părăseşte stadiul al 126-lea, starea de gol, de vid, de nimic, Nirvana, ca un individ nou-născut cu o  conştienţă înaltă a individualităţii şi diferenţierii sale, şi în acelaşi timp cu un sentiment de contopire interioară şi  exterioară cu universul şi cu creaţia; el a fost deci concomitent una cu creaţia şi deosebit de ea. Această stare  se sustrage unei descrieri cu cuvinte, întrucât limba omenească nu posedă nici un fel de posibilitate de  exprimare”.

El spune mai departe:  „Mi s-a relatat că la depăşirea celei de a mia trepte sunt anulate toate regulile şi legile, aşa cum le cunoaştem  de la toate nivelurile spiritualităţii şi lumii fizice, naturale, şi va lua fiinţă ceva complet nou”.

În stadiile mai profunde, transa hipnotică poate şi va duce de obicei la experienţele descrise mai sus, pe care  unui creştin nu-i va fi greu să le identifice ca oculte; la nivelurile mai puţin profunde este posibil să nu apară  aceste manifestări vădite. Nu putem decât să avertizăm cu privire la faptul că există un pericol şi mai mare cu  cât este făcută o inducţie hipnotică mai profundă; cu cât e mai profundă transa, cu atât mai multe prejudicii se  pot pricinui. Fireşte că atunci se pune întrebarea: Ce legătură există între diferitele trepte ale hipnozei şi de la  ce treaptă ajunge un om în zona periculoasă? Iar dacă se ia în seamă studiul lui Hilgard despre somnambuli, care  se cufundă uşor în treptele mai profunde ale transei: Orice persoană care se lasă transpusă în transă este oare  predispusă la fantezii sexuale sau la experienţe supranaturale?

În Spiritual Counterfeits Newsletter, David Haddon avertizează: „Orice tehnică sau practică ce modifică  conştienţa, astfel încât se ajunge la o stare mintală pasivă, trebuie evitată”. Haddon atrage atenţia să nu se  provoace sau să se intensifice stări mintale pasive, indiferent ce mijloace şi căi se pot alege pentru aceasta.  „Se începe adesea practicarea acestor tehnici din cauza presupusului lor folos psihic şi fizic, şi nu atât de mult  pentru că este vorba despre discipline spirituale, dar intenţiile respectivei persoane nu vor putea împiedica  experienţele stării pasive a minţii cu pericolele aferente”.

Haddon redă pericolele unei stări de conştienţă goale, lipsite de gânduri:  „… El orbeşte mintea pentru adevărul Evangheliei prin faptul că înlocuieşte raţiunea ca mijloc de cunoaştere… el  face ca mintea să fie deschisă pentru concepţii false despre Dumnezeu şi realitate… face ca personalitatea să  fie predispusă la pătrunderea forţelor demonice”.

Articolul lui Haddon se ocupă de fapt în primul rând cu meditaţia, dar suntem de părere că aceste posibilităţi  există şi în cazul hipnozei. Kroger dezvoltă ideea: „De sute de ani budiştii, yoghinii, adepţii religiei tibetane şi  budismului zen au folosit sisteme de meditaţie şi stări modificate de conştienţă care indică trăsături comune cu  hipnoza”.

Între transa hipnotică şi posedarea demonică există cu siguranţă câteva puncte comune. Hilgard descrie două  cazuri de transă în care a fost implicată posedarea demonică. în primul caz, „demonul pune stăpânire” pe  persoană, în al doilea persoana are „o serie de spirite care o vizitează”. Hilgard a relatat:  „Spiritul pune stăpânire pe om şi răspunde apoi la câteva întrebări, furnizează în special recomandări privind  vindecarea de boli şi menţionează puterea vindecătoare specială a unui pahar de apă vrăjit”.

Este deci hipnoza o invitaţie adresată spiritelor, începutul posedării demonice? Liderul unei secte, fost hipnotizor  de profesie, afirmă: „Cine a fost odată hipnotizat, sufletul lui nu-i va mai aparţine niciodată”. Desigur că nu  putem fi de acord cu o asemenea luare de poziţie extremă, totuşi ea poate conţine un grăunte de adevăr.

Francuch este un foarte bun exemplu al modului în care un psiholog clinic trece prin evoluţia de la hipnoză la  hipnoză spirituală şi mai departe la misticism şi ocultism. Textul de publicitate pentru cea de a treia carte a sa  Messages from Within (Mesaje din interior) sună după cum urmează:  „Această carte constă din peste treizeci şi şase mesaje pe care le-a primit el de la cel mai mare dascăl spiritual  – cel mai înalt – în cursul autohipnozei sale mergând în profunzime, meditaţiei şi dialogului său cu Sinele Interior”.  Calea spre experienţe supranaturale, posedare demonică şi toate celelalte lucruri posibile poate să treacă deci  foarte bine pe la transă.

CAPITOLUL 4  Poate liberul arbitru să fie lezat în hipnoză?

Există păreri împărţite dacă un hipnotizor poate determina pe cineva să facă sau nu ceva împotriva voinţei sale.  Dacă lucrul acesta ar fi posibil şi s-ar şi întâmpla în realitate, cei mai mulţi creştini ar percepe hipnoza ca ceva  respingător. De aceea, pentru hipnotizor este hotărâtor să păstreze la pacienţi închipuirea că ar avea control  asupra voinţei sale. Pacientul se va încrede mai mult în hipnotizor dacă acesta îl asigură că voinţa lui nu este  atinsă sau lezată în nici un fel, şi că în timpul transei poate lua când vrea decizii libere.

Procesul hipnozei aduce cu sine un fel de schizofrenie, în care persoana respectivă păstrează pentru sine decizia  în anumite domenii (aşa-numit control executiv), în timp ce predă alte sfere de decizie hipnotizorului. De aceea,  un om poate avea în timpul hipnozei sentimentul că are deplin control asupra sa, pentru că încă poate lua o serie  întreagă de decizii. Un exemplu: în cadrul unei hipnoze experimentale, în care persoanele aveau libertatea să se  mişte şi să umble încoace şi încolo după plac, au apărut halucinaţii care corespundeau exact sugestiilor  hipnotizorului. în timpul hipnozei se ajunge deci la o separare a controlului. Persoanele hipnotizate păstrează  într-adevăr decizia în multe domenii, cedează în schimb hipnotizorului altele. Hilgard spune despre aceste  persoane: „În timpul şedinţei de hipnoză fac ceea ce le sugerează hipnotizorul, experimentează ceea ce trebuie  să experimenteze şi-şi pierd controlul asupra mişcărilor”.

Dacă de exemplu se spune unei persoane hipnotizate că nu poate  să-şi mişte braţul, atunci ea nici nu-l poate  mişca. Margaretta Bowers relatează modul în care „… dispare încet perceperea lumii exterioare reale… şi vine un  timp în care se aude vocea hipnotizorului ca şi cum ar veni din propriul suflet, iar persoana se supune voinţei  hipnotizorului ca şi cum ar fi a ei proprie”.

Un alt domeniu al voinţei la care se renunţă în timpul hipnozei este funcţia de control. Ea ne ajută la aflarea  hotărârii prin faptul că compară situaţii trecute cu cele actuale. Această programare de informaţie, asociată cu  o aplicaţie asupra situaţiei momentane, poate schimba decizia privind modul în care ne comportăm. Lucrul acesta  arată cam aşa: Dacă mă învârt de jur împrejur, dacă scot nişte sunete stridente şi mă comport ca o maimuţă,  arăt ca un idiot”. Totuşi, dacă aceste mecanisme de control nu sunt făcute ineficiente, se poate întâmpla ca  cineva să facă lucruri pe care nici nu le-ar concepe în alte împrejurări.

Deaorece în timpul transei are loc o deformare a realităţii, pentru persoana hipnotizată nu mai este posibil să  aprecieze corect care acţiuni sunt pline de înţeles şi care nu. Hilgard observă că în starea de transă este  eficientă o logică de transă ce acceptă nişte lucruri „care în mod normal ar fi de neconceput”. Astfel, cineva  mişcă braţele în sus şi în jos, pentru că hipnotizorul i-a sugerat că ar avea aripi. Dacă realitatea este atât de  deformată, iar un om nu mai are nici măcar capacitatea de a judeca conform realităţii, atunci posibilităţile sale  de decizie responsabilă sunt prejudiciate. El nu este în stare să-şi folosească responsabil propria voinţă.

Capacitatea prezentă la un om în stare normală de a lua hotărâri şi a face uz de informaţii este prejudiciată în  timpul hipnozei, ceea ce poate duce la faptul că unele dintre aceste domenii sunt cedate hipnotizorului. Dacă  cineva nu-şi păstrează în mod deplin capacitatea normală de a discerne realitatea şi de a lua hotărâri, se ajunge  la faptul că i se poate impune o voinţă străină, iar a sa proprie este lezată cel puţin parţial. într-o lucrare  standard de psihiatrie se află următoarea afirmaţie:

„Prin hipnoză înţelegem concentrarea focală a percepţiei cu o atenţie periferică redusă… Dar când cel hipnotizat  lasă în seama altuia structurarea experienţelor sale, aceasta duce la o relaţie strânsă, sentimentală cu o  capacitate critică redusă”.

Chiar dacă această lezare a capacităţii de decizie şi a evaluării realităţii este numai trecătoare, tot există mereu  posibilitatea unor sugestii posthipnotice la care continuă să existe influenţarea, şi mai departe posibilitatea unei  prăbuşiri progresive a ambelor acestor funcţii prin disocierea conştienţei.

Pentru noi este evident că un hipnotizor poate ademeni o persoană la o acţiune care în mod normal e în afara  limitelor cardului ei de decizie. Un hipnotizor poate să aducă un om în situaţia de a comite o crimă, prin aceea  că-i insuflă o teamă extremă că cineva vrea să-l omoare. Pacientul ar vedea atunci lucrul acesta ca o acţiune  de legitimă apărare. Prin inducere în eroare cu ajutorul hipnozei, se poate de asemenea ca un om să fie  determinat să acţioneze împotriva voinţei sale dacă această acţiune este prezentată în aşa fel, de parcă s-ar  afla în propriul cadru decizional.

Deoarece un om sub hipnoză este gata să facă ceva, dacă i se explică chestiunea şi i se prezintă ca ceva de  dorit, şi deoarece sub hipnoză se poate ajunge la o deformare a realităţii, pe baza sugestibilităţii sale crescute  poate avea loc o lezare a liberului arbitru, care este condiţionat şi prin faptul că acela care l-a transpus în  transă poate prezenta totul ca fiind plauzibil şi de dorit. în cartea sa Hypnotism and Psychic Phenomena  (Hipnoza şi fenomenele psihice), Simeon Edmunds citează numeroase cazuri ca să ilustreze convingerea că este  posibil ca un hipnotizor să săvârşească o acţiune ilegală împotriva cuiva, şi că în plus e foarte posibil ca el să  determine o altă persoană să îndeplinească o acţiune ilegală. Deci, dacă se face abstracţie de asigurările  liniştitoare ale hipnoterapeuţilor, care afirmă că liberul arbitru al unui om nu este lezat sub hipnoză, există foarte  puţine dovezi pentru faptul că lucrul acesta nu se poate întâmpla. Tema lezării voinţei nu numai că este foarte  controversată, dar e şi complicată de faptul că nu este posibil să spui exact cum arată adevărata voinţă a unei  persoane. Poate că un bărbat spune: „Îmi iubesc soacra”, pe când în realitate o urăşte. Chestiunea lezării  voinţei, din cauza naturii ei complexe şi dificile, se sustrage unei clarificări cu ajutorul retoricii sau al cercetării.

Deoarece hipnoza deplasează responsabilitatea într-un domeniu în care nu se mai poate lua o decizie obiectivă,  raţională şi deplin conştientă, are loc o lezare a liberului arbitru. Capacităţile normale de evaluare sunt pierdute,  iar deciziile sunt luate pe baza sugestiilor, fără acordul şi influenţa de frânare a raţiunii. Voinţa este o comoară  de preţ a omului şi arată semnătura de neşters a Creatorului nostru. Voinţa omenească cere mai multă grijă şi  respect decât i-ar plăcea hipnozei să-i acorde. A evita sau a nesocoti starea responsabilă a raţiunii şi a deciziei  libere numai din cauza speranţei în vreun ţel mult dorit este o proastă metodă de vindecare şi, mai rău încă, o  teologie proastă. De aceea, posibilitatea lezării voinţei se numără printre motivele pentru care un creştin ar  trebui să ocolească hipnoza.

CAPITOLUL 5  Hipnoza – o experienţă naturală?

„Transa hipnotică se întâlneşte regulat în toate adunările creştine. Aceia care o condamnă cel mai puternic şi o  prezintă drept dăunătoare sunt exact cei înclinaţi să iniţieze cel mai frecvent o transă hipnotică – fără să fie  conştienţi de lucrul acesta”.  Paul F. Barkman, psiholog clinician şi decan al Cedar Hill Institute for Graduate Studies

Cei care, asemenea lui Barkman, recomandă şi avizează favorabil hipnoza, spun adesea că ea este o  componentă naturală a vieţii noastre cotidiene. Dacă prin „natural” se face referire în mod normal la somn, atunci  respingem această concepţie, pentru că somnul este o parte necesară a vieţii. Dar hipnoza nu este aşa ceva.  Dacă prin „natural” se face referire la „bun”, atunci respingem şi lucrul acesta, pentru că numeroase impulsuri  afective naturale ale omului, ca de exemplu mândria, mânia şi gelozia, pot fi rele.

Ernest Hilgard obiectează: „Hipnoza nu este ceva supranatural sau neliniştitor. Ea este complet normală şi  naturală, şi este un rezultat al atenţiei şi sugestiei”. Hipnotizorul David Gordon crede că un bun vânzător este un  bun hipnotizor, că în cazul unui film bun este implicată hipnoza şi că este vorba despre o formă de hipnoză  atunci când cineva îl face pe altcineva să creadă un lucru.

Scopul susţinătorului hipnozei este să ne convingă de faptul că hipnotismul este o parte a vieţii noastre  cotidiene, astfel încât să nu ne dea de bănuit. Logica folosită arată cam aşa: „Atenţia şi influenţarea” sunt parte  a vieţii noastre. Deoarece hipnoza conţine atenţie şi influenţare, trebuie să fie acceptabilă. Cu aceeaşi logică se  poate pleda pentru spălarea creierului. Dacă o persoană o influenţează pe alta, atunci aceasta este o parte a  vieţii cotidiene. Spălarea creierului constă doar în faptul că o persoană o influenţează pe alta. Dacă se urmează  succesiunea de idei până la absurd, se ajunge la concluzia că spălarea creierului trebuie să fie acceptabilă.

Punctele comune între hipnoză şi stările naturale sunt superficiale; deosebirile profunde sunt totuşi enorme!  Atenţia şi influenţarea nu pot fi aşezate pe aceeaşi treaptă cu hipnoza, la fel de puţin ca persuasiunea  (înduplecarea) cu spălarea creierului. Atenţia şi influenţarea pot fi o parte a hipnotismului, iar persuasiunea poate  fi o parte a spălării creierului, dar această parte pur şi simplu nu reprezintă totalitatea. Chiar şi nişte experienţe  supranaturale şi tehnici de meditaţie orientală au anumite componente naturale.

Dacă cineva vrea să convingă o persoană că hipnoza reprezintă o mare parte din viaţa ei cotidiană, atunci ea nu  va mai fi suspectă pentru acea persoană. Un exemplu cu care se poate sprijini această afirmaţie e cel al unui  conducător auto care este atât de atent să urmărească fâşia verde între cele două căi de rulare ale unei  autostrăzi, încât să rateze ieşirea de pe aceasta. Cam aşa este chipurile autohipnoza. Să însemne oare lucrul  acesta că totdeauna când cineva se concentrează asupra unui lucru şi nu dă atenţie altora se hipnotizează  singur? Există oameni care cred că, oricând, concentrarea este o formă de hipnoză. Ei ar spune chiar că cineva  care pleacă la serviciu şi care nu-şi mai aminteşte cum a parcurs drumul până acolo se află într-o stare de  hipnoză autoindusă. Ei ar mai afirma în plus că un om, dacă se găseşte într-o situaţie apăsătoare, de exemplu în  faţa unui examen sau interviu, şi se concentrează asupra destinderii sau relaxării sale, el aplică principiile de bază ale hipnozei autoinduse.

A caracteriza asemenea întâmplări ca autohipnoză pentru a da mai multă credibilitate întregului domeniu al  hipnotismului este curată prostie. Decizia omului de a se concentra asupra destinderii sale în loc să fie îngrijorat  are la fel de puţin de a face cu hipnoza ca atunci când preferă să vizioneze un meci de fotbal decât un film, sau  să se lase în voia unui gând şi în schimb să nu acorde nici o atenţie altui gând. Dacă ducem la capăt această  idee absurdă, în final vom considera convertirea unui creştin ca fiind hipnoză autoindusă. Şi nu numai  convertirea, ci şi pocăinţa, comuniunea, rugăciunea, închinarea şi alte elemente ale creştinismului. Şi tocmai  aceasta se şi întâmplă. Kroger şi Fezler constată: „Un exemplu minunat pentru autohipnoză îl constituie  rugăciunea şi meditaţia”. Kroger spune într-un alt loc:  „Rugăciunea, mai ales cea a religiei iudaice şi creştine, are multe asemănări cu inducţia hipnotică…  Contemplarea, meditaţia şi cufundarea în sine însuşi, elemente atât de caracteristice rugăciunii, sunt aproape  identice cu autohipnoza.

Profeţii din Vechiul Testament au întrebuinţat probabil atât tehnici ale autohipnozei, cât şi cele ale hipnozei în  masă.  … Hipnoza într-o formă sau alta este practicată în aproape toate religiile”.

Referitor la vindecările prin credinţă, Kroger mai adaugă:  „Dacă observăm pelerinii în aşteptarea lor de a găsi vindecare într-un loc sfânt, ne sare imediat în ochi faptul că  majoritatea acestor oameni, când se apropie de locul acela sfânt, se află într-o stare hipnotică”.

În încheiere, el constată:  „Cu cât studiezi mai mult diferitele religii, de la cele mai „primitive” până la cele mai „sofisticate”, descoperi cu  atât mai mult o legătură uimitoare între fenomenele religioase la care joacă un rol atât sugestia, respectiv  hipnoza, cât şi condiţionarea”.

Margaretta Bowers spune următoarele:  „Omul religios nu-şi mai poate ascunde capul în nisip şi afirma că nu ştie nimic despre ştiinţă şi despre arta  disciplinei hipnotice… Fiecare om religios de succes, fie că recunoaşte, fie că nu, face automat uz de tehnici  hipnotice în cadrul practicării ritualurilor, al predicării sau al închinării”.

Richard Morton, pastor ordinat cu un grad de doctor în psihologie şi consiliere comportamentală, este autorul  unei cărţi cu titlul Hypnosis and Pastoral Counseling (Hipnoză şi consiliere pastorală). Pe baza pregătirii  academice şi a practicii sale ca hipnoterapeut, Morton ajunge la concluzia că hipnoza este o capacitate  omenească normală, şi „a atribui acestui fenomen în sine un statut demonic sau ocult ar însemna să-L declari pe  Dumnezeu ca Autor al răului”. Scopul acestei cărţi este să încurajeze lumea religioasă „să accepte hipnoza şi     să-i recunoască statutul onorific care i se cuvine”. Morton descrie folosirea tehnicilor de hipnoză în timpul orei de  închinare într-un serviciu divin tipic. El spune: „Experienţa închinării se bazează pe capacitatea omului de a fi  receptiv la tehnicile hipnotice întrebuinţate cu ocazia închinării”. Morton spune ulterior că „hipnoza, ca şi religia,  este naturală, puternică şi răspândită în întreaga lume”.

Pentru a arăta cât de departe se poate ajunge cu pervertirea adevărului, să mai cităm un pasaj din capitolul  „Hypnosis and Religion as Natural Phenomena” (Hipnoză şi religie ca fenomene naturale), în care Morton scrie:  „Una dintre cele mai timpurii, dacă nu cumva cea mai timpurie reprezentare posibilă a hipnozei se află în cartea  Geneza din Vechiul Testament. Aici se spune de către Dumnezeu, „El a lăsat să cadă un somn adânc peste om”,  ca să-i facă o tovarăşă de viaţă”.

Morton mai afirmă că femeia cu scurgerea de sânge care a venit la Isus (Luca 8:43-48), a fost vindecată prin  hipnotism. Morton crede că multe vindecări ale lui Isus au fost realizate cu mijloace hipnotice „naturale”. De  aceea, religia este chipurile hipnotism.

Dacă se argumentează că hipnoza este echivalentă cu concentrarea şi influenţarea, şi că concentrarea şi  influenţarea sunt astfel hipnoză, s-ar putea ajunge la concluzia că omul, dacă respinge hipnoza, atunci  concomitent nu vrea să aibă nimic de a face cu comuniunea, pocăinţa, convertirea şi rugăciunea. Exprimat la  modul extrem, lucrul acesta ar însemna că, pentru a evita hipnoza, omul trebuie să renunţe la credinţa lui şi să  înceteze de a mai gândi. Dacă se transferă acest mod de argumentare de exemplu asupra domeniului medicinei,  s-ar putea ajunge pe baza faptului că medicii vorbesc cu pacienţii lor la concluzia că orice om care are o  cu cineva e şi activ pe tărâmul medicinei.

Deşi în cursul hipnozei apar şi procese naturale, cum ar fi concentrarea şi influenţarea, hipnoza nu este un  proces natural al vieţii cotidiene. Deşi pot exista anumite asemănări între rugăciune şi hipnoză, există totuşi o  mare deosebire, dacă un om I se destăinuie lui Dumnezeu în rugăciune, sau dacă se lasă pe mâna hipnotizorului  în timpul unei şedinţe de hipnoză. Există o mare deosebire între credinţa în Dumnezeu şi credinţa manifestată în  hipnotizor, chiar dacă în ambele cazuri este vorba de credinţă. Deşi există asemănări superficiale între hipnoză şi  multe alte activităţi, de aici nu urmează faptul că totdeauna este vorba despre unul şi acelaşi lucru.

CAPITOLUL 6  Hipnotismul – medicină, ştiinţă sau misticism?

Mulţi medici se folosesc de centrele de energie din yoga pentru a ameliora bolile fizice. Kroger şi Fezler spun:  „Cititorul n-ar trebui să se lase încurcat şi zăpăcit de presupusele deosebiri între hipnoză, Zen, yoga şi alte  metode orientale de vindecare. Deşi ritualurile sunt de fiecare dată altele, este vorba în fond de unul şi acelaşi  lucru”.

Cercetătorul în psihiatrie E. Fuller Torrey pune în corelaţie tehnicile hipnotice cu vrăjitoria. El spune în plus:  „Hipnoza este numai un aspect al tehnicilor yoga întrebuinţate în meditaţia terapeutică”.

Medicul William Kroger constată: „Principiile de bază ale yogăi sunt în multe privinţe asemănătoare cu acelea ale  hipnozei”. Dar pentru a putea descrie în continuare hipnoza ca ştiinţă, el declară: „Yoga nu este o religie, ci mai  degrabă o ‚ştiinţă‘ cu care se poate dobândi stăpânirea asupra minţii şi vindeca bolile fizice şi psihice”. în  continuare, el depune o mărturie ciudată: „Există multe sisteme în yoga, dar scopul central – unirea cu  Dumnezeu – este comun tuturor acestora şi e şi metoda prin care are loc vindecarea”.

Cuvintele folosite cel mai mult de către cei ce recomandă hipnoza pentru creştini sunt medicinal şi ştiinţific.  îndată ce unui procedeu i se dă numele de medicinal, deci şi ştiinţific, aceasta acţionează ca un  „sesam-deschide-te” asupra celor credincioşi. Toţi cei care recomandă hipnoza pentru creştini se bazează pe  denumirea îndoielnică „ştiinţific” pentru a justifica întrebuinţarea de către ei a hipnozei. Donald Hebb spune în  Psychology Today/The State of the Science că „hipnoza s-a sustras în mod consecvent unei explicaţii  satisfăcătoare”. De la Kroger şi Fezler provine afirmaţia: „Există tot atâtea definiţii ale hipnozei câţi autori ale  acestor definiţii”. în vremea actuală nu există nici o explicaţie ştiinţifică general recunoscută referitor la ceea ce  este exact hipnoza. Szasz descrie hipnoza ca fiind terapia unei „ştiinţe fictive”. Nu putem considera hipnoza ca  ştiinţă, dar putem spune că ea a fost de mii de ani şi e şi azi o parte componentă integrantă a ocultului.

Unii credincioşi recomandă hipnoza atâta timp cât este în mâna unor persoane instruite, mai ales medici. Un om  care are nevoie de ajutor urgent pentru o problemă importantă care durează de multă vreme şi care a încercat  deja fără succes alte metode terapeutice este predispus şi vulnerabil în faţa ei. El se agaţă poate de orice  perspectivă directă sau indirectă de ajutor pe care poate pune mâna, mai ales dacă este sprijinită de un medic. Exact aşa arată situaţia dificilă a multor creştini.

Numai puţini oameni sunt conştienţi de faptul că hipnoza medicinală este pur şi simplu hipnoză folosită în scop  medicinal. Şi medicii utilizează regresul hipnotic şi hipnoza profundă. în ce punct al regresului hipnotic şi la care  nivel al hipnozei profunde ar trebui un creştin să întrerupă tratamentul? Există medici care practică hipnoza  medicinală în care se tinde spre un fel de schizofrenie. Pacientul devine observator al propriului său trup şi ajută  la stabilirea diagnosticului şi terapiei. Aceşti medici lasă „pacientul hipnotizat să ‚meargă‘ în regiunea  corespunzătoare a trupului său pentru a face acolo reparaţii, pentru a sprijini efectul medicamentului, sau doar  pentru a ţine sub observaţie progresul procesului de vindecare”. Să fie oare acest fel de hipnoză medicinală  acceptabil pentru un creştin?

Referitor la întrebuinţarea hipnozei de către un medic am vrea să punem următoarele întrebări: Se pot evalua  consecinţele spirituale de  lungă durată pe care le are un tratament cu hipnoză pentru creştin, chiar dacă  acesta este realizat de un medic bineintenţionat? Ar leza oare în vreun fel un medic cu înclinaţie anticreştină sau  ocultă un creştin printr-un tratament care ar implica transa? Ce se poate spune despre consultarea unui medic şi  hipnoterapeut care face parte din Biserica lui Satan? Care este situaţia cu un hipnoterapeut care foloseşte  hipnoza de reincarnare sau de viitor ca mijloc de ameliorare a unei boli psihice sau fizice? Aceste întrebări şi  altele trebuie să primească răspuns înainte ca cineva să se supună unui asemenea tratament, chiar dacă el este făcut de un medic sau psiholog?

Szasz deplânge faptul că „hipnoza se bucură de o reânviorare periodică ca ‚tratament medicinal‘”. Actualmente  suntem martorii unei asemenea perioade de reânviorare, şi unii credincioşi au deschis deja larg uşa pentru o  hipnoterapie „medicinală”. Dar medicii prescriu şi practici holistice de vindecare, precum meditaţia, vizualizarea şi  biofeedback-ul. De aceea, nu orice sistem sau tehnică, doar pentru că un medic le foloseşte, este automat  medicinal sau ştiinţific, chiar dacă adesea e considerat astfel. în Brain/Mind Bulletin este prezentată o nouă  încercare de ameliorare a randamentului personal, aşa-numita sofrologie:

„Sofrologia este o asociere de exerciţii de relaxare, tehnică a respiraţiei, conştienţă truporală, vizualizare,  autohipnoză şi training autogen (= conducere a funcţiilor fizice automate). Scopul exerciţiilor este îmbunătăţirea  atenţiei, percepţiei, concentraţiei, exactităţii mişcărilor, randamentului şi ţinutei trupului”.

Conform acestei comunicări, sofrologia este o combinaţie de principii „ale unor discipline psihice şi fizice din  Orient şi din Occident”. Există astăzi deja peste 5.000 de medici care sunt instruiţi în această tehnică  orientalo-occidentală care joacă un rol în „Raja-Yoga, Zen şi practici tibetane”. Doar faptul că această metodă e  utilizată de medici nu mai este de mult pentru noi o dovadă că e ştiinţifică sau acceptabilă pentru creştinul care  are nevoie de ajutor.

John Weldon şi Zola Levitt fac în cartea lor Psychic Healing următoarea observaţie: „În momentul de faţă există  tendinţa că tot mai mulţi absolvenţi ai unei universităţi (oameni de ştiinţă, medici, psihologi, etc.) şi personal  medical încearcă să cultive capacităţi oculte”. Autorii constată:

„Un număr crescând de persoane active pe tărâm medical (medici, asistente, chiropracticieni, etc.) este luat de  un val de filozofii şi practici spiritiste, care-şi au obârşia în cea mai mare parte în influenţa parapsihologiei,  vindecărilor pe bază spiritistă şi medicinei holistice”.

Ei avertizează:  „Pacientul nu-şi va mai putea permite să nu evalueze starea spirituală a celui care îl tratează. A neglija lucrul  acesta poate să-l coste mai mult decât onorariul de consultaţie al medicului pe tot anul. Nişte practici care par  a fi complet inofensive… pot deveni cauza unei împovărări oculte”.

Aducerea tradiţiilor mistice şi medicinale ale Orientului în medicina occidentală cere un mare discernământ pentru  a se şti ce este medicinal şi ce este mistic. Medicul Arthur Deikman spune: „Văd acum misticismul ca un fel de  ştiinţă… Motivul unui mistic de a duce o viaţă virtuoasă se deosebeşte fundamental de cel al unui om pios,  religios… Această deosebire arată faptul că misticismul este o ştiinţă psihică şi nu un sistem de credinţă”.

Meditaţia Transcendentală, cunoscută şi sub forma prescurtată TM, este o combinaţie de religie şi psihoterapie.  Astăzi se folosesc mulţi medici de TM pentru a vindeca o mulţime de boli psihice şi fizice. TM este considerată  uneori „ştiinţa inteligenţei creative”. Dar TM nu este o metodă medicinală de tratament şi nici ştiinţă. Conform  sentinţei unui judecător din New Jersey, ea este o religie şi, din cauza principiului separării între religie şi stat, nu  poate fi materie de studiu în şcolile publice.

Eticheta de ştiinţific este acordată în mod fals tuturor tendinţelor de mai sus, şi de asemenea hipnozei. Pe lângă  sofrologie, yoga şi TM sunt folosite de către terapeuţi şi astrologia, I Ching, Tantra, Tarot, alchimia şi  actualismul, toate acestea fiind practici oculte. Acest amestec de ştiinţă cu ocultism este foarte evident tocmai  în hipnotism.

Chiar dacă se pune în legătură cuvântul hipnoză cu cuvântul terapie, lucrul acesta încă nu ridică practica în sine  din sfera ocultului la un nivel ştiinţific, şi la fel de puţin este hipnoterapia ceva mai demn ca hipnoza care este  efectuată de un vraci. Halatul alb poate fi o haină de lucru mai respectabilă decât nişte pene de vultur şi o faţă  vopsită, dar în fond este acelaşi lucru. Hipnoza rămâne hipnoză, fie că este numită hipnoză medicinală,  hipnoterapie, autosugestie sau altcumva. Hipnoza în mâna unui medic este la fel de ştiinţifică ca o baghetă  magică (cu care se caută izvoare, etc.) în mâna unui inginer constructor.

Unii oameni iau o atitudine mai pragmatică şi apără utilizarea hipnotismului. Deoarece el dă rezultate, înseamnă  că trebuie să fie şi bun. Poate că durerea dispare într-adevăr, poate că un om îşi regăseşte somnul dorit, iar la  altul se rezolvă problema sexuală. Cine poate critica un asemenea procedeu? Pe de altă parte, oare scopul scuză  într-adevăr mijloacele? Mulţi vraci, şamani şi ghicitori au procente de succes mai mari decât hipnoterapeutul.  N-ar trebui să se ia reuşita în vindecare ca argument pentru recomandarea şi utilizarea hipnotismului.

În mod deosebit, n-ar trebui să se admită ca dovadă pentru eficacitatea acestei practici nişte rezultate pozitive  obţinute cu ajutorul hipnotismului, deoarece numeroşi oameni, care realizează la început o victorie iniţială asupra  problemei lor suferă mai târziu o înfrângere. Durerea de care au fost „vindecaţi” poate reveni, somnul devine  iarăşi insomnie, iar ameliorarea trecătoare pe plan sexual face loc din nou unei înrăutăţiri. Pe lângă această  posibilitate a vindecării rapide, a schimbării de scurtă durată cu întoarcere consecutivă spre contrariu, mai există  şi cea a deplasării în altă parte a simptomelor. De exemplu, persoane care au fost eliberate de migrenă cu  ajutorul hipnozei au făcut ulcer. Un studiu efectuat la renumita clinică Diamond Headache Clinic din Chicago a  dovedit marea probabilitate a deplasării simptomelor. S-a descoperit că „două treimi” din acei pacienţi cu migrenă  care învăţaseră să-şi ţină sub control durerile de cap cu biofeedback „au relatat în primii cinci ani despre apariţia  unor noi simptome psihosomatice”.

Dacă hipnoza poate duce într-adevăr la vindecare pe linie psihică, există totuşi consecinţe posibil grave care ar  trebui să ne pună pe gânduri. Weldon şi Levitt constată: „Ne-am aştepta ca cele mai multe, dacă nu toate  persoanele care sunt vindecate cu mijloace oculte să sufere probabil în vreun mod, fie psihic, fie spiritual”. Kurt  Koch spune în cartea sa Demonology: Past and Present că în practicile oculte de vindecare se ajunge la  următoarele fenomene:  „Îmbolnăvirea organică iniţială este ridicată la nivel psihic, cu rezultatul că boala fizică dispare într-adevăr, dar  că apar noi tulburări în viaţa intelectuală şi sufletească a respectivei persoane, care sunt cu mult mai greu de  tratat şi de vindecat. Din acest motiv, vindecările magice nu sunt de fapt vindecări autentice, ci doar transmiteri  sau transferuri din domeniul organic în cel psihic”.

Koch crede că puterea care se află în spatele vindecărilor oculte este demonică, că asemenea vindecări  blochează viaţa spirituală a unui om şi că prejudiciul este enorm. Weldon şi Levitt mai indică şi faptul că cu  ajutorul practicilor oculte se pot face vindecări, dar că aceste vindecări provoacă adesea prejudicii mai mari  decât boala iniţială. Ei constată:  „În concluzie, trebuie spus că vindecarea pe bază spiritistă nu face parte dintre capacităţile naturale sau  existente în mod latent ale omului. Ea este o forţă clar supranaturală, spiritistă şi are consecinţe grave atât  pentru cei care o practică, cât şi pentru oamenii care sunt vindecaţi cu ea. Cineva care face vindecări magice  poate că nu are nici o indicaţie a faptului că nişte fiinţe supranaturale sunt adevărata sursă a forţei sale, dar  lucrul acesta nu-l scuteşte de responsabilitate pentru lucrarea de distrugere a minţii şi sufletului oamenilor care  sunt trataţi de el. Cine se pune în contact cu nişte forţe care sunt contra lui Dumnezeu are totdeauna de plătit  un preţ mare”.

Koch spune:  „Deşi există unii lucrători creştini care cred că anumite feluri de mesmerism vindecător (o formă de hipnotism) se  bazează mai degrabă pe capacităţi neutre, şi nu mediale, aş vrea totuşi să spun că eu personal nu m-am lovit  niciodată de o formă neutră. Mulţi ani de experienţă în acest domeniu mi-au arătat că, în final, chiar şi în cazul  unor magnetizatori-vindecători creştini au ieşit totdeauna la iveală capacităţile mediale care au stat la bază”.

În cartea sa ABC in Occult, Koch scrie:  „Distingem deci o hipnoză care este utilizată de medici de specialitate pentru diagnostic şi pentru terapie, şi o  hipnoză fundamentată magic, care are în mod clar un caracter ocult. Nu vreau însă să omit faptul că nu sunt de  acord nici chiar cu hipnoza practicată de medici de specialitate”.

O situaţie care e rareori menţionată de hipnotizatori este faptul că fiecare vindecare fizică ce are loc cu ajutorul  hipnozei este posibilă şi fără hipnoză. în volumul 3 al cărţii Psychiatry in Practice and Clinic se constată: „Tot ce  se poate realiza cu ajutorul hipnozei poate fi dobândit şi prin alte tehnici psihoterapeutice”. Noi credem că nu  numai că este nenecesar să se folosească hipnoza, ci că ea poate fi şi periculoasă. Chiar şi o hipnoză pur  medicinală poate fi o poartă ascunsă şi o seducere subtilă spre tărâmul demonilor. Faptul că se asigură acces  celui Rău poate că nu este aici atât de evident ca în cazul hipnozei oculte, şi tocmai din acest motiv poate fi şi  mai mare pericolul pentru un creştin complet neinformat şi fără nici o bănuială care ar face un ocol mare pentru a  evita tot ce este ocult.

Vor fi oare credincioşii seduşi să intre în zona gri a ocultului pentru că hipnoza este numită acum „ştiinţifică” şi  „,medicinală”? Cine numeşte ocultul „ştiinţă” este dator să explice deosebirea între hipnoză medicinală şi ocultă.  Iar acei creştini care consideră că hipnoza este „ştiinţifică” ar trebui să dovedească de ce recomandă ca ea să  fie realizată de un creştin. Dacă hipnoza este într-adevăr o ştiinţă, de ce se mai adaugă calificativul suplimentar  „creştin” pentru hipnotizator? Există foarte puţine studii de lungă durată utilizabile despre persoanele hipnotizate.  Şi nu există nimeni care să fi cercetat de fapt efectul asupra celui hipnotizat cu referire la credinţa sa în  ocultism sau la interesul său pentru ocultism rezultat prin hipnoză.

CAPITOLUL 7  Ne avertizează Biblia cu privire la hipnotism?

Din antichitate până astăzi, hipnoza ţine de artele negre. „Probabil că ghicitorii şi oracolele de odinioară au lucrat  mult cu stările hipnotice”, este de părere Dr. Maurice Tinterow. Biblia nu îndepărtează din discuţie practicile  oculte ca fiind o superstiţie inofensivă, nici nu neagă autenticitatea sau efectele ajutătoare ale unor asemenea  practici. Există totuşi avertizări drastice privind tot ce are legătură cu ocultismul. Dumnezeu ar vrea ca poporul  Său să vină la El cu nevoile lui şi nu să se adreseze unor persoane care se ocupă cu practici oculte.

Dimpotrivă, Biblia se pronunţă vehement ca omul să nu intre în relaţii cu persoane care s-au dedicat ocultismului,  pentru că are de a face cu puteri, influenţe şi dominări demonice. în timpul lui Moise, popoarele vecine Israelului  exercitau practici oculte. De aceea, Dumnezeu Şi-a avertizat în mod categoric poporul cu privire la aceasta:  „Să nu mâncaţi carne împreună cu sânge. Să nu practicaţi ghicitoria sau vrăjitoria… Să nu apelaţi la cei morţi şi  la ghicitori; să nu-i căutaţi, ca să vă faceţi necuraţi cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru” (Numeri  19:26,31).

„Să nu se găsească între ai tăi nimeni care să-şi lase fiul ori fiica să treacă prin foc, nimeni care să practice  ghicitoria, nici un vrăjitor, descântător, magician, făcător de vrăji, nici un necromant, ghicitor sau unul care să  întrebe morţii. Căci orice om care face aceste lucruri este o scârbă pentru Domnul. Şi din cauza acestei scârbe îi  izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău dinaintea ta” (Deuteronom 18:10-12).  Pe baza caracterului evident ocult al hipnozei (care se manifestă mai limpede în stadiile mai profunde), şi pentru  că hipnoza este practicată de mulţi oameni care sunt implicaţi în alte domenii ale ocultului, creştinii ar trebui să  evite hipnoza chiar şi în scopuri medicinale.

Cuvintele din Vechiul Testament traduse cu descântător sau făcător de vrăji par să se refere la aceleaşi  persoane pe care le numim astăzi hipnoterapeuţi. Dave Hunt, autorul cărţii The Cult Explosion (Zei, guru şi forţe  misterioase, Ed. Agape), ale cărui cercetări includ domeniul ocultului şi al sectelor, spune în acest sens:  „În ceea ce priveşte Biblia, eu cred că în pasaje ca Deuteronom 18, unde este vorba despre „descântători” şi  „făcători de vrăji”, se face referire exact la acele practici obişnuite în antichitate care astăzi au găsit intrare în  medicină şi psihiatrie ca hipnoză. Presupunerea mea se bazează atât pe utilizarea de altădată a acestor cuvinte,  cât şi pe tradiţiile ocultului”.

Faptul că hipnoza a apărut tocmai în medicină nu înseamnă încă faptul că ea se deosebeşte de vechile practici  ale descântătorilor şi făcătorilor de vrăji, sau de tehnici utilizate mai recent de către vindecători ori hipnotizatori  oculţi. Weldon şi Levitt spun că chiar şi „o dezbatere strict ştiinţifică a fenomenelor oculte nu oferă o protecţie  suficientă în faţa influenţei demonilor. Judecata lui Dumnezeu nu face nici o deosebire între preocuparea  ştiinţifică şi neştiinţifică cu forţe care sunt contra Lui”.

În diferite pasaje ale Scripturii sunt înşiruite una lângă cealaltă practici oculte, deoarece o activitate poate fi  diferită de următoarea, totuşi sursa de putere şi cel care dezvăluie „ştiinţa secretă” este unul şi acelaşi: Satan.  Descântători, vrăjitori, ghicitori, făcători de vrăji, necromanţi, întrebători de morţi, clarvăzători sau astrologi sunt  numiţi dintr-o suflare ca unii care trebuie evitaţi. Vezi Numeri 19:26,31 şi 20:6, 27; Deuteronom 18:9-14; 2.Regi  21:6; 2.Cronici 33:6; Isaia 47:9-13; Ieremia 27:9. Pentru cei care se ocupă cu lucruri oculte, în Noul Testament  este folosit un singur cuvânt: vrăjitor.

Toate formele ocultului îl abat pe om de la Dumnezeu spre eu şi spre spirite care sunt în opoziţie cu Dumnezeu.  De aceea compară Dumnezeu vrăjitoria cu prostituţia (imoralitatea sexuală, curvia):  „Şi sufletul care se adresează spiritelor morţilor şi ghicitorilor ca să se prostitueze cu ei, împotriva acestui suflet  îmi voi îndrepta faţa şi-l voi stârpi din mijlocul poporului lui” (Numeri 20:6).

Dumnezeul atotputernic a privit aceste practici ca un înlocuitor pentru relaţia cu El. El le-a văzut ca nişte religii  false cu experienţe religioase false.

Aşa cum am amintit mai sus, mulţi susţinători ai hipnozei afirmă că religia este hipnoză şi că experienţele unui  creştin, precum rugăciunea, meditaţia, mărturisirea păcatelor, consacrarea şi închinarea sunt de fapt ale  autohipnozei. O cauză pentru care hipnotizatorii văd aceste corelaţii poate fi faptul că hipnoza dă naştere unor  falsificări satanice ale unor experienţe religioase autentice. Dacă în hipnoză joacă într-adevăr un rol vreo formă  de credinţă şi de închinare, dar al căror ţel nu este Dumnezeul Bibliei, atunci fiecare om care se supune unui  tratament cu hipnoză comite poate o prostituţie pe linie spirituală.

În hipnotism, credinţa se îndreaptă asupra hipnotizatorului şi a practicii hipnotismului. în această stare de  sugestibilitate crescută, o persoană îşi deschide spiritul pentru sugestii faţă de care în condiţii normale probabil  că n-ar fi receptivă. în multe cazuri se poate observa ascultarea faţă de hipnotizator şi chiar o dorinţă de a-l  mulţumi. Hipnotizorul preia rolul unui preot, sau chiar rolul lui Dumnezeu şi păstrează această poziţie în timpul  întregii transe, până ce ori îl lasă pe clientul său să se trezească din transă, ori acesta încă în timpul transei  întâlneşte un „conducător mai înalt în grad”. Unele persoane, din cauza unor sugestii posthipnotice, rămân şi  după transă captive în această relaţie.

Dacă se află într-o stare de sugestibilitate crescută, în care apar deformări ale realităţii, o persoană poate  deveni predispusă pentru puteri oculte.

Poate că în multe cazuri de hipnoză nu se recunoaşte clar influenţa demonică, totuşi spiritul omului şi  capacitatea lui de a recunoaşte adevărul sunt manipulate. Se poate foarte bine ca omul să ajungă la o  deschidere pentru alte domenii ale ocultului sau la o influenţare prin acestea, care îl duc la rătăcire. Nu degeaba  avertizează Domnul Isus de faptul că în ultimele zile se va ajunge la o înşelare spirituală. Satan este un înşelător  magistral, şi dacă un om şi-a deschis odată  spiritul pentru înşelare prin hipnoză, atunci este predispus şi la o  înşelare pe tărâm spiritual.

Hipnoza a fost totdeauna o parte componentă esenţială a ocultului. De aceea, un creştin n-ar trebui niciodată,  indiferent din ce motiv, să se lase hipnotizat. Promisiunile că va fi ajutat de hipnoză seamănă prea bine cu  promisiunile altor vindecători oculţi. Pentru un creştin există un alt ajutor spiritual: însuşi Dumnezeu Domnul!

Concluzii

Această cărticică oferă doar câteva lucruri care pun la îndoială folosirea hipnozei pentru creştin. Există o mulţime  de alte fenomene care pot apărea în timpul hipnozei. Spectrul posibilităţilor care îl aşteaptă pe adeptul hipnozei  se întinde de la pierderea memoriei până la scris automat, catalepsie şi clarviziune.

Hipnotismul este în cazul cel mai rău demonic, iar în cazul cel mai bun potenţial periculos. în cazul cel mai rău, un  om devine prin aceasta deschis faţă de experienţe supranaturale şi posedare satanică. Dacă mediumii cad în  transă hipnotică şi intră în contact cu „morţii”, dacă clarvăzătorii transmit informaţii despre lucruri pe care în mod  normal nu le-ar putea şti şi dacă ghicitorii prezic viitorul cu ajutorul autohipnozei, atunci Satan este la lucru.

Satan se transformă într-un înger de lumină, ori de câte ori e necesar, ca să-şi realizeze planurile întunecate.  Dacă poate prezenta într-o lumină favorabilă o practică ocultă (hipnoza) printr-o faţadă falsă (medicină sau  ştiinţă), atunci o va şi face. Este vădit faptul că hipnoza, dacă o folosim în scopuri rele, e mortală. Dar noi  afirmăm că hipnoza este potenţial mortală indiferent în ce scop o utilizăm. în clipa în care un om se expune  pragului ocultului, chiar dacă lucrul acesta se întâmplă în sălile sacre ale medicinei şi ştiinţei, el devine predispus  la puterile întunericului.

O practică ocultă, chiar şi în mâinile celui mai bineintenţionat medic, poate face ca un creştin să ajungă pe mâna  lucrării diavolului. De ce numai hipnoza ocultă să pună un om în contact cu puterile demonice şi hipnoza  medicinală nu?

Are oare medicul autoritatea spirituală de a-l ţine departe pe Satan? îi este cumva teamă lui Satan să se  angajeze în ştiinţă şi medicină? Este oare tabla Ouija doar un joc de societate? Unde se află hotarul dintre jocul  de societate şi ocultism? în care cazuri este hipnoza numai o unealtă a medicinei şi psihologiei? Unde se află  graniţa între medicină şi psihologie pe de o parte şi ocult pe de altă parte? De ce are loc la hipnoză o deplasare  de la ocult la medicinal şi de la medicinal la ocult? Cum se face că unii credincioşi, care ştiu foarte bine că  hipnoza a fost dintotdeauna o componentă esenţială a ocultului, îi recomandă totuşi utilizarea? Este paradoxal şi  trist că hipnoza, deşi specialiştii încă tot nu sunt de acord în privinţa a ceea ce este ea şi a modului cum funcţionează ea, este recomandată de creştini pentru utilizare.

Înainte ca hipnoza să fie propovăduită de la toate amvoanele ca noul remediu universal, iar noi să pierim în valul  de cărţi scrise despre această temă, ar trebui să ne ocupăm îndeaproape cu pretenţiile, cu metodele şi cu  rezultatele ei pe termen lung. Arthur Shapiro a zis: „Religia unuia este superstiţia celuilalt, iar magia unuia este  ştiinţa celuilalt”. Pentru unii creştini, hipnoza a devenit „ştiinţifică” şi „medicinală”, fără ca ei să aibă suficiente  dovezi pentru autenticitatea şi durabilitatea rezultatelor ei, ca şi pentru înţelegerea caracterului ei. Deoarece  există atâtea întrebări privind utilitatea ei la care încă nu s-a dat răspuns, şi apar atâtea pericole potenţiale lautilizarea ei, un creştin ar trebui să fie înţelept şi să se ţină departe de hipnoză.

Mai multe materiale pentru Theophilos  şi cărţi electronice găsiţi pe Internet la:

www.theophilos.3x.ro

2 gânduri despre &8222;HIPNOZA&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s