PÂNĂ LA URMĂ…CREŞTINII ŞI MUSULMANII SE ÎNCHINĂ LA ACELAŞI DUMNEZEU ?

wplogo6111111111111111111311121211221111121111111111111211112111121111131111111112111111111111211111111111111111111111111121111111112111111111111

 de Laurenţiu Nica

Îi pasă lui Dumnezeu de felul cum Îl numim noi? Oare musulmanii şi creştinii se închină la acelaşi Dumnezeu? Acestea sunt multe întrebări pe care le pun mulţi creştini astăzi, şi au un motiv bun pentru care o fac.

De ceva vreme, teologii feminişti şi o mulţime de alţii oameni au sugerat faptul că creştinii ar trebui să adopte nume noi pentru Dumnezeu. O denominaţie a mers atât de departe încât să afirme nume precum „Dădătorul, Dar şi Dăruire” în locul „Tatăului, Fiului şi Duhului Sfânt„, care să fie folosite în închinare. Teologii feminişti au cerut ca pronumele şi numele masculine pentru Dumnezeu să fie înlocuite cu termeni feminini sau de gen neutru. Însă a schimba numele lui Dumnezeu înseamnă să redefineşti pe Dumnezeul la care ne referim de fapt. A schimba numele lui Dumnezeu nu este o chestiune de importanţă minoră.

De fapt, Dumnezeu ia numele Său în mod foarte serios, şi Cele Zece Porunci includ porunca prin care ni se spune că noi nu trebuie să luăm numele Domnului în deşert. Noi trebuie să folosim numele pe care Dumnezeu şi le-a dat Lui Însuşi, şi trebuie să recunoaştem faptul că Dumnezeu ia foarte în serios numele Său pentru că El doreşte să fie cunoscut în mod corect de creaturile Sale umane. Noi nu-L putem cunoaşte într-adevăr dacă nu Îi ştim nici măcar numele Lui.

Moise a înţeles acest aspect. Atunci când a întâmpinat chemarea lui Dumnezeu care venea din rugul aprins, Moise a întrebat pe Dumnezeu, „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi”; şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” Ce le voi răspunde?” (Exod 3:13). Dumnezeu i-a răspuns lui Moise, „Eu sunt Cel ce sunt” (v. 14). Dumnezeu i-a spus lui Moise, „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam” (v. 15).

Aşa cum clarifică aceste versete, noi nu trebuie să folosim în mod greşit numele lui Dumnezeu. Noi trebuie să folosim numele prin care Dumnezeu s-a numit pe Sine, şi trebuie să recunoaştem că orice confuzie cu privire la numele lui Dumnezeu va duce la confuzie cu privire la natura lui Dumnezeu, dacă nu chiar la idolatrie.

Creştinii trebuie să păstreze constant în mintea lor acest principiu central din Biblie pe măsură ce luăm în considerare cele mai urgente întrebări pe care le confruntăm în lumea de astăzi. Şi trebuie să avem acest principiu în minte şi atunci când ne gândim cu privire la Islam.

Cu câţiva ani în urmă, un episcop din Olanda a atras o mare controversă atunci când el a argumentat faptul că creştinii ar trebui să-l numească pe Dumnezeu „Allah” pentru a reduce tensiunile teologice. Tot el a mai argumentat faptul că, prin a-l numi pe Dumnezeu „Allah”, ar fi o platitudine în cadrul bisericilor creştine în decursul unui secol, şi că aceasta ar duce la o sinteză a Islamului şi Creştinismului.

Mult mai recent, un tribunal islamic din Malaezia a decretat faptul că numai musulmanii pot folosi numele de „Allah” în publicaţii. „Folosirea cuvântului va cauza confuzie în cadrul comunităţii„, a decretat judecătorul principal. Destul de ciudat, însă creştinii ar putea să fie de acord cu acest judecător islamic. A numi pe Dumnezeu „Allah” înseamnă a invita confuzia.

În cadrul Bibliei, Dumnezeu S-a revelat pe Sine faţă de noi prin multe nume. Aceste nume sunt proprietatea Sa personală. Noi nu am inventat aceste nume pentru Dumnezeu. Din contră, Dumnezeu a revelat aceste nume ca fiind ale Sale.

Noi nu avem nici un drept să modificăm sau să revizuim aceste nume – cu atât mai puţin să le respingem. Isus Hristos a clarificat acest lucru în mod abundent. În cel mai simplu fel imaginabil, Isus ne învaţă să-L cunoaştem pe Dumnezeu ca Tată, şi să folosim acest nume în rugăciune. Rugăciunea Tatăl Nostru începe cu aceste cuvinte: „Tatăl Nostru, care eşti în ceruri„. Prin harul pe care Dumnezeu ni L-a arătat în Hristos, noi Îl putem cunoaşte într-adevăr ca Tată.

Musulmanii nu vorbesc despre Dumnezeu ca Tată al lor ceresc. În cadrul credinţei islamice, Allah nu este doar un nume diferit pentru dumnezeu; divinitatea pe care o desemnează acesta e pe departe mult mai impersonală decât Dumnezeul Biblie. Tată – numele pe care Isus ni l-a dat ca nume desemnat pentru a-l folosi în rugăciune – este un nume care pur şi simplu nu se potriveşte lui Allah, aşa cum este descris în Coran.

Ba mai mult, musulmanii pretind că Allah nu are nici un fiu. Aceasta reprezintă o coliziune frontală dintre Dumnezeul Bibliei şi Allah. Căci, după cum Biblia o spune clar, singurul şi unicul Dumnezeu adevărat este cel mai perfect revelat ca fiind Tatăl Fiului, Isus Hristos. În Evanghelia după Ioan, Isus învaţă în mod repetat că nimeni nu L-a cunoscut pe Tatăl decât Fiul. În unul dintre cele mai clarificatoare versete din Noul Testament, Isus s-a declarat pe Sine a fi „calea, adevărul şi viaţa„, adăugând, „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

Deoarece musulmanii neagă faptul că Dumnezeu are un fiu, ei resping în mod explicit orice limbaj trinitarian. Încă de la început, Islamul neagă ceea ce Creştinismul ia a fi adevărul central pretins: faptul că Isus Hristos este singurul născut din Tatăl. Dacă Allah nu are nici un fiu, atunci Allah nu este Dumnezeu care se revelează pe Sine prin Fiul. Cum ar putea numirea lui Dumnezeu drept „Allah” să nu ducă la altceva decât confuzie – şi chiar mai rău?

Islamul învaţă că doctrina Trinităţii este blasfemie. Dar credinţa creştină este în esenţă şi în mod ireductibil Trinitariană. Biblia revelează faptul că Tatăl este Dumnezeu, că Fiul este Dumnezeu, şi că Duhul Sfânt este Dumnezeu. Isus nu este doar un simplu profet, aşa cum este recunoscut de musulmani; El este Dumnezeu în trup uman. Aceasta este în mod precis ceea ce respinge de fapt Islamul.

Limbajul trinitarian este limbajul Bibliei, şi acesta este esenţial Creştinismului. Într-adevăr, credinţa creştină arată spre Hristos şi anunţă că noi îl putem cunoaşte pe Tatăl doar prin Fiul. A confunda pe Dumnezeul Bibliei cu Allahul Coranului nu este doar o greşeală, ci este şi o distorsiune periculoasă a evangheliei lui Hristos.

Natura trinitară a lui Dumnezeu este încorporată în cadrul Marii Trimiteri. Isus spune ucenicilor Săi să meargă în lume şi să facă ucenici din toate neamurile şi să-i boteze „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28:19). Creştinii sunt cei care poartă numele lui Dumnezeu chiar şi în cadrul botezului nostru, şi aceste nume sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Acest lucru a devenit o chestiune de controversă semnificativă în anii recenţi, în timp ce anumiţi creştini, inclusiv cei care slujesc în cadrul unor agenţii de misiune, au argumentat faptul că creştinii pot folosi numele de „Allah” când vorbesc despre Dumnezeu. În anumite limbi, mai ales cele care au ca bază sursa arabă, nu există un cuvânt generic pentru dumnezeu. Într-o astfel de situaţie, s-ar putea să fie necesar să începem o conversaţie prin folosirea acestui cuvânt, însă creştinul nu poate continua să-L numească pe Dumnezeu „Allah”. Este greu să-ţi imaginezi că cineva poate auzi numele de „Allah” fără să se gândească la el ca fiind cel pretins de Coran. Într-adevăr, musulmanii care vorbesc limbi străine, altele decât araba, folosesc „Allah” drept nume pentru dumnezeu. Dar de îndată ce creştinul începe să explice că adevăratul Dumnezeu cel viu este Tatăl lui Isus Hristos Fiul, creştinul clarifică faptul că Dumnezeu cel viu şi adevărat nu este Allah, ci Tatăl nostru ceresc.

A continua să foloseşti numele de „Allah” pentru a face referire la Dumnezeul Bibliei, în astfel de situaţii, invită pe oricine la o profundă confuzie. Unii argumentează acum că musulmanii care vin la credinţa în Hristos pot chiar să rămână în cadrul moscheei şi să continue să se închine lui Dumnezeu ca Allah. E greu să vezi cum aşa ceva este orice altceva decât un dezastru teologic.

Putem vedea acum că numele lui Dumnezeu nu este o chestiune minoră. Divinitatea pe care o numim noi este Dumnezeul în care credem. Creştinii cred într-un singur Dumnezeu, şi El este Tatăl care a trimis Fiul să ne salveze din păcatele noastre. Allah nu are nici un fiu, prin urmare creştinii nu-L pot cunoaşte pe Dumnezeu ca Allah. În această lumină, musulmanii şi creştinii nu doar că folosesc nume diferite pentru Dumnezeu; în realitate, aceste nume diferite se referă la dumnezei diferiţi.

Dumnezeu ia numele Său cu o mare seriozitate, şi la fel trebuie să facem şi noi. Din fericire, nu suntem lăsaţi în întuneric, să bâjbâim după un limbaj adecvat. Dumnezeu ne-a revelat numele Sale pentru ca noi să-L cunoaştem în mod corect. Nu suntem chemaţi să fim isteţi sau creativi atunci când ne referim la Dumnezeu, ci doar credincioşi şi precişi.

Trăim zile provocatoare. Una din cele mai presante provocări din vremurile noastre este sarcina de a vorbi corect despre Dumnezeu. Acest lucru este provocativ în special când creştinii se confruntă cu musulmanii, dar este o provocare şi atunci când creştinii se confurntă cu oameni seculari din culturile vestice. Aceasta de fapt nu este o provocare nouă. A fost aceiaşi provocare cu care s-au confruntat copiii lui Israel în timp ce dădeau ochii cu Canaaniţii, şi aceiaşi provocare pe care a confrunta-o Pavel pe Areopag.

Provocarea noastră este de a vorbi veridic despre Dumnezeu, şi singurul fel prin care putem face acest lucru este să folosim numele pe care Dumnezeu şi Le-a dat Lui. Dumnezeul Bibliei nu este Allah, şi Allah nu este Dumnezeul Bibliei. Orice confuzie din această privinţă subminează însăşi evanghelia pe care o predicăm.

NOTĂ: Fotografia din această postare este făcută de mine din imagini preluate de pe wikipedia. Articolul prezent este adaptarea unui material scris de R. Albert Mohler, Jr. (foto dreapta), care este preşedinte al Seminarului Teologic Baptist Sudic din Louisville, Ky. Toate drepturile rezervate. Articol apărut iniţial în CharismaNews, preluat din site-ulBillyGraham.org (de unde este şi ultima fotografie din acest articol). Dacă folosiţi acest material pe alte site-uri, vă rog să păstraţi toate link-urile din această postare, precum şi nota finală de la subsol.

Sursă articol: http://crestinismtrait.blogspot.com/2013/12/pana-la-urma-crestinii-si-musulmanii.html

http://publicatia.voxdeibaptist.org/editorial_iul16.htm

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s