RĂSPUNSURI BIBLICE LA ÎNTREBĂRILE CONTEMPORANILOR NOŞTRII

Răspunsuri biblice la cele mai întâlnite întrebări ale contemporanilor noştri

În funcţie de întrebare, puteţi „merge” direct la răspuns

1) A afirmat într-adevăr Isus că omul poate deveni Dumnezeu?

2) Este sufletul inconştient de la moarte şi până la înviere? (somnul sufletului?)

3) Cum poate universul să aibe un „început” când ştiinţa modernă afirmă că energia este eternă?

4) De se închină creştinii Duminica şi nu Sâmbăta?

5) Pot creştinii să consume vin sau băuturi alcoolice?

6) Există un purgatoriu? Mai au şanse de mântuire (de intrare în Ceruri), cei morţi?

7) Şi-a ieşit Isus din fire? A păcătuit Isus?

8) Este Creştinismul exclusivist fiindcă susţine mântuire doar prin Isus Hristos?

9) Poate diavolul face miracole?

10) A rămas Maria, mama lui Isus, „fecioară pe veci”?

11) Susţine Biblia reîncarnarea? Mulţi adepţi ai religiilor orientale afirmă că, da.

12) A fost Ioan Botezătorul reîncarnarea lui Ilie?

13) Susţine şi încuviinţează Biblia, astrologia?

14) Interzice Biblia transfuziile de sânge confirmând astfel practica Martorilor lui Iehova?

 15) Pot preoţii ierta păcatele?

16) Este relatarea „roţilor” lui Ezechiel un indiciu al existenţei O.Z.N.-urilor, sau a unor inteligenţe extraterestre?

Index al pasajelor biblice

În funcţie de pasajul biblic atacat, puteţi „merge” direct la discutarea lui. Întâi, aveţi referinţa, apoi, numărul răspunsului unde pasajul, versetul, este repus în context.

REFERINŢELE BIBLICE NUMĂRUL ÎNTREBĂRII
Ioan 10:34 nr.1
1 Tes.4:13 nr.2
Gen.1:1 nr.3
Exodul 20:8-11 nr.4
1 Tim.5:23 nr.5
1Cor.3:13-15 nr.6
Matei 21:18-20 nr.7
Fapte 4:12 nr.8
Apocalipsa 16:14 nr.9
Matei 12:46-50 nr.10
Ioan 3:3 nr.11
Matei:11:14 nr.12
Matei 2:2 nr.13
Fapte 15:28 nr.14
Ioan 20:22-23 nr.15
Ezechiel 1:1-28 nr.16

Pasaje considerate dificile sau contradictorii pot avea explicaţii foarte simple dacă sunt interpretate în întregul context al Bibliei

Există pasaje care se afirmă că ar fi contradicţii sau cel puţin dificultăţi ale Bibliei, dar care în urma reaşezării lor în context se dovedesc a fi fost doaraparente dificultăţi, în realitate nişte adevăruri mai profunde. De exemplu, la o citire şi interpretare superficială a lui:

1) După Ioan 10:34, te întrebi dacă, după spusele unora, a afirmat într-adevăr Isus Hristos că omul poate deveni Dumnezeu?

Problema:  Isus, răspunzând unui grup de Iudei, a zis: „Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: Sunteţi dumnezei?” Înseamnă oare aceasta că oamenii pot deveni Dumnezeu, aşa cum afirmă mormonii sau mişcarea „Cuvântul Credinţei” (engleză – „The Word of Faith Movement”), numeroasele religii panteiste (mai mulţi dumnezei) sau promotorii New Age-ului?

Rezolvarea:  Contextul acestui pasaj dezvăluie că Hristos tocmai s-a pronunţat una cu Tatăl spunând: „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10:30). Iudeii vroiau să-l omoare cu pietre fiindcă ei au crezut că Hristos huleşte din moment ce se considera El Însuşi egal cu Dumnezeu (vezi, versetele 31-33).

Isus a răspuns prin a cita din Psalmul 82:6, care spune: „Eu am zis: Sunteţi dumnezei”. Acest Psalm se adresează judecătorilor rânduiţi în Israel şi care judecau nedrept poporul. Astfel titlul de „dumnezei” nu este atribuit oricui, ci doar acelor judecători despre care Isus a spus că sunt, „cei la care (a venit, sau la care) le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu” (v.35). Isus demonstra că dacă Scripturile Vechiului Testament puteau să confere un statut divin unor judecători în mod divin rânduiţi, atunci de ce li se părea lor incredibil că El îşi spunea singur, Fiul lui Dumnezeu? Astfel, aici Isus îşi apăra de fapt, propria Sa dumnezeire şi nu afirma deificarea (adică, dumnezeirea) omului! El aducea un argument în favoarea dumnezeirii Sale (deci, faptului că numai El era Dumnezeu) şi nu în favoarea dumnezeirii omului!

2) A învăţat / Afirmat Pavel doctrina somnului sufletului?

Întrebare: În 1 Tesaloniceni 4:13 se spun următoarele: „Nu voim fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ….” Indică această expresie că sufletele oamenilor sunt inconştiente după moarte şi nu pot trăi, fie, experienţa iadului fie a cerului?

Problema: De mai multe ori Biblia se referă la cei morţi ca fiind adormiţi. Înseamnă lucrul acesta că sufletul nu este conştient, după moarte şi până la înviere?

Rezolvarea:  Atât sufletele credincioşilor cât şi ale necredincioşilor sunt conştiente după moarte şi până la înviere. Necredincioşii se află într-un chin conştient (vezi, Luca 16:23; Marcu 9:48; Mat.25:41), iar credincioşii se află într-o mângâiere conştientă. Termenul „adormit, adormire/somn” se referă la trup, nu la suflet. Somnul sau adormirea este o figură de stil proprie morţii trupului, devreme ce moartea este temporară până la înviere când trupul se va „trezi” din ea.
Dovada scripturală că sufletul (sau, duhul) omului este conştient de la moarte şi până la înviere este incontestabilă şi foarte clară, după cum ne-o demonstrează următoarele referinţe:
1. Enoh a fost luat (mutat) pentru a fi împreună cu Dumnezeu (Gen.5:24; Evrei 11:5).
2. David a vorbit de bucurie avută în prezenţa lui Dumnezeu după moarte (Ps.16:10-11).
3. Ilie a fost ridicat la cer, conştient fiind (2 Împăraţi 2:1).
4. Ilie şi Moise erau conştienţi pe Muntele Schimbării la Faţă (au vorbit cu Isus) Mat.17:3), la multă vreme după ce au murit.
5. Isus a spus că s-a dus la Tatăl după ce-a murit (Luca 23:46).
6. Isus i-a făgăduit tâlharului răstignit alături care s-a pocăit, că va fi împreună cu El în rai în clipa în care murea (Luca 23:43).
7. Pavel a spus că ar fi fost cu mult mai bine să moară şi să fie împreună cu Hristos (Filipeni 1:23).
8. Pavel a afirmat că atunci când „părăsim trupul acesta”, suntem „acasă la Domnul” (2 Cor.5:8).
9. Autorul epistolei către Evrei se referă la ceruri ca fiind locul unde „duhurile celor neprihăniţi” sunt făcute desăvârşite (Evrei 12:23).
10. „Sufletele” celor martirizaţi (ucişi din pricina mărturiei lor despre Isus) în timpul Necazului Cel Mare erau conştiente în ceruri, cântându-i şi lăudând pe Dumnezeu.
11. Şi în sfârşit, Dumnezeu îi consideră pe toţi cei morţi ca fiind vii. Deşi Avraam, Isaac şi Iacov au murit de mult Dumnezeul lor se numeşteDumnezeul celor vii (Luca 20:37-38; Mat.22:32-33; Marcu 12:26-27!).

3) Geneza 1:1 – Cum poate universul să aibă un „început” când ştiinţa modernă afirmă că energia este eternă?

Problema: În conformitate cu Prima Lege a Termodinamicii, „energia nu poate fi creată şi nici distrusă”. Dacă este aşa, atunci universul trebuie să fie etern fiindcă este făcut din energie indestructibilă. Totuşi Biblia arată că Universul a avut un „început” şi că nu a existat înainte ca Dumnezeu să-l fi „creat” (Gen.1:1). Nu este aceasta o contradicţie dintre Biblie şi ştiinţă?

Rezolvarea:  Există într-adevăr un conflict de opinii aici, dar nu o contradicţie reală, bazată pe fapte/dovezi. Dovada reală ne arată că universul nu este etern şi că a avut un început aşa cum spune Biblia. Se pot face aici câteva observaţii relevante.

Întâi de toate, Prima Lege a Termodinamicii este adesea exagerată, afirmându-se că energia „nu poate fi creată”. Totuşi ştiinţa este bazată/întemeiată pe observaţie iar afirmaţii de felul „poate” sau „nu poate” nu se bazează pe observare ci sunt pronunţări/declaraţii dogmatice. Prima Lege ar trebui afirmată după cum urmează: „(Atât cât noi putem observa) cantitatea de energie prezentă în univers rămâne constantă”. Adică, după câte ştim, cantitatea actuală de energie din univers nu scade şi nu creşte. Afirmată în felul acesta Prima Lege a Termodinamicii nu face nici un fel de declaraţii privitoare la sursa ei, sau de când există (în univers). Astfel, nu contrazice afirmaţia din Geneza că Dumnezeu a creat universul.

În al doilea rând, o altă foarte bine-cunoscută lege ştiinţifică este A Doua Lege a Termodinamicii. Ea afirmă că, „cantitatea de energie utilizabilă (utilă) (folosită) în univers, scade”. Conform acestei legi, universul se descompune, se distruge. Energia lui se transformă în căldură nefolositoare. Dacă este aşa, atunci universul nu este etern, din moment ce energia utilă i s-ar fi epuizat de mult. Sau, spunând-o altfel, dacă universul se descompune/desface, atunci este distrus, el îşi încheie existenţa. Dacă ar fi avut o cantitate infinită de energie nu s-ar deteriora.
De aceea, universul a avut un început, aşa cum ne spune Geneza 1:1!!

3) Geneza 1:1 – Cum poate universul să aibă un „început” când ştiinţa modernă afirmă că energia este eternă?

Problema:  În conformitate cu Prima Lege a Termodinamicii, „energia nu poate fi creată şi nici distrusă”. Dacă este aşa, atunci universul trebuie să fie etern fiindcă este făcut din energie indestructibilă. Totuşi Biblia arată că Universul a avut un „început” şi că nu a existat înainte ca Dumnezeu să-l fi „creat” (Gen.1:1). Nu este aceasta o contradicţie dintre Biblie şi ştiinţă?

Rezolvarea:  Există într-adevăr un conflict de opinii aici, dar nu o contradicţie reală, bazată pe fapte/dovezi. Dovada reală ne arată că universul nu este etern şi că a avut un început aşa cum spune Biblia. Se pot face aici câteva observaţii relevante.

Întâi de toate, Prima Lege a Termodinamicii este adesea exagerată, afirmându-se că energia „nu poate fi creată”. Totuşi ştiinţa este bazată/întemeiată pe observaţie iar afirmaţii de felul „poate” sau „nu poate” nu se bazează pe observare ci sunt pronunţări/declaraţii dogmatice. Prima Lege ar trebui afirmată după cum urmează: „(Atât cât noi putem observa) cantitatea de energie prezentă în univers rămâne constantă”. Adică, după câte ştim, cantitatea actuală de energie din univers nu scade şi nu creşte. Afirmată în felul acesta Prima Lege a Termodinamicii nu face nici un fel de declaraţii privitoare la sursa ei, sau de când există (în univers). Astfel, nu contrazice afirmaţia din Geneza că Dumnezeu a creat universul.

În al doilea rând, o altă foarte bine-cunoscută lege ştiinţifică este A Doua Lege a Termodinamicii. Ea afirmă că, „cantitatea de energie utilizabilă (utilă) (folosită) în univers, scade”. Conform acestei legi, universul se descompune, se distruge. Energia lui se transformă în căldură nefolositoare. Dacă este aşa, atunci universul nu este etern, din moment ce energia utilă i s-ar fi epuizat de mult. Sau, spunând-o altfel, dacă universul se descompune/desface, atunci este distrus, el îşi încheie existenţa. Dacă ar fi avut o cantitate infinită de energie nu s-ar deteriora.
De aceea, universul a avut un început, aşa cum ne spune Geneza 1:1!!

4) Exodul 20:8-11; de ce creştinii se închină duminica când legea a sfinţit (şi ales) sâmbăta ca fiind ziua de închinare?

Problema:  Această poruncă din Lege afirmă că a şaptea zi a săptămânii, Sâmbăta este ziua pe care Domnul a ales-o ca fiind o zi de odihnă şi de închinare. Cu toate acestea în Noul Testament Biserica Creştină a început să se închine şi să se odihnească în prima zi a săptămânii, adică Duminica. Nu înseamnă aceasta că creştinii încalcă porunca Sabatului închinându-se în prima zi a săptămânii în loc de ziua a şaptea?

Rezolvarea:  Întâi de toate, baza poruncii de a ţine Sabatul, aşa cum este afirmată în Exodul 20:11, este că în ziua a şaptea Dumnezeu s-a odihnit după şase zile de lucru, şi ziua a şaptea a binecuvântat-o şi sfinţit-o. Ziua de Sabat a fost instituită ca fiind o zi de odihnă şi de închinare. Poporul lui Dumnezeu trebuia să urmeze exemplul lui Dumnezeu în modul Său de lucru şi de odihnă. Cu toate acestea, aşa cum Isus a spus, corectând/mustrând concepţia deformată a Fariseilor, „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat” (Marcu 2:27). Isus spunând prin aceasta că Sabatul nu a fost făcut (instituit) pentru a-i înrobi şi a-i asupri pe oameni, ci pentru a le fi de folos. Spiritul respectării Sabatului este păstrat şi continuat de către respectarea Noului Testament a odihnei şi a închinării din prima zi a săptămânii.

În al doilea rând, trebuie amintit că în conformitate cu Coloseni 2:17, Sabatul a fost „umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos”. Respectarea Sabatului a fost asociată în Deuterenomul 5:15 cu răscumpărarea, unde Moise a spus: „Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău să ţii ziua de odihnă (adică, Sabatul)”. Sabatul a fost o umbră a mântuirii/izbăvirii/răscumpărării care va fi oferite în Hristos. El a simbolizat odihna din lucrările noastre şi intrarea în odihna lui Dumnezeu, oferită de lucrarea Sa încheiată pe cruce.

În cele din urmă, deşi principiile morale exprimate în porunci sunt reafirmate în Noul Testament, porunca de a pune deoparte (de a sfinţi) ziua de Sâmbătă ca fiind o zi de odihnă şi de închinare este singura poruncă care nu s-a repetat! Pentru aceasta există nişte motive foarte bune. Credincioşii Noului Testament nu sunt sub Legea Vechiului Testament (vezi, Rom.6:14; Gal.3:24-25). Prin învierea Sa în prima zi a săptămânii (Mat.28:1), arătările Sale repetate în Duminicile care au urmat (Ioan 20:26) şi prin coborârea Duhului Sfânt, Duminica (Fapte 2:1), Bisericii creştine primare i-a fost oferit modelul închinării din ziua de Duminică. Primii creştini au făcut lucrul acesta cu regularitate după cum vedem în Fapte 20:7, 1 Cor.16:2. Închinarea în ziua de Duminică a fost sfinţită şi de Domnul care i s-a arătat/descoperit lui Ioan de„Ziua Domnului”, în aceea ultimă mare viziune a cărţii Apocalipsei, cap.1, vers.10. Acestea sunt motivele pentru care creştinii se închină Duminica în loc de Sabatul evreiesc.

5) 1 Timotei 5:23 – Recomandă Pavel creştinilor să bea vin?

Problema:  Biblia avertizează în repetate rânduri împotriva abuzului băuturilor tari şi beţiei (Prov.20:1; 31:4-5; Isa.24:9; 1 Cor.6:9-10; Efes.5:18). Totuşi în acest loc Pavel îi spune lui Timotei, „să nu mai bei numai apă, ci să iei şi câte puţin vin din pricina stomacului tău şi din pricina deselor tale îmbolnăviri”. Nu încurajează aceasta băutul vinului?

Rezolvarea:  Odată ce s-a înţeles întregul context nu există aici nici un temei pentru ca cei ce sunt creştini să participe la băutul vinului (sau a altor băuturi alcoolice) împreună cu alţi oameni. Întâi, Pavel spune „puţin”, nu mult. În altă parte, Pavel îi îndeamnă pe liderii creştini să nu „fie beţivi” şi „nu băutori de mult vin” (1 Tim.3:3,8).

În al doilea rând, din cauza deselor sale îmbolnăviri i-a spus acestea lui Timotei şi nu de plăcere! Cu alte cuvinte, i-a fost recomandat în scopuri medicinale, tămăduitoare, nu în scopuri sociale.

În al treilea rând, Biblia vorbeşte des despre relele băutului de vin. Ea pronunţă nenorociri/ameninţări acelora care beau mult (Isaia 5:11; Amos 6:6; Mica 2:11). Îi avertizează pe toţi oamenii că alcoolul mult va aduce ruşine şi judecată (Amos 6:6-7).

În final, vinul care se folosea în vremurile biblice era amestecat cu trei părţi de apă la o parte de vin, diluându-l astfel şi reducându-l la o foarte inofensivă cantitate de alcool. Când acest vin era luat într-o cantitate mică împreună cu mâncarea de la o masă, exista o foarte mică şansă ca într-o societate ne-alcoolică ca acesta să fie dăunător faţă de cel ce l-a băut sau cei din jurul său. Lucrul acesta nu mai este valabil astăzi, din moment ce vinul, berea şi whiskey-ul băut este considerat după standarde biblice ca fiind „băuturi tari”. Faptul acesta devine şi mai problematic într-o ţară unde un om din zece se transformă într-un „băutor problemă”, sau altfel spus, într-un alcoolic din momentul în care se apucă de băut (n.tr. – aici este vorba evident de Statele Unite, dar dacă s-ar face şi la noi un sondaj, oare care ar fi proporţia?). În acest context este mai bine să urmezi sfatul lui Pavel din Romani 14:21, unde a spus că bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire”.

6) Există un purgatoriu? Mai au şanse de mântuire (de intrare în ceruri), cei morţi?

Întrebare: În 1 Corinteni 3:13-15 se spune că, „…lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc”.Romano-catolicii şi uneori ortodocşii apelează la acest pasaj pentru a-şi argumenta doctrina pedepsei temporare a acelora care nu sunt îndeajuns de buni pentru a merge direct în Cer. Ei indică faptul că în acest pasaj se vorbeşte despre aceia care „îşi vor pierde răsplata” când faptele lor vor fi „arse”, dar care sunt în cele din urmă „mântuiţi”. Ne învaţă Biblia prin acest pasaj că există un „iad temporar” (un „purgatoriu” – după terminologia catolică) unde oamenii plătesc pentru păcatele lor înainte de a fi admişi în Cer? Este acesta argumentul biblic al doctrinei catolice a purgatoriului?

Răspuns: Biblia nu susţine niciunde doctrina purgatoriului. Această doctrină este opusă multor dovezi ale Scripturii. Odată, iadul (sau, gheena) este un loc permanent, nu temporar, unde se află un „foc veşnic”, conform lui Matei 25:41. Înseamnă, conform lui 1 Tesaloniceni 1:9 „o pierzare veşnică de la faţa Domnului” sau într-o traducere mai actuală, „o distrugere veşnică din prezenţa Domnului”. O despărţire pe veşnicie şi definitivă de Dumnezeu. Isus a afirmat în Marcu 9:45,48 că, acesta este un loc unde „focul nu se stinge” niciodată şi unde trupul „nu moare”!

În al doilea rând, odată ce cineva ajunge în iad, acesta nu mai poate ieşi de acolo niciodată. Isus a spus în Luca 16:26, că există „o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată”! Faptul acesta rămâne neschimbat chiar dacă acesta regretă că se află acolo, după cum îl vedem pe bogat regretând amarnic, dar cu regrete prea târzii, că a ajuns acolo (vezi, textul din Luca 16:23,28)!!

În al treilea rând, doctrina purgatoriului înseamnă o insultă adusă suficienţei (şi eficienţei) morţii lui Isus Hristos, pe cruce. Când Isus a murit pentru păcatele noastre (1Cor.15:3), El a declarat că „s-a isprăvit!”, „s-a terminat!” (vezi, Ioan 19:30). Înainte de cruce, El s-a rugat Tatălui spunând: „Eu…am sfârşit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17:4). După aceea, în cartea Evrei ni se spune că, „El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfăpentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu” (Evrei 10:12), „Căci printr-o singură jertfă El (Isus) a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi” (Evrei 10:14).

În al patrulea rând, singurul purgatoriu (sau, mai bine zis, „purificatoriu” – n.tr.) prin care a trecut vreodată cineva a fost acela trăit de către Hristos pe cruce atunci când El ne-a curăţit sau adaptând termenul, a purgat, a purificat, păcatele noastre! Evrei 1:3 ne spune că El, „a făcut curăţirea (purificarea) păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte”.

În al cincelea rând(!), doctrina purgatoriului este bazată pe cartea apocrifă 2 Macabei, mai exact pe textul din cap.12, vers.46, unde se spune că „sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie (purificare) pentru cei morţi, ca să slobozească de păcat” (!). Dar această carte din cel de-al doilea secol înainte de Hristos nu pretinde în vreun loc să fie inspirată, cum de altfel nu o face nici o carte apocrifă. Ba chiar, prima carte a Macabeilor neagă că ar fi inspirată. Aceste cărţi apocrife nu au fost niciodată acceptate de Iudaism ca fiind inspirate de Dumnezeu. Nici nu-l vedem pe Isus sau pe vreunul dintre cei ce au scris Noul Testament citându-le ca fiind inspirate. Chiar părintele Ieronim, traducătorul Romano-catolic al celebrei versiuni a Bibliei latine Vulgate a respins 2 Macabei alături de alte cărţi apocrife. Pe deasupra, cartea 2 Macabei nu a fost adăugată oficial Bibliei de către Biserica Romano-Catolică decât din anul 1546, adică la vreo 29 de ani după ce Luther a tradus Biblia în germană iniţiând reforma în care a luat o puternică poziţie împotriva purgatoriului şi rugăciunii pentru morţi.

În cele din urmă, chiar şi atunci când cartea 2 Macabei a fost adăugată Bibliei de Roma, (împreună cu alte cărţi apocrife) ea contrazicea o altă carte apocrifă care se opune categoric rugăciunilor pentru morţi. Cartea 2 Ezdra (numită de romano-catolici, 4 Ezdra, neinclusă de ortodocşi – n.tr.), vorbind despre ziua morţii, spune ca „nimeni să nu se roage pentru un altul în aceea zi” (vezi, 2 Ezdra 7:105, Versiunea Catolică Douay). A respinge această carte dar a accepta pe cea a Macabeilor demonstrează arbitrariul deciziei de a alege cărţi care să sprijine învăţături ce nu se găsesc în Biblie!

Astfel, în 1Cor.3:13-15, Pavel nu vorbeşte de un purgatoriu, ci de „scaunul de judecată al lui Hristos” înaintea căruia trebuie să vină toţi credincioşii pentru a-şi primi răsplăţile pentru faptele „pe care le-au făcut când trăiau în trup” (vezi, 2Cor.5:10). Lucrarea fiecăruia va fi descoperită de foc. Dacă lucrarea cuiva stă în picioare, acesta va primi o răsplată, conform lui 1Cor.3:13-14. Iar dacă lucrarea cuiva va fi arsă, acesta îşi va pierde răsplata, dar el va fi mântuit, însă ca prin foc. Din moment ce mântuirea de la iad este prin har şi nu prin fapte (după cum o mulţime de pasaje biblice ne-o dovedeşte: Rom.4:5; Efes.2:8-9; Tit 3:5-7, etc.), este clar că acest pasaj se referă la „lucrarea” şi la „răsplata” credinciosului în slujirea lui Hristos şi nu la vreun închipuit purgatoriu unde ei şi nu Hristos, suferă pentru păcatele lor!!

7) Şi-a ieşit Isus din fire? A păcătuit?

Întrebare: În Matei 21:18-20, îl vedem pe Isus înfometat blestemând un smochin la care El nu a găsit rod să mănânce. Nu este aceasta o dovadă că Hristos şi-a pierdut cumpătul şi şi-a ieşit din fire?

Răspuns: La prima vedere şi la o citire superficială a pasajului aceasta pare să fie o ieşire temperamentală. Dar să recitim pasajul: „Dimineaţa pe când se întorcea în cetate, i-a fost foame. A văzut un smochin lângă drum, şi s-a apropiate de el; dar n-a găsit deloc frunze şi i-a zis: De acum încolo în veac să nu mai dea rod din tine! Şi îndată smochinul s-a uscat”. Doar la o citire a pasajului vedem că nu poate fi vorba de o „ieşire din fire” a Domnului Isus. Nu este furios şi nu-i aruncă vorbe necugetate arbustului. Mai degrabă sesizăm că ceea ce spune are o anumită semnificaţie pentru ucenici: „Ucenicii când au văzut acest lucru s-au mirat şi au zis: „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?” (v.20). Atunci Isus le oferă o lecţie despre credinţă în care le spune că dacă ar avea credinţă ar face nu numai ce s-a făcut smochinului acela, dar îi vor putea zice muntelui: „Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare” şi se va face. Şi mai completează învăţătura despre credinţă spunând: „Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi” (v.22). Aceasta este semnificaţia imediată a incidentului. Cu toate acestea trebuie să observăm că în acea vreme a anului, pe la mijlocul lui Aprilie, era prea devreme ca Isus să se aştepte să găsească nişte smochine crescute şi coapte. Problema a fost că nu a găsit nici micile roade numite taqsh, care se făceau mai devreme şi care erau comestibile. Acest smochin nu avea nimic, „decât frunze”, un indiciu sigur că era bolnav şi că nu va mai face smochine în acel an. Atunci Isus a spus: „De acum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!” Nu vedem nici urmă de furie, sau de ieşire din fire cu care să atace copacul. A făcut o afirmaţie simplă şi copacul s-a uscat. Ce este greşit în asta? Credeţi că un om care foloseşte o drujbă pentru a reteza un pom sau foloseşte un hârleţ pentru a dezrădăcina nişte buruieni face un lucru moralmente, rău? Întrebarea care trebuie pusă este dacă am mai auzit de cineva care doar cu un cuvânt poate să facă un tufiş să se usuce? Dacă aş crede că buruienile din grădina mea reacţionează aşa la nişte cuvinte, le-aş spune câteva! De aceea, întâmplarea de faţă ne demonstrează că Isus este mai mult decât un om. El este Dumnezeu. Iar ceea ce i-a făcut smochinului, nu este păcat.

Semnificaţia întâmplării este totuşi ceea ce contează. Biblia foloseşte de multe ori smochinul ca şi simbol al poporului Israel. Dumnezeu a dorit ca Israelul să fie rodnic spiritual, dar pe vremea lui Isus sistemul religios al naţiunii era sterp, ne-având „decât frunze”. Era plin de ritualuri exterioare şi de făţărnicie, dar neroditor în privinţa evlaviei şi spiritualităţii. „Blestemând” (observaţi că este un subtitlu al pasajului şi nu face parte din textul biblic!!) smochinul, Isus prevestea căderea Israelului şi apropierea vremii când, în cuvintele Lui, „Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite” (Mat.21:43). Blestemarea smochinului semnifică sterilitatea spirituală a Israelului şi lepădarea lui din centrul planului de mântuire al lui Dumnezeu. Asta este exact ceea ce s-a întâmplat la trecerea de la vechiul Legământ al Vechiului Testament la Noul Legământ şi întemeierea Bisericii. Înainte de a încheia comentariul asupra acestui incident, merită observat că, este singura dată când Isus a săvârşit ceva ce aducea a judecată şi că în mila Sa faţă de oameni, a ales să o aplice unui obiect neînsufleţit (smochinului). Fapta Lui a fost fără îndoială miraculoasă, dar sub nici o formă nu poate fi calificată drept răutăcioasă  (adaptare după: „Will the real Jesus, please stand up? „, de John Blanchard, pag.74-75, Evangelical Press)

8) Poate fi acuzat creştinismul de exclusivism fiindcă susţine că mântuirea este doar prin Isus?

Întrebare:  În cartea Faptele Apostolilor, cap.4, vers.12, Petru declară că, „în nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”. El spune că doar prin Isus, oamenii pot fi mântuiţi. Nu este acesta exclusivism şi obtuzitate? Ce se va întâmpla cu păgânii sinceri sau membrii sinceri ai altor religii, ca budiştii, hinduşii, etc.? Îi va trimite Dumnezeu în iad fiindcă cred într-un alt nume?

Răspuns:  Pentru un răspuns adecvat la aceste întrebări sunt necesare nişte observaţii.

Întâi de toate, sinceritatea nu constituie un test al adevărului. Mulţi oameni au greşit şi încă pot greşi, din sinceritate. Biblia confirmă această observaţie adevărată spunând în Proverbe 14:12 că, „multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”.

În al doilea rând, adevărul este, prin însăşi natura lui, exclusivist. Adevărul că „doi plus trei, fac cinci” este foarte exclusivist. Nu îngăduie o altă concluzie, nu dă un alt rezultat. Acelaşi lucru rămâne adevărat în sistemul de valori sociale. Afirmaţii ca, „rasismul este greşit” sau „oamenii nu ar trebui să fie cruzi”, sunt de asemenea foarte exclusiviste. Nu tolerează alte alternative.

În al treilea rând, toate afirmaţiile adevărate sunt exclusiviste. De exemplu, dacă umanismul este adevărat, atunci oponenţii lui greşesc. Dacă ateismul este adevărat, atunci toţi cei ce cred în Dumnezeu greşesc. Fiecare afirmaţie adevărată o exclude pe opusul ei. Ca prin urmare, dacă Isus este singura cale la Dumnezeu, atunci nu mai există o alta. Această afirmaţie nu este mai exclusivistă decât alte afirmaţii adevărate. Întrebarea care ar trebui să se pună este dacă afirmaţia e adevărată!
Argumentul de necontestat al veridicităţii acestei afirmaţii, deci că Isus ar fi singura cale de mântuire este învierea Lui din morţi. Acest eveniment este cel ce autentifică toate celelalte afirmaţii făcute de el, adeverindu-le. După aceea, Noul Testament subliniază în repetate rânduri că Isus este singura cale de mântuire.

Isus a spus, „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). De asemenea, în Ioan 10:9, Isus a afirmat că El este Uşa, după ce în versetul 1 a insistat că, „cine nu intră pe uşă…este un hoţ şi un tâlhar”. Apostolul Pavel a adăugat în 1Timotei 2:5 că, „este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos”.

Pe lângă mărturia documentară a Noului Testament care adevereştepretenţia de exclusivitate a căii de mântuire numai prin Isus, avem şi mărturia istorică a învierii Lui. Acestea sunt probe mai mult decât suficiente pentru a valida o astfel de afirmaţie şi a inspira încredere.

9) Poate diavolul săvârşi miracole?

Întrebare:  Apocalipsa 16:14 ne vorbeşte despre „duhuri de draci/demoni care fac semne nemaipomenite”. Afirmă oare Biblia prin aceasta că demonii pot săvârşi miracole şi minuni?

Problemă:  Uneori Biblia foloseşte aceleaşi cuvinte (somn, minuni, puteri, etc.) pentru a descrie miracole ale lui Dumnezeu (vezi, Apocalipsa 16:14 şi 2Tes.2:9). Cu toate acestea, un miracol este un act supranatural al lui Dumnezeu şi doar Dumnezeu poate săvârşi asemenea acte. Diavolul şi demonii lui sunt fiinţe create posedând astfel doar o putere limitată.

Rezolvarea:  Deşi Satana posedă mari puteri spirituale, există o diferenţă uriaşă între puterea diavolului şi puterea lui Dumnezeu. În primul rând, Dumnezeu este infinit în putere (adică, omnipotent) pe când diavolul (şi demonii lui) sunt doar finiţi şi limitaţi.

În al doilea rând, doar Dumnezeu poate crea viaţă (Gen.1:1, 21; Deut.32:39) dar diavolul nu poate (compară cu Exod.8:19). Doar Dumnezeu poate învia pe cei morţi (Ioan10:18; Apoc.1:18), iar diavolul nu poate să o facă, deşi se spune că el a dat suflare (a animat) imaginii (icoanei) idolatre a Antihristului (vezi, Apoc.13:15). Diavolul are o mare putere de a-i amăgi/înşela pe oameni (Apoc.12:9), de a-i poseda/stăpâni pe aceştia (Fapte 16:16). El este un maestru magician, un înşelător şi un super savant. Având o vastă cunoaştere a lui Dumnezeu, a omului şi a universului, el este capabil să săvârşească „semne (minuni) mincinoase” (deci, false miracole), aşa cum 2Tes.2:9 şi Apoc.13:13,14, le numeşte. Însă miracolele adevărate pot fi săvârşite numai de Dumnezeu.

Diavolul poate săvârşi lucruri ieşite din comun sau poate face anormalul, dar nu şi supranaturalul. Doar Dumnezeu poate controla legile naturii, pe care El le-a rânduit, deşi într-o împrejurare El i-a îngăduit Satanei să distrugă familia lui Iov cu un vânt puternic (vezi, Iov 1:19). Pe deasupra, întreaga putere pe care o are diavolul îi este dată de către Dumnezeu şi este limitată cu grijă şi supravegheată (comparaţi cu Iov 1:10-12). Hristos l-a înfrânt pe diavol şi a triumfat asupra lui şi a oştirii sale (Evrei 2:14-15; Col2:15), dând astfel putere poporului Său de a fi biruitor asupra forţelor demonice (Efes.4:4-11).

Ca prin urmare Ioan le spune acum credincioşilor că, „Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1Ioan4:4).

10) Despre „Fecioria veşnică” – „Virginitatea perpetuă” a Mariei.

Problemă:  În Matei 12:46-50 Isus pare să nege că ar fi avut fraţi de sânge. Să citim: „Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El. Atunci cineva I-a zis: ” Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, şi caută să vorbească cu Tine.” Dar Isus a răspuns celui ce aducea ştirea aceasta: „Cine este mama Mea şi fraţii Mei?” Apoi şi-a întins mâna spre ucenicii Săi , şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia Tatălui meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”

Întrebare:   A rămas Maria, mama lui Isus, o fecioară, după naşterea lui Isus sau a mai avut şi alţi copii? Romano-Catolicismul şi pe alocuri Ortodoxismul Răsăritean învaţă că Maria are o feciorie veşnică (sau, o virginitate perpetuă), că ea nu a avut niciodată relaţii sexuale cu Iosif, soţul ei, după naşterea lui Isus, din fecioară. Este adevărat că atunci când Biblia se referă la „fraţii şi surorile” lui Isus (vezi, Matei 13:56), vrea să spună veri şi verişoare sau alte rude apropiate?

Răspuns:  Este adevărat că, „frate şi soră” pot însemna rude apropiate. Însă lucrul acesta trebuie determinat de context şi de alte pasaje ale Scripturii, iar în cazul fraţilor şi surorilor lui Isus contextul indică că aceştia erau într-adevăr fraţi buni, de sânge, şi surori de sânge.
Pe deasupra, niciunde în Biblie nu se afirmă această doctrină a „fecioriei veşnice” a Mariei. Asemenea doctrinei Romano-Catolice care afirmă că Maria nu era o păcătoasă, că ea era fără de păcat, nici pentru această afirmaţie nu există vreo dovadă în Biblie, care să o sprijine.

De asemenea, atunci când „fraţi şi surorile” sunt cuvinte folosite în asociere cu tatăl şi mama, ele nu înseamnă veri şi verişoare, ci adevăraţi fraţi şi surori de sânge. Pentru verificare, citiţi Luca14:26. Aşa stau lucrurile în cazul fraţilor şi surorilor lui Isus. Mat.13:55-56 spune: „Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda nu sunt fraţii Lui? Şi surorile Lui sunt toate printre noi?” Astfel de texte demonstrează fără tăgadă că Isus, a avut într-adevăr fraţii şi surori de trup şi ca prin urmare, Maria nu a putut să rămână, pe veci, fecioară.

În Biblie mai există şi alte referiri la fraţii lui Isus. Ioan ne informează că, „nici fraţii Lui nu credeau în El” (Ioan7:5). Iar după aceea, Pavel vorbeşte despre, „Iacov fratele Domnului”. Într-o altă împrejurare Marcu se referă la mama şi fraţii lui Isus în Marcu 3:31. Ioan a vorbit despre „mama, fraţii şi ucenicii Lui”, în Ioan 2:12, iar Luca o menţionează pe „Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui „, că se aflau în odaia de sus, în Fapte1:14.
În concluzie, nu putem spune decât că Biblia infirmă doctrina catolică a „fecioriei veşnice” a Mariei, mama lui Isus. Ea s-a născut din dorinţa de a o eleva pe o poziţie pe care Cuvântul lui Dumnezeu nu i-o acordă.

11) Susţine biblia reîncarnarea? Mulţi adepţi ai religiilor orientale afirmă că, da. Care este realitatea?

Întrebare:  Una din expresiile biblice pe care aceştia le aduc în sprijinul unei astfel de afirmaţii (că, Biblia învaţă reîncarnarea) este, „născut din nou”. Indică expresia „născut din nou” că Isus a susţinut reîncarnarea?

Problema:  În mod tradiţional creştinii au crezut că Biblia nu învaţă (afirmă) doctrina reîncarnări, susţinând că Evrei 9:27 ne spune că omului îi este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea „urmează judecata”. Cu toate acestea multe grupuri religioase folosesc această afirmaţie a lui Isus din Ioan 3:3, pentru a spune că reîncarnarea este necesară.

Rezolvarea:  Ceea ce Isus învaţă/afirmă aici nu este reîncarnare, ci regenerare. Lucrul acesta ne este demonstrat de următoarele. În primul rând, doctrina reîncarnări afirmă, că după ce un om moare, acesta intră într-un alt trup muritor pentru a trăi din nou pe acest pământ. Acest proces se repetă de la sine de nenumărate ori într-un ciclu practic nesfârşit al naşterii, morţii şi renaşterii într-un alt trup muritor. Dacă Isus ar fi susţinut reîncarnarea, atunci El ar fi spus că, „dacă un om nu se naşte din nou, şi din nou, şi din nou …ş.a.m.d.”, nu poate intra în Împărăţia cerurilor.

În al doilea rând, doctrina reîncarnării învaţă că oamenii trebuie să moară de mai multe ori până ce ating perfecţiunea (Nirvana). Contrar acestei învăţături orientale, Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, afirmă cu claritate în Ev.9:27 că,„oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”.

În al treilea rând, în versetele care urmează, Isus explică ce vrea să spună (însemne) prin expresia, a fi „născut din nou”. Isus spune, „dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). Deşi există comentarii care nu sunt de acord la ce se referă această „apă”, toate sunt de acord că este imposibil să se refere la reîncarnare. A fi născut din nou, înseamnă a fi curăţaţi de păcatele noastre şi a primi viaţa lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu (vezi, Rom.3:21-26; Efes.2:5; Col.2:13). Mai înseamnă schimbarea definitivă a vechii noastre naturi păcătoase cu făptura cea nouă, prin convertire: „Căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2Cor.5:17).

„Naşterea din nou” nu înseamnă un ciclu de schimbări ale reşedinţei materiale a spiritului nostru, ci o radicală (unică şi permanentă) schimbare a spiritului nostru, schimbare ce zădărniceşte prezenţa într-un alt trup. Celebra maximă este valabilă mai ales în cazul infirmării reîncarnării. „Cine se naşte o singură dată, trebuie să moară de două ori: o dată în trup şi odată spiritual, dar cine se naşte de două ori în această viaţă, moare o singură dată : în trup doar, dar trăieşte veşnic în duhul”. Şi exact despre această „a doua naştere”, ce se poate petrece aici şi în această viaţă, vorbeşte Isus, pentru că prin ea, noi păcătoşii evităm definitiva „moarte a doua” (Apoc.20)!

12) A fost Ioan Botezătorul reîncarnarea lui Ilie?

Întrebarea:  Matei:11:14 „Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie care trebuia să vină”. Isus se referă aici la Ioan Botezătorul, spunând că el este, „Ilie care trebuia să vină”. Dar devreme ce Ilie a murit cu multe secole înainte, atunci Ioan trebuie să fi fost o reîncarnare a lui Ilie. Nu a spus Isus că Ioan Botezătorul era Ilie reîncarnat?

Problema:  Şi acest text este folosit în mod nejustificat pentru a susţine „biblic” reîncarnarea. Ce înseamnă de fapt această atribuire lui Ioan Botezătorul a „duhului şi puterii lui Ilie”?

Rezolvare:  Există multe motive pentru care acest pasaj biblic nu susţine reîncarnarea. Întâi de toate, Ioan Botezătorul şi Ilie nu au fost unul şi acelaşi (deci, una şi aceeaşi persoană) şi nici una şi aceeaşi fiinţă. În schimb, ei au avut aceeaşi slujbă, au deţinut acelaşi oficiu, acelaşi rol, sau o isprăvnicie asemănătoare. De aceea, Isus nu învaţă că Ioan Botezătorul era literalmente Ilie, ci pur şi simplu, că el venise „în duhul şi puterea lui Ilie”, după cum tot Biblia ne învaţă în Luca1:17, pentru a continua lucrarea lui profetică.

În al doilea rând, ucenicii lui Isus au înţeles că El vorbea despre Ioan Botezătorul, din moment ce Ilie s-a arătat pe Muntele Schimbării la Faţă (vezi Mat.17:10-13). Fiindcă Ioan deja trăise şi murise până atunci şi devreme ce în scena schimbării la Faţă, Ilie încă avea acelaşi nume şi personalitate (sau, conştiinţă de sine), este evident că el, Ilie, nu fusese reîncarnat în persoana lui Ioan Botezătorul!

În al treilea rând, Ilie nu satisface modelul reîncarnării dintr-un alt motiv, şi anume din pricina faptului că el nu a murit. După cum ştim, el a fost luat în ceruri asemenea lui Enoh care nu „a văzut moartea” (vezi, 2 Regi2:11 şi compară cu Evrei 1:5). Iar conform conceptului tradiţional al reîncarnării, omul trebuie să moară înainte ca să se reîncarneze într-un alt trup.

Şi în al patrulea rând, dacă mai există vreo îndoială privitoare la acest pasaj, el ar trebui înţeles în lumina învăţăturii clare a Scripturii care se opune reîncarnării, spre exemplu, Evrei 9:27 unde ne declară că, „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”, nu reîncarnarea!

Vezi, de asemenea, şi Ioan 9:1-3: „Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: ” Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”. Pasajul ne arată clar că Isus nu credea în ispăşirea prin reîncarnare a păcatelor din „vieţile anterioare” (legea karmei) şi nici în păcatul moştenit de la părinţi.

13) Biblia este uneori citată de astrologi şi este folosită pentru a confirma influenţa astrelor asupra vieţilor noastre. Susţine biblia învăţătura astrologiei?

Întrebare:  În Matei 2:2 se vorbeşte despre Steaua din Răsărit care a anunţat naşterea lui Isus. De ce îi laudă Biblia pe magii care au urmat Steaua, când de fapt ea condamnă astrologia?

Răspuns:  Da, este adevărat că în conformitate cu Lev.19:26, Deut.18:10 şi Isaia 8:19, Biblia condamnă aspru astrologia, dar totuşi vedem că Dumnezeu i-a binecuvântat pe înţelepţi (magi) pentru că s-au folosit de o stea ce indica naşterea lui Hristos, să ajungă la El şi să I se închine Lui.

Pentru a înţelege de ce Biblia condamnă astrologia, trebuie mai întâi să aflăm ce este ea. Astrologia este crezul că studiul poziţiei (aranjării) şi mişcării stelelor pe bolta cerească, pot să-l facă în stare pe om să prezică unele evenimente din viitor – fie bune sau rele. Pentru că Biblia descrie planul lui Dumnezeu pentru om, contradicţia dintre a asculta de astre sau de Dumnezeu, este evidentă! Este adevărat că astrele au o mecanică a lor prescrisă de Dumnezeu, dar în ciuda acestui fapt, ele nu sunt destinate de El să fie mesagere sau mijlocitoare ale voii lui Dumnezeu pentru omenire. Doar Fiul a îndeplinit această lucrare! Stele pot cel mult să ne declare gloria Lui şi să ne amintească de existenţa unui Creator.

În al doilea rând, steaua folosită în relatarea biblică mai sus menţionată, ANUNŢA naşterea lui Hristos, ce a avut loc şi nu „prezicea” că urmează să se petreacă acest eveniment. Dumnezeu le-a revelat magilor steaua pentru a le vesti că Isus fusese deja născut! Ştim că El deja s-a născut, fiindcă în Mat.2:16, vedem că Irod a dat porunca de a-i omorî pe toţi copiii de parte bărbătească – deci, băieţi – din Betleem şi vecinătăţi, care erau în vârstă de 2 ani sau mai puţin, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi. Deci, de la momentul naşterii şi cel al sosirii magilor (în urma descoperirii stelei), s-au scurs cel puţin doi ani. De aceea, Dumnezeu nu a folosit-o pentru a „prezice” naşterea lui Isus, ci doar pentru a o anunţa!

În al treilea rând, mai există în Biblie şi alte cazuri în care stelele şi planetele sunt folosite de Dumnezeu pentru a revela dorinţele Sale. Ps.19:1-6 afirmă că, „cerurile declară Slava lui Dumnezeu”, iar Romani 1:18-20 ne spune că creaţia revelează existenţa lui Dumnezeu. Hristos se referă la ceea ce se va întâmpla cu soarele, luna şi stelele, în preajma celei de-a doua veniri (vezi Mat.24:29-30), şi la fel a făcut-o şi Ioel (2:31-32). Steaua care i-a călăuzit pe Magi nu a fost folosită ca să prezică naşterea lui Hristos, ci pentru a PROCLAMA (a o vesti, sau anunţa)! Pentru primirea de către ei a acestei vestiri şi pentru ceea ce au făcut ulterior înaintea Pruncului Hristos, Biblia vorbeşte despre ei la termeni laudativi!

14) Martorii lui Iehova refuză transfuziile de sânge din motive religioase ce par puternic ancorate în învăţăturile Scripturii. Este justificat refuzul transfuziei de sânge şi ar trebui ca toţi creştinii să adopte această practică?

Întrebare:  Capacitatea medicini moderne de a prelungi sau salva viaţa oamenilor prin intermediul transfuziei de sânge este, fără îndoială, folosită de numeroşi creştini. Cu toate acestea, unele grupuri religioase, ca Martorii lui Iehova folosesc următorul verset pentru a afirma că transfuziile de sânge sunt împotriva voinţei lui Dumnezeu şi sunt o încălcare a legii Lui. Susţine acest pasaj că este păcat să primeşti sânge prin transfuzie?

Faptele Apostolilor 15:20 „…să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoacele sugrumate şi de sânge”

Răspuns:  Acest pasaj vorbeşte despre restricţiile din Vechiul Testament împotriva mâncatului şi băutului de sânge (vezi, Gen.9:3-4; compară cu Fapte15:28-29). Cu toate acestea, o transfuzie de sânge nu este totuna cu a „mânca” sau a „bea” sânge. Lucrul acesta se poate demonstra după cum urmează.

Întâi, chiar dacă un doctor administrează unui pacient hrană intravenos şi numeşte aceasta „mâncare”, sau „hrănire intravenoasă”, a-i administra sânge pe aceeaşi cale, adică intravenos, înseamnă cu totul altceva, deoarece sângele nu este primit de corp ca şi „hrană” sau „mâncare”! A spune că hrănirea intravenoasă şi transfuzia de sânge sunt unul şi acelaşi lucru, doar fiindcă se administrează aparent în acelaşi fel, dovedeşte o ignoranţă a rolului medical pe care îl au acestea pentru corpul omenesc.

În al doilea rând, a numi introducerea directă a hranei în sânge, „mâncare/hrănire”, este doar o expresie figurativă (metaforică/simbolică). Deşi absorbirea hranei în sânge se face într-un mod similar absorbirii ei prin funcţiile digestive normale, mâncatul înseamnă introducerea literară a mâncării, în maniera normală, prin gură la sistemul digestiv. Motivul pentru care injecţiile intravenoase sunt poreclite „hrănire sau mâncare” este fiindcă rezultatul final la care se ajunge prin folosirea lor, este primirea de către corp a hranei pe care ar primi-o în mod normal prin mâncare. Este la fel cum ai spune mâncării că este „sănătoasă”. Mâncarea în realitate nu este sănătoasă, fiindcă sănătatea este o condiţie a unor fiinţe vii, nu a mâncării! Însă, numim mâncarea „sănătoasă” fiindcă produce sănătate în organism.

În al treilea rând, singurul mod de a înţelege cuvântul „mâncare” atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament este procesul de introducere în trup a ceva ce serveşte drept mâncare, prin gură în sistemul digestiv. Faptul acesta este foarte evident din moment ce tehnologia ce face posibile injecţiile intravenoase nu era încă inventată pe vremea când au fost scrise pasajele.

După aceea, este limpede că acest pasaj din Vechiul Testament nu se preocupă în principal de mâncarea sângelui. Mai degrabă, subliniază faptul că viaţa este în sânge. Leviticul17:10-12 afirmă clar acest lucru: „Dacă un om din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor, mănâncă sânge de orice fel, Îmi voi întoarce Faţa împotriva celui ce mănâncă sângele, şi-l voi nimici din mijlocul poporului său. Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să îl puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el, face sângele ispăşire”. De aceea am zis copiilor lui Israel: „Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge, şi nici străinul care locuieşte la voi să nu mănânce sânge”.

Interdicţiile din Gen.9:3-4 şi Lev.17:10-12 au fost în principal îndreptate împotriva mâncării cărnii care încă pulsa de viaţă fiindcă sângele cald mai era încă în ea. Dar, transfuzia sângelui nu înseamnă şi nu este mâncarea cărnii care să mai aibă încă în ea sânge cald! În încheiere, interdicţia din Faptele Apostolilor, cap.15, nu a fost dată neapărat ca o lege după care creştinii trebuiau să trăiască, fiindcă N.T. ne învaţă clar că noi nu suntem sub lege (vezi Rom.6:14, Gal.4:8-31). Mai degrabă, putem presupune că adunarea Bisericii din Ierusalim îi sfătuia pe creştinii dintre Neamuri să-şi respecte fraţii evrei prin respectarea acestor practici tipice acestora, evitând astfel un prilej de poticnire „fie Evreilor sau Grecilor sau Bisericii lui Dumnezeu” (1Cor.10:32). Sub nici o formă, această restricţie nu poate fi interpretată ca fiind o interdicţie împotriva transfuziilor de sânge!

15) Pot preoţii ierta păcatele?

Întrebare:  Ioan 20:22-23 spune: „După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţinea, vor fi ţinute”. Credincioşii catolici şi ortodocşi susţin că Isus le-a oferit ucenicilor Săi puterea de a ierta păcatele şi că această putere a fost transmisă de-a lungul secolelor preoţilor Romano-Catolici şi Ortodocşi. Sprijină acest pasaj ideea că preoţii au puterea de a absolvi păcatele?

Răspuns:  Isus le-a dat într-adevăr ucenicilor Săi puterea de a ierta păcatele şi această putere există şi astăzi. Cu toate acestea, ea nu aparţine în exclusivitate preoţilor, fie catolici fie ortodocşi, sau ai altor culte. Orice credincios în Hristos posedă aceeaşi putere de a pronunţa iertate păcatele cuiva, bazându-se pe ispăşirea de pe cruce a lui Cristos. Observaţi contextul pasajului.

Întâi de toate, mulţi înţeleg acest pasaj ca fiind o extindere a puterii promise în Mat.18:18 de a lega şi dezlega păcate cu „cheile împărăţiei” (vezi şi Mat.16:19). Ea este dată tuturor apostolilor nu doar lui Petru (cum catolicilor le place să afirme), iar fiindcă misiunea biserici se întinde „până la sfârşitul veacului” (vezi, Mat.28:20) Hristos este cu noi, prezent să ierte păcatele tuturor acelora la care li se predică Evanghelia, indiferent de loc sau de timp.

În plus, aceasta este paralela pe care Ioan o face la Marea Însărcinare din Matei 28. Isus o introduce prin cuvintele „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi” (Ioan 20:21). Însă, clerul (preoţimea) nu este singurul grup însărcinat să-i slujească lui Hristos, ci fiecare credincios se presupune să fie un slujitor al Lui (compară cu, Mat.28:18-20; 2Cor.4:1 şi versetele următoare).

Toţi cei ce astăzi sunt împăcaţi cu Dumnezeu, prin credinţa în jertfa Fiului Său, au încredinţată slujba despre care vorbesc versetele următoare: „Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi dar, suntem trimeşi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2Cor.5:18-21).

În cele din urmă, această putere este prezentă numai prin Duhul Sfânt. Isus a spus: „Luaţi Duh Sfânt” (Ioan 20:22). Lucrul acesta este o paralelă cu tot ceea ce Isus a spus mai târziu: „voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginea pământului” (Fapte 1:8).

Astfel toţi credincioşii au aceeaşi putere de a pronunţa iertarea păcatelor ca fiind mărturia veştii bune a lui Hristos, în toată lumea. Nu există aici nici o menţiune a unei puteri preoţeşti unice rezidente într-o preoţime specială. Acesta este pur şi simplu echivalentul lui Ioan al Marii Însărcinării a tuturor credincioşilor de a proclama mesajul iertării lui Hristos întregii lumi (compară cu, Luca 24:47) afirmat şi în Luca 24:41: „Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi IERTAREA PĂCATELOR… „.

16) Ezechiel 1:5-28 „…Făpturile vii însă când alergau şi se întorceau, erau ca fulgerul. Mă uitam la aceste făpturi vii, şi iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor. Înfăţişarea acestor roate şi materialul din care erau făcute, păreau de hrisolit, şi toate patru aveau aceeaş întocmire. Înfăţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roate…”

Întrebare:  Este aceasta o relatare a unor O.Z.N.-uri şi un indiciu al existenţei unei inteligenţe extraterestre?

Problemă : Ezechiel vorbeşte aici despre nişte „făpturi vii” a căror chip este ca o „faţă de om” şi care se deplasau ca „fulgerul” (v.14). Acestea se „ridicau de la pământ” (v.19), iar împreună cu ele „se ridicau şi roatele de la pământ” (v.20). Unii le-au interpretat ca reprezentând nişte O.Z.N.-uri şi extratereştri. Există în spaţiul extraterestru creaturi asemenea oamenilor?

Rezolvare:  Aceasta nu este o referinţă la O.Z.N.-uri, ci o viziune (vedenie) a gloriei lui Dumnezeu. Lucrul acesta este evident din mai multe motive. Întâi de toate, textul afirmă clar că aceasta era „arătarea slavei Domnului” (Ez.1:28).

În al doilea rând, acestea sunt numite de Ezechiel, „vedenii dumnezeieşti”, chiar din primul verset, iar viziunile (sau, vedeniile) se dau, de obicei, într-o formă accentuat simbolică (compară cu, Apoc.1:9-20). De aceea, „arătarea” (v.28) era doar o asemănare (a unor lucruri) care nu poate fi luată literar, ci simbolic.

În al treilea rând, „făpturile vii” erau nişte îngeri, devreme ce se spune că aceştia aveau „aripi” (v.6) şi zburau pe cer. Acestea se pot compara (asemăna) cu îngerii menţionaţi în Isaia 6:2 şi îndeosebi cu „făpturile vii” (îngeri) care se aflau în jurul tronului lui Dumnezeu (din Apoc.4:6).

În al patrulea rând, mesajul acestora venea de la „Domnul Dumnezeul” lui Israel şi era adresat profetului Ezechiel (compară cu 2:1-4), nu de la nişte închipuite fiinţe extraterestre. Contextul era mesajul Dumnezeului lui Israel transmis prin profetul evreu Ezechiel, „poporului Său îndărătnic/răzvrătit” (2:3-4 şi compară cu, 3:4).

În al cincelea rând, nu există nici o dovadă reală care să indice existenţa unor O.Z.N.-uri, sau creaturi asemenea oamenilor, undeva în Univers. Dar, există totuşi, spirite demonice pe care Biblia le numeşte „un duh de minciună” (1Împăraţi 22:22), şi „duhuri înşelătoare” (1Tim.4:1). Aceşti demoni, sau îngeri căzuţi, pot să-i înşele pe oameni convingându-i că sunt fiinţe extraterestre. Însă, ele pot fi dezvăluite de către învăţăturile lor false şi practicile păcătoase pe care le încurajează, ca, idolatria, vrăjitoria, astrologia, ghicitul, prezicerea viitorului şi contactarea spiritelor oamenilor morţi (vezi, Deut.13:1-9; 18:9-14; 1Tim.4:1-3).

Extrasele acestea provin din cartea, „A POPULAR HANDBOOK ON BIBLE DIFFICULTIES – WHEN CRITICS ASK” (O ENCICLOPEDIE POPULARĂ A DIFICULTĂŢILOR BIBLIEI – CÂND CRITICII ÎNTREABĂ), autorii ei fiind cunoscuţii apologeţi creştini, Norman Geisler şi Thomas Howe.

Dr.Norman Geisler este decanul lui Southern Evangelical Seminary, din Charlotte, statul North Carolina. A slujit înainte în facultăţile atât ale luiDallas Theological Seminary cât şi în Trinity Evangelical Divinity School. Geisler şi-a primit doctoratul (Ph.D) la Universitatea Loyola din Chicago, diploma în filozofie (B.A.) şi teologie (M.A.) la Wheaton College and Graduate School, cât şi un Th.B. de la William Tyndale College.

El este autorul şi coautorul a peste treizeci de cărţi, printre care enumerăm,General Introduction to the Bible (publicată de Moody), Christian Apologetics(publicată la Baker şi tradusă în româneşte de Societatea Misionară Română din Oradea), Inerrancy (Zondervan), The Battle for the Resurrection (Thomas Nelson), şi al unui volum care însoţeşte această carte, When Skeptics Ask(Victor Books).

Thomas A.Howe este instructor de religie la Liberty University, din Lynchburg, statul Virginia. Pregătirea sa academică include un B.A. de laDallas Baptist University, un M.A. în studii biblice de la Liberty University şi studii la Dallas Theological Seminary. El este de asemenea coautor împreună cu Norman Geisler la cartea Gambling: A Bad Bet.

Traducerea şi adaptarea acestor pasaje din carte revine lui:   Teodor Macavei    Domnul să vă binecuvânteze!

Index al pasajelor biblice

În funcţie de pasajul biblic atacat, puteţi „merge” direct la discutarea lui. Întâi, aveţi referinţa, apoi, numărul răspunsului unde pasajul, versetul, este repus în context.

REFERINŢELE BIBLICE NUMĂRUL ÎNTREBĂRII
Ioan 10:34 nr.1
1 Tes.4:13 nr.2
Gen.1:1 nr.3
Exodul 20:8-11 nr.4
1 Tim.5:23 nr.5
1Cor.3:13-15 nr.6
Matei 21:18-20 nr.7
Fapte 4:12 nr.8
Apocalipsa 16:14 nr.9
Matei 12:46-50 nr.10
Ioan 3:3 nr.11
Matei:11:14 nr.12
Matei 2:2 nr.13
Fapte 15:28 nr.14
Ioan 20:22-23 nr.15
Ezechiel 1:1-28 nr.16

 ROBOAM

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s