SEMICREŞTINISMUL

Semicreștinismul

21 dec 2013 Pericolul de legalism și false regrete este foarte real. Dar la fel este și pericolul de nesupunere și auto-nșelăciune.” Aceasta este constatarea unui teolog american cu privire la amenințările care macină viața creștinismului actual. El consideră că o categorie distinctă de oameni se face vinovată de această situație: semireligioșii.

Foto: kazurotattoos.com Într-un articol publicat pe site-ul The Gospel Coalition, Kevin DeYoung, pastor la University Reformed Church din Michigan, constată o gravă problemă în interiorul confesiunilor creștine. Această situație nu este provocată de oameni nereligioși sau de persoanele separate de biserică. Principalul vinovat, în opinia sa, pentru criza în care se găsește creștinismul sunt semicreștinii, cei care nu mai frecventează biserica la fel de des ca altădată.

Comentând pe marginea articolului, alți teologi au intervenit susținând opiniile lui DeYoung. Unul dintre aceștia este Ryan Duncan, editor la crosswalk, care e de părere că „o mulțime de creștini au început să perceapă participarea la biserică ca pe o corvoadă. Chiar și eu trebuie să recunosc că au fost zilele de duminică când am rămas în pat, prefăcându-mă că m-am trezit prea târziu. Ce s-a întâmplat cu noi? Când am pierdut bucuria noastră? Este decembrie și Crăciunul este doar la câteva zile distanță, însă nu mă pot abține să nu trag o paralelă între observațiile lui DeYoung și nașterea lui Hristos.”

Datele statistice confirmă faptul că la nivel mondial se manifestă o tendință tot mai evidentă: din ce în ce mai mulți oameni se îndepărtează de biserici, deși continuă să se considere spirituali în mod autentic. Acest gen de persoane au ajuns să constituie cel mai mare al treilea grup religios din lume, după creștini și musulmani, arată un sondaj de opinie condus de Pew Forum on Religion and Public Life şi dat publicităţii în anul 2012.

Deși un studiu publicat în Jurnalul Canadian de Psihiatrie afirmă că există o corelație directă și pozitivă între frecventarea bisericii și depresia clinică, totuși frecventarea serviciilor religioase este în trend descendent pretutindeni pe plan global. Astfel, doar 8% dintre australieni merg la biserică în mod regulat, aceasta implicând „cel puțin o dată pe lună”.

Nici americanii nu se confruntă cu o situație mai bună. Apelând la un joc de cuvinte, Cathy Grossman, jurnalist la USA Today, afirmă că americanii și-au consolidat obiceiul de a se raporta la evenimentele religioase ca fiind sărbători/vacanțe („holidays”), și nu zile sfinte („holy days”). De asemenea, și anglicanismul are o problemă similară. „Creștinismul este la o generație depărtare de extincție” în Marea Britanie, a afirmat fostul arhiepiscop de Canterbury, Lord Carey.

Din păcate, atitudinea plictisită față de biserică nu este doar o problemă în Anglia. Ea poate fi întâlnită și în țări considerate din punct de vedere statistic ca fiind foarte religioase. Spre exemplu, România se află în topul ţărilor religioase din Europa şi pe locul 6 în lume, conform unui sondaj Win/Gallup International din 2012. Însă, „câţi merg la slujbele religioase? Aici, românii nu mai stau chiar atât de bine”, Vintilă Mihăilescu, antropolog și profesor la SNSPA, într-un articol publicat în Dilema veche. Răspunsul său constă în cifre statistice care exprimă faptul că doar 1 din 5 români merg săptămânal la biserică. Procentul acestora lor se dublează dacă frecvenţa este de cel puţin o dată pe lună, aproximativ 1 din 3 merg doar la evenimente, iar în jur de 10% nu merg deloc la biserică.

Un aspect paradoxal în acest trend al frecventării ocazionale a bisericii este oferit de Norvegia. Deși este cel mai secularizat stat al continentului european (doar 1% dintre cele 5 milioane de locuitori mergând regulat la biserică), Biblia a fost cea mai bine vândută carte a momentului în această țară, devenind bestseller.

Situații contrastante de acest gen au fost anticipate de către reputatul istoric francez Jean Delumeau, care, în lucrarea Religiile lumii, previziona faptul că vor apărea aşa-numiţii „creştini fără biserică” şi că, în plus, lectura Bibliei „nu se va mai integra într-o experienţă de credinţă comună, va ieşi de sub autoritatea ecleziastică ce-i conferea adevăratul ei sens şi va fi deschisă tuturor interpretărilor şi reinterpretărilor ştiinţifice, sociale sau individuale”.

O explicație a acestei noi orientări spirituale este oferită în cartea Le Christianisme éclaté, unde Michel de Certeau sesizează o anumită tendinţă de dezinstituţionalizare a creștinismului, arătând că va fi pusă tot mai mult în discuţie nu ideea de Dumnezeu, cât cea de biserică. Iar motivațiile unei asemenea tendințe sunt multiple, plecând de la neîncrederea în cler până la nerelevanța pe care o are creștinismul tradițional pentru o lume aflată în permanentă schimbare.

Taguri:    crestinismneafiliati,

Anunțuri

Un gând despre &8222;SEMICREŞTINISMUL&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s