ZIDIREA TRUPULUI

Zidirea trupului

Gary E. Gilley

Una din cele mai pătrunzătoare cărţi recente despre biserică este scrisă, oricât ar părea de ciudat, de un necredincios. Alan Wolfe, un expert în ştiinţele sociale, a observat de mai mulţi ani scena religioasă americană, aflată într-o continuă schimbare. Anul trecut şi-a publicat cercetările înTransformarea religiei americane. Mesajul cărţii sale este că „religia din Statele Unite se transformă în direcţii noi şi radicale” (Alan Wolfe, TheTransformation of American Religion (New York: Free Press, 2003), p. 3.). Wolfe susţine că „Discuţiile despre iad, condamnare, chiar şi păcat au fost înlocuite cu un limbaj care nu judecă pe nimeni, un limbaj de înţelegere şi empatie. S-a renunţat la dezbaterile referitoare la doctrină şi teologie… Mai mulţi americani ca niciodată se consideră născuţi din nou în Hristos, însă Domnul la care apelează rareori se mânie şi frecvent le întăreşte sentimentul propriei valori. [Drept rezultat,] credincioşii din Statele Unite seamănă remarcabil de mult cu cei din jurul lor.” (Ibid.)

Dacă evaluările lui Wolfe sunt corecte, care să fie catalizatorul acestei transformări (sau mai bine-zis, degradări)? Teza lui Wolfe este că, în efortul de a câştiga în faţa culturii americane, evanghelicalismul s-a înjosit atât de mult încât nu mai poate fi deosebit de acea cultură. Luaţi doctrina, de exemplu. Grupurile mici de studiu biblic se feresc de teologie ca de ciumă, ca să nu provoace disensiuni. Nici predicile nu stau mai bine. „Vorbind la modul general, predicarea în bisericile cu o orientare evanghelică şi o creştere rapidă, indiferent cât ar fi de dinamică în prezentare, are remarcabil de puţin conţinut. Scriptura este citată în mod invariabil, însă doar ca o platformă de lansare pentru întărirea mesajului mânturii pe care o poate oferi Isus.” (Ibid., p. 31.). Şi ce fel de mântuire oferă Isus? Ei bine, „Isus îţi va mântui sufletul, îţi va salva căsătoria, te va face fericit, îţi va vindeca trupul şi te va face chiar un om bogat. De ce n-ai lua în considerare o aşa ofertă?” (Ibid., p. 32.). Acest mesaj nu se găseşte doar în grupul celor care predică „Evanghelia prosperităţii”. Cartea extrem de populară Rugăciunea lui Jabez [The Prayer of Jabez], scrisă, susţinută şi mai ales citită de evanghelici aparţinând curentului majoritar, „este un concept de religie atât de narcisistă încât face ca teologia prosperităţii să pară exigentă prin contrast.” (Ibid., p. 33). De fapt, creşterea rapidă a evanghelicalismului, aşa cum o vede Wolfe, nu se datorează mesajului unic al acestuia cât capitulării în faţa mesajului culturii: „Popularitatea evanghelicalismului se datorează în aceeaşi măsură apelurilor sale populiste şi democrate – determinării acestuia de a descoperi cu exactitate ce vor credincioşii şi oferirea acestor lucruri – ca şi certitudinilor credinţei.” (Ibid., p. 36). Pastorul unei megabiserici din Cincinnati descrie filozofia de creştere a bisericii sale printr-un citat „aproape” biblic: „Unde e Duhul Domnului, e veselie!” (Ibid., p. 194). Un alt pastor din Houston recunoaşte: „Iau lucrurile lumeşti şi le botez.” (Ibid., p. 195). Aceste abordări au ca rezultat popularitatea. „Însă popularitatea înseamnă să te pleci în faţa culturii populare în loc să i te împotriveşti, iar cultura populară americană este una care pune mai mare accent pe ‘a te simţi bine’ decât pe ‘a gândi corect’, deci aceste mişcări tind să fie ostile îndeosebi controverselor doctrinare, care pot duce la disensiuni.” (Ibid., p. 76). Am descoperit că sunt de acord cu acest om care recunoaşte că e nemântuit, atunci când îşi începe concluziile cu afirmaţia: „Aderenţa la creştere poate avea frustrările ei; văzând cum predicile sunt reduse la prezentări în PowerPoint sau ascultând una după alta cântări de laudă uşor de uitat, îl poate face pe cineva să tânjească după un evanghelic care să se ridice, la fel ca Luther, şi să-şi proclame opoziţia faţă de ultimul sondaj al gusturilor evanghelicilor.” (Ibid., p. 256).

Însă am vorbit destul de analiza pătrunzătoare a evanghelicalismului făcută de domnul Wolfe. Alan Wolfe a prezentat cu multă îndemânare boala mortală a bisericii noii paradigme, însă care e remediul? Pentru acesta mergem nu la Wolfe, ci la Noul Testament. Şi nu cred că există vreun pasaj mai potrivit scopurilor noastre decât Efeseni 4:11-16.

Cum a conceput Dumnezeu biserica? Cum trebuie ea să funcţioneze? Care e misiunea ei? Pavel, apostolul inspirat, prezintă acest plan în câteva versete scurte. Planul lui Dumnezeu începe cu oameni dăruiţi pe care El i-a dat bisericii (v. 11). Aici sunt incluşi apostolii şi prorocii, care au fost fundamentali pentru biserică, ieşind din scenă după ce temelia bisericii a fost pusă (Efeseni 2:20). Ei au fost urmaţi de evanghelişti şi pastori-învăţători, care zidesc suprastructura peste temelia apostolică. Aceşti oameni dăruiţi sunt daţi bisericii cu o sarcină specifică: pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos (v. 12). Această zidire a trupului are menirea să realizeze patru lucruri: unitatea credinţei, cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, maturitatea şi asemănarea cu Hristos (v. 13). Atingerea acestor obiective are următoarele rezultate: nu mai suntem copii spirituali, uşor de amăgit; rostim adevărul în dragoste; creştem în Hristos (v. 14-15). Când astfel de vieţi predomină într-o biserică locală, şi când membrele individuale ale acelui trup îşi trăiesc rolurile date de Dumnezeu, atunci trupul credincioşilor va fi unul care creşte din punct de vedere spiritual şi se zideşte în dragoste (v. 16). Aceasta e imaginea de ansamblu, haideţi acum să privim la detalii.

Oamenii dăruiţi sunt daţi bisericii locale pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire. Cuvântul tradus prin „desăvârşire” era un termen folosit în primul secol pentru reaşezarea oaselor dislocate. Când se rupe o mână, de exemplu, oasele mâinii nu mai sunt aliniate, făcând mâna nefolositoare din punct de vedere al funcţionalităţii. Oamenii dăruiţi trebuiau să fie instrumentele lui Dumnezeu care să aducă alinierea corectă în trup, ca să poată avea loc zidirea trupului lui Hristos. Pentru ca trupul lui Hristos să poată fi zidit, oamenii dăruiţi trebuiau să realizeze o ajustare în biserica locală, care să-i ajute pe credincioşi să înfăptuiască lucrarea de slujire. Cum făceau asta? Cum reuşeau să-i echipeze pe sfinţi – care era metoda lor? Cred că putem spune fără să greşim că nu făceau acest lucru prin seminarii despre ultimele tehnici folosite în afaceri sau oferind profiluri psihologice. Instrumentul folosit pentru echiparea sfinţilor era (şi este) Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta nu e o deducţie logică ci mai degrabă o revelaţie clară. Pavel îi scria lui Timotei: Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2Timotei 3:16, 17). Cuvântul tradus aici prin „destoinic” vine din aceeaşi rădăcină ca „desăvârşire” în primul pasaj, şi anume cuvântulartios, care sugerează ideea de echipare pentru o sarcină delegată. Pavel este foarte clar în instrucţiunile pe care i le dă lui Timotei; Scriptura este aceea care ne echipează pentru orice lucrare bună. De aceea, nu suntem surprinşi să descoperim că sarcina imediat următoare pe care o primeşte Timotei este să propovăduiască Cuvântul (2 Timotei 4:1, 2). Pentru ca Timotei să poată echipa biserica, el trebuie mai întâi să fie un predicator al Cuvântului. Iar ca să poată propovădui Cuvântul aşa cum se cuvine, el trebuie să fie primul care împarte drept Cuvântul adevărului (2Timotei 2:15). În alte cuvinte, Timotei trebuie să fie un student atent al Cuvântului pentru ca, atunci când predică, să predice mesajul pe care l-a intenţionat Dumnezeu. În acest fel intenţionează Dumnezeu să-Şi zidească Biserica – printr-o predicare şi învăţare atentă, exactă şi clară a Cuvântului Său. Nimic altceva nu poate îndeplini această sarcină. Putem spune povestiri inspiratoare, putem cânta o muzică minunată sau plină de viaţă, ne putem umple calendarele cu evenimente sociale, ne putem profesionaliza programul şi putem veni cu grupuri mici pentru orice preocupare imaginabilă, însă dacă Scriptura nu este învăţată corect, cu atenţie şi sistematic, poporul lui Hristos nu va fi echipat iar trupul nu va fi zidit, punct! Nu există excepţii la acest mandat. Biserica trebuie să proclame Cuvântul adevărului – aceasta trebuie să fie prioritatea ei supremă. Adunările care se concentrează asupra tehnicilor, programelor şi divertismentului, în dauna poziţiei centrale a Cuvântului, s-ar putea să adune mulţi oameni însă nu vor zidi biserica lui Dumnezeu. Programele, dramele şi divertismentul pot amuza, consola, inspira sau stârni emoţiile, însă ele nu vor zidi creştini. Numai Cuvântul poate face acest lucru.

Bisericile care iau în serios această poruncă a Domnului vor fi cele care vor înainta în direcţia maturităţii (Efeseni 4.13). Cele care nu o fac, se vor îneca în marea imaturităţii (4:14). Acestea sunt cele două opţiuni pe care Pavel le pune în faţa cititorilor săi. Prima opţiune găseşte biserica locală în proces de echipare prin învăţarea Cuvântului, zidind astfel trupul lui Hristos. Astfel de biserici vor fi marcate de patru lucruri. Primul, unitatea: Până vom ajunge toţi la unirea credinţei. În toate epistolele, cuvântul „credinţă” nu se referă la credinţa subiectivă (de exemplu, „Eu cred; am credinţă în Dumnezeu”) ci la credinţa obiectivă. „Credinţa” este o expresie sinonimă cu doctrina sănătoasă, sau cu totalitatea adevărurilor prezentate în Biblie. Adevărata unitate este fundamentată pe o teologie corectă. Un anumit pastor, scriind o critică la adresa slujirii mele, spunea că el înclină în direcţia „unităţii” pe când eu înclin în direcţia „purităţii”. Poate că e o evaluare corectă, însă eu nu cred că poate exista unitate fără puritate. O încercare de realizare a unităţii fără puritate doctrinară este o simplă uniformitate. Mulţi în zilele noastre sunt gata să lase deoparte convingerile lor cu privire la adevărul scriptural pentru a putea progresa alături de ceilalţi. Organizaţiile sunt înfiinţate sub umbrela unui set minimal de credinţe dar cu preţul unui mare compromis, fapt ce duce la impuritatea doctrinară a bisericii. Deşi nu toate convingerile doctrinare sunt esenţiale pentru credinţă, iar unele nu sunt de cea mai mare importanţă, sunt uimit când văd că mulţi sunt gata să le arunce peste bord cu scopul de a îmbrăţişa o formă de unitate exterioară. Cu toate acestea, Pavel cheamă la o unitate care este zidită pe adevărurile fundamentale ale credinţei.

A doua caracteristică a unei biserici echipate este cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu. Practic nimic nu este mai important decât cunoaşterea lui Hristos. Petru merge chiar mai departe şi scrie: Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui (2Petru 1:3). Dacă tot ce avem nevoie pentru viaţă şi evlavie se găseşte în cunoaşterea lui Hristos, atunci de ce biserica mai caută altceva? Deşii unii, chiar din cercurile evanghelice, ne îndrumă să-L găsim pe Hristos „înăuntrul nostru”, să ni-L imaginăm, să Îl experimentăm într-o formă mistică, realitatea este că adevărata cunoaştere a lui Hristos poate fi obţinută doar prin Cuvânt. În afara celor spuse de Scriptură despre Hristos, nu ştim nimic cu absolută certitudine despre El.

A treia şi a patra caracteristică par să se definească reciproc. Trebuie să ajungem la starea de om mare, „matur” însemnând complet, nu perfect. Această maturitate este identificată drept înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos. Standardul nostru de maturitate nu este nimic mai puţin decât asemănarea cu Hristos. Dacă Îl iubim, vom dori să fim ca El.

Cei care nu înaintează în direcţia maturităţii, fiind echipaţi prin învăţarea Cuvântului, rămân prinşi fără speranţă în mrejele imaturităţii (4:14). Din nefericire, descrierea credinciosului imatur este foarte potrivită pentru mediul evanghelic din zilele noastre. Făcând portretul credinciosului imatur (sau al bisericii), care nu e echipat prin învăţarea Cuvântului, Pavel foloseşte imaginea unui copil. Dovada imaturităţii unui copil se găseşte în două caracteristici pe care le au toţi copiii.

Sunt instabili: Ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo. Copiii sunt renumiţi pentru capriciile şi nestatornicia lor. Le lipseşte autocontrolul; sunt predispuşi la extreme şi sunt conduşi de emoţii. La fel, creştinii imaturi sunt încontinuu pe pantele unui montagne-russe emoţional, spiritual şi doctrinar. A doua zi după o excursie cu biserica sunt gata să Îl urmeze pe Domnul oriunde; până miercuri tot entuziasmul s-a dus. În timp ce participă la un concert creştin, sunt copleşiţi de sentimente de dragoste şi râvnă pentru Dumnezeu şi pentru aproapele lor. În dimineaţa următoare, nu se „simt” în dispoziţia necesară pentru citirea Scripturii sau pentru rugăciune, aşa că nu mai fac aceste lucruri. Când sunt convinşi de păcat, îşi iau angajamente puternice de ascultare pe viitor. Însă după doar câteva zile cedează în faţa aceloraşi vechi ispite. Au ajuns experţi în arta ascultării selective de Hristos. Credinţa lor, deşi poate autentică, este superficială, lipsindu-i substanţa şi puterea. Ei plutesc cu adevărat încoace şi încolo – la mila numeroaselor influenţe, capricii, personalităţi pozitive şi ispite care apar în vieţile lor.

Sunt uşor de înşelat: Purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire. Creştinii-bebeluşi rămân aşa pentru că sunt amăgiţi în mod constant. În loc să fie echipaţi de Cuvânt (sau, mai bine zis, pentru că nu au fost echipaţi), aceşti credincioşi imaturi sunt captivaţi de doctrine false, şarlatani, programe şi campanii ingenios întocmite. Puneţi-le înainte un bun comunicator şi le va lipsi discernământul necesar pentru a-i filtra mesajul. Creştinii-bebeluşi aleargă întotdeauna după ultima carte sau ultimul mesaj care le promite spiritualitate instantanee.

Care este remediul pentru acest ciclu nesfârşit de copilărie? Să fim credincioşi adevărului, în dragoste (v. 15). Trebuie să păstrăm în minte contextul acestor cuvinte. Pavel nu face apel la o comunicare deschisă şi onestă, deşi aceasta este o învăţătură biblică şi este sprijinită de versetul 25. În acest punct el ne oferă antidotul pentru imaturitatea spirituală, iar acest antidot se găseşte îndesăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire (v. 12). Udo Middelmann ne aminteşte că „biserica şi-a pierdut mare parte din audienţă pentru că a renunţat la multe lucruri pe care le-a ştiut şi la care se pricepea în trecut: lumina aruncată asupra realităţii omeneşti din Cuvântul lui Dumnezeu în dragoste, încurajare, claritate morală şi compasiune… Când biserica îşi abandonează chemarea ei unică, de obicei nu face faţă cu prea mare succes străzii sau pieţei.” .” (Udo W. Middelmann, Biserica condusă de piaţă [The Market Driven Church] (Wheaton, IL: Crossway Books, 2004). p. 201)). Biserica trebuie să se concentreze asupra mandatului său de a echipa sfinţii, nu trebuie să-şi lase atenţia să-i fie distrasă de alte lucruri. Pe măsură ce trupul se zideşte prin învăţarea atentă a Cuvântului lui Dumnezeu de către oamenii dăruiţi în acest scop şi prin aplicarea acestui adevăr de către biserica locală, trupul creşte în toate privinţele, ca să ajungă la Cel ce este Capul, Hristos. Comunicarea în dragoste a adevărului lui Dumnezeu este lucrul care aduce vieţile la maturitate şi dezvoltă biserici evlavioase. Versetul 16 ne spune că puterea lui Hristos, lucrând prin membrele trupului care funcţionează după planul lui Dumnezeu, este cauza care determină în ultimă instanţă creşterea trupului.

Ne expunem unor mari pericole atunci când ignorăm planul lui Dumnezeu pentru creşterea trupului lui Hristos, aşa cum este el descris în Efeseni 4:11-16. Dacă vrem biserici care să placă oamenilor, atunci prioritatea noastră este să fim atenţi la strategia oamenilor. Însă dacă vrem biserici care să-I fie plăcute lui Dumnezeu, cu siguranţă vom dori să cunoaştem şi să implementăm metodologia lui Dumnezeu. De cine ascultăm arată cui vrem să-i fim plăcuţi.

Tradus de Florin Vidu

http://www.monergism.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s