BABILONIZAREA CREȘTINISMULUI

Generația apostată (Matei 24:4-13)

Biserica nu mai este o societate perfectă ca la fondarea ei în sec.I, pentru că în rândurile ei a pătruns duhul lumii, spiritul vremii, al Babilonului. Cum a pătruns spiritul Babilonului în „adunările sfinţilor”? Iată o temă tulburătoare la care vă invit nu numai să meditați, ci și să luați decizii! Vom analiza totul, obiectiv, în Lumina Sfintelor Scripturi. Dumnezeu să binecuvinteze pe toți cei ce citesc, gândesc și mai apoi aplică ceea ce este de aplicat! Amin.

În primul rând, SĂ  OBSERVĂM  IDENTITATEA APOSTAȚILOR

Apostații sunt din rândul creștinilor, a creștinilor lumești (I Corinteni 3:1). Ei sunt creștinii atei, adică oameni răi şi fără credinţă scripturală (II Tesaloniceni 3:2; Evrei 3:12). Creștinii aceștia nu-L cunosc pe Dumnezeu în mod personal, relațional (I Corinteni 15:34), nu-L slujesc pe Hristos (Romani 16:18; II Timotei 4:1; II Petru 2:1), sunt rătăciți de la Adevărul Scripturii (II Timotei 4:4) și evident, sunt căzuți de la credinţa adevărată (I Timotei 1:19). Ei trăiesc în neorânduială (II Tesaloniceni 3:6, 11), nu suportă viaţa duhovnicească (II Timotei 1:15). Nu puțini ajung robi ai stricăciunii (II Petru 2:15–19). Sunt creştinii moderni din zilele de pe urmă (II Timotei 4:3–4). Ce semne distincte au? Sfânta Scriptură spune că le place intietatea, poziţie din care înşală pe credincioşi (II Timotei 3:13), că au imagine de sfinţi, dar în realitate sunt demoni întrupați (II Corinteni 11:13–15), mergând până la radicalism, adică au ales să devină, anticriști (I Ioan 2:18–19, 26). Domnul îi cunoaște și El face diferența (I Ioan 4:6).

2. În al doilea rând, SĂ  URMĂRIM  IDENTIFICAREA  APOSTAȚILOR

Totul a început cu distantarea faţă de hrana tare a Cuvântului (II Petru 2:1–3). Pentru o vreme au mascat realitatea lor spirituală printr-o vorbire super evlavioasă, dar seaca, goală pentru suflet (Matei 7:21-23). Apoi s-au apucat de predicarea ereziilor (Galateni 1:6-7, 9; I Timotei 6:3–5), de susţinerea liberalismului teologic şi comportamental (Galateni 5:13; Filipeni 3:18), de defăimarea slujitorilor adevăraţi ai Domnului, a Bisericii (III Ioan v.10a, „ne clevetește cu vorbe rele”). Ei au o trăire conflictuală (II Timotei 2:14; Iacov 3:16), dușmănoasă (I Ioan 2:11 ; 3:10, 15 ; 4:8) și instigatoare la păcat (Romani 14:13). Din zi în zi, apostații sunt tot mai mulți! Fugiți de ei!

3. În al treilea rând SĂ  CONSTATĂM  INCREDIBILELE  CONSECINTE  ALE LUCRARII  APOSTAȚILOR

Ce produce lucrarea apostaților? Mai întâi, analfabetism spiritual și lipsa de discernământ în cele sfinte (Matei 16:1–4), apoi înșelarea inimilor celor lesne crezători (Romani 16:18). Produce starea de criză și tensiune în Biserici (Galateni 5:15). Una din Lecțiile de viață învățate a fost: „Turmă, niciodată haită!”. Fragmentarea familiilor și a Bisericilor și răsturnarea credinţei multora (II Timotei 2:18). Ținta celui rău prin ei este distrugerea mărturiei Bisericii (II Petru 2:2b, „calea adevărului va fi vorbită de rău”), astfel, Biserica nu mai e Biserică, ci un club de interese religioase! Dar Dumnezeu păstrează și în asemenea locuri o rămășiță de oameni sfinți care sufăr din greu (I Petru 1:6–7).

”Refuză să fii mediocru sau să capitulezi în fața răcelii anturajului tău spiritual”, spunea Aydan Tozer. Doamne, ai Milă de noi!

4. ÎN fine, SĂ  APLICĂM  CÂTEVA  IMPERATIVE  PENTRU  BISERICILE ADEVĂRATE

Pe acest fond, întrebarea este ce trebuie să facă Biserica pentru a rămâne Biserică adevărată, reală din punct de vedere scriptural?

Biserica adevărată trebuie să se separare biblic de apostați (II Timotei 3:5, „depărtează-te!”), deoarece „tovărășiile rele strică obiceiurile bune” (I Corinteni 15:33). Biserica adevărată trebuie să persevereze într-o stare duhovnicească înaltă, biblică, fără să permită abateri doctrinare (I Corinteni 4:6 „învățați să nu treceți peste ce este scris”, iar în Evrei 12:15, ”luați seama bine ca nimeni să nu se abată…”). Biserica adevărată  trebuie să-și înflăcărarea duhului rugăciunii (I Tesaloniceni 5:17). Cât de adevărate sunt Cuvintele care spun: ”El vede că nu este niciun om şi Se miră că nimeni nu mijloceşte.” (Isaia 59:16a). Biserica adevărată veghează permanent într-o viață curată și dedicată Domnului (II Timotei 4:5). Biserica adevărată rămâne în ”credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3 , 20–23) și în predicarea curată a Cuvantului lui Dumnezeu (II Timotei 4:2,  ”Propovăduiește Cuvântul, Stăruiește asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura”)

Unii spun că nu este nici o deosebire între credincioși, că toți sunt la fel! Diferența dintre Biserica Adevărată și cea Apostată este de fapt diferența dintre MIREASA LUI HRISTOS (Apocalipsa 19:7-9) și CURVA LUI SATAN!…(Apocalipsa 17:3-6)

Tu unde ești, dragul meu cititor? Dumnezeu să te cerceteze pentru că ai de făcut alegeri pentru veșnicie!

Nelu Aliman

BABILONIZAREA CREȘTINISMULUI: Generația apostată (Matei 24:4-13)

3 gânduri despre &8222;BABILONIZAREA CREȘTINISMULUI&8221;

  1. Pavel zice:

    Sunt foarte de acord si cred asta mai de multi ani , cind spuneam la frati aceste lucruri eram oprit si infruntat de catre „Diotref ” sa nu mai vorbesc in felul acesta ca sunt suflete care se tulbura , Dumnezeu sa te binecuvinteze .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s