AI AFLAT CĂ …

”Nu orişicine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 7:21)

mihai sarbuTrăim vremuri când suntem confruntați cu cele mai diverse învățături despre mântuire, despre viața creștină și despre veșnicie. O armată de învățători care fac business din Evanghelie invadează România și adună lideri creștini din toate denominațiunile în așa-zise conferințe și întâlniri de tot felul cu gândul să-i informeze despre ”ultimele descoperiri” în materie de creștinsim.

La fel cu filozofii din Areopagul Atenei. Ce trist! Am citit cândva că: ”atunci când oamenii aleargă la conferințe este semnul că nu-i prea interesează atât de mult ce spune Domnul în Cuvânt, cât ce spun oamenii.” (Anonim). Întâlnim o mare doză de adevăr în această afirmație, iar mesajul meditației te privește și pe tine în mod direct și personal. Există tendința să crezi că ești pe drumul cel bun dar – de fapt – tu ești pe lângă. Iată de ce îți aducem aminte câteva lucruri simple care au menirea să te ajute să-ți verifici statutul de copil al lui Dumnezeu și să înțelegi că:

1). Fără mântuire nu poți avea viața veșnică. Acest adevăr este atât de simplu și de clar încât toți ar trebui să-l înțeleagă și să-l proclame. Fii atent ce spune Scriptura: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa. V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.” (1Ioan 5:11-13). Ca să ajungi în chinul veșnic nu trebuie să faci nimic. Te naști în păcat (Rom.3:23), iar păcatul are drept răsplată moartea veșnică. Însă Dumnezeu dă șansa fiecărui muritor să schimbe destinația eternă din chinul cel veșnic în viața veșnică. Iar ca să se întâmple acest lucru a plătit prețul suprem trimițând pe Singurul Lui Fiu ”să se nască și să crească să ne mântuiască” (Colind creștin). Adu-ți aminte că: ” … atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu … ” De ce?  ” … ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16). Nu va avea, ci are deja! De-acum și de-aici! Întîlnirea cu Domnul Isus și pocăința sinceră este soluția lui Dumnezeu pentru tine ca să ieși din iad și să ajungi în rai. Nu există mântuire în religie, nici în tradiție sau biserică. Preotul (pastorul) nu poate rezolva problema, iar sfinții și praznicile nu te pot ajuta. Adevărul adevărat este revelat numai în Cuvântul lui Dumnezeu. Ți-l reamintesc: ”Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Rom.6:23). Chiar acum mi-am adus aminte și am început să fredonez în gând refrenul unei cântări care întreabă: ”Eu te-ntreb dacă ştii ce-i mântuirea, / Dacă n-ai uitat că Isus a murit? / Ai tu timp să meditezi,  Să te rogi şi să lucrezi? / Nu cumva îngrijorări te-au năpădit?” (Alex. Groza – Vol.1). Vrei nu vrei trebuie să răspunzi la aceste întrebări.

2). Fără altruism nu există creștinism. Creștinsimul are doctrină (învățătură) despre felul în care trebuie să-ți trăiești viața dar nu toți oamenii din jurul tău cunosc doctrina creștină și ei urmăresc s-L cunoască pe Dumnezeu privind modul tău de viață. Pentru că: ”Nu orişicine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.”(Matei 7:21). ”A zice” este una și ”a face” este alta. Oamenii se vor îndoi de vorbele tale dar vor urmări faptele tale. Creștinism înseamnă să trăiești ca și Domnul Isus (”au priceput că fuseseră cu Isus.” (F.A.4:13). Să fi un Christos în miniatură care crește la statura plinătății Lui. Să influiențezi în bine lumea în care îți duci existența (“Oamenii aceştia, care au răscolit lumea …” (F.A.17:6) și asta numai datorită unei puteri extraordinare pe care Dumnezeu a lăsat-o la îndemâna fiecărui mântuit. Este vorba de dragostea altruistă (AGAPE) care se jertfește și investește în folosul altora. ”Moștenirea” pe care Domnul Isus o lasă urmașilor Săi este descrisă în Scriptură în următorii termeni: ”Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.” Acesta-i modelul. Și care-i impactul acestui mod de viață? ”Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34). Wow! Nu prin predici și nici prin evanghelizări, nici prin martiraj și nici prin altceva, ci prin dragoste fiindcă: Dumnezeu este dragoste” (1Ioan 4:16). Ce simplu dar câtă responsabilitate presupune acest fel de a trăi! Poate iubești cu EROS (dragoste egoistă) sau cu FILLEO (dragoste indiferentă). Sau poate iubești cu STORGE (dragostea din familie). Nu este rău dar nici de-ajuns. Fără altruism (AGAPE) nu există creștinsim adevărat. Deasupra unei porți la intrarea într-un pavilion la un spital de neuropsihiatrie infantilă era scris: ”Dacă dragoste nu e, nimic nu e!” (Marin Preda). Înțelege că locul ei nu îl poate ocupa nimic din tot ce există. Și orice clădești fără dragoste, mai devreme sau mai târziu se va dărâma. Așa că, oprește-te și evaluează viața ta. Este centrată în tine sau în El? Pentru că orice aș face dacă: ”n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.” (1Cor.13:1-3).

3). Fără slujire nu ajungi la răsplătire. Privind la finalul existenței noastre Cuvântul lui Dumnezeu relatează că: lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut” (1Cor.3:13). Iar poetul anticipează că: ”Aici scurtă-i lupta, / Acolo cununa / Ne așteaptă gata. / Sus ni-i țara.” (C.Ev.#437). Fiul lui Dumnezeu va sta pe scaunul de domnie și va face o diferență reală: ”El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.” (Matei 25:32-33). Principiul după care se va realiza această selecție va fi lucrarea și slujirea pe care ai făcut-o în Numele Lui. Răsplătirea sau pedepsirea vor fi în acord cu felul în care te-ai raportat la cei din jurul tău (săraci, bolnavi, orfani, văduve, oameni singuri, etc) și la nevoile lor. Așa explică Fiul lui Dumnezeu: “Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” (Matei 25:40). Care ”aceste lucruri”? Cele mai elementare care sunt la îndemâna fiecărui creștin: ” … am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” (Matei 25:35-36). Interesant este faptul că Domnul Isus se confundă cu nevoiașii din jurul nostru și-i lasă lângă noi ca să-i slujim ca și cum L-am sluji pe El. În ce fel răspunzi la această provocare? Mântuitorul s-a înălțat la cer dar a lăsat Evanghelia pe umerii urmașilor Lui. Cum stau lucrurile în dreptul tău? Este riscant să te joci cu pocăința fiindcă avertizarea este clară și directă: “… dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” (Luca 19:40). Dumnezeu a îngăduit să exiști tocmai în această perioadă a istoriei pentru că are un plan cu tine. Tu nu ar trebui să trăiești la voia întâmplării, ci să fi conștient că ești chemat să împlinești marea însărcinare pentru generația ta. ” Dacă nu tu, atunci, cine? Dacă nu acum, atunci când?” Într-o zi vor vorbi cauciucurile de la mașină și băncile din adunare dar oare ce vor mărturisi despre tine? Vino-ți în fire și pocăiește-te dragul meu frate și prieten! Fă ca viața și slujirea ta să ia  turnura care-L onorează pe El, așa cum sugerează și poetul când scrie: ”Să se vadă-n a ta viață / Din iubirea lui Isus. / Fii scrisoare sfântă, scrisă, / Chiar de mâna dulce-a lui Isus.” (C.Ev. # 549). Începe chiar acum și Dumnezeu să-Ți ajute să o faci împreună cu întreagă casa ta. Amin.

RUGĂCIUNE

” Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă!” (Ps.143:10)

AI AFLAT CĂ …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s