Autoritate şi putere C. H. Mackintosh

 

 

Dacă a fost vreodată un moment în istoria Bisericii în care era necesară autoritatea divină pentru ca Biserica să poată cunoaşte voia şi puterea divină pentru a merge pe cale, atunci acesta este momentul de faţă. Sunt atât de multe opinii contrare şi voci care fac agitaţie, atâtea şcoli opuse şi atâtea partide în conflict, încât suntem în pericol ca în orice privinţă să pierdem echilibrul şi să fim duşi cine ştie unde. Pe oamenii cei mai valoroşi îi putem vedea având păreri opuse într-o chestiune, chiar oameni care, din cât putem aprecia, par să aibă ochi curaţi pentru a vedea gloria lui Hristos şi a considera Cuvântul lui Dumnezeu ca unica autoritate în toate lucrurile.

autoritate

Ce trebuie să facă atunci un suflet sincer? Cum să te descurci în faţa unor asemenea situaţii? Oare nu există nici un liman liniştit în care să-ţi ancorezi bărcuţa, la adăpost de valurile agitate ale oceanului frământat al opiniilor omeneşti? Binecuvântat fie Dumnezeu că există un asemenea loc, în care cititorul să aibă bucuria de a putea arunca ancora în orice moment. Acest privilegiu îl are chiar şi cel mai simplu copil al lui Dumnezeu, până şi un prunc în Hristos primind autoritatea pentru a cunoaşte calea şi puterea pentru a o urma – autoritate pentru a-şi cunoaşte poziţia şi puterea pentru a o ocupa – autoritate pentru a cunoaşte lucrarea şi puterea pentru a o îndeplini.

Ce este aceasta? Unde se găseşte? Autoritatea este în Cuvântul lui Dumnezeu, iar puterea în prezenţa divină. Şi oricine poate şi chiar trebuie să cunoască aceasta pentru a avea o umblare sigură şi bucurie în inimi. Privind la starea actuală a celor numiţi creştini, suntem şocaţi de faptul că atât de puţini sunt pregătiţi să primească Scriptura sub toate aspectele ei: personal, familial, profesional şi eclesiastic.

Dacă problema mântuirii sufletului este rezolvată – atunci, vai, cât de rar este aceasta în adevăr rezolvată atunci când oamenii cred că au libertatea de a se îndepărta de terenul sfânt al Scripturii şi de a se lansa pe cursul năvalnic şi păgubitor al opiniei şi voinţei proprii, unde fiecare gândeşte singur, alege singur şi lucrează pe cont propriu!

Dar nimic nu este mai sigur decât că, acolo unde sunt numai opinii omeneşti, voinţa şi judecata omului, acolo nu este nici urmă de autoritate şi nici un pic de putere. Nicio părere omenească nu are autoritate asupra conştiinţei, nici nu poate câtva timp, dar nu are nici autoritate, nici putere.

Este nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu şi de prezenţa lui Dumnezeu, fără de care nu pot face faţă. Dacă ceva, indiferent ce, se interpune între conştiinţa mea şi Cuvântul lui Dumnezeu, atunci nu mai ştiu unde sunt, nici ce să fac, nici încotro, s-o apuc. Şi dacă ceva, indiferent ce, se interpune între inima mea şi prezenţa lui Dumnezeu, atunci nu mai am nicio putere. Cuvântul Domnului meu este singurul meu îndrumar, iar locuirea Lui în mine şi cu mine este singura mea putere. „Nu ţi-am poruncit Eu? … Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face” (Iosua 1:9 ).

Dar se poate întâmpla ca cititorul să se întrebe „Este oare adevărat că în Cuvântul lui Dumnezeu poţi găsi îndrumare clară pentru toate detaliile vieţii? De exemplu: unde să mă duc în ziua Domnului? Sau: ce să fac de luni dimineaţă până sâmbătă seara? Mă conduce el pe calea mea personală, în relaţiile din casă, în serviciu, în asocierile şi părerile mele religioase?

Sigur că da! Cuvântul lui Dumnezeu pregăteşte pentru orice lucrare bună, iar orice lucrare pentru care Cuvântul nu dă îndrumări nu este bună, ci rea. Deci, dacă nu poţi găsi autoritatea care să te îndrume unde să mergi în ziua Domnului, trebuie imediat să renunţi la a mai merge undeva, iar dacă nu găseşti autoritate ca să-ţi arate ce să faci luni, trebuie să încetezi ceea ce faci. „Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor” (1. Samuel 15:22 ).

Să privim deschis Scriptura şi să ne supunem autorităţii ei sfinte în toate lucrurile şi, cu smerenie şi respect, să ne lăsăm conduşi de ea. Să părăsim orice obicei, orice practică, orice asociere de orice natură, indiferent de cine ar fi ea sancţionată, dacă nu avem pentru aceasta autoritatea dată de Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă în aceasta nu ne putem bucura de sentimentul prezenţei Sale,  de privirea Sa binevoitoare.

Acesta este un punct de maximă însemnătate. Pentru limbajul omenesc ar fi imposibil să prezinte cu suficientă putere şi în termenii potriviţi importanţa imensă a supunerii totale şi absolute faţă de autoritatea Scripturii – da, şi, pentru a accentua, am spune – în toate lucrurile.

Una din marile dificultăţi în relaţiile noastre cu sufletele izvorăşte din faptul că ei nu par să aibă idee că toate trebuie făcute în supunere faţă de Scriptură. Ei nu iau ca atare Cuvântul lui Dumnezeu sau nu sunt de acord să primească învăţătură în exclusivitate din paginile ştiute ale Scripturii. Vor fi atunci ascultate şi urmate crezuri, confesiuni, forme religioase, porunci, doctrine şi tradiţii ale oamenilor. Atunci vor conduce voinţa noastră, raţionamentele şi vederile noastre. Pragmatismul, poziţia, reputaţia, influenţa personală, utilitatea, părerile prietenilor, gândurile şi exemplele oamenilor buni şi renumiţi, teama de a nu-i mâhni sau jigni pe cei pe care-i iubim şi îi stimăm şi cu care poate că suntem de mult asociaţi în viaţa religioasă şi în slujire, teama de a nu fi consideraţi îngâmfaţi, teama de a nu părea că judecăm sau condamnăm pe mulţi la picioarele cărora am dori să ne aşezării, toate acestea exercită o influenţă nocivă asupra sufletului şi ne împiedică să ne predăm în totul autorităţii supreme a Cuvântului lui Dumnezeu.

Fie ca Domnul să ne mişte inimile ca să ne ocupăm cu acest subiect important! Fie ca El să ne conducă, prin Duhul Sfânt, ca să vedem locul, valoarea şi adevărata putere a Cuvântului Său! Fie ca acest Cuvânt să fie pentru inimile noastre singura regulă necesară şi suficientă astfel încât orice lucru care nu se întemeiază pe autoritatea lui să poată fi respins în totul fără nicio şovăire. Atunci putem spera să progresăm. Atunci calea noastră va fi a celui drept ca o lumină care străluceşte din ce în ce mai mult până la ziua perfectă.

Fie ca niciodată să nu fim satisfăcuţi de căile noastre, asocierile noastre, poziţia noastră religioasă şi slujba noastră, de cele pe care le facem şi de cele pe care nu le facem, de locurile unde mergem şi de cele unde nu mergem, până când nu putem spune că în toate acestea avem îndrumarea Cuvântului lui Dumnezeu şi lumina prezenţei Sale. În aceasta şi numai în aceasta constă marele şi importantul secret al AUTORITĂŢII Şl PUTERII.

http://comori.org/viata-de-credinta/autoritate-si-putere/

Anunțuri