Când omul merge împotriva lui Dumnezeu

Nu am crezut vreodată că pot fi martor în fiecare zi la genocid în țara noastră. Nu, nu exagerez în niciun fel. Evident, nu vedem crime cauzate de conflicte militare, ceea ce este bine, dar am ajuns vremuri când lipsa de discernământ cauzează un alt fel de genocid, cu efecte, poate, mult mai mari. Ne cutremurăm când vedem copii care mor în conflictele militare din Siria sau Irak, dar nu ne mai pasă când pe timp de pace avorturile au devenit o crimă nepedepsită. Suntem gata să facem orice pentru a-i aduce în fața judecății pe ucigași și criminali, dar când vine vorba de avort, apelăm la cuvinte precum drepturile femeii sau toleranță. Nu, nu suntem cu nimic mai buni dacă nu vom spune adevărul pe nume și cei care încurajează avortul, cei care fac avort sau care, mai nou, promovează și fertilizarea in vitro, nu vor fi opriți. Oficial, doar în țara noastră 100 de mii de familii nu pot avea copii. Evident, cauzele sunt multiple și sunt diferite, individual trebuie de abordat fiecare în pare, dar conform specialiștilor, una din cele mai răspândite cauze este imoralitatea sexuală la care s-au expus. Nici nu are cum să fie altfel, o dată ce tot statul a introdus în școli disciplini precum Deprinderi de viață, care nu au făcut decât să contribuie la încurajarea implicării tinerilor în relații sexuale ilicite. Mă întreb de ce, dacă una din cauzele infertilității este în consumul alcoolului, fumatul și alte activități nocive, tot statul încurajează sărbători precum cea a vinului sau reclame despre cât e de grozav să fumezi? Toate acestea luate în ansamblu creează cauzele pe care le avem acum. Nu ar fi oare mai bine să încurajăm promovarea unui mod sănătos de viață sau prin școli să promovăm abstinența sexuală până la căsătorie, decât ca mai apoi din banii noștri să se creeze o loterie? Anume așa e caracterizată fertilizarea in vitro, pentru că rata de a rămâne însărcinată este este de doar 25 la sută. Este o adevărată dramă când te gândești că această metodă este împotriva lui Dumnezeu și a planului Său de a concepe copii și apoi câți copii sunt uciși ca unul să trăiască… Evident, îmi veți spune că sunt familii fericite că în sfârșit au un copil după ce au apelat la această metodă de concepere. Dar să nu uităm câte nelegiuri au fost săvârșite pentu a putea rămâne însărcinată. Și apoi, am spus că doar 25 la sută din femeile care recurg la astfel de metode de a avea copii rămân însărcinate. Întrebarea este cum rămâne cu cele 75 la sută din aceste femei?

Citeste mai mult: https://moldovacrestina.md/cand-omul-merge-impotriva-lui-dumnezeu

Când omul merge împotriva lui Dumnezeu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s