CREȘTINII ȘI BUNUL SIMȚ

bigstock-Common-Sense-Concept-33933608
„Bunul simţ”, iată un termen des folosit în viaţa cotidiană. Oamenii, în diferite împrejurări apelează cel puţin teoretic la folosirea termenului, iar alţii pretind că ar fi chiar posesori ai acestei stări.
Nu există o definiţie exactă şi cuprinzătoare a „bunului simţ”, însă cugetările despre această calitate abundă din plin. La prima vedere se poate spune că „bunul simţ” reprezintă capacitatea omului, bazată pe viaţa cotidiană de a judeca şi de a aprecia just oamenii, lucrurile şi evenimentele în scopul de a trăi viaţa frumos fără a pricinui suferinţa sau disconfort semenului de relaţionare. Cu alte cuvinte înseamnă atitudinea de a respecta nişte reguli de convieţuire bazate pe principiul „ceea ce ţie nu-ţi place, altuia nu-I face”.
Bazat pe acest mod de gândire, se poate afirma că „bunul simţ” este o măsură a bunei creşteri, a bunei cuviinţe a respectului pentru cei din jur. Aşadar trebuie să existe un bun simţ în orice civilizaţie. „Bunul simţ” nu este un instant, nu este dat de undeva şi nu este dobândit nici măcar ereditar. „Bunul simţ” se învaţă, iar responsabilă pentru deprinderea lui este chiar persoana în cauză. Evident, acest lucru depinde de educaţia primită în familie iar mai apoi de cultivarea progresivă în sistemul de învăţământ.
Realitatea demonstrează însă că educaţia primită nu constituie neapărat o garanţie sigură că o persoană va face bine în momentele de provocare.Apostolul Pavel, adresându-se Bisericii din Roma, face o precizare foarte clară privind conceptul care trebuie să stea la baza relaţiilor frăteşti într-o comunitatea creştină: procesul pocăinţei sau naşterea din nou implică printre altele, cultivarea modestiei şi altruismului, elemente care contribuie decisiv la formarea unui adevărat bun simţ.

„Prin harul care mi-a fost dat eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsură de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia” Rom.12; 3-8.

Parafrazând afirmaţia Apostolului Pavel se poate spune că „bunul simţ” este o frumoasă formă de manifestare a lui Dumnezeu prin oameni dar şi o atitudine sublimă de relaţionare bazată pe respect profund a omului cu Dumnezeu şi implicit cu semenii lui.

Uneori avem probleme în biserici pentru că nu există acest „bun simţ” şi asta face că lucrurile să nu meargă bine. Unii îşi asumă roluri, pretenţii sau poziţii care nu sunt pe măsură darului lor. Subestimarea sau supraaprecierea extremă a unor persoane în baza diferenţelor de ordin social, pregătire scolastică, nivel de cunoştinţe în diferite planuri, obiceiuri, comportament său mod de înţelegere diferit a anumitor aspecte din lucrare, simpatizarea preferenţială şi vizibilă a unor lucrători, sunt atitudini care pot contribui decisiv la erodarea a ceea ce numim părtăşie creştină.

CUNOAŞTEREA Cuvântului lui Dumnezeu însoţită de decizia de a aplica ceea ce cunoşti asociată cu AJUTORUL Lui, pot fi o garanţie sigură privind calitatea sănătoasă, pe baze biblice a relaţiilor interpersonale din biserici.

În aceste condiţii „bunul simţ” devine o virtute creştină, născută din ascultarea de Dumnezeu şi spre folosul altora.
Poate că şi acesta este unul dintre elementele care contribuie la dezlegarea misterului… iertării!

Pentru Știri Creștine, Radu Oprea
(Glendale, AZ)

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Creștinii și bunul simț‏

Un gând despre &8222;CREȘTINII ȘI BUNUL SIMȚ&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s