Cum stăm cu Adevărul – Alexandru Fintoiu

Unii oameni caută fericirea cum caută ochelarii care sunt de fapt pe nas. Așa este și cu binecuvântările. Vrem să le căutăm în alții, în posesiuni, în bani, mai puțin în cei de lângă noi și mult mai puțin în Dumnezeu.

La biserică ieri, în ziua de Paști, o parte din credincioși arătau de parcă a trecut trenul peste ei. Nici un pic de bucurie sau fericire pe chip. Nu știu dacă cineva se gândea la binecuvântările ce le are de la Dumnezeu. Dacă ar fi fost așa, alta ar fi fost starea.

Îmi pare rău că uneori creștinii arată la fel de fericiți ca și cei care stau la un pahar și își înneacă amarul. Mă întreb ce iubim sau dacă mai iubim.

Duminică seara aceeași stare. O oboseală nefirească. Refuz să cred că suntem obosiți de bine. M-am întrebat ce ne lipsește? Poate chiar Isus?

De asemenea, refuz să cred că Isus Hristos a înviat doar de pe buze. Lumina a venit să lumineze inimi nu morminte, să transforme întunericul întristărilor în bucuria binecuvântărilor.

Însă de rostit judecăți mulți sunt buni. E simplu să stai în fotoliu și să arbitrezi.

Trăim vremuri în care e imposibil ca cineva să nu critice ceea ce faci. Cu încurajatul stăm prost. Trăim vremuri în care se arată cu degetul și se aruncă noroi în oamenii cei mai îndreptățiți să fie apreciați de ceilalți.

Totuși, important e să aprecieze Dumnezeu. Hristos n-are nevoie de arbitrii care la orice li se pare că nu corespunde cu ce gândesc, să scoată cartonașul roșu. Pentru asta este El. Dar mă bucur că El judecă prin prisma Evangheliei.

E drept, uneori apare dezamăgirea când cei de la care nu te aștepți lovesc. Dar să nu ne lăsăm înfrânți. Nu stați pe băncile bisericilor fără bucurie. Mântuirea este însoțită de bucurie.

Vă încurajez să încurajați. Vă îndemn să zidiți, nu să surpați. Să puneți umărul la o lucrare bună și să luptați pentru ce se merită. Vă îndemn să nu vă lăsați învinși de frică în lupta pentru Adevăr.

Cineva a făcut o poză pe masa unui chioșc de ziare. Acolo era un afiș A4 pe care scria: “Nu avem Adevărul”.

Hristos a înviat. Voi aveți Adevărul?

Cum stăm cu Adevărul – Alexandru Fintoiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s