De ce se închină musulmanii cu spatele la Domul Stâncii? Întrebări irelevante pentru creştini relevanţi

De ce se închină musulmanii cu spatele la Domul Stâncii? - foto colaj de @nicklnromania

Cu câțiva ani în urmă am lansat întrebarea aceasta unor prieteni de pe 3 site-uri sociale diferite şi le-am transmis că răspunsurile lor vor fi anonime şi vor sluji drept sondaj de chestionare al oamenilor pentru nişte păreri individuale, nu religioase. Nu, acest articol nu are nimic de a face cu credinţa Islamului, şi nici nu va dezbate crezurile sale sau ale Creştinismului

Unul dintre respondenţi au spus că musulmanii se închină cu faţa spre Mecca atunci când sunt în Ierusalim şi stau cu spatele (adică cu fundul, ce ciudat, nu?) spre Domul Stâncii – care apare în partea de sus a colajului de poze care l-am întocmit personal din 2 imagini diferite de pe internet (sursa apare pe poze). Mecca este cutia aceea neagră care apare în fotografia de mai jos.
Nu doream să primesc acest răspuns. Probabil că toţi îl cunoşteaţi, dacă aţi studiat sau nu puţin religia Islamului. Mecca, Arabia Saudită, este primul cel mai sfânt loc pentru Islam, iar Domul Stâncii, din Ierusalim, Israel, este cel de-al doilea cel mai sfânt loc pentru Islam. Ceea ce este cel mai ciudat este că acel sanctuar din Ierusalim are cea mai mare valoare imobiliară din lume (ceea ce poate cei mai mulţi dintre voi ştiaţi sau nu, într-o oarecare măsură). Şi următorul lucru cel mai ciudat este că musulmanii îi urăsc de moarte pe cei din Ierusalim, unde se află acest sanctuar al lor.

Fiind pus în ipostaza de a tot aștepta răspunsuri la această întrebare simplă… am găsit 3 citate interesante, pe care le postez mai jos și în formatul lor original, care să rămână ca punct de discuție/dezbatere pentru aceia dintre voi care doriți să vă spuneți părerea personală la această întrebare.

”Coranul… o carte blestemată… Atâta timp cât această carte va exista, nu va fi pace în lume”William Gladstone – om politic, Prim Ministru britanic renumit.

”Mohamed a declarat un război exterminator și fără discriminare, ca parte a religiei lui, împotriva tuturor din restul omenirii… Preceptul Coranului este război perpetuu împotriva tuturor acelora care neagă că Mohamed este profetul lui Dumnezeu”John Quincy Adams – avocat, diplomat, cel de-al șaselea președinte al Statelor Unite ale Americii.

”Islamul este pe atât de periculos într-un om precum rabia la un câine… Nu există o altă forță retrogradată mai puternică în lume. Pe lângă că este muribund, Islamul este o credință militantă și de prozelitism”Winston Churchill – om politic, Prim Ministru al Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, istoric, ofițer, artist.

Așadar, aștept comentariile și părerile voastre. Pentru aceia dintre voi care citiți și în limba engleză, vă recomand un articol investigator interesant despre… schimbarea covoarelor din cadrul Domului Stâncii în 2015, informație disponibilă pe site-ul Times of Israel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s