Deținut condamnat la moarte, iertat și eliberat

Bill Moore a crescut în sărăcie, s-a îmbătat odată și a împușcat un om pentru $5000. A fost apoi condamnat la moarte. Lee Strobel l-a întâlnit și scrie despre el în cartea sa, „Pledoarie pentru credința creștină“.

Doi bărbați au vizitat închisoarea, l-au întâlnit și i-au spus despre Isus. Nimeni nu-i mai spusese de El. Și-a dat viața lui Dumnezeu iar asta l-a schimbat atât de mult, a schimbat întunericul din viața sa, amărăciunea și ura din inima sa atât de mult încât alții au început să fie fascinați de el.

Oamenii au început să-L cunoască pe Isus prin el. A ajuns să fie cunoscut ca „făcătorul de pace“. Pavilionul în care se afla era locul cel mai sigur din penitenciar pentru că mulți se întorceau la Isus prin el.

Bisericile au aflat asta iar când oamenii aveau nevoie de consiliere, în mod incredibil, îi trimiteau să fie consiliați de Bill Moore, da, la secția condamnaților la moarte.

S-a schimbat atât de mult încât a câștigat dragostea familiei omului pe care l-a ucis. Oamenii au început să scrie scrisori pentru el. Autoritățile i-au anulat condamnarea la moarte; nu numai că i-au comutat sentința, însă lucru fără precedent, l-au eliberat condiționat.

Bill Moore slujește acum ca lider al unei comunități religioase în câteva ansambluri de locuințe sociale dintr-o zonă extrem de săracă. Când Strobel s-a întâlnit cu el, l-a întrebat: „Bill, ce anume ți-a schimbat viața? A fost vorba de un nou tratament, sau un program de recuperare? Sau de un nou tip de consiliere?

Bill i-a răspuns: „Nu Lee, nu a fost nimic din toate astea. A fost Isus Hristos.“

Isus Hristos, Cel care l-a transformat pe Bill și pe atâția alții, poate să te trasforme, să te schimbe, să te înnoiască și pe tine.

 ….

Marius Zarnescu, Associate Pastor at Emmaus International Ministries

https://www.stiricrestine.ro/2017/07/31/detinut-condamnat-la-moarte-iertat-si-eliberat/?