Limba de lemn – Nicolae Geantă

La fel cum există o limbă de lemn a politicienilor și activiștilor de partid, din nefericire avem una asemănătoare și în biserici. Ortodoxe, Catolice sau Evanghelice, bisericile practică o gimnastică lingvistică. Jurnalistul Florian Bichir (pe care l-am cunoscut în facultate), zicea că unii „îl fac pe Mântuitorul Hristos un fel de gumă de mestecat, îl introduc în toate frazele…;  mulți condeieri bisericești s-au obișnuit să nu spună mai nimic, dar să umple textele cu citate bombastice și fragmente din Sfânta Scriptură”. Jurnalistul are perfectă dreptate, știe ce spune, mai ales că la bază are și o facultate de teologie!

Nu putem să ascundem în frunzele dogmelor rușinea limbajului de lemn. Acel discurs sau acea scriere pline de forme, asfixiate de formalism. Limbaj fără fond. Limbaj care nu hrănește! Care e plin de construcții complicate ce nu înseamnă absolut nimic sau insignifiant, comparativ cu efortul de a le spune. Limbajul care n-aduce beneficii… E slobod prin bisericile noastre! Limbarii de lemn sunt oamenii în stare să folosească asemenea expuneri fără să-și amintescă înțelesul vorbelor, zicea George Orwell. Nu-s muți, nu-s peltici, ci vorbesc, dar nu spun nimic!

Limba de lemn nu are conținut ideatic consistent. E plină de banalități. Prefabricate care vor să pară expuneri intelectuale. Savantlâcuri. Când colo sunt un rumeguș cultic. Limbajul de lemn este mai des folosit decât cel de foc!

Limba de lemn e stereotipie. E lipsă de putere în vorbe. Nu convinge. Nu încălzește inimi. Nici minți. Nu rodește. Nu te pune pe meditat. De fapt e plină de cuvinte dar nu are Cuvânt!

Limba de lemn ascunde realitatea, spunea lingvistul Pruteanu. Un fel de limbaj demagogic comunist. Este capodopera dezinformării, zicea Vladimir Volkoff. „În urma folosirii ești și dezinformator și dezinformat!”  Limba de lemn pauperizează. Nu degeaba zic românii că „Vorba goală e sărăcia omului”!

Limbajul de lemn este discursul în care „vorbitorul este absent”, spunea domnul Pleșu. „Emițătorul e doar un instrument acefal, care nu participă la ceea ce emite. Cuvintele se usucă, ideile îngheață, oamenii împietresc”. Cuvintele devin impersonale.

Limbajul de lemn alungă oamenii de la biserică. Ucide bucuria comunicării. Și cu oamenii și cu Dumnezeu. „La langue de bois”, cum a numit prima data fenomenul doamna Francoise Thom, este vorbirea ce dă părerea de comunicare între putere și popor, în esență mascând realitatea! Vine fie din lipsă profesionalism, fie din dorința de manipulare!

Criticul literar Christi Crăciun, îmi spunea zilele trecute că „atenția acordată Logosului este atenție religioasă în sine. Este necuviincios să vorbești plat, în clișee despre Isus!” Exact. A vorbi despre Mântuitorul fără rezonanță, fără ecou este paradox lingvistic. Sună a butoi gol. Ucenicii, când vorbeau despre Hristos,  străpungeau oamenii în cuget! „Limba de lemn era folosită de propagandiștii comuniști, tocmai de aceea trebuie evitat limbajul de lemn mai ales în predicare”, spunea profesorul Crăciun. De luat aminte!

Când și unde se instalează limbajul de lemn? „Când în acea parte din noi de unde izvorăște discursul s-a instalat…moartea!”, zicea Andrei Pleșu.

Fugiți de limbajul de lemn! Nu are papilele gustative. Și cine nu simte gustul nu se poate hrăni. Iar lipsa de hrană ucide…

http://www.ciresarii.ro/index.php/limba-de-lemn-nicolae-geanta/