NOUA PARADIGMĂ A BINELUI/RĂULUI

 Desigur, toate belelele lumii au un început. Și acest început are de-a face cu… începutul.

Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început.

1 Ioan 3:8

Nu cred că i-a trebuit mult omului să muște fructul oprit. Și de atunci, în forme mai mult sau mai puțin subtile, răul și binele sunt amestecate în existența fiecărui om.

Pentru mine, definiția înțelepciunii este capacitatea de a deosebi binele de rău. În Romani 1, Apostolul Pavel numește nebunie tocmai această lipsă de discernământ:

Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Romani 1:32

La început, problema răului nu există la nivel de definire, ci în dimensiunea aplicativă.

Or, aici apare diavolul! Între definiție și practică se află ceea ce noi numim percepție.

Atunci când cel rău reușește să altereze percepțiile umane, avem de-a face cu o schimbare de paradigmă.

Ceea ce era bun este declarat rău, iar ceea ce era inacceptabil este acum binevăzut.

Schimbarea apare pe două fronturi: unul personal și altul societal.

În plan personal, în loc să ne conformăm trăirea crezului, am ajuns să ne adaptăm crezul raportat la stilul nostru de viață.

Majoritatea teologiilor false ale acestui secol au menirea de a justifica ceea ce trăiesc oamenii.

În plan societal, spiritul tradiționalist a ajuns să fie trivializat, în vreme ce devierilor morale li s-a atribuit statutul de normal.

Biserica modernă a fost infiltrată pe trei căi:

1.Viața personală a liderilor și membrilor care pun accentul mai mult pe firesc decât pe spiritual, pe afirmarea personală mai degrabă decât pe adevăr și aleg calea indulgenței în locul austerității.

2.Scopul existențial al bisericilor a devenit relevanța și succesul. Câștigarea de suflete este o prioritate a Împărăției lui Dumnezeu, dar nu cu prețul renunțării la principii. Fariseii de viță nouă, înconjoară pământul pentru a converti oameni, dar aceștia devin ca și mentorii lor: fii ai gheenei! (Matei 23:15)

3.Închinarea! Cel mai greu de definit – deoarece este atât de cuprinzător – este actul închinării adevărate. Diversitatea și complexitatea închinării crează confuzie: muzica este doar un fragment, motivația sinceră este o componentă importantă dar nu singulară, aspectul cultural nu poate fi neglijat dar nu este nici determinant…

Să nu uităm, tot ce este și face satana se bazează pe aceste criterii: personalitate (vrea să fie Dumnezeu), corupere (a înduplecat o treime din îngeri și marea majoritate a oamenilor din toate generațiile) și închinare (este specialitatea lui).

Lupta dintre bine și rău a devenit acum o luptă pentru Adevăr!

Întreaga lume se află – dintotdeauna – în fața acestei decizii. Istoria confirmă că toate imperiile și orânduirile care au ales minciuna, păcatul și răzvrătirea au falimentat (adică… toate!)

România se apropie de acest ceas de grație. De această alegere depinde viitorul națiunii.

Presiunile interne și – mai ales – externe sunt uriașe.

Biserica este asediată din exterior și trădată din interior.

Nu uitați, curva apocaliptică a fost în cele din urmă nimicită tocmai de partenerii ei în concubinajul politic.

Nu suntem chemați să luptăm cu tancuri și bombe, ci cu un stil de viață întors cu spatele spre lume și distracțiile ei, dar cu fața spre Dumnezeu și preocupări de ordin spiritual.

Cât privește demersurile legale, acestea reprezintă șansa la binecuvântare a națiunii. Decizia va așeza România sub această binecuvântare sau sub blestem.

Cristian Ionescu
Anunțuri