PIERDUT ÎNTRE ORIZONTURI

 

 

 

 

 

 

Mereu în mişcare. Mereu mă zbat între 2 puncte, între cel prezent şi cel viitor.

Incertitudinile mă îneacă, sunt pierdut între orizonturi. Veţi observa utilizarea pluralului pentru orizont, dar cu toate acestea, avem noi mai multe orizonturi? Orizont nu e el doar unul, care ne înconjoară de jur împrejur, linia dintre noi şi cer? Da, şi nu.

Acest orizont este deopotrivă atât limitare, linia ce desparte cerul de pământ, cât şi puntea dintre cele două, o limită unificatoare.

Orizontul este ţelul este locul înspre care mă îndrept. Cert sunt doar de punctul în care mă aflu, dar cel viitor? Căci cel viitor va depinde de alegerea orizontului înspre care mă îndrept. Dorinţele mele, credinţa mea, orizontul meu îmi vor determina paşii şi direcţia în care voi fi purtat.

Sunt blocat în prezent, indecis. Adăpost faţă de intemperiile ce vor veni, de furtuna ce va să vină. Privesc în depărtare, şi este clar. Cum ar putea să nu fie? E greu de distins lumina de întuneric? Bineînţeles că nu! Dorinţa mea totuşi? Dorinţa inimii mele? Ei bine, acolo nu mai este aşa de clar.

Mereu voi fi ispitit, atras de umbra răcăroasă a orizontului ce îl vreau în umbră. Adesea am fost ispitit, iar biruit, mă depărtam de lumina iubitoare ce mă chema spre un orizont al păcii. Eram atras de aparenta libertate ce o aveam, de hoinăreala de care puteam profita. Căci acest orizont întunecat, al plăcerii, era larg, aproape infinit, pe când cel luminos era o ţintă sigură, fixă precisă, limitată.

Calea către lumină este una singură, pe când rătăcirea este aşa de posibilă! Aşa de multă “libertate”, aşa multe “opţiuni”! Acest miraj al opţiunilor, desfătarea incertitudinilor noastre, ne va duce doar către pieire. Voi hoinări prin acest abis, îndreptat spre un orizont fals, căruia nu îi voi găsi sfârşit. Lumina va fi, cu toate acestea, mereu în zare. Va fi unul dintre acele orizonturi pe care-l putem alege. Oricât de departe am fi, oricât de tare am fi cufundaţi de întuneric, lumina va străluci mereu puternic, în zare. Depărtarea de lumină, de Calea aceasta, este decizia mea şi a ta! A tuturora!

Alege înţelept pentru un viitor înţelept!

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Ioan 14:6

Citeste mai mult: http://tineri.betania.ro/pierdut-intre-orizonturi/

PIERDUT ÎNTRE ORIZONTURI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s