Planul lui Dumnezeu

Prin rândurile scrise mai jos nu doresc a se isca o polemică „căci robul lui Dumnezeu nu trebuie să se certe,  ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi” (2 Tim. 2:24) „lucruri pe care ochiul nu le-a vazut şi urechea nu le-a auzit” (1 Cor. 1:9), dar pe care Dumnezeu„ni le-a descoperit descoperit prin Duhul Său căci Duhul cerceteazătotul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 2:10). În pofida afirmaţiilor ale mai multor comentatori ai Sfintelor Scripturi, precum că omenirea ar fi păgubită de o binecuvântare primordială în urma neascultării de singura poruncă a lui Dumnezeu, de care au dat dovadă Adam şi Eva în grădina Edenului, înclin să cred că, totuşi, această nesupunere a fost, paradoxal, un rău necesar, iniţiator în demararea planului lui Dumnezeu cu privire la oameni, care include hotărârea lui Dumnezeu de a-i modela„asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel dintâi nascut dintre mai mulţi fraţi” (Rom. 8:29;Efes. 1:4-6), condiţie determinantă de accedere în împărăţia Sa(Ioan3:3-5), deoarece„ nu poate sângele şi carnea să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu. ”(1Cor. 15:50).

Unica modalitate oferită de Dumnezeu omului de a cunoaşte binele şi răul a fost ca acesta să ignore interdicţia Creatorului de a se înfrupta din fructul oprit, cu riscul căderii în păcat şi implicit a morţii sale. (Gen. 2:17).

Conform planului Său, Dumnezeu, la împlinirea vremurilor, a trimis pe Fiul Său(singurul născut din femeie care a împlinit cerinţele sfinţeniei Legii lui Dumnezeu), ca să-l răscumpere pe om de sub puterea păcatului(1Cor. 15:56), spre a obţine înfierea prin Duhul Său. (Gal. 4:4-6). Iniţial, Duhul Sfânt îl dovedeşte vinovat pe om în ceea ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata(Ioan16:8). Apoi, după ce omul se vede păcătos, îşi recunoaşte stricăciunea şi este gata să se pocăiască, Duhul Sfânt îl călăuzeşte în tot adevărul(Ioan16:13), care constă în descoperirea dragostei lui Dumnezeu pentru creatura decăzută, prin faptul că Isus Hristos l-a răscumpărat cu preţul vieşii Sale(Rom. 5:8;6:6), facilitându-i naşterea din nou. (Ioan1:12, 13; 1 Ioan3:1).

Prin posedarea conştienţei binelui şi răului, omul are capacitatea să realizeze starea lui de păcătoşenie şi să nu zădărnicească planul lui Dumnezeu cu privire la el, cu excepţia celor care se autoîndreptăţesc. Aceştia, din urmă, nu înţeleg necesitatea pocăinţei, răscumpărării şi a regenerăeii. (Luc. 7:29, 30). Aceasta ar fi fost, exact atitudinea omului, dacă n-ar fi mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Chiar dacă n-ar fi căzut în păcat, chiar dacă ar fi fost bun, fără să comită nimic rău, tot ar fi trbuit să fie regenerat, întrucât viaţa lui ar fi fost una creată, şi nu din Dumnezeu. (Ioan3:6). În inima lor ar fi avut potenţialul de a păcătui, însă lipsiţi de conştienţa binelui şi răului, n-ar fi realizat lucrul acesta, spre deosebire de omul nou care nu mai are posibilitatea de a păcătui. (1Ioan3:9).

Motivul expulzării primilor oameni din Eden, după ce au mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului, a fost acela de a nu face inutil planul lui Dumnezeu cu privire la ei şi la urmaşii lor. Căci dacă ar fi mâncat, apoi, şi din pomul vieţii, ar fi facut nefolositoare jertfa lui Isus Hristos, iar apostolul Pavel n-ar mai fi avut prilejul să scrie că „omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel să nu mai fim robi ai păcatului”. (Rom. 6:3-9).

Ca o concluzie asupra celor relatate mai sus, se desprinde ideea că singurul păcat accesibil în viaţa lui Adam îi aduce, împreună cu sentinţa de moarte, şi cunoştinţa binelui şi răului şi implicit conştientizarea stării lui de păcătoşenie, oferindu-i astfel lui Isus Hristos prilejul de a-l răscumpăra în vederea înfierii în familia lui Dumnezeu.

„O, adâncul bogăţiei, înţelrpciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu”. (Rom. 11:33).

Samuel Muntean, Sighişoara- pentru © www.crestintotal.ro

Planul lui Dumnezeu

Anunțuri