REVELIONUL NEBUNULUI

”Dar Dumnezeu i-a zis: “Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” (Luca 12:20)

mihai sarbuAu mai rămas doar câteva ore din anul 2016. Timp suficient să facem liniște în ființele noastre și să privim la anul care aproape a trecut. Noaptea dintre ani este momentul când cântărim ce a fost bine și ce a fost mai puțin bine în trăirea noastră pe pământ. Cu ce ne-am ales pentru Cer din toată truda anului care a trecut? Ce rămâne pentru veșnicie din toată alergarea noastră? Suntem oare în voia lui Dumnezeu în ce privește valorile pe care El a îngăduit să le administrăm? Sunt întrebări tulburătoare care ne provoacă la cercetare de sine și la o privire corectă pentru viitor. Am ales un mesaj biblic scris de Doctorul Luca, menit să ne atragă atenția la o evaluare corectă a slujirii noastre și la o valorificare ”cu profit maxim” pentru Împărăția Lui a resurselor pe care Creatorul ți le pune la dispoziție. Contextul sugerează că personajul din relatarea biblică se afla singur într-o seară ca cea de revelion. Neavând cu cine să schimbe o vorbă, vorbește cu sine însuși însă ne lasă să descoperim câteva lucruri profunde despre viață și despre veșnicie.

1). Distinge problema. Problema acestui individ era modul lui de gândire. În mintea și gândurile eroului nostru nu era nimic din ceea ce a rânduit Dumnezeu pentru un mod de viață demn și decent. Egosimul și egocentrismul i-au captivat gândirea în întregime. Confundă sufletul cu trupul și nu face nici o diferență între materie și spirit. Fii numai atent la crezul lui fals: “Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!” (Luca 12:19). Totul se învârte în jurul lui: ”toate roadele şi toate bunătăţile mele,” ”voi zice sufletului meu” (Luca 12:18,19). Ce trist! Să fi ”singur în gașcă” și să nu-ți pese de nimeni pare ciudat. Să fii creat ca și o ființă sociabilă și să fi înconjurat de oameni dar să trăiești doar pentru ambițiile și poftele tale pare un paradox. Nici vorbă de altruism sau de interes pentru cei din jur. Nu este de mirare că Dumnezeu numește un astfel de om nebun. (Om lipsit de judecată dreaptă, de rațiune; nesocotit, necugetat, nechibzuit.” ) /DEX/. Identitatea lui se multiplică în timp. Este un caracter pe cale îl întâlnești la tot pasul. Mă întreb cum stau lucrurile în dreptul tău, tu care te numești creștin. Este vreme de bilanț și – până nu va fi prea târziu – Duhul Sfânt te cheamă la auotevaluare. Ridică-te chiar acum și fă ceea ce spune poetul: ”Să se vadă-n a ta viață / Din iubirea lui Isus. / Fii scrisoare sfântă, scrisă / Chiar de mâna dulce-a lui Isus.” (C.Ev #549). Modul de gândire determină modul de viață. Traiul tău mărturisește despre preocupările tale lăuntrice. Este vremea să te pui de acord cu Cel ce te-a creat în toate lucrurile.

2). Definește perspectiva. Cuvântul ”perspectivă” însemană: Ceea ce se întrevede ca posibil în viitor. Posibilitate de dezvoltare în viitor a ceva/cuiva.” (DEX). Relatarea Scripturii nu descoperă nici o perspectivă reală în viața acestui personaj sinistru. Viziunea lui este foarte îngustă: pentru mulţi ani” (Luca 12:19). Doar atât! Și când se termină anii (fie ei și mulți) ce urmează? Păi, dacă e doar pentru acum și pentru aici, atunci  nu mai urmează nimic. Așa cum strigau și filozofii epicurieni: ”Să mâncăm și să bem că mâine vom muri!” (1Cor.15:32). Nici vorbă de veșnicie. Iată de ce în mijlocul chefului și al beției Dumnezeu este nevoit să intervină în mod dramatic și să facă lumină: ”Dar Dumnezeu i-a zis: “Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” (Luca 12:20). Nici o referire la Dumnezeu și la veșnicie în viziunea acestui nenorocit. Dumnezeu nu face afirmații gratuite nimănui. Cuvântul  spune clar că: ”Nebunul zice în inima lui: “Nu este Dumnezeu!” (Ps. 14:1, 53:1). Iar dacă nu există Dumnezeu, atunci nu există nici veșnicie și nici valori care să-L onoreze pe El. Așa gândesc și trăiesc oamenii și-n zilele noastre. Postmodernismul a desființat valorile eterne ale lui Dumnezeu și le-a înlocuit cu valorile mărunte ale oamenilor. Nu mai există valori absolute: totul este relativ, așa că fiecare trăiește cum îl taie capul. Rezultatul este haos, corupție, mizerie, terorism și dezastru. Oare chiar îți pasă de viața ta? Este viziunea ta mai mult decât cea a ”găinii în jurul cotețului?” Te gândești cu adevărat la veșnicie și la o întâlnire cu Judecătorul cel drept? Adu-ți aminte de provocarea poetului când scrie: ”Picătură-n marea vremii / Nu contează crezul tău. / Adevăru-i neschimbabil / Vrei, nu vrei e Dumnezeu.” (Anonim). Imediat începe anul 2017. Cum vrei să trăiești în acest an nou? La New Life am hotărât să avem următorul Motto: ”Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2Cor.5:17). La ”granița dintre ani” te inivt să accepți un nou început în viața ta și să primești provocarea de a fi un om transformat care trăiește pentru Slava lui Dumnezeu și pentru extinderea Împărăției Lui.

3). Descoperă pretenția lui Dumnezeu. La final Scriptura prezintă o concluzie la modul de gândire și de viață al nebunului și spune că: ”Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” (Luca 12:21). Dumnezeu nu este un tiran care ne-a proscris să trăim săraci și amărâți. Categoric NU! El dorește să fim cap și nu coadă; să fim deasupra și nu dedesubt; să fim învingători, nu învinși. Pe paginile Bibliei găsim că unii dintre cei mai crednicoși oameni ai lui Dumnezeu au fost și cei mai prosperi. El vrea să avem atât de mult, încât să dăm și altora. Iată de ce pretenția lui este să ne îmbogățim mai întâi ”față de El” și apoi față de lume. În Constituția vieții creștine intitulată ”Predica de pa Munte” ne este prezentat modul de gândire al Creatorului față de valorile materiale ale acestei lumi: ”Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33). Există un ”mai întâi” al Stăpânului care trebuie să marcheze existența noastră. Când la centru lucrurile sunt în ordine, celelalte se vor alinia. Hotărăște chiar acum ca în 2017 să împlinești ce spune omul lui Dumnezeu: ”În via lui Isus intră să lucrezi / Pe slabi să-i întărești pe toți să-i servești” și mai departe: ”Numără clipele și nu te plimba / Ajută pe căzuți a se ridica. / Ceas cu ceas din viața ta / Folosește-le, în lucrul pentru Isus.”  (C.Ev #552). Nu vei regreta niciodată.  Vei fi fericit și împlinit și aici dar și în veșnicie. Dumnezeu așteaptă decizia ta pentru viitor. El nu sparge ușa, ci stă și așteaptă. Pune mâna pe clanță și deschide chiar acum! Vei rămâne uimit de surprizele ce Ți le-a pregătit.

RUGĂCIUNE

”Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Ps.90:12)

Mihai Sârbu

http://www.baptist-tm.ro/revelionul-nebunului/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s