Să nu-ţi pierzi somnul din cauza banilor

 

Om adormit într-un autobuz... poză de Alex Iby - preluată de pe unspash.com
Materialul de mai jos este răspunsul la un mesaj al unei persoane care nu mai are somn… pentru că grija banilor și a zilei de mâine îl macină și îi răpește somnul. Deși este o adaptare pentru audiența din România și nu numai, materialul de mai jos nu este altceva decât o expunere a unei realități cu care ne confruntăm mulți dintre noi… și sper că acest articol să vă fie de folos să învingeți această luptă cu îngrijorarea. Iată ce scria persoana către Chuch Bentley, director al companiei Crown, cea mai mare organizație financiară creștină din Statele Unite ale Americi:

Dragă Chuch,

Nu am am somn pentru că mă îngrijorez cu privire la bani. Serios. Uneori stresul de a-mi da seama cum să balansez datoriile, facturile și viața e chiar mai mult decât pot suporta. De unde să încep?


Semnează – Un neadormit din America

Chuch Bentley, director al companiei Crown, cea mai mare organizație financiară creștină, fondată de Larry Burkett - imagine de pe christianpost.com

Dragă neadormitule,

Cunosc felul în care te simți. Am fost și eu prin aceiași perioadă de timp când avea o datorie excesivă și am fost dat afară de la locul de muncă. Stresul financiar este o provocare serioasă pentru mulți dintre noi.

În cadrul consilierii indivizilor, a cuplurilor și a comunităților bisericești în ceea ce privește banii, am observat că grija cu privire la bani poate fi un cancer, care ne distrage de la ceea ce Dumnezeu vrea să realizăm în viață. Și așa de mulți dintre noi ne pierdem bucuria vieții datorită anxietății. O povestire recentă din MarketWatch relata faptul că ”Americanii sunt mult mai stresați acum ca înainte – și pentru majoritatea dintre ei… conturile lor bancare sunt de blamat aici.

Circa 7 din 10 americani (62 de procente) au raportat faptul că își pierd somnul datorită grijilor legate de bani, relata un studiu din partea celor dela CreditCards.com. În timp ce aceasta este doar o revenire de la cele 69 de procente care au raportat în 2009 că au probleme cu somnul datorită îngrijorărilor legate de bani, acesta încă este un număr astronomic de americani ce sunt extrem de stresați datorită banilor. Și noi suntem de fapt îngrijorați cu privire la orice – sistemul de sănătate, asigurările, pensia, educația, ratele la casă, mașinile și cărțile de credit.

Stresul financiar este de asemenea unul din factorii pricipali care conduc la rata ridicată de sinucideri din rândul soldaților americani.

Și cei mai stresați dintre noi toți cine să mai fie decât generația X și milenialii, care au declarat că împrumuturile pentru studenți îi țineau treji toată noaptea.

Este un lucru vital pentru fiecare dintre noi să deținem controlul asupra emoțiilor și a finanțelor noastre în așa fel încât potențialul pe care Dumnezeu l-a pus în noi să nu fie pierdut în favoarea buimăcirii create de îngrijorare și frică.

Isus a spus în Matei 6:31-34: ”Așadar, să nu vă îngrijorați, zicând: «Ce vom mânca?» sau «Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?», fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Căci Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și vi se vor da și toate acestea. Nu vă îngrijorați deci de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Îi este de ajuns zilei necazul ei”.

De asemenea, 2 Timotei 1:7 ne amintește că ”Dumnezeu nu ne‑a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de stăpânire de sine”.

Așadar, să folosim următoarele principii de mai jos pentru a opri îngrijorarea, să dobândim o minte sănătoasă și să fim în control asupra stresului nostru financiar.

Pasul unu: Încrede-te în Dumnezeu.

Nu uita niciodată că nu ești singur și că Dumnezeu însuși ne înțelege nevoile noastre. În Luca 12:27-28 citim: ”Uitați-vă cu atenție cum cresc crinii: ei nici nu se ostenesc, nici nu torc. Și totuși vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei! Iar dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puțin credincioșilor!?”.

Larry Burkett a declarat în mod faimos, ”Te încrezi în Dumnezeu sau doar spui că te încrezi în El?

Studiază Cuvântul lui Dumnezeu și caută să aplici principiile Sale în viața ta de zi cu zi.

Pasul doi: Fă-ți bugetul cu atenție.

Nu o să poți merge înainte fără să ai un plan, care trebuie să înceapă cu o evaluare a bunurilor tale, a datoriilor, a facturilor și a obligațiilor tale. Trebuie să-ți construiești un buget funcțional înainte să îți poți seta țeluri, cunoscând înainte care sunt nevoile tale și cu ceea ce trebuie să lucrezi. Poți afla mai multe despre cum să deții controlul asupra finanțelor tale folosind harta banilor de la Crown (disponibil în limba engleză). Odată ajuns la un buget vei putea să te ușurezi de stres imediat – pentru a te asigura că te vei opri din a cheltui prea mult.

Pasul trei: Taie datoriile în mod intenționat.

După cum știi probabil, datoriile ucid oportunitățile pe măsură ce toate resursele tale trebuie să acopere obligațiile. Începe prin a aborda datoria cu metoda bulgărului de zăpadă, prin a începe să plătești cele mai mici datori la început apoi învârți acele resurse în următoarele obligații mai mari.

Compania Crown are un calculator gratuit (disponibil în limba engleză) care te poate ajuta să îți stabilești un plan de atac și de calcul a duratei de timp necesar pentru a plăti toate datoriile. Ai putea lua în considerare și contactarea unor consilieri creștini de credite (Christian Credit Counselors – disponibili doar pentru persoane din SUA). În calitate de agenție non-profit de consiliere în domeniul creditelor, acești consilieri au o echipă de oameni dedicați care te pot ajuta să eviți falimentul financiar, înșelătoriile de reducere a datoriei și reparații rapide care ar putea ruina creditul.

Pasul patru: Economisește în mod sârguincios.

Motivul pentru care așa de  mulți dintre noi au datorii în ceea ce privește cardurile de credit este pentru că noi nu am avut niciodată economii de rezervă. Unul din țelurile tale trebuie să fie acela de a salva/economisi 1.000 de dolari pentru a-i avea în cazuri de urgență. Vei fi surprins să afli că 6 din 10 americani nu au nici măcar 500 de dolari în economii personale. Pregătește-te pentru acea zi ploioasă (care cu siguranță că va veni) prin a economisi primii 1.000 de dolari și apoi prin a continua să strângi cam cât cheltui într-un an.

Pasul cinci: Dă bani cu scop.

Prea mulți oameni cred că a da bani este ceva ce faci doar dacă toate celelalte țeluri financiare ale tale sunt îndeplinite. De fapt, atunci când dăruim, noi recunoaștem că Dumnezeu este sursa tăriei noastre, a îndemânării noastre, a resurselor noastre, și a însuși vieților noastre.

Proverbe 3:9-10 ne amintește faptul că a-L pune primul pe Dumnezeu ne va duce la binecuvântare, atunci când ne poruncește: ”Cinstește‑L pe Domnul cu bunurile tale, și cu primele roade din toată recolta ta! Astfel hambarele tale vor fi pline de belșug, iar teascurile tale se vor revărsa de must”.

Fă din dăruirea ta prioritatea ta financiară de vârf și majoritatea problemelor tale financiare vor fi rezolvate în consecință.

Speranța mea pentru aceia dintre voi, care petrec nopți nedormite îngrijorându-vă cu privire la bani, este ca prin această luptă voi să vă zidiți o relație mai apropiată cu însuși Dumnezeu, singurul care poate să vă ajute.

Amintiți-vă de Filipeni 4:6-7: ”Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, prin mijlocire și rugăciune, cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu. Iar pacea lui Dumnezeu, care depășește orice înțelegere, vă va păzi inimile și gândurile în Cristos Isus”.

Dacă ești în căutarea unei încurajări zilnice, vă recomand cadoul gratuit din partea companiei Crown, un devoțional cu principii financiare practice (în limba engleză) și o încurajare din Cuvântul lui Dumnezeu, intitulat God is Faithful devotional, care vă este livrat prin email, este ajutător pentru a vedea ce vrea să spună Dumnezeu cu privire la viețile noastre de zi cu zi.

Notă: Materialul de mai sus a fost scris de Chuck Bentley (fotografia lui mai sus) pe 19 mai 2017 în Christian Post; el este CEO la Crown, cea mai mare organizație financiară creștină din lume, fondată de Larrz Burkett. Chuck este autor, gazdă a emisiunii radio My MoneyLife, unde dezbate subiecte despre principii biblice legate de finanțe. El poate fi urmărit pe Twitter la @chuckbentley sau prin a vizita site-ul Crown.org. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/05/sa-nu-ti-pierzi-somnul-din-cauza-banilor.html?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s