Vindecă pofta

Am ales acest titlu pentru meditarea mea din cauză că mi se pare unul foarte bine ales de către Bogdan pentru programul său. Nu toată pofta e păcătoasă așa că o condamnare a poftei nu ne ajută prea tare ci e nevoie de o abordare specifică. Da, ai intuit bine, scriu despre pornografie astăzi.

E o temă despre care se scrie mult dar foarte puțin din ceea ce se scrie este concentrat spre o fotografie a realității, adică prezintă realitatea doar. Alte scrieri se concentrează asupra condamnării pornografiei sau mai degrabă a condamnării celor ce consumă pornografie, fie pe motive religioase fie pe motive de moralitate. Mai sunt și scrieri care sunt apreciative și care vor să transmită un mesaj de normalitate în privința consumului de pornografie.

Dacă ne limităm la ceea ce înseamnă pornografia pentru bărbații sau femeile creștine atunci ne dau următorii termeni: consum mare, vinovăție mare, rușine mare, frustrare mare, informație puțină, soluții super-spiritualizare neralistă, încercări multe, eșecuri multe. Mulți lideri religioși condamnă pornografia și pe consumatori și foarte puțini sunt dispuși să ajute. E o neputință cruntă a religiei în sectorul acesta și pasează o vină împovărătoare asupra consumatorului, vină care îl împinge și mai tare în viciul său. Pe de o parte există oameni care nu au probleme cu pornografia și nu pot înțelege deloc cum alții au (puține cazuri) pe de alta există oameni care condamnă pornografia foarte vehement deși au și ei probleme cu această adicție și mai există categoria oamenilor care nu zic nimic pentru că nu au răspuns la o problemă așa de sensibilă și așa de răspândită.

Ce ar trebui să facă un bărbat sau o femeie care consumă de ani de zile pornografie? Cui să spună? Ce soluții ar primi? Probabil cel mai des ar auzi expresii de genul: Mă rog pentru tine! Roagă-te și postește! Mută calculatorul sau televizorul din cameră! E mare păcate, lui Dumnezeu nu îi place asta! Și altele mai dure decât astea, le-am înșiruit pe cele mai blânde. Sunt răspunsuri generaliste, care transmit mai degrabă mesajul: Îmi pare rău, nu știu ce e de făcut!

De ceva vreme am observat în România un program, singurul pe care îl știu, adresat persoanelor care vor să vindece pofta bolnavă pentru pornografie. Acest program l-am observat o vreme, am citit despre el și am ajuns la concluzia că e bun. Nu cred că e perfect, nu cred că e miraculos dar mi se pare foarte realist făcut și corect construit. E un program care costă dar e un preț care merită plătit și care este oricum modest în comparație cu ce implică.

Vorbesc despre programul „Vindecă pofta” al lui Bogdan Draguna, program ce poate fi accesat pe pagina web NeuroProgres

Pentru a vă face o idee despre acest program am înregistrat o discuție cu Bogdan în care i-am adresat câteva întrebări despre ce anume implică programul. Din această discuție veți afla detalii despre costuri, proceduri, durată și perspectivă. Dacă mai apar întrebări în urma acestui material nu ezitați să îl contactați pe Bogdan care e dispus să răspundă și e pasionat de ce face.

Menționez că nu e o postare plătită și nu am vreun beneficiu din scrierea acestui material, E o postare pe care o scriu pentru că am găsit ceva bun care ar fi de mare folos multor persoane. Mulți bărbați și multe femei luptă cu astfel de pofte și vor cu disperare o soluție.

 https://www.mixcloud.com/widget/iframe/?feed=https%3A%2F%2Fwww.mixcloud.com%2Frofilu%2Fvindeca-pofta-programul-neuro-progres-pentru-eliberare-de-pronografie%2F&hide_cover=1&light=1

If you found an error, highlight it and press Shift + E or clic aici to inform us.

https://www.filedinjurnal.ro/2017/07/16/vindeca-pofta/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s