Agresivitatea și complicitatea se repetă

La prima vedere, sigur, am putea comenta: este dreptul lor, este libertatea pe care o au să trăiască după cum doresc! Ne-am fi așteptat ca rușinosul comportament să fie izolat, manifestat în privat, însă a fost făcut public, toată cetatea a auzit de el, chiar musafirii veniți din alte locuri… Nu exista rușine. Dacă se poate, să devină decret național, de ce nu, chiar o problemă internațională… asta s-a dorit! Întâmplarea aceasta este cunoscută în toată istoria. Izolarea lor s-a dorit și se dorește a fi făcută cunoscută și drepturile pentru care luptă sunt cerute cu pumnul în masă, cu manifestări publice agresive și nu numai…

Acest comportament ne agresează dreptul la intimitate, valorile și principiile sănătoase, ne amenință școlile, locurile de muncă, bisericile, străzile care vor deveni locuri publice fără pic de puditate și decență. Strategiile par a fi unele pașnice, însă ele devin din ce în ce tot mai calculate și amenințătoare. Este amenințat creștinismul și nu numai. Familia sănătoasă, politicianul conservator, preotul care își manifestă convingerile biblice, profesorul care își educă clasa așa cum a fost instruit, într-o normalitate care a funcționat așa de bine, medicul care nu renunță la concepția lui despre viață și familie, întreaga societate românească fundamentată în valori curate și principii care nu se negociează, toți au de suferit, chiar dacă unii încă nu prevăd consecințele dezastrului.

Complicitatea tuturor celor care tac, deși în sinea lor acuză devierea de la normal, sau vorbesc/scriu, deși cuvintele nu redau ceea ce cred…, mă îndurerează. Trăim o vreme a trădării. Ne trădează colegii, oameni din biserici, oameni mari în care am avut încredere, pe care ne-am bazat, știindu-i cu valori și curajoși. Ne lipsește categoria de oameni cu coloană dreaptă! Ne lipsesc oamenii care să plătească prețul convingerilor lor, care să prevadă consecințele și să lupte pentru a le stopa. Mai degrabă vrem să fim drăguți, să nu supărăm pe nimeni, să nu fim puși la zid și stigmatizați, suspectați de intoleranță și fanatism. Cu nimic nu sunt mai vinovați agresivii decât complicii lor. Există o linie foarte subțire între cele două categorii. Televiziunile prezintă într-o notă pozitivă comportamentul deviant ca fiind unul care necesită prioritate, iar familia normală (un bărbat și o femeie) devine tot mai ridiculizată și nu i se acordă dreptul de a-și apăra convingerile. Încotro ne îndreptăm?

Revin la familia lui Lot. Comunitatea în care s-a așezat era prosperă și putea oferi sprijin comunităților din jur. Păreau oameni normali, drăguți, care nu ridică probleme, pașnici, dar la momentul în care au putut să își ceară drepturile, au făcut-o fără nicio jenă, cu agresivitate. Complicitatea tuturor prietenilor și a vecinilor, a colegilor de școală, a colegilor de muncă a atras o pedeapsă comună.

Istoria nu trebuie negată. Nu doresc să fac parte dintr-o comunitate agresivă și nici dintr-o grupare complice la distrugerea familiei. Prin prezentarea Adevărului absolut, care rămâne Fiul lui Dumnezeu, le aduc aminte oamenilor că niciodată adevăratul creștinism nu a fost agresiv și nici complice la păcat! Mă rog ca societatea noastră creștină să aibă curajul de a-și prezenta convingerile curate și să nu facă rabat de la Adevărul care este unul singur, Isus Hristos! El iubește pe orice păcătos, dar niciodată păcatul lui…!

Sorin Cigher  11 august 2017

http://www.baptist-tm.ro/agresivitatea-si-complicitatea-se-repeta/