Viaţa este un examen (Eclesiastul 12:9‐14)

 

 

 

 

(extras din ,,Chemarea veșniciei“, care poate fi citită și descărcată de aici)

Cea de a doua definiţie pozitivă a vieţii pe care ne-o dă Solomon este cea exprimată în titlul de mai sus. Examenele sunt o parte intrinsecă a vieţii. Solomon ne spune însă că viaţa este în ea însăși un examen pe care-l dăm înaintea lui Dumnezeu. Care este însă „materia“ la care suntem examinaţi?

Când eram în liceu am făcut parte din echipa de fotbal a școlii. Din cauza antrenamentelor și a cantonamentelor am pierdut multe ore de curs. Pe deasupra, faptul că mă hotărâsem deja să merg la Seminarul Teologic m-a facut să nu mai dau prea mare atenţie la materiile pe care le studiam la Liceul de Metrologie. Consecinţa a fost că era cât pe ce să rămân corigent la una din ele. A trebuit să mă „pun cu burta pe carte“ ca să … revin în forma mea academică. Ce s-ar fi întâmplat dacă, să zicem, aș fi rămas corigent la trigonometrie? Niciodată nu mi-a plăcut materia asta plină de socoteli cu sinusuri, cosinusuri, tangente, jumătăţi de arc și unghiuri răsturnate. Oare m-aș fi putut duce în toamnă să cer să fiu examinat, în loc de trigonometrie, la geografie sau la … sport (mie întotdeauna mi-au plăcut sportul și recreaţiile!)? Credeţi că directorul liceului ar fi acceptat o astfel de propunere?

Cam așa stau lucrurile și cu examenul pe care trebuie să-l dăm noi înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să fim examinaţi exact la materia la care am „căzut“ în școala divină. Adam și Eva, cei dintâi oameni au căzut pentru că n-au avut credinţă și pentru că n-au ascultat de poruncile Creatorului lor. Acum, pentru continuarea școlii, ei trebuie să dea un examen exact la aceste două materii: credinţa și ascultarea!

Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, e bine, e rău. (Eclesiastul 12:13-14)

Solomon ne spune că viaţa nu are un sens în ea însăși tot așa cum un examen nu are sens în el însuși. Examenul este parte dintr-un proces de educaţie. A fost o vreme, înainte de potop, când oamenii au trăit aproape o mie de ani. O viaţă așa de lungă le-a pus la îndemâna oamenilor destul timp de gândire pentru examenul pe care trebuiau să-l dea, chiar prea mult timp de gândire. Dumnezeu a văzut însă că ei n-au folosit timpul pentru ceva bun. Toate gândurile omului erau îndreptate în fiecare zi numai înspre rău (Geneza 6:5). Din cauza aceasta, Dumnezeu i-a pedepsit pe oameni și a spălat faţa pământului cu apele care l-au acoperit vremelnic. După potop, Dumnezeu a scurtat durata medie a vieţii, lăsându-ne numai 70 până la 120 de ani. Făcând aceasta, El ne-a dat să înţelegem că atât timp este suficient ca să luăm o decizie. Cine nu ia examenul în perioada aceasta scurtă, nu l-ar lua nici dacă Dumnezeu l-ar lăsa să trăiască o mie de ani! Scurtându-ne viaţa, Dumnezeu ne-a mai comunicat și un alt lucru: viaţa, așa cum o trăim noi astăzi „sub soare“, fără perspectiva și posibilităţile veșniciei, nu are valoare în ea însăși. Viaţa este o „pierdere de vreme“, dacă „pribegim departe de Domnul“!

Dacă am fi citit cu atenţie, am fi observat că Solomon a strecurat în toată cartea ideea că viaţa este un examen la care Dumnezeu îi supune premeditat pe oameni. Să recapitulăm câteva din expresiile folosite în carte:

Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe ii oamenilor. (Eclesiastul 1:13)

Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe ii oamenilor. (Eclesiastul 3:10)

Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. (Eclesiastul 3:11)

Am ajuns la cunoștinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci, și la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat și nimic de scăzut, și că Dumnezeu face așa pentru ca lumea să se teamă de El. (Eclesiastul 3:14)

Atunci am zis în inima mea: “Dumnezeu va judeca și pe cel bun și pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru și pentru orice faptă.“ (Eclesiastul 3:17)

Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru oameni, ca să-i încerce Dumnezeu… (Eclesiastul 3:18)

Nu te grăbi să deschizi gura, și să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, și tu pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe.(Eclesiastul 5:2)

Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii, și slavă, așa că nu-i lipsește nimic din ce-i dorește su etul; dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deșertăciune și un rău mare. (Eclesiastul 6:2)

În ziua fericirii, i fericit, și în ziua nenorocirii, gândește-te că Dumnezeu a făcut și pe una și pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată ști nimic din ce va după el. (Eclesiastul 7:14)

Totuși, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul și stăruiește multă vreme în el, eu știu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu, și au frică de El. (Eclesiastul 8:12)

…am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, am văzut că omul nu poate să pătrundă ce se face sub soare; oricât s-ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea a a; și chiar dacă înţeleptul ar zice că a ajuns să înţeleagă, tot nu poate să găsească. (Eclesiastul 8:17)

Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri, și am văzut că cei neprihăniţi și înţelepţi, și faptele lor, sunt în mâna lui Dumnezeu, atât dragostea cât și ura. Oamenii nu știu nimic mai dinainte; totul este înaintea lor în viitor. (Eclesiastul 9:1)

Cum nu știi care este calea vântului, nici cum se fac oasele în pântecele femeii însărcinate, tot așa nu cunoști nici lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate. (Eclesiastul 11:5)

Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, i cu inima veselă cât ești tânăr, umblă pe căile alese de inima ta și plăcute ochilor tăi; dar să știi că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată. (Eclesiastul 11:9)

…până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, și până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat. (Eclesiastul 12:7)

Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, e bine, e rău. (Eclesiastul 12:14)

Solomon ne spune că, departe de a fi o simplă întâmplare, „deșertăciunea“ vieţii de „sub soare“ este un act deliberat al lui Dumnezeu. Creatorul a închis creatura într-o „sala de examinare“ temporară pentru a verifica dorinţa și capacitatea noastră de reintegrare în sfera eternităţii. Eclesiastul pune împreună libertatea umană și planul divin. Acestea sunt cele două coordonate generale pe care este clădită cartea!

Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui… (Eclesiastul 12:13-14)

Religia adevărată nu se poate învăţa în școli, ea nu este o sumă de adevăruri evidente pe care mintea omului firesc le poate accepta fără probleme. La căderea în păcat, Adam și Eva au dat dovadă de necredinţă și de neascultare faţă de Dumnezeu. Cine vrea să se întoarcă acum la Dumnezeu este așezat de Dumnezeu în condiţii în care i se va cere să dovedească exact ceea ce nu au avut proto-părinţii noștri: credinţă și ascultare. Dumnezeu ne pune pe fiecare în situaţii tulburi în care nu ne explică clar nici realitatea și nici motivaţia poruncilor Sale. Ca să trecem examenul pentru reintegrarea în eternitatea fericită alături de Dumnezeu trebuie să credem fără să înţelegem și să ascultăm fără cârtire:

Şi fără credinţă este cu neputinţă să m plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, și că răsplătește pe cei ce-L caută. (Evrei 11:6)

Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. (Ioan 15:14-15)

După cum vedeţi, Noul Testament nu a desfiinţat și nici nu a adăugat ceva la universalitatea condiţiilor prin care Dumnezeu este dispus să-i primească pe oameni înapoi la Sine. Sigur, prin Domnul Isus ne-au fost aduse „harul și adevărul“, dar ele nu înlătură necesitatea credinţei și a ascultării. Harul ne-a asigurat de atitudinea binevoitoare a lui Dumnezeu care, prin Christos, Mielul jertfit de la întemeierea lumii, este gata să înlăture pedeapsa datorată necredinţei și neascultărilor noastre, iar adevărul ne luminează acum mai deplin calea înspre lumea convingerilor ferme despre Dumnezeu, despre noi și despre eternitate.

Expresia „păzește poruncile Lui“ nu trebuie înţeleasă nici ca o punte spre legalism și nici ca o metodă de a „câștiga“ bunăvoinţa lui Dumnezeu prin fapte bune. Păzirea poruncilor este maniera prin care se aliniază la armonia cerească toţi aceia care sunt încă „pe cale“ într-acolo.

Această temă este mesajul constant al Vechiului Testament către oameni. Îl întâlnim încă o dată la Solomon în cartea Proverbelor și îl întâlnim la fel de clar și pătrunzător în cartea patriarhului Iov:

Frica Domnului este începutul știinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea și învăţătura. (Proverbele 1:7)

De unde vine atunci înţelepciunea? Unde este locuinţa priceperii? Este ascunsă de ochii tuturor celor vii, este ascunsă de păsările cerului. Adâncul și moartea zic: “Noi am auzit vorbindu-se de ea;“ Dumnezeu îi știe drumul, El îi cunoaște locuinţa. Căci El vede până la marginile pământului, zărește totul sub ceruri. Când a rânduit greutatea vântului și când a hotărât măsura apelor, când a dat legi ploii și când a însemnat drumul fulgerului și tunetului, atunci a văzut înţelepciunea și a arătat-o, i-a pus temeliile și a pus-o la încercare. Apoi a zis omului: “Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere. (Iov 28:20-28)

Cei care trăiesc pe pământ „ca în prezenţa lui Dumnezeu“, în credinţă și ascultare deplină ajung să-l cunoască pe Dumnezeu și să aibe încredere în El, primesc viaţa ca pe un dar din partea Lui, învaţă să se bucure în toate „mărunţișurile“ ei, înţeleg „în mare“ planul lui Dumnezeu și deprind arta de a se bucura în orice situaţie, chiar dacă nu înţeleg totul și nu văd că toate lucrurile sunt deocamdată așa cum ar trebui să fie. Eclesiastul își îndeamnă cititorii cel puţin de șase ori să se bucure de viaţă atâta timp cât mai pot, dar niciodată nu i-a îndemnat să „guste plăcerile de o clipă ale păcatului“! Bucuria prezentului depinde de perspectiva viitorului.

(extras din ,,Chemarea veșniciei“m care poate fi citită și descărcată de aici)

http://www.voxdeibaptist.org/publicatia.new/2017/08/06/viata-este-un-examen-eclesiastul-129‐14/