Papa Francis nu este omul lui Dumnezeu – spune Putin

Putin alături de Papa Francis - imagine preluată de pe site-ul yournewswire.com

Președintele Putin l-a criticat aspru pe Papa Francis pe motiv că ”împinge o ideologie politică în loc să conducă o biserică” și a avertizat de faptul că liderul Bisericii Catolice ”nu este un om al lui Dumnezeu”. 

Papa Francis își folosește platforma sa pentru a avansa o ideologie politică periculoasă de extremă-stângă asupra oamenilor vulnerabili din jurul lumii, oameni care au încredere în el datorită poziției sale”, a declarat Putin.

Dacă priviți la ceea ce spune Papa, este clar că el nu este un om al lui Dumnezeu. Cel puțin nu Dumnezeul creștinilor. Nici măcar Dumnezeul Bibliei”, a continuat Putin într-o declarație din cadrul Catedralei Navale a Sf. Nicolae din Kronstadt. 

El visează la o guvernare mondială și un sistem comunist de represiune. După cum am mai văzut înainte în statele comuniste, acest sistem nu este compatibil cu Creștinătatea”.

Președintele Putin face turul Catedralei Navale Sf. Nicolae împreună cu Patriarhul Kirill - fotografie preluată de pe site-ul yournewswire.com

 

Papa a devenit din ce în ce mai obraznic în acest an prin a împinge agenda globală și transmiterea intensă de discursuri de extremă-stângă către mase. Mai devreme în acest an el a a făcut apel la o bancă centrală globală și la o autoritate financiară, iar mai recent el a spus că ”Americanii trebuie să fie conduși de o guvernare mondială pe cât de curând posibil, și aceasta pentru binele ei”.

Ideea Papei Francis că americanii ar duce-o mai bine sub o guvernare mondială nu se oprește aici. Pontiful radical de stânga a mai declarat și faptul că Europa ar trebui să devină o singură țară, sub o singură guvernare.

El a mai fost înregistrat că a susținut politica de a avea un singur copil în stilul Chinei pentru națiunile Occidentale, iar unei congregații din Roma a spus că a avea o relație personală cu Isus este ”periculos și dăunător”.

În timp ce Putin este un creștin practicant, el nu este un Romano-Catolic, și papa nu este liderul lui. Conform declarațiilor sale recente, Președintele Putin nici măcar nu îl consideră pe Papa Francis că ar fi creștin.

Președintele Rusiei este rareori deschis în a critica liderii străini, în loc să folosească diplomația spre a câștiga pe oameni de partea sa. Oricât de notorii au fost numiți globaliștii George SorosJacob Rotshschild și Bill Gates anterior, acum se pare că și Papa Francis s-a alăturat companiei lor.

Papa Francis încearcă să pună temelia pentru o guvernare globală comunistă. Președintele Putin este destul de isteț și a spus lucrurilor pe față cu privire la Papă. E vremea ca liderii lumii să spună papei să stea pe banda lui.

Notă. Materialul de mai sus este o relatare scrisă de Baxter Dmitry, pe 3 august 2017 în site-ul Your News Wire, de unde a fost preluat. Baxter acoperă subiecte precum politica, afaceri și entertainment, și vorbește adevărul de când a învățat să vorbească, a călătorit în peste 80 de țări și a câștigat argumente în fiecare dintre ele. Moto-ul lui este ”să trăiești fără frică”. Dacă citați acest material în altă parte, rog să oferiți sursa citării, adică acest blog și să păstrați toate link-urile din el. Mulțumesc.

Anunțuri