Rahav

Rahav J. G. Bellett

Rahav Ce exemplu al îndelungii-răbdări a lui Dumnezeu spre mântuire ne oferă cazul lui Rahav! Tabăra lui Israel şi-a sfârşit călătoria, o călătorie de patruzeci de ani. La începutul ei i-au urmat afară din Egipt o mulţime amestecată. La scurt timp după ce au început să călătorească şi erau izbăviţi de Egipt, li s-a alăturat Hobab, madianitul. Dar acum, aproape de sfârşitul călătoriei, da, ceva chiar dincolo de acestea, după ce pustiul fusese parcurs în întregime, iar termenul stabilit al celor patruzeci de ani era pe sfârşite, într-un timp de amânare sau de îndelungă-răbdare, când cei răscumpăraţi ai Domnului zăbovesc la hotarele pustiului şi ale ţării, li se alătură această curvă din Ierihon. Acest fapt este plin de înţeles. Intrarea lui Israel în ţara Canaan urma să însemne judecata acestor oameni din ţară. Dar acest moment este amânat. Aceasta din cauză că Domnul era delăsător cu privire la promisiunile Sale că moştenirea ţării trebuia să fie încredinţată copiilor părinţilor din Geneza? Nu; dar această amânare însemna salvare. Dumnezeu a amânat ziua pedepsei asupra oamenilor, pentru ca să Îşi poată chema aleşii Săi la pocăinţă. Această istorisire este un exemplu viu al acestui principiu minunat. Cei 120 de ani de propovăduire ai lui Noe au reprezentat un alt timp de amânare sau de salvare – un timp de o îndelungă-răbdare asemănătoare (1. Petru 3:20). Iosua totuşi nu pare că ar fi pătruns în taina harului lui Dumnezeu; după cum nici Petru nu pătrunsese în taina harului Său către naţiuni, nici Pavel în taina harului Său către Europa (Fapte 10-16). Iosua îi trimite pe aceşti doi oameni pentru a cerceta ţara pe ascuns. Nici o îngăduinţă pentru locuitorii ţării nu pare că îi însufleţeşte fapta sau că îi conduce gândurile. Însă harul lui Dumnezeu, într-un mod nedorit de ai Săi, a lucrat atunci şi încă lucrează şi astăzi. Trecuse la naţiuni mai înainte de Petru; trecuse în Macedonia mai înainte de Pavel, iar acum trece Iordanul înaintea lui Iosua. Dacă Iosua nu a pătruns în taina harului lui Dumnezeu atunci spionii pe care îi trimite nu pot fi împuterniciţi cu acesta. Ei sunt totuşi pregătiţi pentru o astfel de slujbă. Acest lucru este cu adevărat binecuvântat. Ei nu au fost însărcinaţi cu o astfel de misiune, sau cu ordine privitoare la ea; însă ei o împlinesc îndată fără rezerve, fără suspiciune aşa cum ar fi fost îndreptăţiţi să o facă, şi cu toată încrederea şi tăria posibilă. Ce lucru preţios, dincolo de gândurile noastre, este acesta! Ei nu au auzit nimic de la conducătorul lor cu privire la un astfel de lucru, însă ei îi făgăduiesc eliberarea lui Rahav şi garantează siguranţa acelei canaanite, o siguranţă la fel de amplă şi perfectă ca a oricărui israelit din tabără, la fel de bogată şi deplină precum a lor înşişi. Dumnezeu era Acela care le dădea acest drept, deşi în această privinţă nu erau împuterniciţi de Iosua; căci, în ochii Săi, picioarele celor care vestesc harul pe munţi, chiar şi în întinatul Canaan, sunt frumoase (Rom. 10:15; Isaia 52:7). Înşişi spionii, după o zi sau două, vor intra în ţară într-un cu totul alt caracter. Ei acum se duc punânduşi vieţile în primejdie: după o zi sau două ei vor merge sub conducerea chivotului şi însoţiţi de glorie. Ei acum se duc ca martori şi ca mijloc de binecuvântare pentru o sărmană păcătoasă; după o zi sau două ei vor merge să exercite judecata Domnului şi să împartă prada şi moştenirea. Ei acum sunt în slăbiciune şi în pericol, recunoscători pentru adăpostul făcut din nişte mănunchiuri de in pentru a-i ascunde de cei care îi urmăreau: însă aveau în curând să fie victorioşi în acelaşi loc. Ce exemplu, aş putea spune, al aceloraşi taine vedem la apostol, care a fost coborât prin zidul Damascului, lăsat jos într-un coş, şi totuşi suit prin răpire până în al treilea cer! Toate acestea sunt minunate pentru noi prin însemnătatea lor, prin mângâierea şi încurajarea pe care le produc. Mai departe, cu privire la Rahav, gloria poate să intre aşadar în ţară, iar judecăţile să-şi urmeze cursul lor solemn, ea este în siguranţă. Ea a crezut cuvântul iscoadelor cu privire la funia stacojie, şi le-a fost credincioasă în ceasul slăbiciunii şi umilirii lor. Acest lucru trebuie să fie remarcat. Ea nu a dezvăluit scopul venirii lor, aşa că este prin urmare la fel de în siguranţă cum sunt şi ei; asta înseamnă că le-a fost credincioasă în ceasul lor de slăbiciune, pericol şi umilire; iar acum, în ziua victoriei şi tăriei lor, când toate lucrurile s-au schimbat, ea este la fel cum sunt şi ei, victoria lor este şi victoria ei, siguranţa lor este şi siguranţa ei, moştenirea lor este şi moştenirea ei. „Vom plăti cu viaţa pentru voi” îi spun iscoadele lui Rahav „dacă nu veţi dezvălui această faptă a noastră”. Cât de izbitor se exprimă aici marele principiu al evangheliei! Pentru că se cerea credinţă prin acel cuvânt al iscoadelor, tot aşa cum credinţa este aceea care este credincioasă faţă de umilirea şi suferinţele lui Hristos. Credinţa este cea care pricepe acea taină preţioasă a evangheliei. Credinţa este aceea care rămâne alipită de Hristos în ceasul crucii Lui. Hristos răstignit este taina credinţei. Părăsirea acelei taine înseamnă moarte. „Dacă, în adevăr, rămâneţi în credinţă” spune apostolul. A renunţa la ceasul slăbiciunii Domnului – căci El „a fost răstignit în slăbiciune” (2. Cor. 13:4) – înseamnă să pierzi totul. Însă credinţa este credincioasă acelei taine, iar Rahav nu a dezvăluit faptele iscoadelor, nici nu i-a trădat în ceasul umilirii, slăbiciunii şi primejdiei lor. Acest fapt este desigur plin de însemnătate pentru noi. Şi iarăşi, garanţia ei se afla în mijlocul acestei scene asupra căreia venea judecata, însă fusese hotărâtă de cei care exercitau judecata. Ei erau cei care iau transmis-o. La fel precum în noaptea pascală din Egipt sabia era purtată de mâna Celui care rânduise sângele pe pragul de sus al uşii. Nici o siguranţă nu întrecea aceasta. Însă tot la fel de egală este siguranţa pentru un păcătos prin evanghelie. După cum este scris „În aceasta s-a împlinit dragostea cu noi, ca să avem îndrăzneală în ziua judecăţii, pentru că, aşa cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta” (1. Ioan 4:17). Noi ne aflăm în lume, locul judecăţii, iar Isus este în cer; totuşi siguranţa Lui este şi a noastră: „pentru că, aşa cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta”.

 preluat şi tradus de pe stempublishing.com)

© http://www.comori.org 3

Comori org  http://comori.org/home.php

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s