8 minciuni pe care le şopteşte diavolul în timpul închinării

Ce şoapte auzi în timpul închinării? - imagine preluată de pe site-ul www.whenyourise.com
„Am venit să ne închinăm Lui”(Matei 2:2).

Primul plan de atac al diavolului este să ne facă să ne închinăm lui. El a încercat aceasta cu Domnul nostru, aşa cum este înregistrat în Luca 4:7. „Toate aceste lucruri vor fi ale Tale dacă te închini înaintea mea!” Curând el a descoperit inutilitatea acestor cuvinte. Nici atunci şi nici de atunci încoace nu am auzit de cineva care să vrea să se plece şi să se închine la acest nebun înger căzut.

Doar că un duşman atât de persistent are întotdeauna un plan de rezervăPlanul B este să se amestece în închinarea noastră către Dumnezeul cel viu. Satan va face orice ca să arunce o scrântire în lucrarea aceasta şi să oprească sau să împiedice supunerea noastră zilnică faţă de Domnul Isus şi tot ceea ce implică aceasta (rugăciune, dedicare, studiul Cuvântului, slujirea, etc.).

Nu cu mult timp în urmă, în timp ce stăteam în biserică şi ascultam cum predica un prieten, am început să fac o listă a minciunilor pe care Satan le şopteşte oamenilor lui Dumnezeu atunci când ei se adună să se închine Lui…

1. „Chestia asta nu funcţionează. Îţi pierzi timpul aici.” Mentalitatea aceasta pragmatică este adevărată – mă gândesc la Marta în Luca 10 – nu ne putem vedea scopul în a sta pentru o oră la picioarele lui Isus, făcând nimic productiv. Aici, în această postură, era Maria, sora ei. Ea doar stătea jos pe podea, asculta, adora şi se gândea. Domnul i-a spus lui Marta, „Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua!” (Luca 10:42).

2. „Nimic din ce fac ăştia nu e inspirator.” Compătimeşte-i pe liderii de închinare. Ei sunt într-o situaţie fără de câştig. Ei sunt criticaţi pentru că interpretează ceva şi sunt criticaţi pentru că nu interpretează destul de bine. Ei nu pot face închinarea în locul nostru, doar că noi cerem ca ei să cânte şi să predice şi să ne conducă bine aşa încât închinarea noastră să fie automată.

3. „Nu simţi cântecul pe care-l cânţi şi e fără noimă.” Unele dintre ele nu au nici un sens, din nefericire. Dar fie că „simt” sau nu cântecul care-l cânt e dincolo de punctul meu. Eu fac multe lucruri care contează înaintea Domnului pe care eu probabil că nu le „simt„.

4. „Nu înţelegi acea scriptură.” Uneori aceasta este adevărat. Dar inima mea iubeşte acel text şi, de fiecare dată când îl citesc sau îl aud citit de alţii, duhul meu se înalţă şi ştiu că aud ceva din partea Cerului. Spun deseori împreună cu psalmistul, „O asemenea cunoștință este prea minunată pentru mine: este atât de înaltă, încât nu o pot pricepe” (Psalmul 139:6). Doar că îl citesc oricum şi deduc închinarea din această inspiraţie.

5. „Rugăciunea aia a ta e ceva ce te-ai rugat de o sută de ori. Repetiţie în vânt.” Dacă ar ştii diavolul măcar! Aşa de multe din rugăciunile mele sunt acelaşi lucru pe care l-am menţionat Domnului de sute de ori, sau şi mai mult. Dar asta este în regulă. Scriptura ne învaţă faptul că Duhul Sfânt ia vorbirea noastră ca de prunci şi o traduce în limbajul Cerului care are sens (vezi Romani 8:2634). Săraca mea rugăciune nu îmi anulează rugăciunile sau să le facă ineficiente; ele dau de fapt Duhului mai mult spaţiu ca să lucreze!

6. „Nu trăieşti la nivelul de care predică pastorul. Eşti aşa de ipocrit.” Prima parte este adevărată dar nu şi a doua. Eu nu trăiesc la nivelul a tot ceea ce predică pastorul meu – sau ce aş predica eu, de exemplu. Însă a fi un ipocrit înseamnă să pretind că am făcut-o. Şi asta nu am s-o fac. Deci, încă o dată, diavolul este dovedit a fi pe jumătate corect şi în totalitate greşit.

7. „Ce diferenţă va face mica ta dăruire? Bugetul mondial pentru Misiunea Internaţională depăşeşte 100 de milioane de dolari.” Ah, dar asta este lucrul minunat cu privire la felul cum lucrează Domnul. El ia bănuţul de la văduvă (Marcu 12:41 şi următoarele) şi îl adaugă la darurile altor copii credincioşi ai Lui şi le transformă într-un râu de provizii şi suport pentru lucrătorii Săi ascultători din întreaga lume. Prin mine însumi… dăruirea mea cu greu ar face ceva. Însă cu ce dau eu şi el şi ea şi ei şi alţii, noi suntem capabili să facem lucruri uimitoare!

8. „Tu doar treci prin aceste mişcări. Şi majoritatea oamenilor din jurul tău!” Poate că este aşa, dar nu-i aşa că este minunat că am învăţat cu toţi să ne închinăm prin credinţă? Chiar şi atunci când nu simţim aceasta, sau nu vedem ceea ce realizează ea, sau cum au fost primite dărniciile noastre, sau cum primim răspunsuri la rugăciunile noastre după cum ne-am fi dorit, noi tot ne adunăm laolaltă să cântăm şi să ne rugăm, noi dăruim şi iubim şi ascultăm şi împlinim ce ni se spune.

Satan este un mincinos şi tatăl minciunilor.

Conform spuselor Domnului nostru din Ioan 8:44duşmanul nostru se specializează în jumătăţi de adevăr, chestiuni aproape de adevăr, şi minciuni făţişe.

Adevărul închinării – şi aceasta trebuie să-l dea afară din interiorul pereţilor bisericii!– este pur şi simplu că…

– nu este necesar ca eu să fiu perfect ca să mă pot închina Domnului

– nu este necesar ca eu să înţeleg perfect ceea ce spunem sau ce facem pentru a mă ruga sau a sluji Domnului

– nu este necesar ca eu să ştiu motivul pentru a putea asculta

– nu este necesar ca eu să ştiu unde se duc banii care-i dau la colectă, ce vor realiza aceştia, sau orice altceva care să mă facă să dăruiesc…

– nu este necesar ca un serviciu de închinare să fie emoţionant, nou, rapid sau gălăgios pentru ca acesta să fie pe placul Tatălui şi să fie acceptabil înaintea Cerului. (Ar putea fi ceva nou ce s-a scris noaptea trecută, sau atât de vechi încât Charles Wesley să fi împrumutat cuvinte din el, dar dacă este dat din inimă, Domnul primeşte închinarea noastră în Ceruri.)

– este necesar doar ca închinarea mea să fie reală, în Duh şi în adevăr. Aceasta este în Ioan 4:24 şi este unul din marile adevăruri ale vremii cu privire la închinare.

Imaginea mea favorită cu privire la închinare se găseşte în Luca 7:36-50.

Variaţii ale acestei relatări sunt oferite în celelalte evanghelii, însă nici una nu se potriveşte cu versiunea lui Luca despre „femeia care era o păcătoasă„, care s-a strecurat în casa fariseului unde se zvonise că Isus ar fi intrat să cineze.

 Stând în spate, lângă picioarele lui Isus, și plângând, ea a început să‑I stropească picioarele cu lacrimile ei și să le șteargă cu părul ei; și‑I săruta picioarele și I le ungea cu parfum.

Data viitoare când te găseşti la închinare, să te vedem pe tine făcând aşa! (Nu pot să citesc relatarea fără să nu dezvălui ceva. Eu vreau să mă închin Lui în acest fel!)

Duşmanul, prezent tot timpul la slujbă, a avut două lucruri dure de spus faţă de adorabila închinare a acestei femei:

– „Ea este nevrednică”. În Luca 7:39, fariseul care era gazda lui Isus l-a desconsiderat pe Domnul că a primit închinarea din partea acestei femei decăzute. Ea era atât de nevrednică, spunea el în duhul lui. Şi el avea dreptate, de sigur.

Ea era nevrednică, şi la fel eşti şi tu. Slavă lui Dumnezeu că El a primit „pe păcătoşi (bărbaţi şi femei)” (Luca 15:2).

– „Ce risipă”. În Ioan 12:4, Iuda, ucenicul trădător a privit la această femeie cum îl ungea pe Isus şi a spus cu voce tare, „Ce risipă! Acel untdelemn ar fi adus plata pe un an pentru un om muncitor! Gândiţi-vă câţi săraci s-ar fi putut hrăni cu aceşti bani„. Ioan – care era prezent la această scenă, amintiţi-vă! – spune că lui Iuda nu îi păsa de săraci, dar ura faptul că vede acei bani vărsaţi pe podea şi risipiţi. El putea să se gândească la un folos mai bun al banilor.

Duşmanul îţi poate spune (îhî!) lucruri mai bune de făcut cu banii decât să-i pui în tava de colectă. El îţi va spune că îţi risipeşti banii, îţi iroseşti timpul, şi îţi risipeşti viaţa prin a-l urma pe Isus.

Duşmanul îţi va reaminti că nu eşti vrednic să te închini, ba mai mult, şi nici ceilalţi care stau în jurul tău, care cântă şi se roagă de parcă ar avea un simţ bun. În timp ce îţi arunci ochii asupra lor – întorcând atenţia de la tine însuţi, ceea ce era atât de neconfortabil – te vei găsi cum creşti a fi tot mai critic faţă de creştinimânios faţă de biserică şi suspicios faţă de predicatoriŞi mânios faţă de Isus, dacă eşti onest.

Atunci o să ştii că duşmanul este în casă astăzi, la slujbă, şi face o lucrare eficientă de a semăna neghină (Matei 13:25), sau seamănă suspiciune („a spus oare Domnul?” – Geneza 3:1), şi seamănă neîncredere între fraţi (în Apocalipsa 12:10 el este „acuzatorul fraţilor„).

Nu lăsa aceste lucruri să se întâmple, prietene.

Continuă să-ţi spui ţie însuţi: „Diavolul este un mincinos. Nimic din ceea ce iese pe gura lui nu poate fi de încredere. Mă voi închina în mod slab dacă asta e tot ce pot să fac, dar am să mă închin!!!

ContinuăÎnchină-te lui Dumnezeu. Fă-o în credinţă. Fă-o indiferent de felul cum te simţi azi sau de cât de mult înţelegi lucrurile din jur, de cât de puţin ai să dăruieşti sau care va fi diferenţa care o să o facă.

Fă-o pentru că El o porunceşte în Cuvânt. „Veniți să strigăm de bucurie către Domnul, să strigăm către Stânca mântuirii noastre! Să ne înfățișăm înaintea Lui cu laude și să strigăm către El prin cântări!” (Psalmul 95:1-2).

Fă-o pur şi simplu. Închină-te prin credinţă.

Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credință pe pământ?” (Luca 18:8).

Să răspundem împreună cu un răsunător „Pariez că da. Sunt aici în locul meu, o Doamne Isuse, închinându-mă şi slujind şi ascultând! Laudă numelui Tău sfânt!

(Post script: Stau aici în faţa computerului şi în timp ce tastam aceste rânduri mi-am dat seama că aceasta e punctul cel mai aproape spre care pot ajunge în cadrul acestei vieţi, comparat cu ceea ce a făcut femeia din Luca 7: să stea la picioarele Domnului nostru şi să-i scalde picioarele cu lacrimile ei şi să i le şteargă cu părul ei lung. Mă gândesc la promisiunea când va veni ce este desăvârşit” (1 Corinteni 13:10atunci închinarea mea va fi deplină şi completă şi de durată. Dar până atunci, precum Maria din Luca 10, aceasta este de moment pentru că în câteva minute trebuie să ne ridicăm şi să mergem să o ajutăm pe Marta la bucătărie. Dar e în regulă.)

Notă. Materialul de mai sus a fost scris de Joe McKeever (foto alăturat) pe 26 noiembrie 2014 în site-ul CrossWalk, de unde a fost preluat. Joe McKeever spune că a scris o duzină de cărţi, dar nu a publicat nici una. Asta dacă se referă la cele peste 1000 de articole pe diferite subiecte (rugăciune, leadership, biserică, pastori) care pot fi găsite pe site-ul său – joemckeever.com – şi care sunt retipărite de publicaţii online de pretutindeni. Fiind pensionat din slujirea „oficială” încă din vara anului 2009, Joe este ocupat cu crearea de caricaturi pentru Baptist Press (www.bpnews.net) profesor adjunct la New Orleans Baptist Theological Seminary, scrie pentru Baptist MenOnline pentru Bordul de Misiune Nord American şi predică pentru diferite convenţii şi biserici din America. În decursul a 42 de ani McKeever a fost pastor la 6 biserici diferite, apoi 5 ani a fost Director de Misiune pentru 135 de biserici din cadrul Convenţiei Baptiste Sudice (din America) din zona metropolitană New Orleans, perioadă în care uraganul Katrina a devastat oraşul şi multe biserici în care slujea. Joe este căsătorit cu Margaret, este tată a trei adulţi, bunic de opt nepoţi. El deţine grade de la Birmingham Southern College (Istorie, 1962) şi New Orleans Baptist Theological Seminary (Master în Istoria Bisericii, 1967, şi Doctorat în Lucrare în Evanghelism, 1973). Versetul vieţii lui Joe este Iov 4:4, „Cuvintele tale i-au ridicat pe cei ce se clătinau„. Acest material poate fi reprodus DOAR cu acordul în scris din partea mea şi cu oferirea sursei citării acestuia, adică acest blog, rog lăsaţi un comentariu în care să specificaţi unde îl veţi folosi/publica, sau tabul Contact (din dreapta a acestei pagini) pentru a solicita acest lucru. Mulţumesc.
Anunțuri