PREDESTINAREA

wplogo6111111111111111111311121211221111121111111111111211112111121111131111111112111111111111211111111111111111111111111121111111112111111111111211111112111111111111111121

Ce este predestinarea

R.C.Sproul

Ne-am angajat acum în studierea uneia poate dintre cele mai controversate doctrine din Biblie, şi anume, doctrina predestinării. În prima noastră sesiune am făcut observaţia că fiecare biserică şi fiecare creştin care a trăit vreodată a trebuit să aibă o anumită doctrină cu privire la predestinare într-un efort de a lua în serios multiplele referiri biblice la acest concept. Dar astăzi vrem să începem aceasta prin a întreba, „ce este predestinarea?” Acum, ar fi foarte frumos dacă v-aş putea spune că deşi există tot felul de neînţelegeri cu privire la această doctrină, despre importanţa ei, despre veridicitatea ei şi aşa mai departe, cel puţin putem cădea cu toţii de acord despre ceea ce vorbim atunci când discutăm despre ce înseamnă doctrina şi ce este. Din păcate, nu pot face aceasta pentru că se pare că există tot atâtea definiţii ale predestinării pe câte doctrine sunt despre ea. Astfel, va trebui să construim cumva încet pe asta. Şi modul în care îmi place să abordez problemele cum sunt aceasta este mai întâi să privesc la cuvintele în sine.

Şi bineînţeles, conceptul predestinării… cuvântul, predestinare, am spus, există în Biblie. Am spus că acest concept există acolo dar Biblia nu a fost scrisă în limba engleză şi deci cuvântul englezesc „predestinare” (predestination), nu poate fi găsit în Biblie. Avem un cuvânt grecesc acolo şi mai mult decât un cuvânt grecesc care este folosit pentru acest concept. Proorizo este unul dintre ele şi ideea aici este aşa cum prefixul pro în greacă corespunde cu prefixul englezesc pre, ideea că ceva este pre sau pro, aşa cum era cazul în greacă, înseamnă ceva care are loc în avans, în faţa sau înainte, în timp, ceva care urmează mai târziu. Deci, când vorbim despre predestinare, vorbim despre ceva care se întâmplă înainte, sau înainte de altceva în timp.

Acum, dacă privim doar la cuvântul englezesc, avem cuvântul destinaţie (în engleză – destination). Acum, noi utilizăm acest cuvânt deseori în limba noastră, nu? Şi destinaţia este un loc în care încercăm să ajungem în cele din urmă. Este sfârşitul călătoriei noastre. Este capătul drumului. Când mă urc în tren sau în avion, sau dacă cumpăr bilete, ţi se cere să cunoşti destinaţia. Adică, spre ce loc te îndrepţi? Unde încerci să mergi? Acum, dacă vreau să merg la Los Angeles, şi aceasta este destinaţia mea, şi dacă merg cu trenul, s-ar putea să trebuiască să trec prin Phoenix. Dar ideea aici este că dacă merg şi cumpăr bilete, şi mă întreabă care este destinaţia mea, eu nu spun Phoenix. Eu spun Los Angeles, chiar dacă voi trece prin Phoenix. Phoenix este o oprire intermediară. Nu este destinaţia mea. S-ar putea să fie penultima oprire, dar nu este locul unde mă îndrept eu. Eu mă îndrept spre Los Angeles.
Şi astfel vorbim aici despre destinaţie ca un punct pe o linie pe care încercăm să îl atingem.

Noi avem un alt cuvânt derivat în engleză din acest cuvânt care este puţin mai profund, şi anume cuvântul destin (în engleză – destiny). Când vorbim despre destinul nostru, vorbim despre mai mult decât doar o locaţie geografică care se întâmplă să fie o destinaţie. Vorbim despre destinul nostru, este ceea ce se întâmplă cu noi în cele din urmă.

Soţia mea şi cu mine am crescut în aceeaşi comunitate şi am frecventat aceeaşi şcoală elementară, am absolvit acelaşi liceu. Deci, avem în comun multe cunoştinţe pe care le ştim de când eram copii. Acum, deseori când mergem cu maşina undeva şi discutăm într-un fel nostalgic, despre zilele tinereţii noastre, ne punem întrebări cu privire la aceşti oameni pe care i-am cunoscut odată. Şi, de fiecare dată când vorbim despre ei, formulăm întrebarea exact în acelaşi fel. Folosim exact aceiaşi termeni. Şi bănuiesc că şi voi folosiţi aceiaşi termeni. Noi vorbim despre Judy Zello, şi întrebarea va fi care? „Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu Judy Zello?” Nu e doar un fel particular de discuţie în care eu şi soţia mea ne înscriem. Noi toţi vorbim aşa. „Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu Eddy Martin?” „Oare ce s-o fi întâmplat cu Jeanie Cunningham?” Înţelegeţi ce spunem aici? Nu spunem, „Mă întreb unde sunt ei. Oare ce fac?” Poate că ne întrebăm şi aceste lucruri. Dar este interesant că folosim fraza, „s-a întâmplat.” Pentru că atunci când spun, „Mă întreb ce s-a întâmplat cu Judy Zello?”, presupun că într-un fel, Judy Zello este o victimă sau un receptor pasiv a ceva ce i s-a întâmplat. Şi speculez de fapt cu o presupunere despre vreun fel de soartă. Nu sunt un fatalist. Nu caut norocul. Nu urmăresc ghidurile astrologice şi horoscopul sau ceva de felul acesta. Dar cred că eu am un destin şi că tu ai un destin şi că Judy Zello are un destin. Şi în providenţa lui Dumnezeu acest destin este în mâna Lui şi în planul Lui veşnic. Mai înainte ca eu să mă nasc a existat un destin care a fost scris de către Dumnezeu înainte de întemeierea lumii.

Acum, aceasta nu înseamnă, în şi din sine însuşi până acum, că totul în viaţa mea a fost programat sau preordonat sau ordonat mai dinainte sau predestinat de Dumnezeu. Adică, doctrina nu spune întru totul asta. Această doctrină tratează cu destinul nostru ultim. Aşa cum spun, aceste întrebări aparţin mai degrabă doctrinei providenţei. Şi ar trebui să spun repede, mai înainte să vă luaţi creionul şi să-mi scrieţi o scrisoare şi să credeţi că am devenit arminian în ultimele 5 minute, că R. C. Sproul crede cu adevărat de la întemeierea lumii că fiecare detaliu al vieţii sale a fost sub supravegherea providenţială şi guvernarea lui Dumnezeu şi a fost stabilit de către Dumnezeu din veşnicie. Deci nu mă înţelegeţi greşit. Eu spun pur şi simplu că atunci când întâlnim doctrina predestinării în forma ei iniţială aici, ea nu include toate aceste lucruri într-un scop particular. Şi astfel aceasta este cu mult dincolo de graniţele aspectelor la care privim acum. Dar spun că predestinarea are de-a face cu destinul tău. Destinul tău final. Unde mergi tu. Şi cred că putem cu toţii cădea de acord asupra acestui fapt. Dar aceasta este cam cel mai departe unde putem ajunge. Ei bine, poate mai putem face vreo două lucruri în plus.

Din nou, cuvântul proorizo înseamnă să alegi înainte sau să ordonezi în avans. Şi cred că putem face ca toţi creştinii să cadă de acord că Dumnezeu nu este pur şi simplu un spectator la evenimentele umane. O carte a fost publicată recent de către un grup de erudiţi numită „Dumnezeul deschis”, în care ei au încercat să imprime în minţile noastre o vedere despre Dumnezeu în care cunoştinţa lui Dumnezeu este limitată; puterea Lui este limitată; caracterul Lui se schimbă; El nu este neschimbat; El nu este omnipotent; El nu este omniscient, ci mai degrabă El este deschis. El răspunde la lucrurile din istorie în timp ce ele se desfăşo[1]ară. Şi toate acestea sunt create pentru a evada de sub ideea unui Dumnezeu, care, în providenţa şi suveranitatea Sa, guvernează marginile lucrurilor omeneşti. Eu personal cred că această carte, „Dumnezeul deschis”, este, în judecata mea, o carte fără Dumnezeu. Este o carte fără Dumnezeu pentru că Îl goleşte pe Dumnezeu de atributele Sale şi de caracterul Său şi înalţă omul în locul lui Dumnezeu. Şi eu cred că cei care au fost implicaţi în scrierea ei şi cei care au promovat-o ar trebui să le fie ruşine de ei înşişi.

Dar în orice caz, acest concept, aici, al lui Dumnezeu care alege în avans… cred că cei mai mulţi creştini ar fi de acord cel puţin cu privire la unele lucruri, Dumnezeu hotărăşte în avans. Şi cred că cei mai mulţi dintre noi vom fi de acord că într-o anumită măsură, Dumnezeu are, ceea ce numim noi, „cunoştinţă în avans.” Pentru că acesta este de asemenea un concept adânc înrădăcinat în paginile Scripturii.

Acum, „cunoştinţa dinainte”… din nou, „dinainte” este doar un alt cuvânt pentru „pre.” Este „dinainte” în timp. Şi „cunoştinţa”, acum, are de-a face cu faptul că Dumnezeu este conştient de lucruri care sunt în viitor şi pe care El le cunoaşte dinainte şi le cunoaşte perfect. Aşa cum spun, mai mulţi creştini cred şi afirmă că Dumnezeu are cunoştinţă dinainte. Imediat ce începi să probezi graniţele acestei cunoştinţe şi bazele acestei cunoştinţe dinainte, vei găsi creştini care se împart în tabere opuse şi dezbateri filosofice vor fi iniţiate de ea. Dar faptul că, într-un anume fel, Dumnezeu cunoaşte viitorul în avans este în general admis de către majoritatea creştinilor.

Acum, când am spus la început că toţi creştinii şi toate bisericile creştine trebuie să abordeze doctrina predestinării pentru că ea este atât de des menţionată în Noul Testament, am spus că nu avem întotdeauna un acord asupra a ceea ce este această predestinare. Acum, cea mai mică parte de acord ar fi aceasta. Că, în cele din urmă, Dumnezeu în suveranitatea Sa, într-un fel predestinează cine ajunge în cer şi cine nu. Aceasta este cea mai simplă definiţie a predestinării pe care v-o pot da. Este că din toată veşnicia, Dumnezeu cumva, într-un anume fel, determină mai înainte cine merge în rai şi cine nu merge. Adică, destinul sau destinaţia care se are în vedere cu privire la doctrina predestinării nu este dacă eu merg la Los Angeles sau Chicago, ci dacă eu merg în rai sau în iad. Punctul focal, aici, al predestinării este doctrina alegerii, eklektos, din Noul Testament. Şi aceasta are de-a face cu alegerea lui Dumnezeu şi luarea deciziei cu privire la rai sau iad. Acum, aşa cum am spus, practic, toţi creştinii cred atât de mult cu privire al predestinare. Acum, cum ia Dumnezeu această decizie în avans despre destinul nostru ultim nu este, nici pe departe, o chestiune de acord universal între creştini sau în crezurile istorice. Există multe doctrine diferite despre predestinare. Nu avem timp să analizăm toate subtilităţile şi particularităţile unora dintre cele mai esoterice dintre ele. Dar ce vom face, cel puţin, este că vom menţiona unele dintre cele mai viabile şi mai frecvente vederi conflictuale asupra predestinării pe care le găsim în istoria bisericii.

Prima… poate vom avea timp doar să o analizăm pe prima astăzi… Vom vedea aşa după cum ceasul avansează şi vom afla în şase minute şi jumătate care a fost planul providenţial al lui Dumnezeu pentru mine. Nu vom şti până atunci. Una dintre cele mai întâlnite, şi probabil vederea majoritară, asupra predestinării în lumea creştină de astăzi se numeşte „concepţia preştiinţei alegerii sau predestinării.” Preştiinţa se sfârşeşte cu cuvântul „ştiinţă”, la fel ca ştiinţele pe care le-ai studiat când erai la şcoală. Şi ne amintim că acest cuvânt „ştiinţă” vine din cuvântul latin pentru ce? Ce înseamnă ştiinţa? Scio / Scanta înseamnă „cunoştinţă”, „a cunoaşte.” Şi astfel, „preştiinţa”… şi din nou avem acest prefix „pre” care înseamnă a merge înainte. Deci, „preştiinţa” înseamnă „ştiinţă înainte sau cunoştinţă înainte.” Înseamnă exact acelaşi lucru ca şi cuvântul „precunoaştere.” Este pur şi simplu un sinonim al cuvântului „precunoaştere.” Astfel cuvintele „preştiinţă” şi „precunoaştere” pot fi folosite interschimbabil.

Acum, concepţia preştiinţei predestinării sau alegerii funcţionează cam aşa. Ideea fiind, că Dumnezeu, din toată veşnicia, are abilitatea să privească în coridoarele istoriei, să privească în tunelul timpului şi să ştie în avans cine va răspunde pozitiv la invitaţia lui Hristos şi a Evangheliei Sale şi cine nu va răspunde pozitiv. Astfel el cunoaşte, de exemplu, că Evanghelia vă va fi predicată vouă şi altora şi că unii dintre voi veţi spune „da” lui Hristos şi alţii dintre voi vor spune „nu” lui Hristos. Şi din întreaga veşnicie Dumnezeu stabileşte că fiecare persoană despre care El ştie că va spune „da” Evangheliei lui Hristos, El a determinat că fiecare persoană care vine la credinţa adevărată şi mântuitoare va ajunge, într-adevăr, destinaţia cerului. Şi astfel El predestinează credincioşii pentru rai. Vedeţi asta? El predestinează pe cei pe care El ştie că, de fapt, vor crede şi nu vor respinge Evanghelia, pentru cer. Aceasta este concepţia preştiinţei.

Vederea „Augustiniană„, care mai este numită şi „vederea reformată”, merge dincolo de asta. Şi această vedere despre alegere spune că Dumnezeu, din veşnicie, nu numai predestinează pe cei ce vor crede pentru a fi mântuiţi, dar El de asemenea predestinează pe cei ce vor crede, să creadă. Că dacă nu ar exista harul predestinator al lui Dumnezeu, spune această vedere, nimeni nu ar crede vreodată. Şi că oamenii nu sunt predestinaţi pentru rai pentru că ei cred, ci că oamenii sunt predestinaţi să creadă pentru a merge în rai. Vedeţi diferenţa? Vederea Augustiniană priveşte lucrurile de la întemeierea lumii, mai înainte ca cineva să se fi născut, mai înainte ca cineva să fi făcut ceva, că Dumnezeu a decis atunci, mai înainte ca tu să te fi născut, dacă te va aduce la credinţă sau nu te va aduce la credinţă. Că destinul tău veşnic era înrădăcinat în harul predestinator al lui Dumnezeu. Şi dacă nu erai predestinat de la întemeierea lumii, în realitate, nu vei veni la credinţă şi destinaţia ta nu va fi cerul.

Acum, vreau să vedem diferenţa dintre aceste două vederi. În prima vedere, decizia cea mai crucială care determină destinul ultim al unei persoane este în noi. În cea de-a doua vedere, cea mai importantă decizie după care se determină destinul nostru veşnic este luată de Dumnezeu. Aceasta este o diferenţă uriaşă, nu-i aşa?

Acum, evident, cei ce vor aborda vederea cea din urmă trebuie să răspundă la tot felul de întrebări despre corectitudinea şi dreptatea lui Dumnezeu, despre voinţa liberă a omului şi toate celelalte, şi vom privi la aceste lucuri.

Oamenii care adoptă prima poziţie de asemenea trebuie să elucideze întrebări dificile cum ar fi, de ce vede Dumnezeu pe unii oameni spunând da şi pe alţi oameni spunând nu? Este aceasta datorită faptului că unii oameni sunt mai neprihăniţi decât alţii? Sau unii oameni sunt mai inteligeţi decât alţii? Sau unii oameni sunt mai merituoşi decât alţii? Acestea sunt întrebări foarte dificile cu care trebuie să se lupte dacă vor să menţină această poziţie. Problema mea este că concepţia preştiinţei predestinării, care este oferită ca o explicaţie pentru doctrina biblică a predestinării… voi spune acum… îmi dau cărţile pe faţă… deşi ştiu că este foarte atractivă pentru multe persoane… eu nu cred că această doctrină explică predestinarea. Eu cred că o neagă. Este fundamental o negare a conceptului biblic. Acum, de ce spun asta, va trebui să lăsăm până data viitoare pentru a vedea când vom continua străduinţele noastre cu doctrina predestinării.

Concluzie

Tu ai o doctrină a predestinării? Cât de mult te-ai gândit la aceasta? Cât de adânc ai căutat învăţătura biblică a alegerii? Este aceasta oare un lucru pe care mai degrabă l-ai ignora şi nu te-ai ocupa de el? Este aceasta ceva, pentru tine, care aruncă o umbră asupra bunătăţii şi dreptăţii lui Dumnezeu? Este un lucru care te tulbură, un lucru greu? Ei bine, dacă oricare dintre aceste lucruri este adevărat pentru tine, sper că vei continua să priveşti la această doctrină şi vei săpa cât mai adânc vei putea pentru că dacă nu e nimic altceva de câştigat din studiul acestei doctrine, este o doctrină care ne forţează să privim mai îndeaproape la caracterul lui Dumnezeu şi la propria noastră stare de păcat. Eu sincer nu cred că putem petrece prea mult timp studiind caracterul lui Dumnezeu. Eu nu cred că putem avea o înţelegere prea dezvoltată a harului lui Dumnezeu. Nu cred că putem avea vreodată o vedere exagerată asupra măreţiei lui Dumnezeu. Nici nu pot crede că va fi dăunător pentru noi să explorăm adâncimile slăbiciunii noastre umane. Şi cum mă gândesc că practic toate erorile care contaminează biserica şi doctrina sa se înrudesc cu una sau două erori. Fie o subestimare a măreţiei lui Dumnezeu, fie o supraestimare a măreţiei omului.

Tradus de Cristian Coţovan

http://www.rcrwebsite.com/index.htm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s